La 13 octombrie 2012, o româncã a prezentat viziunea ei asupra Miºcãrii de Integrare Spiritualã în Absolut, secta porno a lui Gregorian Bivolaru, în faþa celei mai importante organizaþii anti-sectã din Europa. FECRIS, Fundaþia Europeanã a Centrelor de Cercetare ºi Informare asupra Sectelor, care reuneºte cele mai importante organizaþii în domeniul sectelor ºi cultelor din Europa, ca ºi personalitãþi, ori fundaþii de renume din America de Nord, ºi-a þinut întrunirea anualã în Salses-le-Château, o micã localitate din sudul Franþei care se aflã în apropiere de oraºul Perpignan.  Iata articolul Roxanei Chirilã, impresiile de la acea conferinþã, de pe blogul ei. un articol de Roxana Chirilã Un microbuz pânã în cel mai apropiat oraș, un tren pânã la București, avionul pânã la Paris, schimb de aeroporturi din Paris-Charles de Gaulle în Paris-Orly, apoi avionul pânã la Perpignan, în sudul Franței unde se ține întrunriea FECRIS de anul acesta. Nu știu pe nimeni de acolo personal, deși am cules nume și informații despre diverși participanți – Thomas Sackville, politician britanic, fost membru al parlamentului și ministru prin UK (plus dintr-o familie nobilã). Steven Hassan, consilier pe materie de secte din SUA, care a scris cãrți importante în domeniu. Mireille Degen, care a fãcut parte din Comisia Europeanã timp de vreo 25 de ani. Am cãutat pe Google și am fost aproape intimidatã de cei cu care urma sã mã întâlnesc – reprezentanți ai organizațiilor care se ocupã de secte din întreaga Europã, Franța, Italia, Austria, Germania, Croația… Și câțiva chiar și din SUA și Canada. Eu sunt singura persoanã din România și merg sã vorbesc despre propria noastrã sectã, MISA. Sunt o fostã cursantã a Mișcãrii și am participat vreo șapte-opt ani la cursuri. Am vãzut oameni exploatați și oameni care doar au fãcut yoga și s-au simțit bine. Am vãzut persoane care au fãcut greșeli pe care le regretã, foști cursanți care suferã încã de pe urma faptului cã s-au implicat în MISA. Am vãzut femei care nu se lãsau convinse sã renunțe la anumite indicații ale lui Gregorian Bivolaru, ci care se luptau pentru dreptul de a se înfunda în lucruri pe care apoi urmau sã le regrete. Dincolo de scandalul mediatic pe care l-a prins orice român care se uita la televizor prin 2004, MISA e de multe ori o dramã personalã. Orgii și urinoterapie, spirale și mitinguri… Asta știe românul și se crucește. El, el personal, omul de pe stradã, omul normal la cap, el nu s-ar bãga niciodatã în așa ceva. Nu?… Mike Kropveld, directorul executiv al Infosecte/Infocult Canada îmi spune într-una din discuțiile dintre evenimente cã oamenii vor sã vadã totul în alb și negru. Pe de o parte suntem noi ce normali și pe de cealaltã parte sunt ceilalți nebuni care se bagã în chestii ciudate, frumos, simplu. Dar adevãrul e cã mulțimea de oameni normali și cea de membri ai sectelor se cam întrepãtrund pe alocuri. Îl aprob și mã simt ușuratã: se pare cã nu va trebui sã explic ce înseamnã de fapt sã mergi la un curs de yoga și sã te trezești încetul cu încetul cã faci altceva decât lucrurile pentru care ai venit. Înseamnã cã nu va trebui sã le spun acestor somitãți în ale sectelor cã în MISA sunt tot felul de oameni, cã sunt și oameni normali, oameni care au fost înșelați, oameni care… Pentru cã yoghinul de la MISA face deseori cum fãceam și eu: se uitã la TV și spune „Ce-i cu prostia asta? Eu nu fac ce spun jurnaliștii!” Și se revoltã pe bunã dreptate. Acel yoghin merge la cursuri, învațã yoga și poate cã nu s-a bãgat niciodatã în activitãțile extracuriculare are faimoasei școli. Sau poate pur și simplu nu se recunoaște, pentru cã el vede lucrurile altfel. El știe care sunt motivele pentru care mediteazã pentru binele planetei și pentru care crede cã Gregorian Bivolaru, Grieg pentru el, e un maestru spiritual. De ce nu pot ceilalți sã vadã treaba asta?… Am pornit la drum hotãrâtã sã explic cã un cursant MISA nu e un om prost, nu e un om incult. Poate fi oricine, poate fi oricum, dar se prea poate sã fi fost agãțat cu un cârlig emoțional și sã vadã lucrurile cum le vede nu pentru cã nu știe sã-și foloseascã logica, ci pentru cã pornește de la niște premise greșite, pornește cu speranța cã un lucru poate fi într-un anumit fel. E ca un Caritas cu suflete, numai cã în loc sã bagi x lei și sã-i primești înapoi înmulțiți, bagi niște timp, efort, credințã și sentimente și speri sã primești înapoi mai mult decât atât. Trebuie doar sã crezi puțin, sã te lași puțin pe mâna noastrã și vei avea o viațã sentimentalã cu mult mai bunã, vei fi mai fericit, mai inteligent, vei avea mai mult umor… Dar sunt în lumea FECRIS. În lumea aceea, a specialiștilor în secte, e aproape redundant sã încep sã povestesc toate astea. Tot Mike Kropveld de la Infosecte, care mi-a fost un fel de ghid, s-a uitat rapid în jur și mi-a spus pe scurt – Steven Hassan a fost în secta lui Moon vreo doi ani, David Clark a fost și el acolo, Friedrich Griess care m-a invitat sã vorbesc despre MISA are fiica într-o sectã, X a fost, Y a avut un prieten, Z a avut un membru al familiei. Majoritatea celor care studiazã sectele se pare cã au avut contact direct cu ele. Am venit combativã, gata sã spun: nu! Nu, lucrurile sunt nuanțate! Nu putem sã spunem cã toți oamenii ãștia sunt nebuni și periculoși sau dezgustãtori… dar m-am trezit printre persoane care știu. Țin o conferințã despre MISA. Thomas Sackville, președintele FECRIS, fost membru al parlamentului britanic, mã prezintã înainte sã urc pe scenã și sã le povestesc celor adunați acolo, vreo sutã, o sutã și ceva de oameni despre Gregorian Bivolaru, MISA și apocalipsã. Nu cã ar fi apocalipsa asta ceva atât de mãreț la MISA, sã nu mã înțelegeți greșit, dar asta e tema întrunirii. Deschid gura și explic: Apocalipsa nu e doar sfârșitul lumii, ci e și un atașament emoțional. Ideea de apocalipsã se bazeazã pe temeri și dorințe și e greu sã o smulgi din rãdãcini dacã n-o vezi ca atare: apocalipsa e teama de moarte, pe care o poți controla când moartea e generalizatã. În fond, dacã supraviețuiești acum… sau dacã mor atâția alții cu tine… E altceva decât dacã ai muri singur. Apoi, apocalipsa e o judecatã de valoare care îi va separa pe cei buni de cei rãi, sau pe cei știutori de cei neștiutori: cine are dreptate, cine face pare din grupul corect, cine face ce trebuie, cine e spiritual. Iar apoi apocalipsa e legatã și de dorința de a fi erou, de a salva lumea, sau de a te salva pe tine, de a fi erou. E mai greu sã renunți la o cârjã în fața inevitabilitãții, la sentimentul cã ești mai bun, la sentimentul cã ești eroic decât sã renunți la ideea cã în decembrie 2012 Pãmântul va intra într-o centurã de fotoni, care îi va ucide pe cei nepregãtiți. În rest, le spun, apocalipsele diferã… Dar asta știu și ei. MISA crede în extratereștri care vin sã ne ajute, în centura de fotoni care va înghiți pãmântul și îi va ucide pe cei nepregãtiți în decembrie anul curent, în francmasoni care manipuleazã pe toatã lumea și care își construiesc tot felul de chestii sub pãmânt în care sã scape, dar nu vor scãpa. MISA crede în dezastre naturale care se vor petrece în curând și în faptul cã acușica va veni nu Era Vãrsãtorului din New Age, ci Satya Yuga, era spiritualã descrisã de indieni. Dar MISA e o luptãtoare care deține tehnici inventate de Gregorian Bivolaru și are un Program de Acțiune Planetarã Urgentã: Nu Apocalipsa! expus pe site-ul yogaesoteric.net. A mai evitat douã apocalipse pânã în prezent, una în ’96 când a deviat un asteroid pe cale sã se prãbușeascã pe pãmânt, alta foarte localizatã prin România, care ar fi fost un cutremur devastator. E o poveste întreagã, le explic. Nu toți cei de la cursurile de yoga MISA cred în poveștile astea, dar încetul cu încetul sunt convinși de câte una din idei. Și dacã ai apocalipsa în fațã, care va demonstra cã ai dreptate, atunci poți sã aștepți în umbrã ca un fel de rãzbunare prin agent divin ca toți cei care te-au privit urât în România asta sã vadã cã vor veni dezastre și tu vei scãpa. Iar apoi, poate cã toți ãștia se uitã la tine ca la un obsedat de sex, un urofil și zãpãcit, dar tu ești un erou care va salva omenirea. Offff… Poate cã într-o vreme mã prinseserã ideile despre conspirații și masoni, poate cã sperasem într-o Satya Yoga mai bunã, pentru cã prea merg toate pe dos în țara asta, dar uneori mã mira cã alții cred. Și cu extratereștrii, cineva foarte pãtruns de curs și de revelațiile sale îmi spunea cã sunt metoda lui Gregorian Bivolaru de a ține mintea yoghinilor ocupatã, ca sã fie plinã de lucruri spirituale. Uneori am senzația cã unii ar avea o șansã sã deschidã ochii, dacã n-ar fi prea pãtrunși sã vadã fața lui Grieg în orice gând mai deștept pe care-l au. Tot despre Apocalipsã în alte secte au vorbit și o femeie din Ucraina, care timp de 30 de ani a stat cu rãsuflarea întretãiatã, cu alimente pregãtite și arme sã se apere de cei nepregãtiți – era gata sã vinã sfârșitul lumii. Tot despre Apocalipsã a vorbit și un fost martor al lui Iehova, care spunea cã sfârșitul lumii tot vine de mult timp încoace în secta lor. O sectã ia bani ca sã construiascã bunkere unde sã reziste în fața sfârșitului lumii. Și tot așa… Dar discuțiile din afara conferințelor sunt pe toate temele – de fapt, nu prea au legãturã cu apocalipsa. Stau de vorbã cu David Clark, din SUA, care prin ’70 a fost în secta lui Moon și astãzi se ocupã de consiliere. Îmi spune cã a fost surprins sã audã cã la MISA se pune accent pe stãri, pentru cã de obicei sectele vor sã nu simți. Ba da, îi zic, e foarte important sã simți – sã simți intuitiv, sã simți în meditații, sã iubești… De fapt, MISA promoveazã cuplul deschis extrem de mult. Trebuie sã iubești mai mulți oameni, și trebuie sã-ți depãșești gelozia, dar nu-ți spune nimeni exact cum anume ar trebui s-o faci, așa cã multã lume suferã, ascunde…. „Și pe urmã te simți vinovat pentru cã nu reușești,” completeazã el. Înainte sã pot sã aprob, puțin miratã cã știe, îmi spune cã așa se întâmplã mereu: ți se impun niște standarde care fie sunt foarte dificile, fie sunt imposibile – și apoi te simți vinovat cã nu te poți conforma. E la fel și cu sexualitatea: ori e prea multã, ori e interzisã. Ceea ce-mi aduce aminte de sexul tantric, ore în șir, și de faptul cã bãrbații nu au voie sã ejaculeze pentru cã „pierd energie”. Lui David îi spun cã sexualitatea era încurajatã puternic, pentru cã energia sexualã e energia de bazã a vieții, e energia creativitãții… El îmi rãspunde cã în secta lui era cam interzis sexul. Tot acolo, în fond. Americanii n-au prea auzit de MISA. În schimb, Herr Griess din Austria i-a pus în temã pe ceilalți austrieci, care mi-au cerut conferința în varianta scrisã. Am în mânã doar varianta mea tipãritã, cu scrijelituri pe margini ca sã știu unde sunt dacã decid sã vorbesc liber. Am puncte clare: unde zic cã te iau ușor, cu yoga, și încet afli cã Grieg e maestrul tãu spiritual, cã MISA are informații corecte despre tot felul de domenii, cã fac parte dintr-un grup cu totul și cu totul special. Unde zic cã sunt multe, multe, multe informații teoretice, dar credințele de bazã circulã pe cale oralã (carnea și zahãrul sunt la fel de interzise în scris, dar yoghinii care nu s-ar atinge niciodatã de carne mãnâncã dulciuri fãrã fricã). Unde povestesc de celelalte apocalipse evitate. Unde povestesc despre faptul cã apocalipsa asta îți schimbã percepția despre realitate… Și dacã moare cineva, de cancer la sân (Cristina Gãinã, Diana Dobrin) sau de propria mânã (Mihaela Diaconescu, Attila Nagy), atunci nu perceptezi la fel de tare problema, pentru cã celor care nu sunt destul de spirituali li se petrec dezastre și dacã mor de boalã nu e pentru cã Gregorian Bivolaru a spus cã nu e bine sã se trateze clasic, ci pentru cã nu și-au putut rezolva problemele subtile, emoționale… Le spun cã le trimit conferința mai încolo, cu bibliografia pusã la punct. Aia e a doua problemã a foilor scrijelite peste tot: am uitat sã adaug bibliografia de la sfârșit, așa cã am un (qtd. in Reddy 21) pe undeva, dar niciun loc unde sã dau titlul cãrții lui Reddy. Mi-aduc aminte vag cã Gregorian Bivolaru spunea la un moment dat cã are cãrți documentate „chiar academic”, sau ceva de genul ãsta. Chiar aș vrea sã știu ce înțelege el prin sintagma asta, pentru cã la mine „chiar academic” înseamnã cu paranteze în care se specificã numele autorului și pagina la care se spune ceva, înseamnã bibliografie cu toate datele de publicare la sfârșit, înseamnã rigori și dificultãți care-ți intrã în sânge și nu-ți mai ies de acolo, pânã când te trezești cã și când mergi pe stradã și discuți liber spui „Conform tatãlui meu într-o discuție pe care am avut-o acum trei sãptãmâni în mașinã…” Și te întrebi cum citai o discuție privatã pentru bibliografia de final. La o degustare de vin (în fond Perpignan e într-o zonã renumitã de vinuri), mã întâlnesc și cu Thomas Sackville, din Marea Britanie, care-mi spune cã a auzit de MISA, da, dar nu prea vrea nimeni sã-și dea numele în declarații ca sã poatã face ceva practic în cazul Mișcãrii. Ehe, greu cu numele, pentru cã de obicei victimele MISA, femeile care s-au dus sã danseze la barã sau sã facã videochat erotic la îndemnarea lui Gregorian Bivolaru sau a sus-pușilor instructori, nu prea mai vor sã se afle cã s-au bãgat în așa ceva. Îți vine mintea la cap, îți dai seama ce ai fãcut, și ca o studentã care se trezește dupã o noapte de petreceri cu prea mult alcool și vede cã e-n pat cu trei bãrbați, ai prefera sã nu afle nimeni de incidentul ãsta. Doar cã petrecerea continuã, alcoolul curge și altã studentã va urma la rând în același pat… Italienii știu bine subiectul MISA. Italiana mea e inexistentã, dar sunt româncã, așa cã un lucru, douã tot pricep, și cineva de pe acolo tot o rupe pe englezește, așa cã îmi spun cu multã cãldurã cã știu de MISA. Au auzit de ea și de Gregorian Bivolaru pentru cã în spatele multor cursuri de yoga din țara lor, cursuri cu diferite nume, se ascunde tot MISA. Pe scurt, prin Europa se mai auzise de problemã – pe ici, pe colo s-a mai luat poziție. (Continentul) America era mai puțin în temã, deși Mike Kropveld a spus cã avea un dosar și pe tema MISA. „Nu știu dacã sunt și în Canada,” i-am spus. Dar pânã la urmã, conteazã? Școala de yoga a ajuns și în India, a trecut și prin SUA, s-a confruntat cu autoritãțile în Argentina. Nu știi niciodatã când mai prinde rãdãcini pe undeva. „Unde locuiești acum?” m-au întrebat mai mulți. Sackville, înșelat de accentul care a trecut dinspre un neutru-britanic spre un american-nedefinit din cauza faptului cã am tot pãlãvrãgit cu Kropveld despre MISA și secte, România și cum pui bazele unei organizații care sã ajute oamenii care au fost înșelați de secte, a întrebat câți ani am stat prin SUA. Nu, nu, spun. România, doar România. Da, București, o vreme, dar acum sunt în tranziție. Altcineva întreabã, sunt șefa organizației anti-cult de acolo? A, nu, independentã, noi nu avem. Nu?… Aha, doar pe post de invitatã și martorã, ce chestie. Îl vãd pe David Clark, care se ocupã de consultanțã legatã de reformarea gândirii. Pãi și m-am gândit sã deschid un birou, ceva? Nu se fac bani, dar ajuți oameni. Încep sã mã gândesc și eu, cã e pãcat cã la noi nu existã nimic, nimic, nicio organizație, niciun cabinet, niciun loc unde sã te duci sã-ți spui pãsul. Branka Dujmiæ-Delcourt din Croația îmi spune cã nu e așa de greu sã faci ceva. Puținã bunãvoințã, ceva timp și un minimum-minimorum de bani. Și ajuți oameni. Mã gândesc la asta, acum. Ceva mic, intim. Unde sã poți veni, sã bați la ușã și sã spui, „Salut, am fost la MISA/Martorii lui Iehova.” Un loc unde sã zici, „Aici m-am pãcãlit” și unde sã nu-ți dea nimeni în cap. La naiba, suntem oameni, greșim. Știu femei absolut ok care s-au lãsat convinse de instructori de la MISA sã facã chat erotic, sã se masturbeze în fața camerei, pentru cã li s-a zis cã așa trebuie, așa e bine, așa se feminizeazã. Cã faptul cã nu vor aratã cã nu sunt încã detașate. Nu sunt destul de femei, nu sunt destul de bune. Ideea repetatã din nou și din nou… și apoi povestesc despre umilința de a face aceasta. O femeie spunea cã s-a ridicat și a plecat, nici n-a vrut sã ia banii pe care-i câștigase, dar sã nu mai audã niciodatã de așa ceva. O alta rar povestește despre așa ceva. O alta spune cã o fãcea crezând, crezând în toate poveștile, cã era zeițã și era frumoasã și femininã și fãcea ceva bun pentru cã putea sã coboare la nivelul acelora și sã-i ridice de acolo, sã-i înalțe prin spiritualitatea ei. Ne place sã credem cã mintea noastrã face ce vrem noi, nu ce vrea ea. Dar adevãrul e cã ne-am nãscut într-un context și de acolo ne luãm informațiile. Știm cã nu e bine sã omori, sã chinui, sã furi pentru cã asta am fost învãțați de mici. Știm cã avem drepturi, pentru cã ni s-a spus cã avem. Dar în alt context, cu alte învãțãturi, poate am fi ajuns în ghearele Inchiziției, sau chiar inchizitori, poate cã noi, femeile, ne-am fi mulțumit sã fim niște bunuri cu care te mãriți pentru copii și avantaje, poate cã bãrbații s-ar fi aruncat în Dumnezeu știe ce. MISA e o re-educare lentã cu o logicã insidioasã: dacã nu poți sau nu vrei sã faci ceva, s-ar putea sã fie pentru cã nu ți-ai depãșit încã acea condiție cu care ai venit în viața asta. În fond, o zeițã poate sã facã ce vrea fãrã sã fie întinatã, o zeițã a sexualitãții poate ridica pe oricine prin sex – tu de ce nu poți?… Dar ce poți face?… E o discuție despre ce s-a întâmplat din punct de vedere legal cu anumite culte pe ici, pe colo. Unul dintre cei din Rusia vorbește despre interzicerea cãrților extremiste pe acolo și despre cum toatã lumea ar trebui sã ia mãsuri în direcția asta. În sus sare cineva din Franța, cu un „non” elegant și categoric pe buze. Non, c’est pas possible! Nu poți sã cenzurezi, nu poți sã interzici. Franța, acea țarã de care se plâng ortodocșii de la noi și de care se plâng și cei din MISA cã este foarte laicã, nepermis de laicã, are o politicã foarte clarã în direcția asta: ai libertatea sã crezi ce vrei, sã publici ce vrei, sã gândești ce vrei. Nu interzici. Dacã cineva e într-o sectã, îl îndrumi, îl consiliezi, îi areți. Niciodatã nu forțezi, pentru cã atunci ce ar fi? Ar fi o tiranie. Și adevãrul e cã legea nu e un instrument fin, nu poți cizela ușor cu ea sã excluzi secta X, dar nu ideile Y. Libertatea e mai importantã decât oprirea sectelor. Ascult și ascult și ascult și mã gândesc ce s-ar putea face pe la noi. sursa: roxana chirila blog]]>

Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer

                

Share via
Copy link
Powered by Social Snap