Incepand din 2012, va trebui sa returnam finantatorilor de la Washington 13,4 miliarde de euro. Daca nu va avea fonduri, Guvernul va fi nevoit sa creasca taxele, iar leul se va deprecia. A venit si anul de gratie 2012, in care vom incepe sa rambursam banii luati prin controversatul imprumut de la Fondul Monetar International (FMI), in valoare totala de aproximativ 13,4 miliarde de euro. Dincolo de discutiile privind (in)eficienta cu care au fost folositi acesti bani, adevarata problema pe care o vom avea de rezolvat in urmatorii patru ani este de unde vom face rost de fonduri pentru a ne plati ratele, dobanzile si comisioanele aferente acestui imprumut. Problema nu pare a fi, deocamdata, insurmontabila, avand in vedere ca partea cea mai mare a rambursarii (peste 9 miliarde de euro) ii revine Bancii Nationale, care – dupa cum stim cu totii – are destui bani in rezervele sale (oare asa sa fie -n.bp). La nivelul Guvernului, insa, calculele vor fi ceva mai complicate: Executivul a fost nevoit sa taie din salariile bugetarilor si sa mareasca Taxa pe Valoarea Adaugata intr-o perioada in care banii FMI erau prezenti in Romania – cum se va descurca in viitorul apropiat, cand aceiasi bani ar trebui dati inapoi? Intrebati de „Adevarul”, analistii economici arata ca, in cazul in care Guvernul nu va avea la dispozitie bani pentru a-si plati partea catre FMI, ar putea fi nevoit sa mareasca in continuare taxele ori sa aplice noi reduceri de cheltuieli, inclusiv cu salariile. Sau sa se imprumute din banci pentru a trece, punctual, fiecare „hop” in parte, dar acest imprumut ar insemna o noua rostogolire a datoriilor care, pana la urma, tot pe spezele populatiei vor fi rambursate. O alta sursa de bani ar putea proveni din deprecierea leului (adica, in oglinda, scumpirea euro, cu intregul cortegiu de consecinte asupra popu¬latiei care are de platit rate in valuta) sau chiar din revenirea pe crestere a inflatiei. Nivelul de trai va scadea „inevitabil” „Guvernul are, intr-adevar, o parte mica de rambursat, astfel ca am putea spera sa inghete, nu sa scada salariile si pensiile. Dar cu veniturile inghetate si cu o rata a inflatiei, sa zicem, de 5% pe an, oamenii vor avea de infruntat o scadere cu 40% a puterii de cumparare. Este vorba de efectul numit «proratio temporis», care se va evidentia in acesti patru-cinci ani de rambursare”, ne-a declarat analistul economic Ilie Serbanescu. El a mai aratat ca economia nu mai poate creste, pentru ca PIB-ul e influentat in proportie de 65% de consum, iar consumul se va plafona, pe fondul crizei de bani. „Oricat de mult ar creste celelalte componente, agricultura, industria, exporturile – care impreuna inseamna doar 35% din PIB, acestea nu vor putea trage in sus restul de 65%. Iar cand economia nu mai creste sau are doar avansuri timide, nivelul de trai scade inevitabil”, conchide analistul. Atentie la cursul valutar Asadar, in acest an, Guvernul -prin Ministerul Finantelor – si Banca Nationala incep sa plateasca primele rate din banii de la Fondul Monetar International, urmand ca, din 2015, sa incepem sa rambursam sumele primite de la Comisia Europeana, iar in 2022 sa achitam si creditul de la Banca Mondiala. Concret, Romania a primit de la FMI aproximativ 12 miliarde de euro. Acordul era semnat pentru 13 miliarde de euro, dar Bucurestiul a decis sa nu mai traga si ultima transa, in valoare de un miliard de euro, asa ca datoria noastra este, catre FMI (cu tot cu dobanzi si comisioane), de 13,38 miliarde de euro. In cadrul acordului incheiat la inceputul anului 2009, Comisia Europeana ne-a acordat cinci miliarde de euro, bani care au fost utilizati in totalitate pentru acoperirea deficitului bugetar, iar prin credite ale Bancii Mondiale, am atras 600 de milioane de euro. Atentie, insa, ca aceste sume se calculeaza, de fapt, in Drepturi Speciale de Tragere (DST), o „moneda” care s-a cam scumpit in ultimii ani. Daca in mai 2009 – cand Romania a incheiat acordul cu finantatorii – DST era cotat la 4,6 lei (1,1 euro), acum a ajuns la 5,1 lei (1,2 euro). 13,4 miliarde de euro este suma totala pe care trebuie sa o rambursam la FMI pana in 2015. Sursa: Adevarul]]>
Related Stories
November 24, 2024
Călin Georgescu este un personaj despre care se știe minimul, exact atât cât trebuie. Restul…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
November 22, 2024
În lipsa regretatului economist Ilie Șerbănescu (decedat în luna aprilie a acestui an) care ne…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
November 21, 2024
Fără alte comentarii de prisos, prezint mesajul de campanie al candidatului Partidului Patrioții Poporului Român…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
November 19, 2024
Iulian Ghițescu candidat la Camera Deputaților în circumscripția electorală nr. 23 Ialomița Partidul Patrioții Poporului…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
November 12, 2024
N-are prea mult sens să detaliez aici de ce m-am răzgândit și am decis în…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
November 8, 2024
Mântuire din necazuri, victorie și scăpare din mrejele dușmanului. Fie să fim demni purtători ai…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, Spiritualitate
November 4, 2024
După ce citești articolul, vei știi să răspunzi la următoarele întrebări: Ce a fost și…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
June 26, 2024
Fix în urmă cu 148 de ani, Mihai Eminescu în calitate de proaspăt colaborator al…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
Călin Georgescu este un personaj despre care se știe minimul, exact atât cât trebuie. Restul…
În lipsa regretatului economist Ilie Șerbănescu (decedat în luna aprilie a acestui an) care ne…
Fără alte comentarii de prisos, prezint mesajul de campanie al candidatului Partidului Patrioții Poporului Român…
Iulian Ghițescu candidat la Camera Deputaților în circumscripția electorală nr. 23 Ialomița Partidul Patrioții Poporului…
N-are prea mult sens să detaliez aici de ce m-am răzgândit și am decis în…
Mântuire din necazuri, victorie și scăpare din mrejele dușmanului. Fie să fim demni purtători ai…
După ce citești articolul, vei știi să răspunzi la următoarele întrebări: Ce a fost și…
Fix în urmă cu 148 de ani, Mihai Eminescu în calitate de proaspăt colaborator al…