Am cunoscut și mã bucur și azi de norocul ce l-am avut, o mulțime de români din Basarabia și Bucovina, încã dinainte de 1990, și mai ales dupã. Cei mai mulți sunt figuri de seamã ale vieții publice, oameni cu greutate în balanța isprãvilor Neamului nostru. Fiecare, în felul sãu și cu ale sale, m-a fascinat, m-a întãrit în credința mea cã „românul nu piere”, deși sunt tot mai mulți cei care ne-o doresc… Dintre acești mari români dacã ar fi sã aleg unul despre care sã spun cã mi-a fost norocul cel mai mare cã l-am cunoscut, nu-l voi numi nici pe vreun prieten fost prim-ministru sau ministru, nici pe vreun academician sau parlamentar de peste Prut ori intrepid om de afaceri, ci mã voi opri la domnul ANDREI SOFONEA, despre care, probabil, nu a auzit nici unul dintre posibilii cititori ai acestor rânduri. L-am cunoscut cu ani buni în urmã, dar nu mi-a fost ușor sã-mi dau seama cu ce comoarã de om mã întâlneam sãptãmânal, la ședințele de marți, orele 15, de la Vatra Româneascã, ședințe la care, în ultimii zece ani, domnul ANDREI SOFONEA era propriu zis amfitrionul nostru. Gazdã, mai pe românește! O precizare: de la înființarea sa în februarie 1990, la Vatra Româneascã din București, cel puțin o datã pe sãptãmânã, ne-am întâlnit sã dezbatem probleme românești, de actualitate sau din trecutul de-acum istorie… Joia, la orele 17, când sediul nostru se afla în strada Moliere, iar aceste întâlniri le gospodãrea inimosul Valentin Borda, fie-i țãrâna ușoarã, și marțea dupã ce am fost mutați cu forța publicã a guvernului Adrian Nãstase în Brezoianu… Ce va fi de acum încolo, unde anume vom mai ține aceste întâlniri, rãmâne de vãzut!… Dumnezeu cu mila! Pânã atunci, sã consemnez, ca martor principal, cã principalul câștig al acestor discuții l-a adus domnul ANDREI SOFONEA, pe care mulți belferi nu ar fi dat nici douã parale. Nici subsemnatul, la drept vorbind, când mã gândesc la primele întâlniri. Când disponibilitatea noastrã de a sãri în întâmpinarea oricãrui basarabean ne determina sã-l îngãduim în preajmã și pe individul cu aspect hirsut ce se pripãșise în Bucureștiul iubit, fãrã niciun act de identitate asupra sa! Dumneavoastrã cine sunteți? Sunt ANDREI SOFONEA! Sunteți basarabean? Sunt român din Basarabia. Veniți de la Chișinãu? Nu, eu vin de la Moscova!… Cam așa a decurs momentul când am luat cunoștințã cu frumosul bãrbat, cu barba colilie, care vorbea fãrã cea mai micã ezitare o românã literarã impecabilã. Nu e timpul, adicã momentul, sã vorbesc prea mult despre persoana în cauzã. O voi face cât de curând. (La prima vedere un clochard. Cu licențã în filogie și teologie…) În rândurile ce urmeazã vreau sã fac numai un succint și parțial inventar al ideilor și informațiilor cu care a venit ANDREI SOFONEA la București, via Moscova. Moscova și Petersburgul, ale cãror biblioteci și mânãstiri domnul A.S. le-a cercetat cu de-amãnuntul. Le voi enumera: 1 –  Principala idee a dlui ANDREI SOFONEA, pe care a argumentat-o în mai multe feluri, privește rolul, important, jucat în istoria Rusiei de diverși români, la date felurite. În general, la Vatra Româneascã am discutat deseori acest subiect: românii fãuritori de culturã, civilizație și istorie pe meleaguri strãine, în primul rând megieșe: la unguri, la sârbi, la bulgari, la greci etc. Chiar și la turci sau peste ocean. A venit ANDREI SOFONEA cu date și interpretãri inedite despre cantemirești, în primul rând, dar a venit și cu nume pe care le auzeam de la dînsul prima oarã. Îmi mãrturisesc ignoranța. Din pãcate, nu e numai a mea!… Bunãoarã, iatã câteva nume: 2 – Vladimir Purișchevici, personaj de prim plan al vieții publice rusești la sfârșitul secolului al 19-lea și începutul celui urmãtor. Unul dintre cei mai autoritari și combativi adversari ai bolșevicilor, emergenți – dacã pot spune așa, în societatea rusã a vremii. Filolog, poet, publicist, dramaturg, deputat în Duma ruseascã, orator de forțã, cu funcții importante în strucura ministerului de interne, Vladimir Purișchevici, descendent din familia vestitã a aprodului Purice – avea proprietãți în zona Iașilor,  a fost unul dintre cei mai vajnici apãrãtori ai țarismului, intrând astfel în conflict cu Lenin și tovarãșii acestuia. Intervențiile sale în Parlament se pare cã au fost extrem de clar vãzãtoare în privința pericolului bolșevic. A scris chiar și piese de teatru, comedii, cu subiect politic, anti-bolșevice, împotriva așa zișilor democrați care pregãteau abolirea țarismului, a principiului monarhic. (Sugestie pentru marele om de teatru Ion Ungureanu: nu s-ar putea monta una dintre aceste piese? Eventual și la București, tradusã în românește?) Dupã venirea la putere a comuniștilor s-a implicat, împreunã cu alt român, colonelul Hartular, în organizarea rezistenței anti-bolșevice. Trãdat și arestat, Vladimir Purișchevici a fost primul cãruia i s-a fãcut onoarea de a fi acuzat și condamnat ca dușman al puterii sovietice, ca contra-revoluționar! Ieșit din închisoare în urma unei amnistii, își oferã serviciile trupelor angajate în rãzboiul civil împotriva uzurpatorilor. Nu reușește sã colaboreze propriu zis cu Denikin și Winawer, care nu împãrtãșeau naționalismul lui Purișchevici. Nota bene: în Duma ruseascã a fost activã o fracție naționalistã basarabeanã, susținãtoare a țarului. Tot din Basarabia au provenit o serie de deputați evrei, aflați pe pozițiile comuniste, bolșevice. O parte dintre acești deputați evrei, dupã 1918 au ajuns deputați în Parlamentul României Mari, aducând cu ei vechea adversitate fațã de spiritul naționalist. Purișchevici a fost etichetat ca anti-semit, dar se pare cã și-a precizat net orientarea: anti-bolșevic, și implicit adversar al iudeo-bolșevicilor, nu anti-semit. Exemplarã intervenția sa în Duma, atunci când un parlamentar de dreapta a atacat dur și pe nedrept evreimea din Rusia. Purișchevici a intervenit și a demontat acuzațiile incorecte ale colegului de partid, în aplauzele deputaților evrei! Apoi s-a întors spre aceștia și a avertizat cã a vorbit în apãrarea evreilor, ca popor, ca comunitate, nu a evreilor trãdãtori de țarã, ajunși deputați și aflați în salã! Nu le-a primit aplauzele!… A rãmas celebru cu afirmația „mai la dreapta decât mine nu este decât peretele ista”. Opera sa, apreciazã dl SOFONEA, este pãtrunsã de spirit contrarevoluționar, conservator, anti-bolșevic, dar și anticlerical(!)… Soljenițîn, pentru vehemența intervențiilor parlamentare ale lui Purișchevici, l-a gratulat pe acesta cu atributul „isteric”. Lenin, în schimb, deși adversar, mereu atacat de Purișchevici, a fãcut aprecieri mai generoase la adresa românului. Se spunea cã numele sãu fãcea sã tremure toatã Rusia. (!!!) A fost un critic aspru al guvernãrii lui Stolâpin, prim ministru al Rusiei dupã revolta din 1905. A fost implicat într-un rãsunãtor proces, pricinuit de alt român basarabean, studentul Osmotescu, care denunțase activitatea frauduloasã a unor colegi cu vederi comuniste, de pe poziția aceluiași crez contra-revoluționar, lucid, rezistent la formulele demagogiei de stânga, aflate la modã, la mare trecere printre tinerii ruși naivi și generoși… Dupã moartea lui Purișchevici – suspectatã de asasinat, Simion Liuboș i-a dedicat în 1925 o carte, o monografie, cu titlul Ruskii fașist Purișchevici. În cuprinsul acestei cãrți autorul face douã aprecieri surprinzãtoare: anume cã Basarabia este patria a ceea ce mai târziu se va numi fascism, cã aici, în Basarabia, a apãrut prima oarã o ideologie fascistã, ilustratã mai ales de acest Purișchevici. A doua afirmație: ultimii ani din existența imperiului țarist rus pot fi considerați „perioada româneascã din istoria Rusiei”! (Sic!) Uitând cã nici el nu era rus, acest Simion Liuboș, de pe poziția cominternistului se întreabã, indignat: Ce cãutau acești români în Duma de stat a Rusiei?!… Țarismul se pare cã a avut cei mai aprigi apãrãtori într-o elitã de intelectuali basarabeni. E drept, au fost câteva nume de români basarabeni și în Armata Roșie. Unii cu grade și funcții militare importante… Precum celebrul Frunze. Acești români din Basarabia și-au afirmat întotdeauna naționalitatea româneascã. Erau convinși și împãcați cu gândul cã Basarabia nu se va putea niciodatã smulge din încleștarea imperialã. Sã nu uitãm cã înainte de 1916 puțini gândeau altfel. Însuși viitorul mareșal Averescu, nãscut în Basarabia, nu trãgea nãdejde la îndreptarea lucrurilor… Acești basarabeni erau însã deciși sã-și salveze și cultive naționalitatea româneascã în condițiile societãții ruse… Când împotriva țarismului a apãrut însã adversitatea cercurilor socialiste, iar mai apoi amenințarea comunistã, bolșevicã, acești români au simțit cã este în primejdie nu numai Rusia, nu numai rușii, ci însuși principiul naționalist, al respectului pentru identitatea și diversitatea etnicã. Este un paradox care meritã cercetat cu toate datele aflate în joc: la cumpãna dintre cele douã veacuri, 19 și 20, românii din Basarabia, deși mari naționaliști români, au acționat ca naționaliști ruși, în apãrarea instituțiilor în care au vãzut o pavãza a etnicitãții ruse. Personal nu am informații suficiente ca sã apreciez cât este de adevãrat, de real acest paradox pe care ni l-a prezentat domnul ANDREI SOFONEA. Îl pun în discuția celor capabili propriu zis sã-l confirme și sã-l adânceascã. În primul rând a istoricilor din Basarabia. De la același domn am aflat de existența unui mare naționalist rus, aristocratul Durnovo, filo-român, adept pe fațã al revenirii Basarabiei acolo unde îi este locul, între hotarele românești. A scris pagini documentate depre spiritul de sacrificiu al multor români din Basarabia pentru o Rusie creștinã și imperialã, succesoare a Romei, „cea de-a treia Romã”. A prezis cã pretențiile neîntemeiate ale Rusiei asupra Basarabiei vor avea urmãri fatale pentru Rusia.(!!) 3 – Contemporan cu acest magnific Purișchevici a fost Pavel Crușevan, boier din aceeași Basarabie (despre care Șalom Alehem scria cã acolo este raiul pe pãmânt!),  publicist, romancier, autor al cãrții Ce este Rusia? A fost persoana care s-a încumetat sã publice, pe banii și pe rãspunderea sa, în 1903, Protocoalele Sionului. Putem numi aceasta o prioritate româneascã?!… E de bine, e de rãu?… La acest Pavel Crușevan se va fi gândit Hanna Arendt când ne-a dat așa de mare importanțã în ierarhia anti-semitismului?… Pentru mine, implicarea acestui Crușevan în publicarea Protocoalelor devine un argument cã, din pãcate, nu avem de-a face cu o diversiune a Ohranei țariste… Dar n-aș putea justifica de ce! Cert este cã Pavel Crușevan a avut parte, ca rãsplatã, de o moarte violentã, cu elemente de omor ritual! Mormîntul i-a fost profanat etc… 4 – În aceastã ordine de idei și fapte, este bine sã știm, ca români, cã în armata ruseascã a existat o formațiune de elitã, regimentul Probrajenskii (Schimbarea la fațã), garda militarã a țarului, înființat de Petru cel Mare. Dupã anexarea abuzivã a Basarabiei, recruții basarabeni erau cei mai cãutați pentru acest regiment. Principala condiție pentru cei selecționați: sã arate falnici! Ca brazii!… Și sã se poatã conta pe loialitatea lor. Și-au meritat faima: Când țarul Nicolae al II-lea a fost detronat și, practic, arestat la domiciliu, acest regiment s-a dezintegrat, s-a desființat. Cu excepția soldaților basarabeni, care au rãmas mai departe, de capul lor, în serviciul țarului… Este vorba aici de un gest de mare demnitate și noblețe, care a fost pe nedrept uitat. Numai prin strãmutarea țarului în altã localitate acești basarabeni au putut fi despãrțiți de țar. Nota bene: țarul a sfârșit împușcat, împreunã cu toatã familia, cum bine se știe. Ceea ce nu prea se știe este cã executanții sinistrului ordin au fost soldați din Armata Roșie de naționalitate ungarã și letonã. Printre criminali s-a aflat și Imre Nagy, viitor prim ministru al Ungariei… Adaug aici o informație primitã de la dl Petre Burlacu, doctor în biologie, cu stagiu militar sovietic: când se prezentau la regiment noile efective de recruți, comandantul regimentului sovietic începea de obicei trierea și repartizarea recruților prin întrebarea Care sunteți moldoveni? …Ofițerii sovietici preferând mai ales pe moldoveni sã-i aibã în subordine! În rãzboiul din Afganistan, Armata Roșie s-a bazat cel mai mult pe moldoveni, se pare: disciplinați, inteligenți, cu spirit de inițiativã, numãrul moldovenilor a fost disproporționat de mare printre combatanții din Afganistan… Ceea ce, din fericire, n-a fost suficient pentru a asigura succesul militar sovietic! (Unii apreciazã cã prezența în numãt mare moldovenilor în rãzboiul din Afganistan era conformã politicii Moscovei de a diminua cifra demograficã a românilor…) 5 –  Generalul Turcu. Figurã interesantã. În 1917 a plecat de pe frontul din România cu un grup de ofițeri ruși de origine basarabeni pentru a lupta împotriva bolșevicilor. A emigrat apoi în Occident, activ militant anti-sovietic în perioada interbelicã. În al II-lea Rãzboi Mondial s-a alãturat armatei lui Andrei Vlasov. (Notã: numele Vlasov desemneazã pe rusește un român, un vlah…) Dacã se confirmã datele prezentate de domnul ANDREI SOFONEA – ceea ce nu m-ar mira deloc și m-ar bucura nespus, s-ar confirma un vechi sentiment al meu, devenit în timp convingere: noi, românii, suntem poporul care am opus cea mai mare rezistențã la rãspândirea în lume a cancerului bolșevic. Noi, românii, am adus cele mai grele lovituri și deservicii cominternismului bolșevic. Nu întâmplãtor la București, în România și nu în altã țarã, s-a produs pentru prima oarã demolarea unei statui a lui Lenin… Moment astral, peste care, cu ajutorul cominterniștilor instalați fraudulos la putere în decembrie 1989, s-a trecut prea ușor cu vederea. Dacã se va scrie un „raport” corect asupra relației românilor cu bolșevismul, acesta va consemna o sumedenie de prioritãți și excelențe românești. Începutul l-ar putea face însuși Mihai Eminescu, cu al sãu poem Împãrat și proletar, atât de lucid vizionar… Ar urma acest capitol, scris de românii basarabeni, de a cãror opoziție la bolșevism încã din perioada leninistã n-am știut aproape nimic. Un capitol care, prevãd, atunci când îl vom cerceta cu amãnuntul ne va oferi mari surprize și satisfacții. Alt capitol glorios, comentat cu mare entuziasm de Petre Țuțea, l-ar constitui refuzul soldatului român, în Marele Rãzboi, de a pleca urechea la propaganda bolșevicã și de a uita rațiunea prezenței sale în tranșee! Când în jurul sãu, de-o parte și de alta a frontului, toți soldații se aliniau la debandada abil manevratã de bolșevici, întorcând armele împotriva propriilor ofițeri, a țarului rus, a împãratului german sau austriac, soldatul român, adicã țãranul român nu s-a pierdut cu firea și nu s-a lãsat amãgit de lozinci mincinoase. Vechi în istoria lumii, țãranul român știa cã schimbarea domnitorilor este bucuria nebunilor… Știa cât este de amãgitoare. Rãu cu rãu, dar mai rãu e fãrã rãu… Anarhia și dezbrãcinarea cuprinsese toate armatele de pe frontul de Est. Mai puția armia românã! Numai trupele românești au rãmas în cazãrmi și nu s-au dedat la acte de vandalism, de nesupunere militarã și civicã. În aceste condiții autoritãțile chezaro-crãiești au apelat la Iuliu Maniu, lider spiritual al acestor batalioane de feciori din Ardeal și Bucovina, și astfel s-a salvat Viena de la debandadã și vandalism. Aceiași români ardeleni au fãcut ordine și la Praga. Iar oltenii, cum bine se știe, s-au ilustrat ca factor civilizator și de ordine la Budapesta, salvând Ungaria din îmbrãțișarea cominternistã a banditului Bela Kuhn… Dacã Marea Revoluție Socialistã din Octombrie, în ciuda eforturilor fãcute de toatã marea finanța mondialã, nu a reușit sã treacã de granițele Rusiei, aceasta se datoreazã clarviziunii politicienilor români, cu Brãtienii în frunte, dar mai ales instinctului național, naționalist propriu zis, al poporului român. Curând dupã încheierea rãzboiului, România este țara în care apare prima mișcare și primul partid politic cu orientare doctrinar anti-bolșevicã, anti-comintern: legionarii. Moment de mare demnitate româneascã: acțiunea de la Atelierele CFR Nicolina, când o mânã de oameni au intrat peste sutele de greviști și au dat jos stindardul bolșevic, repunând în drepturi tricolorul românesc. Gest care i-a readus cu picioarele pe pãmânt pe bieții muncitori, amãgiți de vorbele mincinoase ale propagandei bolșevice… În același sens, pentru perioada interbelicã, vom înregistra și prestația lui Panait Istrati, unul dintre puținii și autenticii disidenți, care, primul, din interiorul intelectualitãții occidentale pro-sovietice, se va dezmetici și va dezvãlui minciuna, demagogia și impostura bolșevicã. Restul stângii occidentale va rãmâne în slujba Moscovei, fiind generos stipendiatã de aceasta – cum se va dovedi ulterior. Alde Henri Barbusse ori Romain Rolland sau Louis Aragon, aflați pe lista de platã a Cominternului!… Numai românul Panait Istrati, autentic idealist, din internaționalist înfocat devenind naționalist, adicã redobândindu-și starea de normalitate intelectualã și spiritualã… Un caracter politic, ideologic, anti-bolșevic și naționalist a avut și rãzboiul în care Ion Antonescu a decis sã angajeze Țara. Nu a fost rãzboi, ci o cruciadã creștinã anti-bolșevicã! Mai menționez rezistența din munți, de dupã 1944, unicã în contextul est-european! A fost prima gherilã anti-bolșevicã la nivel planetar!!! Un subiect care de doupzeci de ani incomodeazã autoritãțile cominterniste de dupã 1990! Un capitol nou și cu totul neașteptat se prefigureazã: rezistența la cominternism, la bolșevism, în interiorul …partidului comunist român! Fac astfel trimitere la un eveniment deloc mediatizat, ascuns cu grijã de mass media obedientã fațã de guvernanții de azi: apariția lucrãrii Ferește-mã, Doamne, de prieteni, a istoricului și politologului american Larry Wats. Principala revelație pe care o aduce acest destoinic cercetãtor: Nicolae Ceaușescu a dus într-adevãr și în mod indubitabil o politicã independentã fațã de Moscova și de așa zișii aliați din Pactul de la Varșovia, o politicã pe care aceștia au apreciat-o ca fiind contrarã ideologiei pe care ei o deserveau, pe Ceaușescu considerându-l un trãdãtor al ideii bolșevice. Se pare cã chiar așa au stat lucrurile și cã Ion Iliescu, dacã a spus vreodatã un adevãr, apoi atunci l-a spus când l-a acuzat pe Ceaușescu în fața întregii Țãri, a întregii planete, „cã a întinat idealurile comuniste”. Aferim! Chiar asta a fãcut Ceaușescu, în cea mai autenticã tradiție româneascã, precum se vede din cele de mai sus: a dus o politicã anti-bolșevicã, anti-cominternistã!… Dar despre asta cu altã ocazie, cât de curând… Pânã atunci sã ne aducem aminte de bancul care circula în urmã cu 30-40 de ani: Brejnev, Nixon și Ceaușescu în aceeași mașinã. La un moment dat șoseaua se bifurcã. Șoferul întreabã încotro o luãm, luminãțiile voastre? La stânga!, ordonã Brejnev. La dreapta!, zice Nixon. Iar Ceaușescu: Semnalizeazã stânga și ia-o la dreapta!… Astfel era intuit la acea vreme Ceaușescu de mentalul românesc colectiv, comunitar. Revin la domnul ANDREI SOFONEA. Ne-a deschis, tot dînsul, o perspectivã neașteptatã asupra lui Dimitrie Cantemir, pe care prea ne-am obișnuit sã-l judecãm pentru greșeala de a se fi aliat cu muscalul împotriva turcului… Se pare cã nu am luat în calcul toate datele problemei. Eșecul de la Stãnilești a fost pricinuit de trãdarea unor aliați, prea puțin pomeniți în istorii… Rolul cantemirilor în Rusia se pare cã este un capitol încã nescris, oricum incomplet, din istoria comunã a popoarelor noastre. Ne-a semnalat domnul ANDREI și opera lui Alexandru Hâjdeu, tatãl lui Bogdan Petriceicu, operã scrisã în limba rusã, e drept, limbã în care a rostit la gimnaziul din Hotin cuvîntarea Slavã Moldovei. A tradus-o cineva în românește? Se pare cã nu! Contemporan cu Hâjdeu a fost Bantâș-Kamenskii, istoric și publicist. Tot în limba rusã a scris și Alexandru Sturdza, teolog, autorul unei merituoase lucrãri În apãrarea ortodoxiei. Ar trebui sã ne intereseze și opera slavistului Polihronie Sârcu, autor în 1914 al volumului Din viața românilor basarabeni. În sfârșit, tot de la domnul SOFONEA a cãpãtat viațã, pentru noi, pentru mine, figura fiicei lui Ștefan cel Mare, Elena, mãritatã cu moștenitorul tronului rus. A rãmas în amintirea rușilor ca Elena Goloșanca. A fost ținta unor intrigi țesute de Sofia Paleolog, urmașa ultimului împãrat bizantin, Constantin. Iatã un destin care ar merita sã intre în conștiința publicului cititor de istorii…. Atingem astfel un subiect pe care dl ANDREI SOFONEA deseori l-a adus în discuție: rolul nefast jucat de grecii refugiați în Rusia dupã cãderea Constantinopolului, ale cãror intrigi au adus pe tronul imperiului rus mulți țari pãguboși pentru poporul rus, țari de origine ne-rusã. Ca și camarila aciuatã în jurul acestora. Îi mulțumesc domnului SOFONEA care, în ciuda suferințelor și vexațiilor – care au mers pânã la torturã!, îndurate de la autoritãțile sovietice, iatã, este capabil sã poarte în lume și pe meleagurile noastre o justã judecatã asupra poporului rus, popor care – sã nu uitãm nicio clipã, ne îndeamnã domnul SOFONEA, a dat cele mai grele jertfe pe altarul bolșevismului atotbiruitor… Pentru mine ANDREI SOFONEA este încã un caz, alãturi de românii din temnițele cominterniste românești, de ins pe care suferințele și nedreptãțile îndurate l-au fãcut sã înțeleagã mai bine resorturile istoriei și ale comportamentului uman. Sã înțeleagã și sã iubeascã mai mult ce e de iubit pe lumea asta. Rezumând, pot spune cã de ani de zile domnul ANDREI SFONEA bântuie Bucureștiul ca purtãtor al unui mesaj surprinzãtor pentru noi, care suntem obișnuiți sã ne gândim numai la suferințele Basarabiei, îndeosebi din anii bolșevismului, ai internaționalismului proletar. Însuși domnul Andrei Sofonea a fost ținta persecuțiilor, a torturii chiar, printre altele fiind supus unor șocuri cu insulinã care i-au dereglat grav sãnãtatea, cea trupeascã, dar nu și pe cea spiritualã sufleteascã… Anume, din „basmele” domnului SOFONEA rezultã cã românii din Basarabia, ca cetãțeni ai Imperiului rus, în ciuda ponderei lor numerice neînsemnate, au pus o amprentã puternicã asupra vieții din Rusia, în diverse chipuri, fãcând cinste și onoare numelui de român, nume de care nu s-au lepãdat nici când au avut de plãtit cu viața pentru acest titlu de noblețe! Nota bene: pe cât am putut, am evitat termenul comunism, apelând, pentru exactitate, la cuvintele bolșevism sau cominternism, mult mai potrivite pentru a denumi experimentul criminal în care a fost târîtã Rusia și țãrile „surori”. Ion Coja București, 25 mai 2011]]>