Barourile infiintate de avocatul Pompiliu Bota incepand cu anul 2003, reactioneaza dur la declaratiile ministrului Justitiei, Titus Corlatean, facute la Congregul UNBR-Gheorghe Florea, in data de 15 iunie 2012. La acest Congres, ministrul Corlatean, referindu-se la problema barourilor paralele si la recenta sentinta de condamnare a avocatului Pompiliu Bota a afirmat: „Recent, justitia s-a pronuntat definitiv intr-un caz notoriu de exercitare fara drept a profesiei de avocat. Acesta speram sa fie un prim pas important in procesul de eliminare a elementelor care, ocolind exigentele legale ale intrarii in profesiei, ne ofera de ceva vreme un exemplu clasic de ceea ce inseamna incalcarea legii. Incurajam profesia sa foloseasca toate armele legale pentru a stopa activitatea acestor forme de parazitare.” In replica la aceste declaratii, atat UNBR – Viorel Nimerincu (cel care l-a succedat in functia de presedinte pe Pompiliu Bota)ii, dar si unul dintre cei mai activi avocati ai structurii – avocatul Cristi P. Sturzu (foto) –  reactioneaza prin comunicate oficiale, in care se cere atat un dialog cu ministru, dar si demisia acestuia, pe care le publicam integral in continuare. «Domnului Ministru al Justitiei Titus Corlatean Subscrisa, Uniunea Nationala a Barourilor din Romania, prin presedinte, av. Viorel Nimerincu, in numele a 5000 de avocati, a luat act cu indignare de comentariile ministrului justitiei Titus Corlatean, adresate Congresului avocatilor ,,traditionali” la data de 15 iunie 2012. Comentariile apartinand ministrului justitiei, prin care barourile noastre au fost denumite “forme parazitare” si “ilegale”, dau dovada de o evidenta necunoastere a temeiurilor juridice care stau la baza infiintarii si functionarii Uniunii Nationale a Barourilor din Romania, precum si a practicii constante a instantelor fata de noi. Gestul este unul condamnabil deoarece astfel de afirmatii reprezinta o ingerinta directa asupra independentei actului de justitie. Afirmatiile pot fi considerate ca un indemn direct la represiune nedreapta si la incalcarea legii. Avocatii nostri au fost cercetati in ultimii 10 ani pentru asa-zisa exercitare fara drept a profesiei de avocat, cu urmatoarele solutii: Pana in prezent, 1143 magistrati (459 procurori si 684 judecatori) au pronuntat 459 solutii de netrimitere in judecata, confirmate de 386 instante judecatoresti (684 judecatori). 40 de hotarari judecatoresti de achitare au fost pronuntate cu autoritate de lucru judecat de 81 judecatori.Conform cauzei Beian vs Romania practica in favoarea inculpatului este obligatorie, iar conform cauzeiDragotoniu si Militaru-Pidhorni impotriva Romaniei: ,,33. … art. 7 § 1 din Conventie interzice … aplicarea legii penale in mod extensiv in dezavantajul acuzatului, de exemplu prin analogie.” Invocarea unei decizii izolate de condamnare, fara a cunoaste si invoca solutiile celor 1143 magistrati care consfintesc legalitatea barourilor noastre, reprezinta un act inechitabil si iresponsabil al ministrului Justitiei la adresa independentei magistratilor. Este inacceptabil ca in toate tarile europene si la Curtea Europeana a Drepturilor Omului membrii uniunii noastre sa fie recunoscuti ca avocati, iar in propria tara, un ministru al Justitiei sa instige magistratii la luarea unor masuri abuzive fata de avocatii nostri. Acceptand varianta dezinformarii sale, solicitam domnului ministru Titus Corlatean sa primeasca o delegatie a UNBR la o intrevedere de lucru pentru prezentarea si clarificarea situatiei juridice reale a avocaturii din Romania”. „Uniunea Nationala a Barourilor din Romania, structura avocatiala condusa de av. Nimerincu Viorel, isi precizeaza pozitia fata de declaratiile imorale ale ministrului Justitiei, date cu ocazia participarii la Congresul avocatilor, aripa traditionala Uniunea Nationala a Barourilor din Romania, structura avocatiala legal infiintata la initiativa d-lui Bota Pompiliu si al carei presedinte este in prezent dl. avocat Nimerincu Viorel, avocat pledant si recunoscut de instantele de judecata din Romania, dezaproba si critica cu deplina legitimitate, manifestarea imorala si atitudinea lipsita de profesionalism, integritate si impartialitate a actualului ministru al Justitiei, dl Corlatean Titus, in legatura cu discursul pe care domnia sa l-a prezentat cu ocazia desfasurarii lucrarilor Congresului avocatilor membri ai structurii condusa de dl Florea Gheorghe. In raport de contextul actual social si politic in care se afla si tara noastra, membra cu drepturi depline a Uniunii Europene, avand insa printre altele, si obligatia categorica si neconditionata a respectarii intocmai a exigentelor Conventiei precum si a Tratatelor Uniunii Europene in materie de legislatie si mai ales jurisprudenta, constatam cu dezamagire si profund regret ca prin numirea exclusiv politica a d-lui Corlatean in demnitatea de ministru al Justitiei, acesta neavand niciun alt merit notabil intr-o profesie juridica (cu atat mai mult cu cit a fost admis in profesia de avocat in structura traditionala, cu scutire de examen, dupa doua incercari anterioare, ambele esuate) si prin manifestarile flagrante denigratoare la adresa Uniunii noastre exprimate cu ocazia evenimentului mentionat, nu numai ca sunt incalcate legile si prevederile fundamentale constitutionale in vigoare, dar in mod vadit se aduce, din nou, un prejudiciu deosebit de grav imaginii Justitiei din Romania, prin nesocotirea de catre insusi ministrul de Justitie, a jurisprudentei preponderent unitare din Romania, in ceea ce priveste legalitatea dovedita a barourilor componente ale structurii avocatiale condusa de dl. av. Nimerincu Viorel. Daca veti studia cu atentie si mai ales prin prisma intelectului de formatie juridica, veti constata ca dintre zecile, chiar sutele de hotarari de achitare si rezolutii favorabile date de catre instantele de judecata din Romania si de catre parchetele nationale care au instrumentat cauzele penale ale avocatilor nostri intemeiate pe art. 281 cod penal – exercitarea fara drept a unei profesii, singura sentinta de condamnare pe care dl. Corlatean Titus – in calitatea sa de ministru numit exclusiv pe criterii politice de actuala guvernare – o vede ca fiind de notorietate, este cea pe care dl. Bota Pompiliu a primit-o in totala contradictie cu legile si cu jurisprudenta nationala, de la judecatorul Chelcea Constantin de la Judecatoria Deva, un fost politist “renumit” in zona folclorica ardeleneasca, pentru relatiile deosebite pe care le-a avut si pe care le-a pastrat cu sfintenie, cu personaje mai mult sau mai putin certate cu legea. Pentru motivul ca dl. Bota Pompiliu a modificat tectonica vechii caste ale avocaturii desfiintate prin Legea nr. 3 din 1948 si creind strategia legala a aparitiei unor noi structuri avocatiale la nivelul fiecarui judet in parte, in intentia declarata de a scoate definitiv avocatura, ca profesie liberala, din meandrele unor poveri financiare apasatoare – zeciuiala – si a intrarilor in profesie doar pe baza de spaga si rudenie, miscarile seismice generate de acest fenomen juridic, nedesfiintat pana in prezent de vreo instanta din Romania, au afectat esential tot acest proiect, pana la atingerea paradoxalului, cand Curtea de Apel de la Alba, in care romanii vedeau cea mai curata instanta de apel in materie penala, cu toate probele legitime si pertinente prezentate in apararea sa, cu toata prescriptia raspunderii faptei penale, cu toata jurisprudenta existenta (o achitare la aceeasi Curte de Apel, pentru aceeasi fapta, cu numai 3 luni inainte, apoi alte achitari rasunatoare la Curtile de Apel de la Galati, de la Oradea), dl. Bota Pompiliu a primit lovitura de gratie prin respingerea recursului sau, tomai de la instanta pe care o investise moral cu absoluta incredere. Acesta poate fi un fapt de notorietate, d-le Corlatean Titus (ministru al Justitiei din Romania, numit pe criterii exclusiv politice), si nu existenta de jure a structurii avocatiale Uniunea Nationala a Barourilor din Romania condusa de dl. Avocat Nimerincu Viorel, infiintata legal si in cadrul careia avocatii admisi cu respectarea exigentelor Legii 51 din 1995 modificata, isi desfasoara activitatea cu demnitate si cu profesionalism. Prezenta d-lui Corlatean la Congresul “traditionalilor” apare ca fiind in mod vadit, in conditiile in care si-a exprimat cu atata usurinta acest punct de vedere devenit peste noapte de notorietate, o prezenta pur tehnica, de mecanism relational, de poza, la solicitarile disperate denigrante ale liderilor structurii traditionale – care nu detine niciun act juridic de infiintare – care dintotdeauna foloseste tot felul de tertipuri si mijloace imorale si mai periculos decat atat, ilegale, de a ne pune intr-o situatie penibila si discriminatorie fata de intreaga societate romaneasca. Uniunea Nationala a Barourilor din Romania, structura avocatiala DE JURE condusa de dl. Av. Nimerincu Viorel, este o structura LEGAL infiintata, si NU este o structura parazitara, asa cum ministrul Justitiei o vede prin prisma legaturilor pe care le-a dezvoltat subit cu liderii UNBR traditionala. Aceasta este afirmatie grava, imorala si nelegitima, care are la baza exclusiv necunoasterea realitatii juridice din Romania. Este o sfidare crunta a realitatii. Justitia noastra NU poate incuraja nedreptatea. Ministrul Justitiei, chiar si numit pe criterii si simpatii politice, NU are voie sa incurajeze nedreptatea. Acela NU poate fi ministru. Ministrul Justitiei are alte atributii, alte prerogative, el se supune acelorasi legi ca toti cetatenii Romaniei. Atributiile ministrului Justitiei pot fi citite pe www.just.ro, si nu sunt FACULTATIVE pentru ministru. Atributiile ministrului Justitiei se invart in jurul esentei juridice: cunoasterea legilor. Ministrul Justitiei trebuie sa stie faptul ca Romania are suficient drept national in solutionarea acestei vechi dispute, Romania are suficienta jurisprudenta nationala favorabila transarii definitive favorabile a acestei situatii. Ministrul Justitiei trebuie sa vada faptul ca nu este nici pe departe o mandrie ca a devenit o uzanta invocarea cauzelor de rasunet Beian, Bulfinski, Dragotoniu, toate contra Romaniei. Ministrul de Justitie trebuie sa stie ca hotararile C.E.D.O. in aceste cauze, si nu numai, sunt OBLIGATORII pentru tarile membre ale Uniunii Europene. Ministrul de Justitie, chiar si numit politic, trebuie sa stie ca Romania este, incepand din anul 2007, membra a Uniunii Europene. Desigur, ne gandim la un ministru al Justitiei impartial si legalist, capabil sa inteleaga diferenta intre termenii antonimici des utilizati in vorbirea curenta. Ne gandim la un ministru al Justitiei care sa nu se exprime, in calitatea pe care o are si de care se foloseste in diverse imprejurari, intr-un mod absolut denigrant la adresa Uniunii noastre. Investirea unui nou guvern, am considerat-o ca fiind o revenire la normalitate, crearea premiselor unei guvernari de calitate, altfel, cu oameni de calitate, cu profesionisti, cu oameni valorosi intelectual care stiu sa citeasca legi si sa le interpreteze in favoarea si in spiritul dreptatii si al infaptuirii Justitiei. Am avut certitudinea ca nu vor fi mostenite metehnele vechiului guvern. Din nefericire insa, avand in vedere toate aceste considerente, noi, Uniunea Nationala a Barourilor din Romania, structura avocatiala condusa de dl. av. Nimerincu Viorel, ne vedem indreptatiti sa solicitam DEMISIA fara intarziere a d-lui Corlatean Titus din functia de ministru al Justitiei, pentru manifestarile imorale, ilegale si incompatibile cu functia de ministru si pentru declaratiile domniei sale denigrante si discriminatorii la adresa Uniunii noastre, cu ocazia participarii la lucrarile Congresului avocatilor structura traditionala” condusa de dl. Florea Gheorghe. De asemenea, exprimam public hotararea noastra ferma de a nu precupeti niciun efort in a uza de toate mijloacele si resursele legale si institutionale pentru realizarea acestui demers, imperios necesar dezvoltarii sanatoase a unei societati democratice, libere, cu o Justitie adevarata, impartiala, bazata pe principii si valori consfintite atat de Constitutie cat si de legile nationale in vigoare, de Tratatele Uniunii Europene in care Romania este membra cu obligatii si drepturi depline.” – Avocat Cristi P. Sturzu * Cititi aici comunicatul UNBR – Viorel Nimerincu sursa: luju.ro

]]>

CategoryCauze Naţionale
Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer