Conduc o mașinã închiriatã de-a lungul râului Ohio. Soarele scoate scântei din apã și mã orbește, dar nu-mi pun ochelari de soare, țin ochii larg deschiși, sã absorb totul. Uite un panou verde, mã invitã la Freedom (next right), cum pot refuza asta?
Dealurile Pennsylvaniei sunt așa verzi și împãdurite cã uneori îmi fuge mintea și am impresia cã sunt tot prin Vaslui, pe drumurile de noroi din Pãltiniș, întrebând moșnegii dacã au auzit cã vine Chevron la ei în sat.
Dar sunt cu 8000 de kilometri mai la vale, tocmai în patria Chevronului și a gazelor de șist. Am citit despre ele pânã mi-a venit rãu, am vãzut poze și filme, dar tot mã ia cu fiori când ajung în miezul exploatãrii.
Mai fiecare casã are o sondã în bãtãturã. Un vârf de deal e bãrbierit și gãzduiește o piscinã de apã și chimicale. Dintre copaci se ridicã un furnal care pompeazã gaz în aer și îi dã foc. Într-o vale sunt o stație de compresie și o micã uzinã de procesare a gazului. O cireadã de vaci paște pe o pãșune, în jurul unei sonde. Pe garduri e plin de plãcuțe cu Accesul interzis, pericol de explozie.
Pãmântul de sub noi e sfredelit de conducte care pãtrund la mii de metri adâncime, injecteazã chimicale într-o rocã pe care o sfãrâmã și elibereazã gazele prinse în ea de milioane de ani.
Sunã înfricoșãtor, dar oamenii din Pennsylvania sunt obișnuiți cu sondele. Aici s-a sãpat prima sondã de petrol din lume, în 1859, și tot aici a pornit prima goanã dupãaurul negru.
Așa cã lumea s-a bucurat acum câțiva ani, când a început o nouã goanã dupã gaze naturale, au rãsãrit mii de sonde noi, economia țãrii a luat-o-n sus și o mulțime de localnici s-au îmbogãțit.
Dupã ce a trecut entuziasmul de la început, mii de oameni s-au trezit într-un coșmar.
Sunt într-o sufragerie luminatã gãlbui din Woodlands, un cãtun din estul Pennsylvaniei, un pic mai sus de Pittsburgh.
Deasupra televizorului e o vitrinã cu bibelouri. Un câine e lungit pe covorul persan, lângã o pãpușã murdarã. Peste tot în jur sunt bidoane de apã.
John McIntyre stã prãbușit pe un scaun cu mâinile-n cap, privește în gol și spune ca pentru sine: “Suntem în cea mai bogatã țarã de pe pãmânt și trãim fãrã apã, ca în lumea a treia.” Nevastã-sa scormonește printr-o cutie plinã de hârțoage, urmele oficiale ale purgatoriului în care s-a transformat viața lor.
BEEP. BEEP. O alarmã ascuțitã ne face pe toți sã tresãrim. E detectorul de metan din baie. Trebuie sã închidã repede conductele, altfel riscã sã le explodeze casa.
John McIntyre e un american get-beget. Locuiește într-o casã prefabricatã dintr-o comunitate micã, pe undeva prin pãdurile Pennsylvaniei. În curte are o camionetã și multe mașini vechi, la care meșterește în timpul liber. Și-a petrecut o parte din viațã sãpând sonde de petrol și puțuri de apã, reparând chestii pe care nimeni nu le putea repara, cântând la chitarã într-o formație rock… “Am avut orice slujbã îți poți imagina. Le-am vãzut pe toate.”
Sau cel puțin așa credea pânã când s-a trezit cã nevasta i s-a îmbolnãvit de leucemie, casa e-n pericol de explozie, apa de la robinet se face mov și dacã o bea vomitã, iar dacã face duș pielea i se iritã și îi curge sânge din nas.
Ca sã supraviețuiascã are nevoie de multã apã îmbuteliatã (bisericile din regiune fac o colectã în fiecare sãptãmânã și distribuie bidoane la cele ~10 familii afectate). Nu poate sã vândã și sã plece, casa lui nu mai valoreazã aproape nimic. Nu mai are încredere cã autoritãțile o sã facã dreptate. Nu mai are aproape nimic…
Totul s-a întâmplat dupã ce comunitatea lui a fost înconjuratã de șapte sondepentru gazele de șist.
Când au cãlcat prima oarã în Woodlands, acum 20 de ani, soții McIntyre s-au simțit ca în paradis. Liniște și sãlbãticie, o priveliște minunatã și loc destul pentru orice le-ar fi trecut prin cap. Primul lucru pe care l-au fãcut a fost sã sape un puț de 30 de metri: “Evrika! Am dat peste apã. Mai multã apã decât îți poți imagina. Limpede ca cristalul, curatã și rece ca gheața. Ne simțeam ca și cum am fi gãsit aur.”
Și-au asamblat o casã și au trãit liniștiți 20 de ani în comunitatea izolatã, la 50km de Pittsburgh, unde lumea-și lasã copiii sã se joace prin pãdure și bãrbații strâng în curte bãrci ruginite și mașini de epocã.
“În ianuarie 2011, familia mea s-a îmbolnãvit violent”, spune Janet McIntyre în sufrageria ei, cu teancuri de analize medicale în brațe. Dureri de cap, vomã, diaree, iritații ale pielii. La început credeau cã-i un soi de rãcealã, dar apoi i-au sunat cei doi copii. Ei locuiesc în altã parte, dar veneau în fiecare duminicã sã-și vadã pãrinții și sã ia apã proaspãtã din fântâna lor. Acum descriau aceleași simptome. Pânã și câinele începuse sã rãmânã fãrã blanã.
Misterul s-a risipit peste douã zile: au dat drumul la robinet și a început sã curgã un lichid mov, cu spumã.
Au sunat compania de gaze, au sunat și agenția de mediu sã vinã sã testeze apa. Știau sigur cã apa lor fusese impecabilã (unul dintre copiii lor era adoptat și, în urmã cu câțiva ani, Protecția Copilului i-a pus sã-și testeze puțul din curte – ieșise perfect).
Testele companiei și ale agenției de mediu se bãteau cap în cap. Rex Energy spunea cã apa e bunã de bãut. Department of Environmental Protection din Pennsylvania a testat apa de douã ori și au gãsit cinci compuși organici volatili asociați cu fracturarea hidraulicã. A mai ieșit la ivealã cã firma de gaze fusese deja amendatã pentru nereguli la construcția sondelor din zonã.
Lucrurile pãreau logice pentru John McIntyre:
Nevasta lui a fost diagnosticatã cu leucemie la ceva timp dupã necazurile cu apa. Leucemia poate fi cauzatã de expunere la benzen. În apa lor s-a gãsit benzen. Benzenul e una dintre substanțele folosite la fracturarea hidraulicã. Nu existã altã industrie în zonã în afarã de sondele de gaze.