Parlamentul European (PE) a adoptat prin votul majoritatii Declaratia scrisa nr. 26 privind gestionarea cainilor comunitari, in Uniunea Europeana, avandu-i ca initiatori pe Daciana Sarbu, Adina Valean, Elisabeth Jeggle (Germania), Raul Romeva i Rueda (Spania), Janusz Wojciechowski (Polonia), se arata intr-un comunicat al Federatiei Nationale pentru Protectia Animalelor (FNPA). Masurile adoptate de PE sunt cele de control asupra respectarii de catre statele membre a principiului art. 13 din Tratatul de la Lisabona prin care animalele sunt recunoscute ca “fiinte simtitoare”, sterilizarea, identificarea, inregistrarea, promovarea responsabilitatii detinatorilor fata de animalul propriu si implementarea unei legislatii la nivel european impotriva cruzimii fata de animale. Pe parcursul ultimilor 10 ani, la nivelul Parlamentului European au fost lansate trei declaratii scrise ce priveau situatia cainilor comunitari, insa nu au obtinut votul majoritatii pentru ca parte din europarlamentari erau de parere ca astfel de interventii legislative nu stau in competenta Parlamentului European, ci a statelor membre, situatia cainilor comunitari fiind o situatia particulara a unora dintre acestea „Cruzimile asupra animalelor ce au zguduit lumea internationala, coruptia autoritatilor ce nu sanctioneaza in niciun fel actele de cruzime fata de animale, coruptia autoritatilor ce declara cheltuirea (fictiva) unor sume exorbitante pentru gestionarea cainilor comunitari, perpetuarea unor masuri extreme care nu au facut decat sa mentina cainii in strada, lipsa unei strategii civilizate, eficiente, precum si vointa cetatenilor europeni au determinat Parlamentul European sa ia atitudine”, a declarat pentru Green Report Carmen Arsene, vicepresedinte FNPA. Deciziile luate de Parlamentul European in privinta cainilor comunitari – masuri de control asupra respectarii de catre statele membre a principiului art. 13 din Tratatul de la Lisabona prin care animalele sunt recunoscute ca “fiinte simtitoare” – masuri legislative privind gestionarea cainilor comunitari prin sterilizare, identificare, inregistrare, promovarea responsabilitatii detinatorilor fata de animalul propriu – implementarea unei legislatii la nivel european impotriva cruzimii fata de animale. Dintre cei 33 europarlamentari romani un numar de cinci NU au semnat declaratia: Elena Basescu, Monica Macovei, Theodor Stolojan, Csaba Sogor, Laszlo Tokes. „Daca autoritatea statala romana are interesul sa prolifereze la nesfarsit situatia cainilor comunitari, ignorand faptul ca eutanasia in masa aplicata timp de 10 ani nu a dat rezultate, Parlamentul European decide ca aceasta problema sa intre in competentele Comisiei europene trasand astfel linia obligatorie ce trebuie urmata de catre Romania.Adoptarea acestei declaratii este un pas extrem de important marcand inceputul sfarsitului unei situatii dramatice ce treneaza de doua decenii”, a mai spus Carmen Arsene. Mihaela Pavnutescu, GreenReport]]>

CategoryCauze Naţionale
Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer