Am aºteptat sã se stingã ecourile strigãturilor unioniste marca Acþiunea 2012 pentru a putea decanta la rece, într-un articol, impresiile ºi ideile referitoare la subiectul basarabean.

Pe scurt, pare-se cã nu existã nici o opoziþie politicã sau de altã naturã la unirea Republicii Moldova cu România cãci pânã acum, reacþiile Moscovei au fost anemice, declarative, formale ºi fãrã urmãri. Spun asta cãci este un element foarte important. Acolo unde are interes, Rusia nu se sfieºte sã intre cu tancurile: vezi Transnistria din 1992 – miºcare secesionistã care a avut rolul sabiei lui Damocles deasupra capului moldovenilor, pentru a le rãci pofta de unire cu patria mamã, România, la acel moment; vezi invazia din Osetia de Nord, regiune a Georgiei – din 2008. ªi exemplele pot continua.

Ceea ce vreau sã spun este faptul cã – în mod paradoxal, în acest moment, Rusia este cel mai fervent ºi activ susþinãtor al unirii Basarabiei cu România, iar asta în condiþiile în care UE a oprit practic motorul extinderii, tãind principalele fonduri ce vizau integrarea Moldovei în UE.

Desigur, se vor gãsi mulþi sã mã contrazicã, spunând cã Rusia a cãutat timp de sute de ani sã ne rãpeascã Basarabia. De ce ºi-ar schimba astãzi poziþia ? Este deci ilogic sã crezi cã Rusia susþine ºi alimenteazã chiar curentul unionist, pro-românesc.

Ei bine, o sã vã dau câteva argumente care o sã vã punã pe gânduri:

Primul. Alegerile pentru Primãria Chiºinãului, dar ºi structura Parlamentului moldovenesc indicã alegerea curentului european, pro-românesc. Cum aºa !? E ilogic ! Conform statisticilor, graþie fenomenului de deportare ºi deznaþionalizare, în 1986 în Chiºinãu trãiau doar 32% moldoveni (adicã români), restul fiind alte naþionalitãþi (în special ruºi ºi ucrainieni). În acest sens stã mãrturia fiului fostului Director al Centrului de calcul al Ministerului Învãþãmântului din Moldova:

moldoveni in chisinau

Treaba asta se mai vede ºi azi, când vizitezi Chiºinãul, cãci peste tot (magazine, instituþii, etc.) auzi vorbindu-se numai ruseºte. Pentru cine nu cunoaºte istoria Basarabiei de dupã 1940, trebuie amintit cã ruºii au dus o campanie de rusificare zonei: între 1940-1953 au fost deportate în Siberia ºi alte zone din Rusia peste 30.000 de români basarabeni, alte zeci de mii fiind ucise de ruºi sau au fugit din calea acestora, refugiindu-se în România. Deºi nu existã cifre exacte, se estimeazã cã Basarabia a pierdut în jur de 35% din elementul românesc prin deportare, crime, refugiere ºi rusificare forþatã. În locul moldovenilor, Rusia a adus ucrainieni, ruteni ºi ruºi, pe care i-a instalat în zona de conducere a societãþii moldoveneºti, românii moldoveni fiind reduºi la stadiul de ºerbi ºi servi, fãrã acces la funcþii publice, precum în perioada iobagilor români ardeleni din Imperiul Austro-Ungar.

O sã spunã iarãºi unii cã astãzi moldovenii sunt mai mulþi decât ruºii în Moldova, cãci dupã 1990… Dupã 1990 CE ?! Vã spun eu ce: românul moldovea, sãrac, dacã a putut, ºi-a luat cetãþenia românã graþie regimului Bãsescu, ºi a plecat la muncã în Europa. Moldova de azi este depopulatã: au mai rãmas doar copii, bãtrânii ºi ruºii – care nu au de ce sã plece, cã ei sunt bine înºurubaþi în scaunele sistemului, de pe vremea URSS-ului. Deci astãzi, moldovenii sunt mult mai puþini în Moldova, comparativ cu ruºii.

ªi cu toate astea, astãzi nu iese primar al Chiºinãului un comunist filo-rus precum Zinaida Greceanîi din partea Partidului Socialiºtilor care a luat doar 35,69% din voturile exprimate, ci taman candidatul Partidului Liberal (fãrã nici o tradiþie sau sprijin politic în Moldova !) pro-europeanul Dorin Chirtoacã, care a luat 37,57% din voturi ! Cum este posibil aºa ceva ?! Într-un oraº rusificat cu forþa, în care filo-ruºii ºi filo-comuniºtii sunt majoritari, sã iasã la alegeri un primar un pro-european ?!

Doi. De câþiva ani încoace, Rusia nu a mai manifestat nici o umbrã de opoziþie privind armonizarea economicã, politicã, de infrastructurã ºi administrativã dintre România ºi Moldova. Trimestrial ºi chiar mai des comisii de lucru ale celor douã guverne (român ºi moldovean) se reunesc în ºedinþe comune ºi lucreazã intens la racordarea pe toate planurile a celor douã þãri. Iar rezultatele încep sã se vadã. Cei care nu au mai vizitat de mult Moldova, pot avea o surpirzã plãcutã: oraºele aratã mai bine, cu clãdiri noi sau renovate; drumurile nu mai sunt atât de distruse, se vede suportul fondurilor europene, au dispãrut proverbialele ºleauri ruseºti de pe asfaltul ºoselelor moldoveneºti; în Chiºinãu, pretutindeni sunt localuri moderne, care depãºesc în rafinament ºi eleganþã multe localuri din Bucureºti; pânã ºi hotelurile aratã mai bine; poliþia, chiar dacã ia ºpagã cu aceeaºi lejeritate ca cea de la noi din anii 90, este totuºi prezentã ºi simþi climatul acela de încredere. Dacã Rusia ar fi vrut sã se opunã curentului unionist, ar fi gãsit mii de tertipuri ºi mijloace de a se opune, sabotând aceste eforturi de modernizare ºi europenizare ale Moldovei. Îmi amintesc cu câtã emoþia a aºteptat toatã lumea inaugurarea conductei de gaze România-Moldova, prin care Moldova devenea independentã de gazul rusesc. Iar Rusia nu a intervenit. Oare de ce ?!

Trei. Societatea moldoveneascã este dominatã de “oameni de afaceri” din familii de ruºi. Dau un singur exemplu, edificator. Aþi mâncat în Bucureºti la localul “La Plãcinte” ºi “Andy`s pizza” ! ªi eu. Ei bine, povestea pizeriei lui Andy pleacã de la Chiºinãu, de prin anii 2005, când un moldovean care lucrase ani de zile prin Italia se întoarce cu capital ºi deschide la Chiºinãu primul lanþ de pizzerii. Imediat, este contactat de fiul lui Vladimir Voronin, fost preºedinte al Republicii Moldova ºi actual parlamentar ºi preºedinte al Partidului Comuniºtilor din Republica Moldova. Fiul acestuia, Oleg Voronin (cu mamã ucraineancã), este ºi el,conform wikipedia, “membru al Partidului Comuniștilor și militeazã împotriva integrãrii europene a Republicii Moldova.” Tot potrivit wikipedia, Oleg Voronin este ºi “om de afaceri” cãciÎn 2009, i se atribuia o avere de circa 2 miliarde de euro.” Ei bine, tipul ãsta se zice cã a trimis rakeþii peste patronul pizzeriei Andy, patron care a semnat cesiunea afacerii cãtre Oleg Voronin cu pistolul la tâmplã. Sub patronajul lui Oleg Voronin, în localurile Andy Pizza din Chiºinãu, în primii ani, aveai pe masã sub formã de pliante, materiale care te informau cã Moldova nu are nici o treabã cu România iar moldovenii sunt o naþiune de sine stãtãtoare, venitã de pe Planeta Moldova, din Galaxia URSS. Apoi direcþia s-a schimbat iar astãzi Andy Pizza s-a extins ºi în România, înflorind ca ciupercile dupã ploaie alãturi de La Plãcinte, cu decoruri rustice, româneºti tradiþionale, fãrã nici o urmã de pretenþii rusofile. Oare cine ºi de ce a comandat aceastã schimbare de direcþie ?

De altfel, se observã de câþiva ani intrarea puternicã pe piaþa româneascã a capitalului rusesc. Lukoil ºi Gazprom sunt doar vârfurile vizibile ale icebergului rusesc. Peste tot au apãrut puzderie de magazine ºi restaurante “ucrainiene” – ce au în realitate patroni “moldoveni” care nu cunosc o boabã de limbã românã.

A crescut în ultimul an ºi turismul rusesc în România: ºi nu neapãrat pe litoral sau la munte. Ruºii care ne viziteazã sunt în special interesaþi de Bucureºti, prin care sunt vãzuþi tot mai mulþi, cãscând gura, cu familii. De unde acest interes subit pentru România ?!

În concluzie, pãrerea mea este cã deja unirea Moldovei cu România s-a produs în fapt, la momentul la care s-a putut trece graniþa de peste Prut doar cu buletinul. Restul vor fi doar amãnunte nesemnificative. Va trece ceva vreme pânã când turistul român va afla cã se poate trece în Moldova la fel de uºor cum mergi de la Cluj la Constanþa. ªi-atunci sã vezi invazie de români în vacanþe în Moldova. Ce o recomandã ? Mâncarea, cazarea ºi benzina ieftinã, bãutura ieftinã ºi excepþionalã. Vinul modovenesc, cu tradiþie de sute de ani, bate la cur orice alt vin european; coniacurile moldoveneºti sunt divine – ºi la propriu ºi la figurat. Dacã nu mã credeþi, încercaþi Cãlãraºul cu vechime de 7 ani. Nu mai vorbesc de natura curatã, lacurile minunate cu o florã ºi faunã comparabile celei din Delta Dunãrii.

cahul

Problema este cã odatã cu Moldova, ne vom lua “înapoi” ºi mafia ruseascã, care controleazã economic ºi politic Moldova.  Ultimul tun de un miliard de euro bani europeni a pus pe gânduri pe europeni, determinându-i sã punã frânã integrãrii europene în UE. Integrarea Moldovei în UE este calul troian rusesc care va duce la distrugerea construcþiei europene, cãci problemele de sistem vor fi infinit mai mari decât cele ridicate de unirea RDG-ului cu RFG-ul.

Pãrerea mea este cã Rusia încearcã penetrarea Europei prin România, cãutând la rândul ei sã realizeze o extindere ºi acaparare pe pieþele economice europene. Iar lupta a început deja, ºi se dã în ograda noastrã. “Aducerea Basarabiei acasã” a început încã din 1990, când am început sã cãrãm de-a valma în România, la studii, tot felul de “studenți” moldoveni dubioși, a cãror primã limbã nu era în nici un caz româna. Acei studenți veniți pe bursele statului român, provin în marea lor majoritate din familii de ruși strãmutați în Moldova de ocupantul sovietic, deci oameni care datoreazã loialitate Rusiei. Astãzi, continuãm sã “aducem Moldova acasã” deschizând larg brațele, fãrã sã știm prea siguri pe cine vom strânge în ele, frãțește, și dacã nu cumva cel ce ne cuprinde în îmbrãțișare nu ne va înfige un cuțit cãzãcesc în spate.

Dacã am putea vreodatã sã aducem Basarabia acasã, ar trebui sã începem prin a aduce înapoi pe pãmântul de pe care au fost rãpiți cu forța, pe deportații care mai trãiesc și urmașii lor din Siberia. Ar trebui sã restabilim pe cât posibil situația anterioarã a refugiaților – nu prin reparații financiare acordate de cãtre Statul Român, ci prin restituirea proprietãților din Basarabia, celor care le-au stãpânit. Sã repopulãm Basarabia cu elementul românesc, sã ne luãm înapoi ceea ce ni s-a furat. Doar așa ne putem lua Basarabia înapoi.

]]>

Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer