Imbracamintea viitorului va avea inglobate niste mirosuri care sa ne stimuleze memoria, atunci cand e cazul, respectiv cand suntem la munca, care sa ne trezeasca dimineata sau care sa ne adoarma seara. Mai mult, vesmintele din gama Smart Second Skin, la care se lucreaza deja, vor putea chiar preveni anumite boli, cum ar fi Alzheimerul, relateaza LiveScience. O conferinta in cadrul careia a fost prezentat acest proiect a avut loc weekend-ul trecut, in Marea Britanie, Jenny Tillotson, din cadrul Universitatii de Arta din Londra, explicand felul in care acestea vor “functiona”. Studiile anterioare au aratat ca mirosurile, aromele au un mare impact asupra comportamentului nostru si a puterii de invatare, a creierului in general. Hainele imaginate de Tillotson vor emana mirosuri proaspete, dar vii, dimineata, pentru a ne trezi, cu aroma de cafea dupa-amiaza, cand energia e departe de a fi la cote maxime, si cu arome florale, cu efect calmant, seara, pentru a induce somnul. Mai mult, hainele ar putea avea senzori care sa monitorizeze ritmul cardiac si nivelul stresului celui care le poarta. In situatii de stres, vesmintele ar putea elibera arome care sa regleze starea de spirit. Inventia ar putea fi folositoare mai ales in cazul varstnicilor, al caror creier ar putea ramane mai multa vreme tanar, amintirile fiindu-le stimulate la tot pasul de mirosuri. Stimularea continua a creierului, in aceasta perioada a vietii, ar putea tine creierul tanar mai multa vreme, prevenind deteriorarea sa si, implicit, instalarea dementei. Ideea unor astfel de vesminte i-a venit cercetatorului dupa ce a lucrat cu pacienti seropozitivi. Acesta isi aminteste ca in spitalele in care acestia stateau, mirosul specific, de moarte, facea ca si atmosfera sa fie sumbra, cenusie, afectand vizibil moralul bolnavilor. Simpla prezenta a florilor, prin mirosul lor, avea efecte dintre cele mai bune asupra psihicului pacientilor.]]>
Related Stories
November 24, 2024
Călin Georgescu este un personaj despre care se știe minimul, exact atât cât trebuie. Restul…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
November 22, 2024
În lipsa regretatului economist Ilie Șerbănescu (decedat în luna aprilie a acestui an) care ne…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
November 21, 2024
Fără alte comentarii de prisos, prezint mesajul de campanie al candidatului Partidului Patrioții Poporului Român…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
November 19, 2024
Iulian Ghițescu candidat la Camera Deputaților în circumscripția electorală nr. 23 Ialomița Partidul Patrioții Poporului…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
November 12, 2024
N-are prea mult sens să detaliez aici de ce m-am răzgândit și am decis în…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
November 8, 2024
Mântuire din necazuri, victorie și scăpare din mrejele dușmanului. Fie să fim demni purtători ai…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, Spiritualitate
November 4, 2024
După ce citești articolul, vei știi să răspunzi la următoarele întrebări: Ce a fost și…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
June 26, 2024
Fix în urmă cu 148 de ani, Mihai Eminescu în calitate de proaspăt colaborator al…