Vreau să clarific o prejudecată comună existentă în rândul spiritualiștilor de tip new-age de pe la noi și de-aiurea, indiferent de ”școala” din care zic că fac parte sau de ”maestrul” pe care îl urmează.
EGOUL
Foarte mulți pseudo-maeștrii și pseudo-învățături spirituale din zona orientală (yoga, budhism, advaita, etc.) se folosesc de conceptul de ego pentru a instaura controlul asupra adepților, adică pentru a-i determina să facă lucruri pe care în mod normal un om obișnuit nu le-ar face, fără motivația corespunzătoare.
Nu donezi bani, nu faci karma yoga, nu vrei să renunți la obiectivele tale personale de viață sau la familie!? E de la ego.
Ego-ul este bau-bau-l din dulapul tău cu scheleți, e inamicul ce te împiedică să evoluezi și e musai să scapi de el. Iar dovezi ale ”depășirii ego-ului” sunt să faci ce nu-ți place sau lucruri pe care nu simți să le faci (”dragoste” cu maestrul, videochat sau ”karma yoga” în baruri de striptease prin străinătate – cum e cazul pe la MISA) din cauză că pudicitatea (bunul simț și intuiția – zic eu) adică afurisitul de ego, nu te lasă să le faci. Și atunci rămâi o ființă ”larvară”, ”ne-evoluată”, care ”nu și-a transcens ego-ul”.
Evident că nu ți se explică CUM anume a apărut ego-ul, ce mecanisme îl mențin și cum se ”transcende” el cu adevărat, în mod complet și definitiv.
În aceste sisteme eronate, corupte și anti-spirituale, lupta cu ”ego-ul” este de fapt o formă de siluire a conștiințelor, de manipulare psihologică și emoțională în care ești păcălit (și îi păcălești și pe alții) să creadă că autodepășirea ego-ului înseamnă depășirea barierelor morale, emoționale sau psihologice prin abuz, auto-abuz și spălare pe creier.
În realitate, de fiecare dată când tu faci ceva ce ”nu simți” să faci, adică nu faci cu toate convingerea și cu tot sufletul, te scindezi interior, îți fragmentezi psihicul prin traumă, cosmetizând rapid cu laurii ”reușitei de a-ți depăși limitările” traumele datorate forțării într-o direcție pe care în realitate nu o dorești.
Dacă acest mecanism se perpetuează, scindarea se adâncește și se transformă într-un soi de personalitate dublă, în care pe de-o parte îți reprimi adevăratele emoții sau convingeri, auto-sugestionându-te că faci ceea ce trebuie PENTRU CĂ TREBUIE SĂ FIE AȘA și pentru că VREI SĂ CREZI CĂ ESTE ADEVĂRATĂ ȘI CORECTĂ DIRECȚIA în care ai apucat-o, iar uneori ți se pare prea greu sau prea târziu să te mai întorci din drum, iar unii nu mai au curajul și puterea să o facă. Și atunci se auto-iluzionează și auto-alimentează cu minciuni, refuzând evidența și logica bunului simț care le spune că au apucat-o pe o cărare greșită, sau care a deviat în timp.
Pe măsură ce anii trec, se instalează mecanisme psihologice ce trec acest proces al alegerii la nivel subconștient, iar adeptul merge înainte ”pe pilot automat” însă traumele se acumulează, iar în final ele erup sub forma somatizării acestor tensiuni și dezechilibre, manifestându-se ca boli, unele dintre ele foarte grave.
Această ”sfâșiere” interioară, de care mulți nici măcar nu mai sunt conștienți, devine un act de auto-sabotare, care duce la boli precum cancerul, cu deznodământ rapid.
Probabil că mulți/multe colegi/colege de la MISA se întreabă de ce, după ani de practică și armonizare prin asane, pranayama, meditație, stil de viață sănătos, sunt atât de multe cancere și morți de cancer în rândurile cursanților MISA?! De ce credeți că la femei cancerele sunt majoritatea ovariene și de sâni, la MISA?! Pentru că se somatizează dezechilibrul emoțional exact pe zona unde s-a dus ”lupta cu ego-ul”, pe zona de sexualitate!
Din cauză că auto-sabotarea de la nivel psihologic se transferă la nivel fizic iar opoziția se manifestă ca boală ce te pune în fața unei alegeri: fie îți confrunți demonii, traumele, alegerile greșite și te reconciliezi și alegi să trăiești în adevăr și astfel oprești sursa autodistrugerii, fie te încăpățânezi să continui ”până la capăt” pe drumul pe care l-ai ales.
Cei care au citit despre noua medicină germană a dr. Hammer probabil că înțeleg la ce mă refer, căci mecanismul descris de mine este preluat de acolo.
Cei care ați citit sau audiat prelegerea terapeutului Valeriu Popa sau ale elevului său, Petre Anca, despre corespondențele dintre boli, zonele care apar și tipurile de acțiuni/comportamente greșite, veți înțelege că subiectul nu e nou.
Și degeaba dai în cancer cu ”plăntuțe” dacă nu rezolvi cauza!
Cel mai bine ar fi ca atunci când cineva îți cere să faci ceva ce îți forțează limitele, să analizezi și să alegi dacă faci sau nu ceea ce ți se cere direct sau sugerează, fără promisiuni seducătoare de ”evoluție spirituală” și fără să te minți, deoarece tu va trebui să trăiești cu acea alegere, ea va face parte din tine.
Făcând lucruri doar pentru că ”așa spune maestrul”, dar fără să le înțelegem necesitatea sau semnificația, nu vom reuși decât să ne creem singuri obstacole și adversități, în viitor, chiar dacă în prezent nu le percepem ca atare.
Calea spirituală este o cale a sincerității totale în primul rând față de noi înșine, în care minciuna, ipocrizia, păstrarea aparențelor și subtrefugiul de dragul altora nu își au locul.
De multe ori, dorința de a fi extraordinari, de a fi apreciați și a ne satisface astfel forma subtilă a ego-ului sub aspectul necesității stimei de sine ia locul aspirației autentice de realizare a adevărului nostru sacru, iar în astfel de momente, alegerile noastre sunt ”contaminate” de aceste forme subtile de atașament de care poate că nici nu suntem conștienți la acel moment. De aceea, rolul unui maestru autentic pe cale este crucial!
Însă lucrurile astea probabil că mulți dintre voi le știți, chiar dacă unii dintre voi nu vreți (încă) să le acceptați. Dar vă spun că ”starea androginală glorioasă” este o stare de conștiință unificată, în care nu mai există scindări. Uniunea dintre yin și yang, masculin și feminin, uniunea contrariilor, presupune în primul rând integrarea tuturor aspectelor disonante ale personalității, dobândirea păcii prin unitate, fără de care nu este posibilă transcenderea.
Ori, atâta vreme cât tu mai ai tensiuni, bariere, scheleți în dulap, contradicții și limitări, nu vei atinge această unitate care să te ducă la liniște. Amuzant este faptul că atâta vreme cât crezi că mai există ceva de transcens, ești încă scindat.
Și totuși, cu se face transcenderea ego-ului?
În primul rând, trebuie înțeles ce este ego-ul și de ce el nu este dușmanul nostru. Ego-ul este starea noastră de conștiință iluminată, perfectă și eternă, dar care se manifestă în mod limitat și imperfect, datorită ignoranței. Această ignoranță este cu privire la propria noastră natură perfectă, unică și indivizibilă, căci atâta timp cât credem și percepem realitatea în mod dual (că există un interior și un exterior, un eu și ceilalți) trăim în iluzia multiplicității și implicit a existenței ego-ului.
Cum se formează ego-ul?
La copii, conștiința de sine se formează în jurul vârstei de 2 ani și ne însoțește, ca bază și epicentru al experiențelor de viață, ”personale”, pe parcursul întregii vieți. Ego-ul este de fapt setul de obișnuințe create prin repetiții nesfârșite ale acelorași moduri de a vedea lumea, de a percepe și de a acționa, care ne formează ”identitatea de sine” cu toate limitările ei (fizice, mentale, emoționale)
Ego-ul mai este întărit și prin atașamentul față de lucrurile care ne plac, respingerea față de cele ce nu ne plac și indiferența față de cele care nu ne creează nici atracție și nici repulsie (dar pe care totuși le percepem în mod eronat ca fiind diferite de noi).
De aceea, karma yoga, sau ”oferirea fructului acțiunii” este o metodă puternică de decondiționare prin depășirea atașamentului față de cele 3 tendințe (guna). La fel, bhakti yoga (yoga devoțiunii) ne ajută să ne depășim limitările prin iubire. Însă ele nu fac decât să diminueze atașamentele, nu le anulează complet. Ceea ce anulează complet iluzia conștiinței referențiale ale subiectului aflat mereu separat de obiectele percepției – sunt metodele de unificare a contrariilor: fie că vorbim de metodele yoghine de introducere a vânturilor în canalul central, sau celelalte metode care anulează percepția duală a realității.
O dată trăită această experiență pură, nelimitată, unificată, înțelegi de ce ego-ul nu este dușmanul tău. El este doar o manifestare parțială, limitată a conștiinței primordiale, Dumnezeu, Natura de Buddha sau cum vrei să numești Divinitatea, Absolutul. Și atunci înțelegi că eterna luptă cu propria ta natură limitată, umană, cu ”păcatul” nu constituie esența vieții spirituale, ci sunt obstacole datorate înțelegerii greșite a căii pe care o ai de urmat.
-
Este inutil sa faci speculatii si teorii despre subiecte spirituale.
Nu crede nimic din ce nu poti sa verifici tu insuti.Conform lui Patanjali sursa pentru cunoasterea corecta a oricariui concept sau idee este:
1 cunoasterea directa
2 inferenta derivata din cunoastere directa
3 scripturi sacre, in esenta cunoastere transmita de la cei care au primit-o prin experienta directa
aici cel mai dificil e sa discriminezi ce este autentic, sunt multi cu “ego” mare care se dau profesori si guru.In tratatul lui Pantajali prin Samyama mintea devine una cu subiectul meditatiei.
—
Trebuie sa inveti sa distingi “eu-ul” de “Eu”, eu-ul e aceea colectie de reflexe, obiceiuri si sabloane mentale pe care le-am acumulat si care a devenit un fel de pilot automat pe care nu il putem opri sau controla, o masca sociala pe care nu o mai putem da jos sa ne vedem asa cum suntem.
Despre ego, unul din cei mai mari invatatori spirituali din toate timpurile spune urmatoarele:
Toate religiile vorbesc despre această moarte: „Dacă nu mori, nu te poți naște din nou”.
Aceasta nu înseamnă moarte fizică.
Din acea moarte nu este nevoie să înviem, deoarece dacă există un suflet și este nemuritor, se poate descurca fără trup, a cărui pierdere o numim moarte.
Iar motivul învierii nu este pentru a se înfățișa înaintea Domnului Dumnezeu în ziua judecății, așa cum ne învață părinții Bisericii.
Nu, Hristos și toți ceilalți au vorbit despre moartea care poate avea loc în viață, moartea tiranului de la care vine sclavia noastră, acea moarte care este o condiție necesară a primei și principalei eliberări a omului.Dacă un om ar fi lipsit de iluziile sale și de tot ceea ce îl împiedică să vadă realitatea – dacă ar fi lipsit de interesele, grijile, așteptările și speranțele sale – toate străduințele sale s-ar prăbuși, totul ar deveni gol și ar rămâne o ființă goală, un corp gol, viu doar fiziologic.
Aceasta ar fi moartea „eului”, moartea a tot ceea ce era în el, distrugerea a tot ceea ce a fost fals acumulat prin ignoranță sau lipsă de experiență.
Toate acestea vor rămâne în el doar ca material, dar supuse selecției.
Atunci, un om va putea alege pentru sine și nu i se va impune ceea ce le place altora.
Va putea sa faca o alegere conștientă.Acest lucru este dificil. Nu, dificil nu este cuvântul potrivit. Cuvântul „imposibil” este, de asemenea, greșit, pentru că, în principiu, este posibil; doar că este de o mie de ori mai dificil decât să devii multimilionar prin muncă cinstită.
Ioan 3:3
Isus a răspuns și i-a zis: ‒ Adevărat, adevărat îți spun, dacă cineva nu este născut din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu! -
Eu cred că momentul meu de extaz a venit pentru că sunt acasă și a trecut anestezia.
Și mai cred că de vină sunt lalelele vecinului — prea roșii ca să nu mă tulbure puțin.Aseară a fost furtună: ploaie grea, fulgere care decupau cerul și casele ca într-un film surdo-mut al naturii.
Acum, în gălăgia asta de păsări care ciripesc fiecare în altă limbă străină, mă uit la petele roșii din grădina vecinului și nu pot decât să dau zoom, să mă apropii, să le las să mă tragă în lumea lor.Da, au crescut.
Un roșu curat, aproape indecent în contrast cu verdele încă timid, dar hotărât să cucerească tot.
Și-mi par proaspete, curate, ca și cum ar fi fost spălate de o mână invizibilă.Mă simt ca într-un cambrian personal, poate chiar precambrian, dacă mă străduiesc să ignor avioanele care trec pe deasupra.
Acolo, în lumea aceea arhaică, totul era permis: fluturi giganți, șopârle șovăitoare, melci brontozaurici care patrulează gardul cu o gravitate comică.
E lumea de dinaintea dogmei, pură și plină de un mistic care nu cere explicații.Și atunci mă întreb: ce m-ar tulbura dacă aș fi o lalea în grădina vecinului care crede în Învierea dinozaurului?
— De ce m-aș supăra?
În mine se ridică un kundalini inconștient care-mi șoptește:
„Nu, nu ești în trecut. Ești în prezent.
Nu te mai preface că ești atât de inocentă!” -
Tocmai ca stiu de unde vine farmecul.
Prin adancimea data de tufele albe de flori care aduc lalelele la ideea de afiliate pamantului, imaginea ma farmeca.
Tufele albe sunt stratul superior, bolta, epoca „mai tânără”.
Lalelele roșii sunt stratul de jos, cel care păstrează memoria Cambrianului interior.De aceea se ridica kundalini, de aceea raspunsul florilor deranjate. Dar florile deranjate nu sunt suparate, sunt doar trezite.
Imaginea aburie de dupa ploaie imi executa mintea cu frumusetea ei.
Frumusetea arhaica exista.
Dacă o vezi, te lovește.
Dacă nu, trece pe lângă tine fără să se schimbe. :)) -
În fața frumuseții arhaice, egoul nu are nicio șansă.
Nu poate negocia, nu poate comenta, nu poate cere explicații.
Tot ceea ce poate face este să se oprească o clipă și să tacă.Pentru că frumusețea aceea veche, neîmblânzită, nu vine spre tine ca să fie admirată.
Vine ca să te dezbrace de tot ce e inutil: interpretări, justificări, orgolii, povești.Și atunci egoul cedează.
Nu pentru că vrea, ci pentru că nu are altă opțiune.
În fața unei forțe care nu cere nimic, dar ia tot, singura reacție posibilă este capitularea.Frumusețea arhaică nu te flatează. Frumusețea arhaică nu are politețe, nu te mângâie.
Te atinge.
Și în atingerea ei, tot ce e fals cade.Restul e liniște.
Și un roșu mic, aproape de pământ, care continuă să existe fără să știe că te‑a învins.Are loc o luptă în care egoul încă mai ridică un deget: «stai puțin, eu…».
Dar ea, frumusețea arhaică, îl privește calm, veche, sigură, nepăsătoare — și egoul înțelege că nu are ce negocia.
Și trecând pe lângă tine, nici măcar nu se uită înapoi.
Își continuă drumul, la fel de veche, la fel de sigură, la fel de nepăsătoare.Iar tu rămâi acolo, în liniștea gălăgiei de după furtună, zâmbind, știind că ai pierdut poate exact ce trebuia să pierzi: moțul, egoul, fabulațiile.
-
Ilie Cioara – Moartea morţii si desavarşirea
—
Au trecut douăzeci şi doi de ani de la primul fenomen al dedublării şi doi ani şi jumătate de când practic „cunoaşterea de sine” şi iată că viaţa îmi oferă o nouă şi minunată surpriză.
Într-o dimineaţă din luna august anul 1971 – mă trezesc ca de obicei pe la ora 6.
De cum am deschis ochii, constat cu surprindere că psihic funcţionez altfel decât înainte.
Gândirea mea nu mai pleca nicăieri, nici înapoi şi nici înainte, ci se afla în permanent contact cu clipa prezenta.
Fiinţa întreagă funcţiona ca un tot unitar – corpul fizic şi psihicul constituiau o perfectă unitate.După micul dejun am părăsit locuinţa plecând spre serviciu.
Pe stradă, în tramvai, toate mi se păreau altfel.
Câte vedeam şi auzeam aveau un tainic ecou în sufletul meu, fiind îmbrăţişate cu un sentiment de deosebită afecţiune.
Fenomenul a durat circa două ore. După care am început să-mi pun întrebări asupra cauzelor ce au generat o astfel de trăire.
Întrucât de multă vreme căutam calea spre Necuprins, i-am zis cărarea cea îngustă.
De fapt conştientizez un fel de incizie în structura „eului”, prin care pătrund în Nemărginire.
Şi orice problemă ce se iveşte pe fond psihic o cuprind în ansamblul ei, în mod direct şi nemijlocit.
Din această cuprindere apare înţelegerea faptului, nealterată de vreo interpretare susţinută de acumulările memoriei.
Practic, relaţia directă exclude de la bun început aprecierea, totdeauna relativă, a minţii condiţionale.De la producerea ultimului fenomen de chirurgie a structurii ego-ului de care am amintit mai sus, nu am mai putut să vorbesc semenilor nici despre Rugăciunea Inimii şi nici despre celelalte practici magico-religioase,
Această schimbare totală prin adaptarea unei noi optici faţă de viaţă nu a fost rezultatul unei decizii deliberate.Nu schimbăm o formă de credinţă cu alta, socotită superioară celei vechi, cum se întâmplă în general în lumea credincioşilor, când o religie sau sectă este părăsită, pentru o altă care promite mai mult, fie pe plan fizic, fie spiritual.
Nu ! Toate acele-zise valori în care credeam cinstit şi care-mi dădeau asigurarea supremă a transformării mele psihologice – singure s-au desprins de mine.
Fiindcă toate, fără nici o excepţie, făceau parte din mărginire, erau creaţii relative ale minţii omeneşti, ce nu poate să-şi depăşească propria limită.
De-acum înţeleg că tot ce a iniţiat omenirea în acest domeniu al spiritualităţii nu depăşeşte sfera relativului.
Un intelect care se luptă cu el însuşi nu este în măsură să transforme fondul, ci doar să amelioreze unele comportamente exterioare, folosindu-se de diferite măşti spre a-şi ascunde adâncurile tulburi ale fiinţei sale.Operaţia ce a avut loc în structura mea psihologică mi-a creat o alta mentalitate, care mă opreşte să fac afirmaţii în măsură să contrazică ceea ce văd nemijlocit în realitate.
Acum, tot ce privesc şi aud descriu ca şi cum le-aş avea în faţă şi ele singure îşi exprimă autenticitatea prezenţei, iar eu doar le îmbrac în simboluri cât mai adecvate pentru o bună înţelegere.
Golul psihic, oferă de fiecare dată posibilitatea contactului direct cu „ceea ce este”, cu „ceea ce se întâmplă pe parcursul unei clipe”.
Noutatea ce ne-o aduce viaţa prin mişcarea ei constantă este întâmpinată numai în acest mod – iar înţelegerea se realizează ca de la sine.-
Transformarea autentică nu anulează persoana, ci o adâncește.
Când cobori în trecut și revii, nu devii altcineva, devii mai tu.
Miezul tău nu dispare, ci se rafinează. Identitatea ta nu se evaporă, ci se clarifică.
Gândirea nu ti se oprește, ci se focalizează. Prezentul nu te înghite, ci te primește.Orice „spiritualitate” care cere dispariția eului, a memoriei, a gândirii sau a sensibilității nu este maturizare, ci dezumanizare.
Autentic este ceea ce te întoarce în viață. Alienare este ceea ce te scoate din ea.
Un exemplu?
„Gândirea mea nu mai pleca nicăieri… se afla în permanent contact cu clipa prezentă.”
Altfel imi arunca cartea lui Eckhardt Tolle in cap – pre new-ageism.„Ființa întreagă funcționa ca un tot unitar.”
Truism; vrea sa spuna ca este articulat si mintea este echilibrata in corp si corpul echilibrat de minte.„Tot ce vedeam avea un tainic ecou în sufletul meu.”
Pentru ca nu putea spune ca il atinge frumusetea sau ceva iesit din comun.
Nu poate spune ca l-a emoționat ceva concret pentru ca asta ar fi uman.
El trebuie sa fie „mistic”.„Conștientizez un fel de incizie în structura eului.”
Voia sa fie psihiatru precum Trump doctor.„Golul psihic oferă contactul direct cu ceea ce este.”
Vrea sa spuna ca era violat de realitate.„Nu mai pot vorbi despre Rugăciunea inimii sau alte practici.”
Adica era deja ocupat in conversatia la telefon prin goiul psihic, si nu mai avea disponibilitate si pentru rugaciunea inimii. Si e pentru ca era posedat.
Si eu eram posedata, dar eu nu ma puteam opune.Tot discursul lui Cioara se bazeaza pe evitarea umanului. Vorbeste incat sa evite contactul cu el insusi.
Vorbeste atunci mistic pentru ca misticul este ca o armura.
Misticismul lui este o eschivare de la a fi ceea ce este, un fel de nu m-am trezit azi dimineata cu da pe buze.Rugăciunea el nu o spune. Este ceva care mă umple pe mine de acel fior mistic pe care Cioară trebuia să‑l simtă când pomenea de Rugăciunea Inimii. Trebuia sa simta elanul, propulsia, disparitia universului, transcenderea, jertfa. Dar a refuzat.
-
Imi cer scuze daca raspunsul nu e cel pe care il asteptati.
Poate ar trebui sa citesti ceva contemporan si nu auto-didacti care vor sa epateze cu o cunoastere lapidara inclusiv a medicinii, ca exista bisturiul in instrumentarul unui chirurg. Nu se ridica la inaltimea unui chirurg. E doar o gargara sa para elevat.In toata aceasta citire de carti e important sa cunosti cat esti de dispus a te apropia de adevar. Daca autorul nu o face, sesizeaza prompt aceasta si nu-ti pierde timpul cu bazaconii!
Da, vorbesc ca un businessman/woman dar cat timp ai la dispozitie in viata ta?
Balanseaza bine acest factor cu disponibiltatea ta naturale de a te dedica altora!Si as avea un sfat: evita exmisa! E toxica prin rigiditate. Nu e un panaceu pentru toata lumea si mai mult, este inegala cu sine insusi. Iti trebuie standarde clare, de exemplu legea e un standard clar si nu abureli de-ale altora. Odata cu ele vin si degenerarile lor. Ori nu vrei astfel de negativitati si adversitati.Vrei un cadru calm, linistit si nu tipete de persoane care nu-si pot tine in frau insultele. Locul lor e la agitati, sub cheie, sa stea sa ambaleze pilule!
E bine ca citesti, insa citatul lui Cioara e prea perimat. Din punct de vedere al eficientei, vrea dar nu ajuta. Ce face el este un fel de autotransfigurare, cam asta ii e intentia in spatele citatului. Ori aceasta nici nu se compara cu Schimbarea la fata.
E ceva din generatia lui taica-meu, vibratii care nu-mi apartin.Daca ai timp. examineaza Schimbarea la Fata a Domnului. Vei descoperi lucruri mult mai interesante pentru ca vei cauta unde trebuie.
E oentru ca noi diaspora, oscilam Intre credints si nou.
Good luck!
-
-
Exmisa ar fi trebuit sa fie un spatiu de siguranta pentru cei raniti de MISA: un loc de sprijin, empatie, ascultare si respect. Ar fi trebuit sa fie un loc unde oamenii afectati pot respira, nu un loc unde sunt atacati.
In realitate, am gasit un spatiu dominat de agresivitate mascata in spiritualitate, batjocura, amestecuri de simboluri folosite ca arme, lipsa de empatie si lipsa de respect — un loc unde oamenii musca, nu vindeca.
Este acolo in derulare o competitie absurda pentru vizibilitate si eruditie, complet rupta de nevoile reale ale celor care au suferit, care sunt oameni diferiti, obisnuiti, nu eruditi cu totii.
Fosti colegi de karma yoga mi-au spus acelasi lucru: exmisa nu este un spatiu sigur, iar unii nici macar nu au avut sansa sa comunice, fiind moderati si batjocoriti.Fiecare vine cu dorinta de a intelege si de a vorbi despre necazurile omului obisnuit.
Insa raspunsul primit cel mai adesea este atac, ironie si ciomageala, ca si cum ar fi fost mai bine sa fi ramas la MISA.Decizia mea de a nu mai participa este o decizie pentru protectia mea personala.
Pentru ca nu simt nevoia sa ma expun unor straini reci, care nu apreciaza si nu respecta.
Nu mai gasesc umanul in acel spatiu, ci doar un arbitraj absurd.
