Discutam zilele trecute cu un amic despre epoca de pace și prosperitate prin care trece Europa în general. Afirmam cã simplul fapt cã au trecut 2 generații (noi și pãrinții noștrii) fãrã sã prindem distrugerile rãzboiului – este un lucru extraordinar, dacã privim din perspectiva experienței triste a generațiilor trecute, cu oameni care au prins și douã rãzboaie mondiale și multe altele mai mici.
Ultimele sute de ani ale istoriei europene au fost pline de conflicte militare sângeroase, creatoare de pagube materiale și suferințe pentru populațiile din teatrele de rãzboi.
Noi, europenii, ne-am obișnuit sã vedem rãzboiul doar la televizor, în filme sau în buletinele de știri ce prezintã imagini de pe alte meleaguri. Simțul pericolului ni s-a atrofiat, cãci ni s-a indus convingerea greșitã cã rãzboiul, moartea și distrugerea datorate acestuia sunt chestii nasoale care li se pot întâmpla doar altora de prin Orientul Mijlociu, Asia sau Africa.
De fiecare datã mã cutremur și mã rog cu toatã inima pentru pace atunci când particip la slujbele ținute de preoții ortodocși, unde aceștia se roagã împreunã cu toatã suflarea creștinã prezentã în bisericã pentru vremuri de pace, cãci știu de la alții care au trecut prin rãzboaie cât de cumplit este acest flagel al nebuniei umane.
Ei bine, și discutând despre șansa de a avea parte nu doar de o încarnare umanã sub auspiciile prosperitãții și civilizației, dar și vremuri de pace, mã gândeam la ce face omul obișnuit cu aceastã pace și prosperitate.
Într-o astfel de perioadã de stabilitate, în mod firesc apare fenomenul acumulãrii și creșterii din toate punctele de vedere: economic, financiar, cultural.
Cei care au capacitatea și voința de a-și face un rost pe lume, realizeazã prin muncã, perseverențã și cumpãtare acumulãri în domeniul pe care și-l doresc: muncitorul își ridicã casã și gospãdãrie pentru a avea belușug pentru familia sa; intelectualul acumuleazã cunoștiințe, creeazã valori. Per ansamblu, societatea crește în calitate și bunãstare – în ciuda hoțiilor politice și circumstanțelor economice defavorabile la nivel global.
Ei bine, urmãream și exemplele ratate ale bunãstãrii realizate de generațiile anterioare, bunãstare de care vlãstarele acestora nu știu sã se foloseascã cum trebuie.
Citeam spre exemplu un articol din presa britanicã despre “copii bogați al Londrei” și îmi aminteam de autohtonul Andrei “Versace”, beizadeaua fandositã a unui pãrinte îmbogãțit de pe urma afacerilor imobiliare. Și comparam traiectoria acestor copii bogați-fãrã-vinã, cu cea a oamenilor bogați din antichitate.
Puțini sunt cei ce știu cã în Antichitatea greacã și romanã, copii nobililor bogați aveau drept institutori și profesori particulari pe unii dintre cei mai luminați și înțelepți oameni ai vremurilor lor, care erau plãtiți pentru educația acestor copii cu sume exorbitante.
Spre exemplu, celebrul cuceritor Alexandru cel Mare (Macedon) încã de la vârsta de 13 ani l-a avut drept profesor pe vestitul filosof Aristotel.
Și mã gîndeam la educația primitã de acești copii de bani gata, de orizonturile intelectuale pe care le au.
Cea mai mare problemã a oamenilor îmbogãțiți într-o generație sau douã este aceea cã nu știu cum sã foloseascã în mod judicios banii pe care îi au. Desigur, majoritatea cunosc cum sã îi înmulțeascã mai departe, și de multe ori se rezumã la acest joc de a pune banii la muncã sã producã alți bani.
Din pãcate sunt prea puțini aceia în a cãror viațã se reflectã banii pe care îi dețin, care folosesc puterea banilor la adevãratul lor potențial.
Existã un singur lucru pe aceastã lume pe care nu îl putem cumpãra: timpul. Însã timpul uman se traduce în experiențã de viațã trãitã, în cunoaștere eficientã acumulatã.
Ori, asta se poate cumpãra cu bani ! În loc sã te “plictisești” ca orice prost de rând, fãrã bani, trãind pe orizontala experiențelor senzoriale aruncându-te în tot felul de extravaganțe – atât cât îți permite buzunarul, mai bine acumulezi cunoaștere și înțelepciune folosind banii în acest scop.
Și când spun asta, nu mã refer la îmbogãțiții peste noapte ai societãții noastre care devalizeazã librãriile cumpãrând rafturi întregi de cãrți doar pentru a le depozita în bibliotecile proprii – și a da astfel impresia unei spoieli de culturã.
Mã refer la posibilitatea de a pune banii în mișcare pentru a decanta din imensitatea informațiilor și cunoașterii acumulate de Umanitate, ceea ce te intereseazã, ceea ce îți este necesar și te poate ajuta.
Cãci cu toții (bogați sau mai puțin bogați) avem micile noastre preocupãri care pornesc – începând de la corpul nostru și potențiale nemulțumiri legate de el – pânã la întrebãri despre sãnãtate, politicã, fizicã sau filosofie și religie.
