În materialul video de mai jos, cu subtitrare în limba română, veți vedea imagini cu Anthony Fauci și alți înalți oficiali americani sau OMS care se fie contrazic în afirmațiile referitoare la plandemia de covid-19, fie recunosc senin că toate restricțiile au ca scop obligarea tuturor oamenilor să se vaccineze.

Mi se pare ciudat faptul că oamenii (în special cei din țări cu tradiție democratică) nu reacționează mai vehement la aceste derapaje totalitariste.

Cine este Fauci ne-o spune chiar Kary Mullis, cel care a INVENTAT tehnologia PCR care este folosită în mod FRAUDULOS în prezent pentru a diagnostica toate aceste „cazuri” de COVID-19.

Mullis a spus întotdeauna că tehnologia PCR este un INSTRUMENT DE CERCETARE și nu ar trebui să fie NICIODATĂ folosită pentru a diagnostica vreo boală la om.

A lucrat cu și pentru Dr. Tony Fauci și știa destul de bine ce era – și ce NU era. Cât de convenabil că Kary Mullis a murit în septembrie 2019, cu putin timp înainte ca COVID-19 și testele PCR să apară. Sunt destul de sigur că dacă ar mai fi fost cu noi, ar țipa. Share this!

„Oameni ca Fauci se ridică și încep să vorbească, știi, el într-adevăr nu știe nimic despre nimic și i-aș spune asta în față. Nimic. Omul crede că poți să iei o probă de sânge și să o pui într-un microscop electronic, și dacă există un virus acolo, vei știi. El nu înțelege microscopia electronică și nu înțelege medicina, nu ar trebui să se afle într-o poziție așa cum este acum. Majoritatea tipilor ălora de acolo, din vârf, sunt oameni buni doar pentru administrație, și nu știu nimic despre ce se întâmplă în partea de jos. Știi, tipii ăia au o agendă, care nu este ceea ce ne-am dori noi să aibă, pentru că îi plătim (cu taxele noastre) să aibă grijă într-un fel de sănătatea noastră. Ei au o agendă personală, ei își stabilesc propriile reguli pe măsură ce înaintează, ei le schimbă când vor și le introduc pe furiș, ca Tony Fauci, căruia nu-i pasă să meargă la televiziune în fața oamenilor care îi plătesc salariul, și să mintă în direct în fața camerei.”

  1. October 25, 2021

    Asa sunteti vazuti:
    keywords: Romania, covid.
    Rezultate:

    COVID-19: Russia, Ukraine, Romania hit records in deaths, cases
    Russia, Ukraine, Romania — have broken national COVID-19 daily death and case records as the continent was the only one to …
    UPI.com10hIN DEPTH

    Covid live: more than 325,000 in England get boosters in one day; Romania to tighten restrictions from Monday
    NHS chief says Saturday was ‘biggest day yet for booster jabs’; tighter restrictions will come into effect to ease Romania’s …
    The Guardian on MSN.com4h

    Romania’s health system torn apart by Covid
    “School holidays start on Monday,” President Klaus Iohannis announced glumly. Initially for two weeks, but no-one dares guess …
    BBC News on MSN.com2d

    Romania tightens COVID-19 restrictions as cases surge
    The Romanian government will reintroduce a night curfew and make health passes mandatory for entry to most public venues from …
    Reuters1d

    Covid chaos grips the East and uncertainty haunts the West. Europe is entering its second pandemic winter
    By Tara John, CNN Lockdowns, spiraling cases and a vaccine divide is framing the start of Europe’s second pandemic winter, bringing chaos to eastern European countries and uncertainty to those in the …
    KVIA29m

    Curfews and mask mandate reintroduced in Romania amid COVID-19 surge
    Romania is currently in the midst of the worst ever health crisis since the global COVID-19 pandemic began. Romania Breaking …
    eTurboNews1d

    Inside Romania’s Hospitals As COVID Crisis Intensifies
    New photos from the intensive-care units of several Bucharest hospitals capture the scale of the health crisis now gripping …
    Radio Free Europe/Radio Liberty4d

    As COVID-19 engulfs Romania, funeral homes struggle to keep up
    As an unprecedented surge in COVID-19 fatalities engulfs Romania, funeral home owner Sebastian Cocos is struggling to source …
    Reuters on MSN.com4d

    Russia, Ukraine, Romania Post Record Daily COVID-19 Death Tolls As Delta Variant Wreaks Havoc
    Authorities in St. Petersburg, Russia’s second-largest city, say they are set to tighten restrictions as they struggle to …
    Radio Free Europe/Radio Liberty6d

    EU continues to support Romania tackle the increase of COVID-19 cases
    Via the EU Civil Protection Mechanism, 1,075 packages of different intensive care medicines have been offered by Austria and an additional 89,030 vials of medicines, 18 ventilators, medical equipment …
    ReliefWeb3d

    EU sends COVID-19 drugs, equipment to Romania to tackle health crisis
    European Union countries have sent COVID-19 drugs and equipment to treat patients in Romania, which is facing a surge in …
    YAHOO!News9d

    Romania tightens restrictions to stem COVID-19 surge
    The Romanian government will re-introduce a night curfew and make health passes mandatory for entry to most public venues from Monday, as well as sending school children on vacation for two weeks, as …
    Thomson Reuters Foundation1d

    Covid live: more than 325,000 in England get boosters in one day; Romania to tighten restrictions from Monday
    NHS chief says Saturday was ‘biggest day yet for Covid booster jabs’ as Rishi Sunak says Covid numbers don’t suggest action …
    The Guardian on MSN.com12h

    Their COVID Certificates Were Fake But Now They Want To Get Vaccinated: Forgery And Regret In Romania And Bulgaria
    With both Romania and neighboring Bulgaria facing a spike in coronavirus cases, the challenge of treating the influx of newly …
    Radio Free Europe/Radio Liberty11d

    Romania hits record infections, deaths amid vaccination lag
    Romania on Tuesday hit daily records in both coronavirus infections and deaths as the country grapples with an acute virus …
    YAHOO!News5d

    Romania in eye of COVID storm with death rate among world’s highest
    Romania has recorded one of the highest per capita COVID death rates. It has registered 18.2 fatalities per one million of …
    MSN5d

    Romania remains vaccine sceptical despite surge in COVID-19 cases
    In leafy Romanian villages surrounding the capital Bucharest, few people realise one person has died from COVID-19 every six …
    YAHOO!News13d

    Pandemic of anti-vaxxers and COVID deniers hits Romania
    Romania is getting crushed by one of the worst coronavirus waves in Europe. Vaccine skepticism and inaction on the part of …
    MSN4d

    Romania’s Covid-19 death rate among the highest in the world
    On October 18, Romania reached a seven-day average of 18.02 new deaths per 1 million inhabitants, according to Covid-19 data …
    Romania Insider on MSN.com5d

    Romania Reports Highest Daily Covid-19 Cases, Record Deaths
    Romania reported the highest number of deaths from Covid-19 since the start of the pandemic, forcing the country to seek assistance from the World Health Organization in an attempt to limit the burden …
    Bloomberg5d

    Romania photo of the day: People queue to get COVID shots at ‘vaccination marathon’ in Bucharest
    Provided by Romania Insider. The new ‘vaccination marathon’ in Bucharest got off to a fairly good start on Friday, October 22 …
    Romania Insider on MSN.com2d

    Romania reports highest daily Covid-19 case count, death toll to date
    Romania reported 18,863 Covid-19 cases and 561 deaths in the past 24 hours, the highest numbers registered since the start of …
    MSN5d

    COVID-19 cases recorded in eastern Europe hit 20 million
    The number of coronavirus infections recorded so far in eastern Europe surpassed 20 million on Sunday, according to a Reuters …
    MSN19h

    More job vacancies in Romania since May and 4th Covid wave has no impact yet
    Provided by Romania Insider. The recruitment market has not yet felt the effects of the fourth wave of the Covid-19 pandemic, …
    Romania Insider on MSN.com2d

    COVID-19: Belgium, Austria join Romania’s red travel list
    Romania’s National Committee for Emergency Situations (CNSU) approved on October 21 the new list of countries with …
    MSN2d

    Acestea sunt adevaratele stiri ce vezi insirat ca o diaree fara de sfarsit mai sus. Daca in Romania stati ca strutul cu capul in nisip, nu asa trebuie sa stea si restul. Voi sunteti comunistii, nu noi!
    Voi abia ati iesit din comunism daca ati iesit, nu vestul! Nu mai incerca sa dai atatea lectii ca esti prea retrograd pentru a fi luat in seama! Tu si cu Romania sunteti o bulina prea mica pe harta lumii.
    Nu te mai pretinde deasupra lui Fauci ca nu esti! Acum ma otarasc la tine si suflu de-ti cad izmenele pe jos. Rusine sa-ti fie ca indraznesti sa mai vii cu astfel de pretentii sa ragi precum evreul ultrartodox la mine ca trebuie sa stau acasa si sa fat copii in nestire ca de altceva n-as fi buna decat de prasila!
    Reductionistule, scoate-ti naraveala din cap!
    Nu esti nici-un American, nici macar nu stai pe pamant american!
    Esti in Romania si singurul care te citeste este guru Bivolaru, un sclerozat baletist ramas sclerozat de la Gelu Voican Voiculescu.
    Juma de tigan cu un aristocrat, mare cuplu amoros ce au facut unul cu altul!
    Astia doi nu-i mai vezi ca sunt homosexuali, huh?
    S-au iubit de s-au sapat unul pe altul.
    De ce sa duc eu in spinare karma lor?
    Ce am facut eu de trebuie sa suport asemenea ignarii?
    De ce sa le ard eu karma si sa nu si-o arda singuri?
    Ce asteapta de la mine?
    2 in eroare, unul cu altul ancorati de comunisti de unelte ce sunt.

    Apoi ai luat Rapsodia Romana a lui G. Enescu, simbolul de adunare al romanilor la emisiunea lui Mike Martini si ti-ai pus-o tie pe site ca cica ai tu privelsiti din Bucuresti cu elicopterul.

    Nu ai nimic in cap decat falsa americanizare impusa ca ritm de PSD din ’89 incoace. Apoi o tot dati cotita ca Dragnea, ca nu, ca Ierusalim, ca ambasada … – nu se stie deja, nu am vazut?!
    Asteptati tot de la diaspora sa va rezolve voua problemele.
    Nici mortii nu vi-i jeliti.
    Jalea, jelania, fac parte din procesul de vindecare. Stai degeaba si te uiti fara sentimente la ce ti se desfasoara in fata ochilor.

    400 si de decese astazi. Kali este la voi in curte. Ai ceva de comentat in afara de barfa patetica legata de Fauci?

  2. October 25, 2021

    Mihai Rapcea, din nou acceasi tendinta de a inghiti pe nemestecate toate informatiile (partiale si/sau deformate) si de a trage concluzii pripite, fara a culege suficiente date si apoi de a le analiza logic si in context.
    Le iau pe rand:
    1. Vaccinurle nu sunt perfecte si nu ofera protectie 100% nici macar in contextul variantei initiale (Wuhan) in fata infectiei (pentru varianta initiala, doar in cazul decesului procentul era ~100%)! Cu noile tulpini mai agresive, valorile initiale de ~90-95% in fata infectiei au scazut, dar au pastrat valori ridicate – de peste 90-95% in fata formelor grave si a decesului!
    1. Cand a inceput valul 4 in Israel (sfarsit de Aug, inceput de Spetembrie) si pana la mijlocul-sfarsitul lui Septembrie, cand a inceput diminuarea valului, pana la valori mici acum in Octombrie (datorita administrarii boost-ului!), Israelul avea ~68% imunizare prin vaccin. Desi pt varianta originala + Alfa se considera un ~75% imunizare colectiva pentru a depasi pandemia. Dar pentru Delta (care a generat valul 4) fiind nevoie de un ~85% pentru acelasi lucru, virusul fiind semnificativ mai transmisibil si posibil/probabil mai agresiv (la subvariantele Delta).
    2. Varful cazurilor de infectii in Septembrie a fost de ~20.000 pe zi – da, semnnificativ mai mare decat in valurile anterioare, dar explicand la punctele de mai sus, se vede corelatia destul de clar de ce. DAR CU TOATE ACESTEA, NUMARUL DE DECESE DIN ACEST ULTIM VAL AU FOST TOTUSI MAI MICI DECAT IN CELELALTE VALURI (MAX 64 IN VALUL 4 VS 101/zi IN VALUL 3) ARATAND CLAR CA VACCINURLE FUNCTIONEAZA INCA FOARTE BINE IN CAZUL DECESELOR (CAT SI A CAZURILOR GRAVE) LA UN NUMAR GENERAL MAI MARI DE INFECTARI, DAR ASTA IN CONTEXTUL UNEI TULPINI MAI AGRESIVE!
    In plus, stii ca aproape jumatate din aceste infectii din ultimul val, au fost la tineri? Care inainte (in valurile precedente) nu prea existau (si nici nu se testau!), datorita variantei initiale, care nu prea afecta populatia tanara?
    Puteti intelege si judeca aceste date? Si a trage niste concluzii logice, fara a sari la concluzii bazandu-te pe faptul ca deja stii raspunsul dinainte?
    3, BOOST-ul administrat in incepand cu valuvl 4 a redus din nou cazurile de infectii, aratand clar legatura dintre aceasta si scaderea cazurilor (atat de infectii, cazuri grave sau decese – decese si cazuri grave care, din nou, au fost oricum mai putine vs valurile anterioare, chiar si cu dublul numarului de cazuri detectate, incluzand si tinerii si adolescentii!
    4. Orice preventie prin vaccinare (ca vorbim de orice virus in principiu – polio, variola etc) nu va duce la disparitia completa a virusului – nu prea are cum (poate daca 100% din populatia globului ar fi, desi nici atunci nu e sigur asta), ci doar transformarea unei pandemii intr-o epidemie, cu caracter probabil sezonier si local, fara un numar mare de cazuri grave si/sau decese care sa sufoce sistemle medicale, practic baoala devenind ceva ‘normal’ si de ‘dus’ ca si virozele sau gripele de exemplu (dar infectia inca existand si probabil fiind si multi asimptomatici).

    Puteti intelege aceste idei si concepte simple? Bazate pe date din lumea reala?

    PS. Acest virus, global vorbind, are o rata de deces in acest moment intre 1-3%, in functie de context si tara, de gradul de incarcare pe care il poate suporta sitemul medical etc etc. Desi initial, in Italia sau Belgia anul trecut se ajunsese si la 10-15%, datorita colapsarii sistemului medical. Din fericire, nu este de la un 25% in sus gen Ebola sau MERS (50%), care s-ar fi tradus probabil intr-o pandemie de tip apocaliptic, asa cum vedem in filmele SF (desi aceste valori actuale trebuie vazute in context – si anume masuri de protectie, distantare, imunitate deja naturala si indusa etc etc luate si urmate cat de cat la nivel global, care cu siguranta au scazut aceste valori – cum ar fi fost la nivel planetar fara ele??). Deci, cumva am si avut noroc ca a ramas intro-o zona gestionabila cat de cat, dar este mult mai serioasa decat o gripa, care are un ~0.1%.

    • October 25, 2021

      nu știu de ce intră la spam comentariile tale. Probleme cu mailul cu care semnezi probabil

      • October 25, 2021

        Este doar un mail de yahoo, pe care-l folosesc in general pt anumite chestii pe net (public). Ciudat.
        Intial am crezut ca moderezi tu si nu prea permiti sau nu doresti publicarea comment-urile mele.
        E in regula. Am inteles.

        PS. Scuze pt diverse greseli de scriere sau chiar exprimare, pt ca scriu rapid de pe telefon si in general nici nu am prea mult timp liber pt asta.

  3. October 25, 2021

    Deci eu iti spun tie sa te uiti cu inocenta la Pfizer si sa il primesti cu bucurie, iar tu te uiti “inocent” la agitatia interioara a lui Fauci si a altora ca sa iasa bine pentru toti si te minunezi ca stalpul ud din beci.
    Mama ma-sii de treaba, asa ti-am spus sa faci?
    Tie pe o ureche iti intra si pe amandoua iti iese.
    Se folosesc restrictii in tratament. Se numesc restraints si sunt pentru ca tu sa nu-ti faci tie rau.
    Chiar te-am “legat”, stai legat si nu mai comenta aiurea!

    Nu este “obligare” daca intelegi ca trebuie sa depui un efort sa te tii sanatos. Esti prea departe de stat si nu mai auzi ca tot Domnul a spus sa dai Cezarului ce-i al Cezarului.
    Ce sens are sa tot te razboiesti cu statul si la nesfarsit? Ai inghitit argint viu de nu-ti poti gasi linistea?
    Ti-am spart si bulina asta. Cel putin nu mai sta in calea autoritatilor! Daca ei procedeaza gresit, e pe ei greseala lor. Daca nu, inseamna ca si-au asumat functiile cu care chiar tu i-ai investit atunci cand te-ai dus sa ii votezi. Ce sens are sa iti incalci tu legamantul tau fata de societate? Pe al meu oricum nu ai cum. Doar pe al tau.
    Nu ma face ca te numesc idiot prietene si nu-ti va conveni!

  4. October 25, 2021

    “Compania Națională Poșta Română a anunțat, luni, în contextul suplimentării măsurilor de limitare a răspândirii infectării cu SARS-Cov-2, că în subunitățile companiei clienții pot intra fără să prezinte certificatul verde.„Toți clienții Poștei Române, care au probleme de rezolvat la oficiile poștale, pot intra în incinta subunităților noastre fără a prezenta certificatul verde. Pensionarii și părinții pot să ridice pensiile și alocațiile așa cum au făcut-o și până acum”, a transmis luni Poșta Română.”

    Dupa ce ca nu le aduce pensia acasa si nu-i mai pune pe cei vulnerabili pe drumuri reducand riscul de infectie, Posta Romana face exact in contra recomandarilor ca stie ea mai bine. Stie pe dracu!
    Gandeste cu picioarele.
    Prevederile sale o definesc ca stat in stat. Nu poate sa se opuna deciziilor care vin de la persoane abilitate si sa existe favoritisme pentru acest organism ca e cel mai mare si mai tare cu batranii. O sa si-o ia Posta si prin dos si pe gura pana o sa inteleaga ca a grabit moartea catorva sute de clienti prin faptul ca ii pune sa se vanzoleasca pe strazi in loc sa faca un efort pentru clientii sai sa se duca sa-i serveasca direct pe cei care au nevoie.
    La noi de ce se poate ca lucratorii de pe mijloacele de transport in comun sa ne ofere protectia pe cand la voi Posta expun persoanele vulnerabile la virus? Nu este pentru ca nu le pasa? Ei zic ca are bolnavul dreptate.
    Si daca se dovedeste ca Posta habar nu are de medicina si preventie, atunci o sa fie mai mare zapaceala. Faceti exact fiecare ce vrea si va mai mirati ca fara de ascultare aveti dezastru sau si mai rau, va plangetic a cifrele sunt manipulate. Cu ce scop sa fie manipulare faptul ca aveti morti intre voi?
    Pe ce lume traiti, Dumnezeule?

    https://www.stiripesurse.ro/coronavirus-update_2063099.html

    “Also a criminal file was drawn up for thwarting disease control.”
    Exact asta faceti. Va mintiti intre voi si incercatis a ne mintiti apoi si pe noi in exterior de parca mai aproape ne-ar fin noua ai vostri decat voua. Ieri au fost 400, azi spuneti ca

    “A total of 301 deaths were recorded among the patients infected with the SARS-CoV-2 virus in the past 24 hours, two of which occurred before the reference interval, the Strategic Communication Group (GCS) reported on Monday.”
    Manipulati cifrele deja. Sunteti inconsistenti in raportare voi, nu noi ca nu la noi e pisica moarta.
    Noi le avem pe ale noastre. La ce sa va mai ajutam si pe voi? Doar pentru ca sunteti natia din care am iesit? Si ce daca! Nu scrie nicaieri ca timpul meu e dedicat voua.
    Pe 11 octombrie au fost 3 ani cred de cand am depus juramant pentru SUA, nu pentru Romania. Nu va mai sunt obligata cu nimic voua. Sunteti niste … Ma enervati foarte tare. Faceti precum Kate din imblanzirea scorpiei: va dati pe toate partile si aveti argumente la orice dar sa faceti ceea ce este corect refuzati in masa sa ascultati. Ei bine, in masa o s-o incasati. Nu sunt eu Dumnezeu, dar Il inteleg foarte bine ca s-a maniat si a ras Sodoma si Gomora de pe fata pamantului. Nici voi nu sunteti de inteles.
    Nu sunteti oi, sunteti capre pentru ca sunteti incapatanati.

    Da, eu sunt singura care am ramas cu puterea de integrare dupa ChNN si de aceea va vorbesc asa.

  5. October 25, 2021

    *Corectie: “..din nou aceeasi tendinta..” (‘aceeasi’ nu ‘acceasi’)

Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer