Adultul-copil

Vă mărturisesc că am trăit întotdeauna o mirare profundă cu privire la acele cupluri în care unul dintre parteneri îl ține și întreține (cu voie sau fără voie) pe celălalt acasă.

Desigur, nu mă refer la cazurile în care cel rămas acasă este bolnav sau se ocupă ca un bun părinte, de copii.
Vorbesc de acele cazuri de “lasă-mă te las” ce trăiesc din ce câștigă partenerul, la minimă rezistență, fără vise, fără planuri, mulțumiți să huzurească pe spinarea celuilalt. Oameni fără demnitate, reîntorsi la stadiul fetal, ca niște poveri agățate ombilical de celălalt, ce trebuiesc hrănite, finanțate și îngrijite permanent.
Acest tip de adult-copil are desigur vise – mereu irealizabile, planuri – niciodată duse la capăt, proiecte – care depind mereu de alții. Iar dacă binevoitoarea și blânda “gazdă” pe care o parazitează – îndrăznește să se sature de a fi folosită în acest fel, amenință mereu cu “despărțirea”, desigur având deja în secret pregătită o listă cu posibili înlocuitori ai “marii iubiri” de care sunt gata să se desprindă.
Iar în momentul în care “sponsorul” abandonează lupta și pune piciorul în prag, cerând normalitate, “victima” vicisitudinilor vieții se desprinde fără regret și trece imediat la o altă “gazdă”, căreia îi toarnă în urechi trista poveste a vieții sale, cutremurătoarele nedreptăți ale societății care au marginalizat-o și nu i-au dat șansa la măreție.
Sedusă de cântecul plângăcios de sirenă eșuată, noua gazdă primește cu bucurie sarcina de a “ajuta” noua iubire, de a “salva” o potențială perlă din bolovănișul arid al Lumii.
Și iarăși, povestea reîncepe la fel, după același tipic: “gazda” trage cu munca și banii, adultul-copil lenevește pe banii lui “iubi”, mereu gata-gata să se angajeze sau să pornească proiectul vieții lui.
Tragic este însă atunci când din această uniune toxică se nasc și copiii, iar “gazda” se trezește dublu (sau chiar triplu) împovărată: odată cu copiii și încă o dată cu adultul-copil.

Și mereu m-am întrebat cum reușesc astfel de oameni să convingă ?! Ce calități secrete au ?! Cum reușesc să subjuge partenerul, să-l facă să accepte “dulcea povară” a “dragostei” ?!
La femeile-copil pot înțelege într-o oarecare măsură acest tip de comportament. În inima oricărui bărbat galant se trezește un cavaler ocrotitor atunci când întâlnește o domniță neajutorată.
Când vine însă vorba de bărbații întreținuți, parcă lucrurile nu mai au sens. Unde e demnitatea și mândria masculină ? Unde e puterea bărbatului ? Să cauți doar iubite-mame, capabile să te îngrijească și să te întrețină, asta mi se pare o pizdificare totală, o cocotăreală a masculului, o emasculare a funcției de stâlp și cap al familiei.
Știu că mulți din lista mea de prieteni se vor recunoaște aici și se vor supăra. Nu am ce să le fac. Nu îi critic, ci doar le pun în față o oglindă. Iar femeilor care îi întrețin pe acești coconași nedezvoltați, le ofer încrederea că nu sunt nebune, ci normale, atunci când nu mai suportă situația și le pun în vedere să se maturizeze, să devină independenți financiar, să-si câștige pâinea de zi cu zi (și banii de țigări !)
Orice persoană care iubește firesc își dorește o relație cu cineva egal, cu care să construiască. De multe ori ne lăsăm păcăliți, crezând că celălalt se află într-un impas temporar, că datorită ajutorului nostru iubitor va depăși acel hop de moment și își va reveni pe linia de plutire. Dacă însă analizăm viața respectivului până la momentul la care “norocul” ni l-a scos în cale, descoperim că avem de-a face cu un naufragiat profesionist, aflat mereu pe avarie, supraviețuind din eșec în eșec. Și atunci merită să ne punem onest problema dacă nu cumva, problema este la persoana respectivă iar nu la cei din jur, dacă nu cumva eșecurile respectivei persoane se datorează unei strategii (poate inconștiente) de supraviețuire de tipul înecatului care de o viață se agață de alții, refuzând să (învețe să) înoate ?!

Trist este că văd din ce în ce mai mulți bărbați care adoptă acest stil de viață, folosindu-se de femei. Au intrat deja într-o stranie normalitate în anumite medii – se pare – situațiile de tip extrem, cu bărbații-pești, întreținuți de “iubitele” care se prostituează (metoda se numește lover-boy).
Însă nici categoria medie de lipitori-amoroase despre care scriu, nu este mai brează, căci speculează aceeași nevoie a femeilor de a avea alături un bărbat, într-o lume cu tot mai puține coaie.

Și astfel, femeile sunt nevoite să se transforme în amazoane ce duc lupta zilnică cu greutățile vieții, asumându-și rolul dominant dpdv financiar, în timp ce bărbații lor “încearcă” mereu o redresare care nu se mai produce.
În marea majoritate a unor astfel de cazuri observate de mine, vina aparține mediului familial în care s-au dezvoltat astfel de “bărbați”. În genere, ei provin din familii in care tatăl a fost cvasi-inexistent iar mama a preluat și rolul tatălui. Freud spunea despre bărbați că au tendința de a se comporta precum tații lor, căutând femei precum mamele lor. Cu alte cuvinte, din copilărie preluăm la nivel psihic, modelul de anima- animus care ne-a condiționat de la începuturi.
Sfatul meu pentru astfel de bărbați sau femei ?! MERGEȚI LA UN PSIHOLOG BUN, altfel veți perpetua prin voi și copiii voștri dezastrul cu care ați fost programați din familie, fără a vă putea opri, repetând mereu și mereu aceleași eșecuri în relații.