Tango…

cod strict de maniere, atunci când este dansat la milonga. Modul de a invita partenera, momentul ales, structura unei serii de melodii, melodia de încheiere, toate poartã ampreenta unui romantism iremediabil, a unei lumi în care bãrbatul și femeia, reuniți pe ringul de dans, se regãsesc în rolurile naturale hãrãzite de Dumnezeu, dincolo de aiurelile extremiste ale feminismului sau macho-ismului ce îmbolnãvesc și alieneazã societatea modernã. Poate tocmai de aceea, cei care vin spre tango sunt cei ce nu se regãsesc în rolurile “moderne” oferite de societate bãrbatului și femeii. În tango nu vorbești; nu explici partenerei ce intenționezi sã îi conduci. Conduci pur și simplu. Nu din brațe, brutal. Ci din centrul de greutate, natural, armonizându-te permanent cu mișcarea ei. Stilul și modalitatea de transmitere a intenției fiecãrui dansator este unic. El poate varia de la o persoanã la alta sau chiar la același individ, în funcție de personalitatea, caracterul, temperamentul și chiar starea de spirit de la acel moment. Nu poți dansa tango în mod mecanic. Nu exisã rețete prefabricate sau pași automați. Muzica de tango este extrem de variatã și complexã, în ciuda aparențelor. Ritmul, tempoul, se poate schimba pe ne-simțite, momentele de pauzã pot alterna cu cele de maximã culme, dupã reguli numai de compozitor știute. Tango-ul necesitã concentrare totalã la celãlat și în egalã mãsurã atenție la muzicã. Mi s-a întâmplat sã am momente în care nu m-am putut deconecta de anumite probleme și mintea îmi zbura, în ciuda dorinței de a dansa. La nivel de intenție acest lucru se simte imediat în tango, iar partenera mi-a reproșat cã sunt cu mintea în altã parte. Acest lucru se petrecea la nivel de fracțiuni de secundã, și este perceptibil pentru cã afecteazã fluiditatea mișcãrii, fermitatea și continuitatea intenției. Cumva, poate fi asemãnat cu acea practicã spiritualã chinezeascã, tai-chi (sau qi qong), doar cã împreunã cu un partener, fapt ce nu simplificã deloc lucrurile, ba chiar le complicã, pentru cã nu te poți lãsa furat de “peisaj” fãrã sã îți dai seama, ci ai mereu pe cineva lângã tine care îți sesizeazã nehotãrârea sau împrãștierea. O femeie care danseazã tango de multã vreme, și are experiența transmiterii intenției, nu prea mai poate fi mințitã ușor de cãtre bãrbatul cu care danseazã. Simte în mișcare, iar acest lucru îi conferã o privire ce te pãtrunde în suflet. Probabil cã la fel stau lucrurile și viceversa, sau poate doar îmi imaginez. Dar cred cã un bãrbat și o femeie pot afla mult mai multe unul despre altul, dupã un singur tango, decât dupã o sãptãmânã de conversație verbalã. Tangoul este o creaturã periculoasã, ce te poate rãni, dacã nu o tratezi cu respect. Nu mã refer aici la degetele strivite de dansatorii neatenți sau stângaci. E vorba de tragedia umanã inerentã recunoașterii propriei condiții, sinceritãții cu tine și cu celãlalt, pe care o presupune acest dans. În tango, mãștile cad, iar dacã ceea ce iese la ivealã nu îți convine și nu gãsești puterea de a trece peste, mai departe, poți rãmâne traumatizat. Sinceritatea recunoașterii spontane a realitãții unei exitențe poate mediocre, sortite eșecului sau singurãtãții, nu este pentru oricine. Însã fascinația tangoului te poate purta peste prãpãstii de netrecut altfel, într-un veritabil catarsis, regãsindu-te pe malul celãlalt mai puternic, mai complet. Lucru valabil în special pentru femei, care trãiesc mai acut decât noi, bãrbații, drama singurãtãții. Nu de puține ori am resimțit îmbrãțișãri timide sau “uscate” (de rigiditatea așteptãrilor neâmplinite) din partea partenerelor ocazionale de dans, la care intuiam cã nu au mai îmbrãțișat de multã vreme un bãrbat – în afara ringului de dans. Și aceste lucruri le simți în tango. Personal, trãiesc cu amuzament și încântare copilãreascã tangoul. Deși sufletul îmi exaltã pe ritmurile amețitoare ale muzicii, trupul este stângaci precum al unui urs ce se ridicã uimit în douã picioare și țopãie cuprins de frenezia revelației bipede. Mai am mult pânã la a șlefui cât de cât asperitãțile și stângãciile, pânã la a reclãdi legãtura, comunicarea dintre vibrația sufletului meu și trup, pentru a exprima într-un mod decent și elegant spiritul tangoului. Dar, parafrazând-o pe Maia Morgenstein în reclama aceea pentru cafea, “plãcerea gustului (tangoului) îmi umple sufletul, și mi-aș dori ca ea sã nu se termine nicicând…“ ]]>