Am descoperit, de mult, cã cel mai periculos lucru în viaþã este sã iei decizii. Dacã nu faci nimic, nu riºti nimic. Petrom este o lecþie durã în sensul ãsta. Sunt conºtient cã mulþi ºi-ar fi dorit ca Petromul sã rãmânã, în continuare, ca Oltchimul, o „vacã de muls” pentru cei care, cu o generaþie înaintea lui Cristian Boureanu fãceau bani din cumpãrarea ieftinã ºi vânzarea scumpã cãtre Petrom a staþiilor de benzinã sau din contrabanda cu petrol, inclusiv prin vânzãri dintre vecinii noºtri. Aºa se face cã, la momentul privatizãrii, Petrom – companie de stat – avea datorii cãtre stat de peste 10.000 de miliarde de lui. Este adevãrat, obligaþia de privatizare a Petrom a fost asumatã de Traian Bãsescu, prin celebrul Memorandum cu Banca Mondialã din anul 2000. Nu vreau sã-mi asum acest merit. Condiþiile de privatizare, procedurile, evaluarea internaþionalã – prin mai multe modalitãþi – etc, stabilite în perioada în care am condus guvernul, au fost examinate însã de o comisie senatorialã, în 2008 (textul îl gãsiþi la mine pe blog). Concluziile au fost foarte clare – condiþiile legale au fost respectate,evaluarea companiei pentru privatizare a fost corectã. În plus, contractul a fost aprobat printr-o lege în Parlament. De ce OMV? Petrolul, în România, este exploatat de peste 100 de ani. Americanii, la început, nemþii – în perioada rãzboiului, sovieticii – dupã rãzboi, au exploatat rezervele cele mai accesibile. Dupã destrãmarea Uniunii Sovietice, marile companii transnaþionale s-au orientat spre noile rezerve din Rusia, Karakstan, Turkmenistan etc., unde petrolul era uºor de exploatat, terenurile fiind „virgine”. În perioada privatizãrii Petrom, tocmai se încheiaserã operaþiunile militare în Irak iar companiile petroliere americane – în special cele apropiate de republicani – se „conectau” la marile „puþuri” petroliere de acolo. Eram conºtient de importanþa privatizãrii Petrom ºi a stabilirii viitorului partener al acestuia. Spuneam, la momentul acela, „cine controleazã Petrom, controleazã economia; cine controleazã economia, controleazã politica din România”. În acea perioadã, Lukoil preluase, deja, una sau douã rafinãrii. Îmi era clar cã nu este bine ca tot sectorul de rafinare sã fie preluat de firme dintr-o singurã þarã. La fel, am gândit ºi pentru sectorul siderurgic. ªi, se pare, am avut dreptate. De aceea, am mers în Marea Britanie ºi am discutat cu Tony Blair o eventualã privatizare cu British Petroleum. Dan Ioan Popescu a fãcut o cãlãtorie în SUA pentru a investiga, împreunã cu oficialii americani, companii posibil interesate. Pentru raþiunile prezentate mai sus, companiile respective nu au fost interesate decât în cumpãrarea staþiilor de distribuþie, cu alte cuvinte în piaþa de desfacere pentru benzina ºi motorina pe care aduceau ei. Aºa s-a ajuns la OMV, pe ideea unei companii integrate regional în Europa Centralã (România – Austria – Ungaria) care sã poatã sã reziste concurenþei marilor firme transnaþionale din Occident ºi din fosta URSS. Parþial, acest obietiv a fost atins. Sigur, însã, nu aveam cum sã ºtiu cã, în perioada regimului Bãsescu: 1) Cele 49% din acþiunile statului român vor fi împãrþite la diferite Fonduri (spre exemplu, Fondul Proprietatea – administrat de o firmã strãinã), ajungând, în final. La 18% !; 2) Cã nu a existat o coordonare a reprezentanþilor statului român în Consiliul de administraþie (de ce nu s-a cerut ca aceºti reprezentanþi ai statului sã explice, public, cum au reprezentat interesele statului, dupã 2004, în companie?); 3) Cã nu a fost folositã niciodatã „acþiunea de aur” (dreptul de veto) al statului în primii 5 ani de funcþionare a noii societãþi; 4) Cã nu au fost urmãrite, cu atenþie, clauzele post-privatizare. Cu toate acestea, Petrom a realizat, din câte ºtiu, investiþii de peste 1 miliard de euro ºi a plãtit, în aceºti ani, 45 miliarde lei la buget, fiind cel mai mare contribuabil. Sã ne luãm înapoi petrolul ºi gazele… Timp de 8 ani, tot felul de idioþi au afirmat cã „am vândut” petrolul românesc. Mai nou, ºi gazele româneºti. S-au creat ºi tot felul de legende. Pe una dintre ele, am auzit-o zilele trecute la televizor, la emisiunea simpaticului Florian Bichir. Se fãcea cã Michael Guest venise la guvern sã aucã un investitor pentru Petrom. Speriat, tot guvernul s-a ascuns prin birouri, iar eu, de teamã, aº fi plecat la Râmnicu Vâlcea. În timpul ãsta, Guest – în calitatea pe care i-o aratã ºi numele – se plimba pe culoare (aºa era, pe atunci, transparenþa – ambasadorii se plimbau pe unde vroiau în clãdirea guvernului) ºi s-a întâlnit cu un consilier, ascuns, dar care nu mai rezistase – ieºise sã facã pipi. În realitate, prin contractul de privatizare, s-a concesionat exploatarea unor perimetre, nu s-a „vândut” petrolul. Concesionarea a fost acordatã pentru o perioadã de 10 ani (FMI ceruse, iniþial, ca durata sã fie de 30 de ani dar noi nu am fost de acord). Aceastã perioadã se încheie la sfârºitul anului 2013.Asta înseamnã cã putem sã „ne luãm înapoi” petrolul ºi gazele ºi, poate, sã reînfintãm o companie naþionalã – care ar putea sã fie eventual condusã de Ilie ªerbãnescu – cel care comenteazã frecvent aceste aspecte, având ºi experienþa de fost ministru al Reformei într-un guvern al CDR. Sper cã Traian Bãsescu va susþine acest proiect ºi sper cã, poate, l-a discutat zilele trecute, cu ocazia primirii la Cotroceni, cu directorul general executiv al OMV, Gerhard Roiss. Cu atât mai mult cu cât, pe baza procesului intentat la Haga, la iniþiativa mea, pentru delimitarea faþã de Ucraina a zonelor maritime din Marea Neagrã, avem posibilitatea sã investim sume importante pentru a exploata zãcãmintele de petrol ºi gaze de acolo. Tot Traian Bãsescu, la aceeaºi întâlnire, se felicita cã „România nu a vândut, anul trecut, 10% din Petrom” fãrã sã explice de ce, în mandatele sale, România nu mai are 49% acþiuni la Petrom ci doar 18%. Concluzie: Ca sã fie clar, concesionarea (nu vânzarea) de petrol ºi gaze cãtre OMV s-a fãcut pe o perioadã de 10 ani. Aceastã perioadã se încheie la sfârºitul anului 2013. Existã douã variante de soluþie: a) fie, pur ºi simplu, statul român nu mai concesioneazã petrolul ºi gazele cãtre OMV; b) fie redevenþa, pe care ar putea sã o stabileascã Ilie ªerbãnescu, ar fi fixatã la un nivel foarte înalt, astfel încât sã descurajeze orice companie eventual interesatã. A venit, deci, timpul sã luãm în propriile mâini soarta petrolului românesc! Anul 2013 va fi, sub acest aspect, un test pentru Traian Bãsescu. Sã nu facem de douã ori aceeaºi greºealã! Sã dovedim cã ceea ce spunem la televizor, putem sã punem în practicã.