Se nãscuse în mahalaua unui orãºel de provincie, într-o zi prãfuitã de august pe care nimeni nu ºi-o mai amintea. Pânã ºi el se grãbise sã-ºi uite copilãria anostã, cu zilele interminabile pe care le petrecea privind în stradã, de la fereastra casei. Cãci pãrinþii mereu plecaþi cu treabã, îl lãsau încuiat în casã sau în grija bunicilor. Anii aceia rãmãseserã demult în urmã, îngropaþi într-un colþ uitat al memoriei. Dupã anii de ºcoalã, evadase din mediul tern ºi lipsit de perspective al provinciei, cãutându-ºi norocul în capitalã. Un ºir de amiciþii de conjuncturã, dubioase, îl târâserã într-o altã zonã întunecatã a vieþii: puºcãria – unde petrecuse suficient de mult timp pentru a se convinge cã e cazul sã facã tot posibilul pentru a nu se mai întoarce acolo niciodatã. Apoi a urmat o cãsnicie plictisitoare, punctatã de certuri ºi nemulþumiri din partea unei soþii prea pretenþioase. A finalizat ºi acest capitol al vieþii lui cu un divorþ care spera cã îi va aduce pacea ºi echilibrul. Nu a fost sã fie aºa. Între timp, pãrea cã lumea se întorsese cu fundul în sus: crizã economicã, ºomaj masiv, preþurile care parcã explodaserã. A încercat de toate, zbãtându-se ca un naufragiat în valurile învolburate, încercând cu toate puterile sã-ºi menþinã capul deasupra apei. ªi s-a trezit într-o bunã zi cã din oglindã îl priveºte chipul unui bãrbat de 50 de ani cu obrajii supþi, nebãrbieriþi, cu ochii tulburi ºi încercãnaþi de obosealã. O analizã succintã a situaþiei lui actuale l-a întristat: locuia în gazdã la o vãduvã trecutã de a doua tinereþe, care îi tot fãcea avansuri de ani de zile, tolerându-l cu o chirie modicã într-o cãmãruþã de burlac, trãgând speranþa cã într-o zi se va aprinde între ei scânteia unei iubiri tomnatice. În ultimii 10 ani schimbase cam tot atâtea locuri de muncã. Bani nu prea pusese de-o parte, cãci nu câºtiga suficient de bine pentru asta. La o pensie nu putea spera, pentru cã majoritatea angajatorilor îi preferau serviciile la negru. Trãia o viaþã vegetativã, executându-ºi dintr-un reflex somatic obligaþiile sociale care îl menþineau pe linia de plutire: muncã, cumpãrãturi, bere cu prietenii, casã. ªi tot aºa, la nesfârºit. Naufragiatul din el cãzuse într-un leºin adânc, plutind în derivã în timp ce cãlca apa din reflex, cât sã nu se înnece. Ce sã facã ? Încotro sã o apuce ? Era prea bãtrân sã înceapã ceva nou: o facultate, o afacere proprie, o relaþie. Prea obosit. Nu simþea imboldul de a o apuca în vre-o direcþie anume. Se simþea lipsit de perspective. Singura lui bucurie rãmãsese privitul, probabil o reminescenþã din copilãrie a lungilor ore de singurãtate petrecute la pervazul ferestrei, privind la trecãtori. Îi plãcea sã stea cu orele pe câte o bancã din parc, sau la câte o terasã, privind la lume. Îl calma varietatea liniºtitoare a chipurilor, trupurilor, expresiilor trecãtorilor. În acele momente îºi uita propria condiþie mediocrã, cu insuccesele ºi nefericirile ei mãrunte ºi se transpunea în poveºtile imaginare ale trecãtorilor: colea cuplul acela fericit, de tineri, ce se sorb din ochi, mânã în mânã. Le trãia de la distanþã povestea de dragoste, visând cu ochii deschiºi scenarii fanteziste în care lua locul bãiatului. Alte ori privea la picioarele dezvelite ale femeilor tinere care îi treceau prin faþã, pe trotuar. Încerca sã le înþeleagã intuitiv poveºtile, pe baza impresiilor de moment. O gleznã finã, cu lãnþiºor ºi gambã puternicã, îi trezeau fiori mistici, cîn timp ce povestea femeii respective se completa parcã de la sine cu fesele bombate ale unei alte trecãtoare. Serile ºi le petrecea în cãmãruþa lui, continuându-ºi reveriile cu impresiile acumulate de peste zi, cu ochii aþintiþi asupra ecranului alb al tavanului. Nu simþea nevoia de televizor, cãci poveºtile lui erau mai tari decât orice film fãcut de Hollywood. Uneori, imaginaþia lui înflãcãratã atingea paroxismul, în scene fierbinþi de amor, ºi atunci se simþea tentat sã dea buzna în camerã peste vãduva care pesemne aºtepta ºi ea ceva de la el. ªi totuºi, când vizualiza o posibilã scenã de amor între el ºi proprietãreasã îi dispãrea brusc elanul, cãci nu vedea decât doi oameni bãtrâni ºi obosiþi de viaþã, penibili în încercarea lor de a soarce un strop de pasiune din trupurile lor nãruite de vârstã. ªi atunci se întorcea la fanteziile lui, creând colaje de chipuri, torsuri ºi membre, pentru care l-ar fi invidiat ºi un artist, adâncindu-se în poveºti feerice pe care imaginaþia sa le proiecta aievea pe tavanul camerei sale. Uneori simþea imboldul de a-ºi strecura o mânã sub pãturã ºi de a da substanþã fanteziei, frecându-ºi mãdularul încã viguros, în acord cu visele pe care le trãia aievea. În felul sãu, era un om fericit în aceste momente de visare. Viaþa de zi cu zi îºi pierduse din însemnãtate, dacã o avusese cumva vreodatã. Trãia pentru aceste momente în care imaginaþia îl purta dincolo de pragul existenþei lui insignifiante. ªi totuºi, într-un final, proprietãreasa cea vãduvã, sãtulã de atâta aºteptare, i se strecurase într-o searã în pat, iar ceea ce se petrecuse între ei fusese un soi de chimie fizico-oniricã. În penumbra înserãrii, el suprapusese în mod natural peste imaginea ei, reveriile pe care tocmai le trãia, iar anii de aºteptare ºi frustrare strânºi în ea fãcuserã restul. Fusese ca o descãtuºare fulminantã de energii, o explozie de vigoare ºi pasiune. Tremurând, realizaserã amândoi cã trupurile lor suferisã în toþi aceºti ani de singurãtate, de lipsa unei atingeri sau îmbrãþiºãri. Zone abisale, nebãnuite ale creierului se treziserã la viaþã, cerându-ºi dreptul la agonie ºi împlinire. O singurã noapte fusese suficientã pentru a o cere în cãsãtorie. Brusc, viaþa lui se schimbase. Ea era o femeie supusã, dornicã sã recupereze anii de privaþiuni ºi lipsuri. El avea suficiente resurse de chipuri ºi trupuri pe care sã le suprapunã aievea peste figura ei anostã. ªi astfel, împãrþeau o fericire trãitã diferit ºi totuºi împreunã. Au hotãrât sã vândã casa ei ºi sã cumpere ceva la þarã, sã încropeascã o gospodãrie, o fermã care sã le asigure o bãtrâneþe tihnitã. Au cumpãrat o casã bãtrâneascã, cu prispã ºi mult teren. Au renovat-o, au cumpãrat animale, iar anii au trecut în zbor. El i-a dezvãluit secretul lui, modul în care a reuºit sã supravieþuiascã lumii, i-a descris colajele lui, i-a destãinuit scenariile ºi fanteziile sale favorite ºi, spre surpinderea sa, a gãsit în ea un ascultãtor fidel, ba mai mult, chiar un învãþãcel. ªi anii au trecut ºi mai mulþi, cu dupamiezile lungi, în care ei, deja bãtrâni, privesc searã de searã, de pe prispa casei, cu ochii largi deschiºi ai imaginaþiei lor, la trecãtorii de pe uliþã, colportând poveºti ºi scenarii numai de ei ºtiute. Aºa cã dacã treceþi cumva prin faþa casei lor ºi îi vedeþi privind tãcuþi la lume, pe câte o bãncuþã sau prispã la drum, în faþa porþii, ºtiþi cine sunt ºi ce fac. E secretul lor, pe care îl iau cu ei în mormânt, tãcuþi, generaþie dupã generaþie. Ei trãiesc prin voi, o nouã viaþã, pe care nici eu, nici voi, nici ei, nu ne-am permis-o vreodatã. ]]>