Raportul in care se indica acest fapt precizeaza ca nesiguranta cu privire la apa potabila reprezinta “cel mai mare risc la care se expune China”, din cauza cresterii economice continue, noteaza BBC. La nivel global, s-au cheltuit in 2011 peste 8 miliarde de dolari pentru protejarea zonelor care asigura resursele de apa naturala, se arata in raport. Apa naturala face parte dintre acele resurse pe care le consideram firesti, se arata in raport, insa realitatea este ca depindem de aceste resurse, neexistand ceva care sa substituie sursa de apa potabila si nu sunt suficienti bani in lume pentru a inlocui aceste resurse cu tehnologie. Raportul arata ca autoritatile chineze au fost beneficiarii a peste jumatate dintre proiectele desfasurate in 2011, ceea ce reprezinta 91 de procente din investitia totala in 2011 – acestea fiind localizate intre granitele Chinei. Analistii saluta de asemenea faptul ca autoritatile chineze iau in serios aceasta problema, orientandu-se cu toate fortele catre protejarea surselor de apa naturala. Aceasta in conditiile in care mare parte din cresterea economica puternica a ultimilor 20 de ani s-a realizat in detrimentul acestor resurse naturale.]]>
Related Stories
December 22, 2024
Probabil că mulți dintre voi vă întrebați de ce justiția din România dă atâtea rateuri…
Post Views: 0
MR
Posted in: Juridice, Uncategorized
October 30, 2024
Mergi pe trotuar cu copilul de mână. Întâlnești un labrador în lesă și zâmbești. Dacă…
Post Views: 0
MR
Posted in: Uncategorized
April 8, 2024
Foarte mulți oameni pierd din vedere că anumite căi spirituale a căror tradiție neântreruptă s-a…
Post Views: 0
MR
Posted in: Uncategorized
February 12, 2023
Buna. Ce cunoști despre Dzogchen ? Dzogchen este o tradiție spirituală budistă care se concentrează…
Post Views: 0
MR
Posted in: Uncategorized
November 22, 2022
Mai jos aveți un colaj de filmulețe ce prezintă cele mai noi tehnologii în domeniul…
Post Views: 0
MR
Posted in: Uncategorized
November 21, 2022
NATURAL NEWS: Scientist calls out Polish government over attempt to LEGALIZE GENOCIDE Oamenii de știință acuză…
Post Views: 0
MR
Posted in: Uncategorized
July 31, 2022
Israelul a ajuns terenul de testare al etapei finale a mondializării. Începând de luni, în…
Post Views: 0
MR
Posted in: international, Uncategorized
February 7, 2022
Un documentar realizat de canalul francez Arte dezvăluie latura mai puțin cunoscută a liderului comunist…