A fi sau a nu fi… anti-comunist

Citeam zilele trecute pe portalul de ºtiri naþionaliste frontpress, cã mai multe organizaþii de dreapta din Italia au organizat un marº cu torþe în memoria camarazilor asasinaþi de comuniºtii italieni. Evident, momentul aºa cum rezultã din imaginile comemorãrii, are o puternicã încãrcãturã emoþionalã, ce întãreºte imaginea anti-comunistã a naþionaliºtilor italieni. Ce m-a frapat a fost faptul cã naþionaliºtii români, deºi au moºtenit o istorie mult mai sângeroasã ºi mai bogatã în victime ale comunismului, nu se prea grãbesc sã organizeze astfel de comemorãri, ba dimpotrivã, se miºcã ideologic “de la stânga la dreapta”, sau “nici de stânga, nici de dreapta, ci înainte”, dupã un presupus model al organizaþiei Forta Nuova din Italia. Sã fie de vinã faptul cã asasinatele comuniºtilor italieni s-au petrecut relativ recent, în vreme ce la noi, represiunea comunistã, ceva mai veche – lipsitã de chip ºi nume – pentru cei mai tineri, a cãzut într-o generalizare lipsitã de emoþie, demnã de nota de subsol a unui manual de istorie !? Chestiunea nu este lipsitã de interes, cãci asasin nu se numeºte doar acela care loveºte în cap cu sãlbãticie, pe la spate, cu o cheie francezã, un tânãr adversar ideologic, naþionalist de dreapta, ci ºi cel care omoarã tineretul unei þãri în puºcãrii ºi torturi, sau, cum s-a petrecut la noi dupã 1989, prin înfometare ºi lipsuri de tot felul (lipsa medicamentelor, a pensiilor, etc.). Este oare mai puþin vinovat comunistul, torþionarul, criminalul care a dat ordin sã se tragã, sau securistul informator / reºapaþi în “democraþi” de toate culorile de la noi, decât asasinii care au omorât prin violenþã tineri naþionaliºti în Italia !? Observ cu dezamãgire cã mediul naþionalist de la noi dã dovadã de o suspectã selectivitate când vine vorba sã preia modelele naþionalismului de dreapta italian, la care se raporteazã cu precãdere. Aºtept cu mare interes ziua în care ne vom trezi ºi noi, naþionaliºtii români, ºi vom condamna deschis, în mod explicit, cu nume de persoane ºi date, crimele comunismului, comemorând memoria victimelor cu marºuri funebre, cu torþe ºi mesaje, precum ale italienilor. Cãci, a da vina pentru dezastrul actual din România doar pe duºmanii din afara þãrii, fãrã a denunþa asasinatul comis împotriva poporului român de comuniºtii cocoþaþi la putere dupã 89, este un demers ilogic. FMI ºi Banca Mondialã nu ar fi putut niciodatã înrobi economic România fãrã ajutorul duºmanilor din interior: comuniºtii fãrã patrie: Iliescu, Petre Roman, Brucan, Bãsescu, Isãrescu, Nãstase, Ponta, Vadim, Antonescu, etc. Dacã nu ne vom defini clar poziþia faþã de comunism, riscãm sã îl îmbrãþiºãm “de la stânga la dreapta”, în diferite formule politice ºi alianþe conjuncturale permisive, cu tot cu torþionarii ºi copii lor, care le continuã “munca” de nimicire a poporului român. Mihai Rapcea]]>