Admir pe fereastrã puritatea fulgilor de nea, absolutul apocalipsei albe, care pare sã înghitã Universul… Deschid fereastra și aerul rece, purtând parfumul zãpezii, mi se strecoarã în camerã, sub tricou ca o presimțire insinuantã a morții… Îl trag cu nesaț în plãmâni… aproape dureros de curat – la atingerea cu pleura. Mã voi sãtura în curând de el – tre sã ies dupã pâine. ]]>
![]()
