Dezamorsarea petardelor jidovesti ale Centrului pentru Monitorizarea si Combaterea AntiSemitismului: Petarda Spre deliciul presei, care in toropeala de mijloc de Gustar nu prea avea subiecte de senzatie, a aparut o sesizare adresata, prin e-mail, Academiei Romane de un oengeu autohton care, in antetul celor doua pagini ale documentului, isi pune pe primul rand titulatura engleza (The Centre for Monitoring and Combating Anti-Semitism in Romania, abreviat MCA) si abia pe randul al doilea pe cea romaneasca (Centrul pentru Monitorizarea si (sic! )Combaterea AntiSemitismului (sic!); din titulatura romaneasca numele tarii noastre lipseste…). In sfarsit, cel de-al treilea rand al antetului cuprinde ceea ce, iarasi in engleza, ar trebui sa constituie lozinca mobilizatoare a fortelor MCA (All that is necessary for the triumph of evil is that good men do nothing, cuvinte care, nefiind puse intre ghilimele, sugereaza ca ar apartine Centrului, cand, de fapt, sunt ale conservatorului englez Edmund Burke, nementionat de piratii intelectuali de la MCA; echivalarea romaneasca a citatului din Burke, izgonita in subsolul paginii, se face prin siluitul “Tot ce este necesar pentru ca raul (sic!) sa (sic!) triumfe sunt oameni buni care nu fac nimic”). Tot in subsol, sub datele de contact (oferite in engleza), este scris ceva cu semne, banuim, ebraice, care nu pricepem ce cauta intr-o hartie inaintata unei institutii romanesti (Art. 13 din Constitutie stipuleaza ca “In Romania, limba oficiala este limba romana”). Ce pretinde, in esenta, anti-antisemitul Centru? Constatand ca in DEX 2009, dupa cuvantul-titlu jidan, sunt indicate registrul stilistic “familiar” si sinonimul “evreu”, Centrul se inflameaza si, dupa aproape o pagina de etichete ideologice precum antisemitism, rasism, national-extremism, conspirationism, insotite de adjective care ne amintesc de limbajul politrucilor cincizecisti, precum abject, conspirationist, distructiv, negativ, imbuibat (cu sange si durere), fascist, nazist, xenofob, solicita ca Academia Romana sa corecteze “imediat, fara intarziere si in mod permanent, definitia (sic!) rusinoasa (sic!) si josnica a cuvantului «JIDAN», care, asa cum este ea scrisa (sic!) in (sic!) DEX editia 2009, contravine atat bunului simt (sic!) cat si legislatiei in vigoare”. Intelegem noi gresit sau ne aflam in fata unui ultimatum si a unei amenintari cu justitia? Apoi, cum se impaca un asemenea ton imperativ cu porumbelul cu o ramura de maslin in cioc, pe fundalul stelei lui David, care se vrea a fi logo-ul Centrului? Pacea se construieste, cumva, cu ultimatumuri si amenintari? Primul lucru care sare in ochi in solicitarea Centrului este aspectul ei ingalat. Este inacceptabil sa te adresezi forumului stiintific suprem al Romaniei: – folosind o romaneasca pe alocuri agramata – scriind, de pilda, “creaza” cand corect este “creeaza”, “sub ochii nostrii” cand corect este “sub ochii nostri”, “Internetul… este infectata” cand acordul corect este “Internetul… este infectat”; – socotind facultativa folosirea diacriticelor romanesti – numele Capitalei Romaniei, de pilda, este “Bucuresti”, nu “Bucuresti”; – vorbind de “timpul alocat” in loc de “timpul acordat”, de parca timpul ar intra intr-un capitol bugetar; – necenzurand delirul verbal – de exemplu, o exprimare logic fracturata precum “bunurile lor sa fie jefuite, arse si distruse” nu ne lamureste daca a) bunurile au fost jefuite spre a fi ulterior arse si distruse, ceea ce oricum ar fi tautologic, pentru ca arderea este o forma de distrugere, ori daca b) au fost mai intai jefuite de ceea ce aveau de pret si apoi arse ORI distruse in alt fel, ori daca c) au fost jefuite SAU arse SAU distruse in vreun alt fel; – confundand paronime ale limbii romane, ca in “(cuvant) imbuibat cu sange si durere” (imbibat inseamna “impregnat”, iar imbuibat inseamna “ghiftuit”); – lasandu-se purtati de elanul combativ, semnatarii sesizarii, care avem banuiala ca nu gandesc in romaneste, ci traduc, stangaci-automat, ceea ce chibzuiesc in alta limba, vorbesc despre internet ca platforma de mass-media, o balbaiala pe care nu stim daca sa o interpretam drept platforma media (care, in romana, are un sens specializat, precum in “Intact Media Group reprezinta cea mai importanta platforma media din Romania”) ori drept platforma pentru (ca in, de pilda, “Google Android este cea mai utilizata platforma pentru smartphoneuri”); oricum, exprimarea “Internetul, cea mai dezvoltata si cuprinzatoare platforma de mass-media si de informare a generatiilor viitoare” din sesizarea-somatie pacatuieste prin viziunea… discriminatorie, pentru ca exclude de la informarea prin Internet generatiile prezente; – nestapanind mecanismele subtile, gramaticale si stilistice, de generare a unor enunturi corecte si elegante in limba romana, reprezentatii MCA ajung sa vorbeasca de-a dreptul caragialeste. Spre edificare, sa analizam o lunga si total scapata de sub control fraza, al carei inceput construit pe o confuzie ne face sa ne indoim de seriozitatea si capacitatea de analiza a semnatarilor: “DEX, Dictionarul limbii Romane este…”. Ei bine, DEX nu este “Dictionarul Limbii Romane”, ci Dictionarul explicativ al limbii romane – oricum, fara majuscule, acestea fiind rezervate exclusiv abrevierii (Dictionarul limbii romane, abreviat DLR, este dictionarul realizat de Academia Romana intre 1950 si 2010, in continuarea si completarea Dictionarului Academiei, din care un colectiv aflat sub coordonarea lui Sextil Puscariu nu a apucat sa scoata, intre 1913 si 1949, decat cinci, impecabile!, volume). Iar fraza continua pe masura inceputului: “… o lucrare de referinta la care apeleaza formatorii de opinie, politicieni, educatori, procurori, jurnalisti ssic!t, judecatori si fortele de ordine ori de cate ori este necesara clarificarea unor termeni lingvistici, inclusiv a acelora cu impact asupra dreptului fiecarui om la demnitate…” – o inlantuire halucinanta de vorbe care, dincolo de constatarea ca autorii ei nu sunt in stare sa se exprime coerent, necesita comentarii aplicate: a) in enumerarea persoanelor care apeleaza la DEX se disting, conform semnatarilor sesizarii-ultimatum, doua categorii principale, exprimate prin substantive sau sintagme substantivale articulate (“formatorii de opinie” si “fortele de ordine”), ceilalti membri ai enumerarii fiind de fapt detalieri (in apozitie) ale conceptului de formatori de opinie: politicieni, educatori, procurori, jurnalisti, judecatori. Daca s-ar fi obosit sa consulte “Prefata” la prima editie, din 1975, a DEX, vajnicii nostri combatanti ai antisemitismului ar fi aflat ca Dictionarul se adreseaza “tuturor celor care, folosind in mod curent limba romana, au nevoie de informatii si lamuriri noi in legatura cu vocabularul romanesc actual”; de ce limiteaza conducerea MCA publicul-tinta al DEX la “formatorii de opinie” si la “fortele de ordine” ramane, pentru noi, o enigma; b) ce legatura au “fortele de ordine” cu DEX-ul iarasi ramane, pentru noi, de neinteles – doar daca printre “fortele de ordine” nu plasam cumva insusi Centrul emanator al sesizarii-ultimatum, care si-ar dori, poate, sa instaureze, cu mijloace specifice acestor forte buna randuiala in folosirea limbii romane si in alcatuirea operelor lexicografice ale acesteia; c) cat despre “clarificarea unor termeni lingvistici” iarasi nu pricepem ce cauta in context, terminologia lingvistica neavand nimic a face nici cu (anti)semitismul, nici cu formatorii de opinie, nici, cu atat mai putin, cu fortele de ordine (termen lingvistic inseamna “termen folosit in lingvistica”, adica in stiinta limbii, si, nu, asa cum presupun semnatarii sesizarii, “*cuvant al limbii romane”). Gangava sesizare-ultimatum emanata de anti-antisemitul Centru s-a bucurat de o atentie nemeritata, iar vina pentru aceasta este exclusiv a presei noastre imature si superficiale care, muscand cu inconstienta din momeala intinsa de MCA, a dat apa la moara unui subiect fals, titrand senzationalist: “Evreii cer schimbarea cuvantului «jidan» din DEX” (Libertatea), “Academia Romana e somata sa scoata «jidan» din dictionar” (Ziua veche), “Evreii cer Academiei Romane schimbarea definitiei cuvantului «jidan» din DEX” (Jurnalul national, care se pare ca a fost declansatorul reactiei in lant) etc. etc. Analiza revendicarilor Sa vedem, calm, daca ceea ce semnaleaza si solicita vajnicii monitori si combatanti ai antisemitismului, atat de vigilenti incat au aflat abia dupa doi ani, in 2011, ca in editia din 2009 a DEX cuvantul jidan este definit intr-un mod pe care il socotesc inadecvat, este sau nu intemeiat. Chiar daca vehementii semnatari ai sesizarii neaga aceasta evidenta, jidan si evreu sunt, in limba romana, sinonime, la fel cum sunt in franceza juif si hébreu, in engleza jew si hebrew, in spaniola judío si hebreo, in italiana giudeo siebreo etc. In toate aceste limbi, cel putin unul dintre termenii lantului sinonimic (care este mai lung decat am indicat noi aici) poate avea conotatii negative. Or, conotatiile, adica toate elementele care se adauga sensului denotativ al unui cuvant (descrierea a ceea ce cuvantul denumeste) nu pot fi cuprinse in dictionare, care se multumesc sa indice, de obicei intr-o paranteza care preceda definitia, marca de uzaj (faptul ca un cuvant este literar, popular, familiar, argotic, vulgar, peiorativ, eufemistic, invechit, regional etc.). Din cele de mai sus speram ca s-a desprins cu claritate deosebirea dintre definitia unui cuvant (strict denotativa) si indicatiile de registru stilistic, care nu fac parte din definitie si care sunt, fatalmente, partiale, pentru ca nu pot surprinde varietatea practic infinita a situatiilor de comunicare si a conotatiilor. Sensul complet al unui cuvant este dat mai ales de context. Iata de ce pretentia MCA ca Academia “sa schimbe definitia” din DEX a cuvantului jidaneste nu numai prost formulata (pentru ca nu definitia i-a suparat pe cautatorii, cu lumanarea, de antisemitism, ci indicarea marcii de uzaj, care, cum am aratat, nu face parte din definitie, este o simpla informatie suplimentara, exterioara denotatiei), ci si grav limitativa, pentru ca vrea sa lipeasca de jidan eticheta de cuvant antisemit, iar deevreu eticheta de termen neutru – ambele, etichete mincinoase, pentru ca jidan nu este folosit numai de antisemiti, iar evreu este folosit si in contexte care tin de antisemitism. Nu cuvintele sunt antisemite, ci ideile pe care le exprima, iar lucrul acesta par a-l ignora agitatorii de la MCA. Sa mergem la cateva dictionare romanesti de referinta, sa vedem cum este definit jidan: – In Dictionarul universal al limbei romane al lui Lazar Saineanu (lingvist de origine evreiasca), cu prima editie in 1896 si a opta in 1938, jidan este definit, sec si descriptivist, “alt nume dat evreului”, iar jidov este echivalat, la fel de sec, cu “jidan”; sa nu fi simtit marele lingvist conotatiile uneori negative ale termenului…? Nu avea cum sa nu le cunoasca, numai ca le va fi socotit neesentiale; – In Dictionarul Academiei (vol. J-L, 1937), realizat sub conducerea lui Sextil Puscariu, definitia este amestecata cu indicatia de uzaj: “Nume popular (adesea cu inteles dispretuitor) dat Evreilor”, iar adverbul adesea introduce o salutara si ponderatoare nuanta; – Prima editie a DEX, din 1975, indicand statutul popular si peiorativ al lui jidan, fara nici o nuantare, comite, evident, o exagerare – jidan nu este, cum am mai spus si cum vom mai repeta, intotdeauna dispretuitor; – In sfarsit, DEX 2009, inchizand cercul deschis de Lazar Saineanu, indica doar uzul familiar, nemaisocotind cuvantul “peiorativ” – o exagerare la fel de mare ca si aceea de a-l socoti intotdeauna peiorativ. Sa mai notam, in sfarsit, ca modificarea indicatiei de registru, din popular in familiar, subliniaza o tendinta generala a limbilor in epoca aceasta de comunicare in masa, de stergere a diferentei dintre “popular” si “literar” sau “cult” in favoarea aceleia dintre “familiar” si “oficial”. Un jurnalist, de pilda, poate folosi in discutiile cu colegii ori cu sefii de redactie cuvantul jidan, fie cu, fie fara conotatii negative, dar in materialele “oficiale”, publicabile, il va alege doar pe evreu. Dezamorsarea Pentru ca o mie de explicatii de sens nu fac cat doua exemple bine alese, sa recurgem si noi, spre o mai rapida lamurire, la cateva citate, scoase, pentru folclor si limba veche, din DA si din DLR. Jidan Format in romaneste, din jid (termen regional, folosit in nordul Transilvaniei si in Moldova, imprumutat din ucr. si pol. ¾yd) A sufixul –anjidan a fost de la inceput un termen popular, opus lui jidov si evreu, termeni culti. Il gasim in folclor, ca termen etnic lipsit de conotatii (“Mai jidane, mai jupane, / Nu-i schimba calul cu mine?” ori “Cand te intalnesti cu jidan, iti merge bine”) dar si conotat negativ, mai degraba din motive social-economice decat etnice (“Decat sluga la jidan, mai bine la oi cioban” ori “cand vor iesi jidanii la secere”, adica niciodata). Elocvent este faptul ca Ion Creanga, scriitorul “popular” prin excelenta, foloseste jidan (nu evreu, nu jidov, nuovrei) in Amintiri, cu sens mai mult religios decat etnic, intr-un pasaj de un umor nebun, in care preotul Oslobanu isi aminteste manios ca i-a fost schimbat hramul bisericii, indepartandu-i credinciosii (“Ne-ati luat cu smichirie pe marele mucenic Dimitrie, izvoratorul de mir, si ne-ati dat in locul acestui sfant vestit pe Lazar, un jidan tremturos, care tot moare si iar invie, si invie si iar moare, de nu mai stie nime de numele lui. Acesta-i hram?”) si, cu sens religios-etnic, in poezia Oltenii in Iasi, care-i indeamna pe locuitorii capitalei moldave: “Voi cu inima crestini, / Cumparati dela Olteni! // Voi cu inima crestina, / Nici un ac dela Jidani!”. Caragiale, in aceeasi epoca, foloseste si el jidan, in sens religios, fara conotatie, in O faclie de Paste (“Leiba Zibal – zise hangiul cu tonul inalt si cu un gest larg – merge la Iesi sa spuna rabinului ca Leiba Zibal nu-i jidan… Leiba Zibal este goi… pentru ca Leiba Zibal a aprins o faclie lui Christos!”) si in sens etnic, nu lipsit de o umbra de admiratie pizmasa, in Doua loturi (“D. Lefter sustine ca Taca i-a furat biletele – chivutele si jidanii nu sunt prosti: cand cumpara haine vechi, le purica pan toate-ndoiturile.”). In O scrisoare pierduta, Catavencu, patriotul sforaitor, e lasat sa peroreze pe cand pozeaza in antisemit, iar dezvaluirea “logicii interne” a discursului constituie cea mai nemiloasa subminare a antisemitismului politicianist (“In Iasi, de exemplu, – permiteti-mi aceasta digresiune, este trista, dar adevarata! – in Iasi n-avem nici un negustor roman, nici unul!… (…) Si cu toate aceste toti falitii sunt jidani! Explicati-va acest fenomen, acest mister, daca ma pot exprima astfel!”). Mai aproape de zilele noastre, doi evrei pe care ne cerem scuze ca ii punem alaturi, dar o facem numai din ratiuni “didactice”, au folosit cuvantul jidan fara umbra de intentie antisemita. Primul, cronologic si ca valoare, este Nicolae Steinhardt. In Jurnalul fericirii, trei sunt ipostazele jidanului. La primul nivel, si cel mai de jos, de utilizare cetoasa, il gasim pe “caraliul tigan” (spre cinstea lui, Steinhardt nu se teme de vorbe), pentru care jidanul e unul dintre exponentii raului, unul dintre dusmanii de clasa, unul dintre chiaburii si exploatatorii aruncati in inchisoare spre a-si baga mintile-n cap. Gardianul “isi omoara timpul punandu-ne intrebari cu talc: cati ani ai? la cat esti condamnat? pentru ce? ce-ai fost? (…) Pe mine ma intreaba daca-s Roman. Sunt, ii raspund. Ce, ma, nu esti jidan? Sangele meu e evreiesc, ii dau eu replica, dar de gandit si de simtit gandesc si simt romaneste. Isi da seama ca n-a nimerit-o si tace”. La al doilea nivel, cel tandru-ironic, il gasim pe preotul paroh al bisericii Silvestru, evocat de Steinhardt cu intelegere si simpatie, caruia “ii placea sa declare: decat sa vad ministru al cultelor pe un papistas de-al lui Maniu, mai bine sa-l vad pe un jidan de-al nostru, baiat de treaba, si rostea numele meu”. La al treilea nivel, cel mai inalt, unde se opereaza cu precizie de bisturiu, il aflam pe tatal autorului, care isi indeamna fiul chemat la Securitate spre a fi anchetat: “Si vezi sa nu ma faci de ris, zice. Sa nu fii jidan fricos si sa nu te caci in pantaloni”. Este un indemn la demnitate umana in fata caruia distinctia semit-antisemit devine inoperanta. Al doilea exemplu recent de evreu care jidaneste pe cineva ni-l ofera Nati Meir, personaj cu iz penal, abonat al inchisorilor din Israel si din Romania. Aflat in continua campanie mediatica, acesta isi anunta, in urma cu cativa ani, intentia de a cumpara clubul Rapid, recunoscandu-si totodata neputinta in fata proprietarului clubului, George Copos: “Oricum, va spune un evreu, George Copos este mai jidan decat jidanii!” (Gandul 20 VII 2006). Nici antisemitismul nu mai e ce-a fost: un evreu il face jidan pe un roman! Jidov Jidov (imprumut din sl. ¾idovinŭ pentru a desemna o persoana de religie iudaica) apare in primele traduceri ale cartilor sfinte (Coresi: “Petru… ruda de jidovi… era”; Varlaam: “Cum, tu fiindŭ judovŭ, dela mene ceri sa beai?”), in pravile si letopisete (“Au prins pre cativa jidovi si i-au pus la inchisoare” ori “Eretic si jidov impotriva crestinilor nu sa primesc spre marturie”), coborand insa si in limba populara (“Maica Domnului era fata lui David si slujia la un Jidov” ori “Domnul Hristos a fost tot jidov mare”) si capatandu-si consacrarea mai ales prin legenda jidovului ratacitor. Uneori, jidov este sinonimul eufemistic al lui jidan (ca la Alecsandri, de pilda: “Cele mai multe sunt crasme proaste tinute de jidovi stremterosi”), mult mai colorat decat impersonalul evreu. Evreu Evreu (din slavon. evreĭ), asa cum o arata si etimologia, este la origine un imprumut cult, introdus in romana de scrierile slavonesti si de primele traduceri. Tocmai pentru ca era un cultism, devenit cu vremea etnonim, evreu a ramas neutru stilistic, nefiind insotit de conotatii. Il aflam in Psaltirea Scheiana (“Tocmi-se pamantul lui, cu adaos scris de evrei”), in Biblia de la 1688 (“Facutu-s-au razstire elinilor catra evrei”) si numai rar in limba populara (“Cand Hristos cina la masa / Sta evreii dupa casa”). Si totusi… nu numai jidan, cuvantul cel rau, care se cere etichetat in dictionare, ci si evreu, cuvantul cel bun, poate fi implicat in formulari negative la adresa etniei pe care o desemneaza. Sa urmarim cateva stiri, de pe la noi si de aiurea, culese din presa ultimilor ani: “Consilierul judetean PD-L D.C. a declansat un imens scandal in urma cu cateva luni dupa ce a afirmat ca reprezentantul PSD in forul deliberativ judetean, N.B., l-ar fi facut evreu imputit in sedinta de plen…” (ziare.com 26 iun. 2008); “sBerlusconit a relatat povestea unei familii de evrei care ascunde un alt evreu, facandu-l sa plateasca o taxa lunara uriasa, fara sa-i spuna ca razboiul (al Doilea Razboi Mondial) a luat sfarsit.” (ziare.com 4 X 10); “Consilierul James Jones a reusit sa indigneze o parte a publicului, dupa ce a vorbit despre negustorul evreu care a refuzat sa-i dea apa unui taliban in desert…” (ziare.com 27 IV 10); “Eminescu nu a murit de moarte buna, a fost asasinat de niste alogeni. Erau evrei, insi din poporul ales, cei care au pus la cale asasinarea poetului, deranjati de scrierile politice si poeziile lui Eminescu.” (ziare.com 14 VI 10). Sa oprim aici seria citatelor, care ar putea continua pe pagini intregi. Reactia fortelor de interventie Daca lipsa de profesionalism si prostul gust al (cu cateva exceptii) publicatiilor noastre nu mai sunt de multa vreme motiv de mirare, de mirare, intr-adevar de mirare este precipitarea cu care Academia Romana, prin directorul Institutului de Lingvistica “Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, acad. Marius Sala, a raspuns, cu numar de inregistrare si cu stampila, unei adrese primite prin e-mail. Raspunsul grabit al acad. Marius Sala, care contine el insusi exagerari si erori, nici nu pune lucrurile la punct, nici nu ii poate multumi pe semnatarii petitiei, dornici de altceva. Sa vedem insa ce le-a raspuns acad. Marius Sala semnatarilor sesizarii-ultimatum. Primul paragraf, care se doreste a fi o punere in tema a necunoscatorilor cu dificultatile facerii unui dictionar, pacatuieste prin cel putin doua neadevaruri: – nu orice dictionar “are in vedere intreaga istorie a evolutiei si utilizarii unui cuvant, incercandu-se surprinderea tuturor nuantelor semantice si stilistice”, cum afirma acad. Marius Sala (afirmatia este valabila pentru dictionarele academice, de tip tezaur, nu si pentru restul dictionarelor, de pilda, pentru dictionarele de uz scolar, pentru dictionarele de neologisme, de regionalisme etc.); – daca, in pofida exprimarii usor ambigue, putem fi de acord ca orice dictionar trebuie sa formuleze “definitii exacte sub aspect stiintific”, precizarea urmatoare din textul-raspuns, “si cat mai corecte din punct de vedere politic”, ne lasa, pur si simplu, fara grai. Ce cauta politica in dictionarele de limba? Ne intoarcem la definitiile “aprobate” de partid dinainte de 1989? Sau ne bagam capul, fara sa ne doara, in jugul corectitudinii politice, mai perversa chiar decat corectitudinea partinica si mai intransigenta decat lupta de clasa? Ne indoim ca acesta este punctul de vedere oficial al Academiei Romane – si chiar daca ar fi, el s-ar aplica exclusiv dictionarelor normative, nu si celor preponderent descriptive, de genul DEX, in care numai prin abuz s-au strecurat indicatii de “buna practica”. Al doilea paragraf din textul-raspuns incearca sa ofere o explicatie pentru inlocuirea in editia din 2009 a DEX, in paranteza dedicata registrului stilistic si recomandarilor normative, a indicatiei “popular, peiorativ” din 1998 (“corecta din punct de vedere istoric” – ceea ce este neadevarat, pentru ca termenul a fost popular, dar nu a fost si nici nu este intotdeauna si peiorativ) cu aceea de termen “familiar” (o caracterizare care, asa cum am aratat, nu este, pentru limba actuala, gresita). Acad. Marius Sala spune ca “s-a inlocuit din eroare…”. Cine se ascunde in spatele acestui impersonal “s”? Un redactor-cercetator al Institutului de Lingvistica? Un redactor coordonator? Sau un redactor (daca va fi existand) al editurii care, dupa 1990, s-a substituit Editurii Academiei si a preluat, spre tiparire si difuzare “cea mai vanduta carte din Romania”? Mister… In sfarsit, cel de al treilea paragraf promite ca “in viitoarele editii ale tuturor dictionarelor elaborate de Institutul de Lingvistica, sub egida Academiei, vom introduce indicatii care sa nu lase loc unor interpretari discriminatorii”. Interpretari discriminatorii…? Nefericita exprimare… Sfarsitul, promitator, al paragrafului al treilea asigura ca se vor adopta formulari de tipul “cu sens peiorativ, nerecomandat”, ceea ce transforma, pe de o parte, toate dictionarele viitoare in dictionare prescriptive (un obiectiv, evident, excesiv) si, pe de alta parte, reprezinta un abuz, pentru ca nu toate contextele in care apare jidan sunt peiorative si blamabile, asa cum s-a vazut. Raspunsul puitorilor petardei In urma raspunsului Academiei Romane, aflam in urma cu cateva zile pe Hotnews, “mai multe grupuri evreiesti” au afirmat ca schimbarea promisa pentru viitoarele dictionare “nu este suficienta” – “grupurile”, din Bucuresti si New York, doresc sa se mentioneze “clar” ca jidan este un termen “rasist si antisemit”. Cuprinse de febra solicitarilor ultimative, “grupurile evreiesti” nu au mai bagat de seama ca antisemitismul este o forma de rasism… Dictionarele alcatuite sub egida Academiei Romane sunt lucrari prea serioase pentru a fi tarate in polemici cu urechisti.. Ele trebuie lucrate in liniste si cu mintea limpede, nu sub presiunea reprezentantilor de oengeuri sau “grupuri” care nici macar nu folosesc corect limba romana.

de Alexandru Ciolan | ZF

   Cititi va rog si: Va mai amintiti de KATZ? Centrul pentru Monitorizarea ºi Combaterea Antisemitismului cere Academiei Romane schimbarea definitiei cuvantului “jidan” din DEX]]>

Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer