Mã întreabã unii dintre cititorii blogului ce s-a petrecut cu mine, de ce nu mai scriu pe teme actuale, gen naționalism, legea anti-legionarã, cipuri, razboiul cu Rusia și alte actualitãți importante, pe care mass-media fie le ignorã, fie le trateazã incorect.

Aș putea rãspunde sec, cã nu mai am timp, sau nu sunt (rãs)plãtit pentru asta, nici mãcar moral. Ambele rãspunsuri ar fi în parte, adevãrate. Însã adevãrul întreg este altul. Am atins o etapã de liniște interioarã în care vacarmul lumii s-a estompat, a rãmas undeva la periferia conștiinței mele și implicit optica asupra acestor “noutãți” importante s-a schimbat pentru mine.

Realizez tot mai mult, pe mãsurã ce mã centrez în miezul imuabil al ființei mele, cã toatã colcãiala lumeascã din jur este mai mult zvon și fricã decât faptã și schimbare realã. La modul fundamental, substanța de bazã a lumii nu s-a schimbat și nu se va schimba prea curând, oricât ar dori acest lucru unii sau alții ce se cred taumaturgii lumii de mâine.

În aceste condiții, realizez cã poți pierde foarte ușor timpul și energia minții, pe preocupãri ce nu meritã atenție – din perspectivã ultimã, spiritualã. Simplificând lucrurile, putem spune cã ne-am nãscut într-o lume nebunã, care va rãmâne la fel de nebunã și dupã ce o vom pãrãsi. Asta nu înseamnã cã nu reacționez în caz de necesitate, sau cã mi-am abandonat cumva principiile. NU ! Acea componentã, acea laturã a personalitãții mele a rãmas intactã, însã ea nu se mai aflã în centrul preocupãrilor mele actuale. Însã realizez cã reacția trebuie sã existe la momentul potrivit, cu mijloacele potrivite, cãci doar a te agita în media online sau pe rețelele de socializare nu duce la nici un rezultat notabil.

Cred cã este mult mai important sã aprofundez aceastã centrare în Sine, cãci este mult mai împlinitoare, mai dãtãtoare de satisfacție. Întoarcerea energiilor și atenției minții cãtre Interior are ca prim efect o stare extraordinarã de hrãnire și plenitudine, de echilibru și stabilitate – atât de necesare în viața trepidantã pe care o trãim, ce tinde sã te consume, sã te vlãguiascã, sã-ți perturbe existența.

Interesant este faptul cã, odatã centrat în miezul ființei tale, devii capabil sã re-ordonezi prioritãțile mult mai armonios, sã acționezi detașat, fãrã prea mare efort, cu acel sentiment de armonie pe care ți-l dã intuirea faptului cã ești o piesã dintr-un puzzle perfect, care și-a gãsit poziția corectã în Întreg. Poate cã imaginea descriptivã folositã de mine este mult prea staticã, însã nu pot explica altfel starea de integrare armonioasã ce apare atunci când simți cã acțiunile tale, evenimentele trãite, situațiile de viațã și modul în care reacționezi la ele – sunt în armonie cu Universul, cã ai devenit “omul potrivit la locul potrivit”.

În aceste condiții, chiar și micile necazuri, greutãți sau probleme ce apar inerent în existența de zi cu zi, parcã nu mai par atât de chinuitoare, de mari sau dureroase, ci – din perspectiva centrãrii în acea zonã nemișcatã a ființei, ele rãmâni mici, la dimensiunea lor trecãtoare, de evenimente pasagere.