de Codruț Burdujan – Telegraf Online Constanța
Canalul Dunãre – Marea Neagrã, „monument de progres socialist”, dupã cum era numit acesta de cãtre Ceauºescu, ascunde, încã, sfîrºitul multor oameni.
Mii de deþinuþi politici au fost exterminaþi prin înfometare ºi muncã pînã la epuizare la sãpãturile a ceea ce condamnaþii numeau „Canalul morþii”. Goi, desculþi ºi lihniþi de foame, deþinuþii politici ajungeau sã mãnînce de la rãdãcini de iarbã, ºobolani sau ºerpi, pînã la cadavrele celor care mureau peste noapte în lagãr, dupã cum povestec puþinii supravieþuitori de la Canal.
Numãrul de deþinuþi politici care s-au perindat sau care au murit în coloniile din cele 18 ºantiere de la Canal nu s-a putut stabili cu exactitate, deoarece autoritãþile au ascuns informaþiile. Trãitorii acelor vremuri apreciazã cã a fost vorba de aproximativ 35.000 de condamnaþi ai regimului. Se poate spune cã scopul sãpãrii în stîncã a peste 65 de kilometri a avut ºi o motivaþie politicã, de altfel una dintre cele mai sinistre caracteristici ale totalitarismului comunist: eliminarea adversarilor politici prin lagãre de muncã.Cei care cerceteazã istoria holocaustului comunist reþin ºi destãinuirile lui Gheorghiu-Dej cãtre scriitorul Marin Preda despre „sfaturile preþioase” date de Stalin liderului comunist român: „Pe aici, faci un canal care sã lege Dunãrea de Marea Neagrã ºi-i trimiþi acolo sã sape pe toþi cei care rîd de voi ºi îi aºteaptã pe americani… ºi mai fertilizezi ºi Dobrogea, despre care mi s-a spus cã duce lipsã de apã. O sã-þi dau unele excavatoare ºi niºte cadre de-ale noastre care au mai fãcut canale.”
Pe scurt, Stalin dãdea ca exemplu „Gulag”-ul sovietic, tradus drept „Direcþia principalã a taberelor de reeducare prin muncã”, a cãrui zi de naºtere a fost 7 aprilie 1930. Doar în perioada 1934 – 1947, pe ºantierele megalomanice s-au folosit 10, 4 milioane de deþinuþi ºi prizonieri de rãzboi prin acest „sistem de succes”. Numãrul acestora s-a menþinut constant pentru cã, în ciuda mortalitãþii ridicate, aveau loc înlocuiri permanente ale forþei de muncã. Uniunea Sovieticã dãdea ca exemplu în context realizarea canalului Marea Albã – Marea Balticã, unde 250.000 de „inamici politici” au sãpat în piatrã 240 km. Atunci, 30.000 dintre sclavii folosiþi la munci au murit, lãsînd în urma lor un canal inutilizabil. Cel mai vast sistem concentraþional sovietic rãmîne însã canalul Baikal – Amur, la care au robit 560.000 de condamnaþi.
Cum România a avut ghinionul sã aibã cei mai sîngeros sitem politic din vechiul lagãr comunist, construcþia canalului Dunãre – Marea Neagrã s-a fãcut „cu burghezia ºi împotriva burgheziei”, dupã cum afirma un slogan al Anei Pauker. În rapoartele vremii se menþioneazã cã un procent de 60% din totalul muncitorilor care au lucrat la sãpãturi era format din deþinuþi politici. Pentru a asigura forþa de muncã, alãturi de deþinuþii de drept comun ºi militarii cu origini nesãnãtoase, Securitatea a operat arestãri rapide în rîndul foºtilor funcþionari ai aparatului de stat, clerici ai bisericilor Greco ºi Romano-Catolice, þãranilor care s-au opus colectivizãrilor sau membrilor fostelor partide interbelice. Pentru cei trimiºi în coloniile obligatorii era folosit eufemismul „condamnaþi administrativ”, care masca sclavia, întrucît nici unii dintre cei amintiþi nu erau judecaþi sau condamnaþi. Numãrul arestãrilor se raportau la „necesarul” transmis de autoritãþile comuniste Direcþiei de Cercetãri Penale a Securitãþii.
Mãrturii
Traseul Canalului a fost organizat pe 18 ºantiere. Numãrul de deþinuþi politici care s-au perindat sau care au murit în aceste colonii nu s-a putut stabili pentru cã autoritãþile au ascuns informaþiile, iar trãitorii acelor vremuri apreciazã cã a fost vorba de aproximativ 35.000 de condamnaþi ai regimului.
Lucrãrile s-au stopat la 18 iulie 1953, ca urmare a unor presiuni externe, întrucît posturile de radio „Europa Liberã”, „Vocea Americii” ºi „BBC” au difuzat atrocitãþile de neînchipuit, care mergeau pînã la canibalism în lagãrele de muncã de la „monumentul progresului socialist”. Din cauza acelor barbarii, Procuratura Generalã a primit ordin sã investigheze mai multe crime produse de administraþia lagãrelor. Toþi cei vinovaþi au fost însã amnistiaþi ulterior. O parte din rapoartele cele mai secrete ale fostei Securitãþi, „scãpate” dupã Decembrie ’89, menþioneazã unele atrocitãþi care s-au petrecut în coloniile de muncã.
Astfel, în volumul II din Cartea Albã a Securitãþii (un volum de documente referitoare la Canal, reunite într-un tiraj extrem de redus, editat de SRI pentru circuit intern), sînt precizate cîteva cifre edificatoare despre condiþiile de exterminare. Numai în luna ianuarie 1953, la Poarta Albã, au murit, într-o singurã zi, 10 deþinuþi politici, iar în aceeaºi iarnã au decedat 70 de condamnaþi. Potrivit aceloraºi surse, o investigaþie a Securitãþii din 1967, referitoare la crimele din lagãrele de muncã, menþioneazã: „Nu s-au întocmit acte pentru 1.304 deþinuþi care au murit în lagãre ºi decesele nu au fost notate în registrele Consiliilor Locale”. Mai mult, aceleaºi documente relateazã ºi faptul cã medicii legiºti ai Ministerului de Interne eliberau certificate de verificare a morþii fãrã a consemna cauza decesului. Într-un raport fãcut în urma anchetelor din 1953, medicul coloniei penitenciare Cernavodã consemna: „Au fost scoºi pe ºantierele de lucru bolnavii ºi inapþii, fiind aduºi seara pe braþe, iar alþii îngheþaþi complet sau morþi. Toþi deþinuþii politici care îngheþau pe ºantierele de lucru nu aveau caloriile necesare pentru a munci ºi a se apãra contra frigului, erau uºor îmbrãcaþi, fãrã cãmãºi, iar unii chiar desculþi. Dimineaþa, la ieºirea coloanelor la lucru pe poartã, erau scene îngrozitoare, cu bãtãi sîngeroase ºi cu chinuri de iad care ar fi putut sã înduioºeze ºi inimile de piatrã”.
Bucur Braºoveanu (foto), unul dintre puþinii supravieþuitori de la Canal, menþioneazã cã, iarna, pe gerul crîncen dobrogean, condamnaþii foloseau hîrtia rãmasã de la sacii de ciment sau zdrenþele ascunse de muncitori, pe sub pietre, pentru a se proteja de frig. „Pentru a supravieþui înfometãrii – povesteºte fostul deþinut – aceºtia ajungeau sã mãnînce de la rãdãcini de iarbã, ºobolani sau ºerpi, pînã la cadavrele celor care mureau peste noapte în lagãr.”
comentariu rapcea.ro: astãzi, torționarii încearcã sã mistifice adevãrul despre regimul de exterminare de la Canal. Iatã ce putem citi în gandul.info:
