Bulgaria îndeplineºte criteriile necesare de aderare la Spaþiul Schengen, de parcã anunța o veste îmbucurãtoare, bulgarii îi dau cu tifla. Ceea ce în urmã cu 5 ani era un vis demn de realizat – adoptarea monedei euro, astãzi a devenit pentru majoritatea țãrilor din zona euro un coșmar ce se înrãutãțește pe zi ce trece. Așa se face cã astãzi, Bulgaria este invitatã sã intre în “țarcul morții” economice – nu pentru interesul sãu și al cetãțenilor sãi, ci pentru a mai amortiza cu câteva luni inflația galopantã din zona euro pe spatele bulgarilor. Politicienii bulgari însã, se vede cã sunt bine sfãtuiți de economiști care au învãțat din lecția amarã a celorlalte țãri ce au fãcut saltul mortal cãtre moneda euro. Potrivit statisticilor europene, nivelul de trai din țãrile ce au aderat la euro a scãzut dramatic dupã renunțarea la moneda naționalã – concomitent cu scãderea puterii de cumpãrare a populației. În aceste condiții, nu este de mirare cã Bulgaria renunta la planurile de adoptare a monedei unice euro ca raspuns la deteriorarea conditiilor economice si a gradului de incertitudine in ceea ce priveste perspectivele Uniunii Europene, așa cum a declarat Simeon Djankov, ministrul bulgar al finantelor, citat de Reuters. Cel mai sarac membru al Uniunii Europene devine astfel ultima tara care isi amana planurile de aderare la zona euro. Bulgaria este de asemenea una dintre cele mai indatorate state ale Uniunii Europene, care a impus o disciplina fiscala dura in incercarea de a evita riscurile in privinta monedei nationale leva in raport cu euro. ”In momentul de fata, nu vad beneficiile aderarii la zona euro, ci doar costurile”, a declarat Djankov, intr-un interviu pentru The Wall Street Journal. Totodata, ministrul bulgar de finante a adaugat ca economia Bulgaria ar putea creste cu 1,5 procente in 2012. Simeon Djankov a avertizat ca zona euro s-ar putea confrunta cu ”zero crestere” economica pe o perioada de pana la cinci ani, daca liderii tarilor europene continua sa vina cu solutii politice la criza economica in loc sa sprijine apelul Germaniei de continuarea a consolidarii fiscale.]]>
Related Stories
November 24, 2024
Călin Georgescu este un personaj despre care se știe minimul, exact atât cât trebuie. Restul…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
November 22, 2024
În lipsa regretatului economist Ilie Șerbănescu (decedat în luna aprilie a acestui an) care ne…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
November 21, 2024
Fără alte comentarii de prisos, prezint mesajul de campanie al candidatului Partidului Patrioții Poporului Român…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
November 19, 2024
Iulian Ghițescu candidat la Camera Deputaților în circumscripția electorală nr. 23 Ialomița Partidul Patrioții Poporului…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
November 12, 2024
N-are prea mult sens să detaliez aici de ce m-am răzgândit și am decis în…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
November 8, 2024
Mântuire din necazuri, victorie și scăpare din mrejele dușmanului. Fie să fim demni purtători ai…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, Spiritualitate
November 4, 2024
După ce citești articolul, vei știi să răspunzi la următoarele întrebări: Ce a fost și…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
June 26, 2024
Fix în urmă cu 148 de ani, Mihai Eminescu în calitate de proaspăt colaborator al…