După aproape o lună de insulte și amenințări primite de la Felix și George Roncea (doi oameni pe care i-am ajutat), ieri a venit și picătura care a umplut paharul răbdării, toleranței și prieteniei mele:
– Felix a postat pe facebook-ul său o filmare în care ducea un sac la gunoi și în momentul în care îl aruncă, spune către cameră: uite-așa o să fac cu Rapcea !
– George mi-a trimis o serie de sms-uri infecte, în care printre altele, se ia de nevastă-mea, sugerând că e o curvă.
De notat faptul că și George și Felix știu ce fac, atunci când folosesc astfel de ”mijloace de expresie”, ne-mai-putând fi invocate beția în cazul unuia sau nebunia în cazul celuilalt.
Apelarea la amenințare (te bag în sac și te arunc la gunoi) sau insulta adusă soției sunt două forme de emasculare simbolică a autorității unui bărbat, iar cel care nu reacționează la așa ceva face dovada unei lispe de bărbăție în fața agresorului.
Nu cred că există bărbat în România a cărui soție să îi fie insultată pe stradă iar el să întoarcă capul, făcându-se că nu aude, fără să fie considerat un fricos. Orice bărbat adevărat reacționează. Similar, a accepta asemenea manifestări din partea acestor doi pulifrici ar fi o dovadă de lipsă de coaie. Așa că am reacționat. Și, cum nu am putut în toate zilele astea am o ”discuție” ca de la bărbat la bărbat cu ei, deoarece amândoi dau bir cu fugiții când mă văd, căci sunt zmei doar pe internet, am trecut la acțiuni concrete:
1. Deoarece sala de box Directa de Dreapta a fost făcută în curtea imobilului fără acordul proprietarului terenului, de comun acord cu proprietara vecină, am desființat această improvizație, demontând sacii de box, ușa și peretele de PFL. Îi invit pe toți cei care au donat obiecte (saci de box, mănuși sau alte lucruri) să vină să și le ridice, momentan vor fi depozitate în curte, acoperite cu folie pentru protecție împotriva ploii.
2. Deoarece George Roncea a pătruns fără drept în locuința proprietarului din față (nelocuită) și și-a depozitat acolo lucruri, dacă până la finalizarea demontării sălii de box (adică mâine !) George nu vine să își ridice lucrurile, îl anunț telefonic pe proprietar că s-a pătruns în locuința sa fără drept și îi livrez datele autorului faptei. Încă un dosar pentru George.
3. L-am invitat pe George să vină azi la ora 12 la locație pentru a discuta cu mine și cu proprietara despre soarta camerei în care avea contract de închiriere. Proprietara este supărată că George a subînchiriat fără acordul ei către Codruț Burdujan, iar acum va fi chemată la poliție pentru explicații. De asemenea, a aflat că George nu locuiește acolo, ci Felix. Așa că m-a mandatat să îi reziliez contractul și să reglez problemele financiare restante (plata utilităților și restituirea garanției). George, te aștept cu nerăbdare să ți-o dau. Garanția ! Notificarea era cu ultima zi astăzi, deci mâine intru în încăperea respectivă, evacuez lucrurile, notific, schimb yala.
4. Am schimbat yala porții, deoarece din acest moment acces în curte nu mai au decât persoanele ce au calitatea de proprietari sau reprezentanți ai acestora, foștii chiriași sau alte persoane doar în prezența mea.
Desigur, Felix a încercat să pătrundă ca un șobolan în curte după plecarea noastră și s-a trezit că nu mai merge cheia, căci se pare că George a omis să îl înștiințeze că a primit rezilierea contractului pe email.
Și astfel, am terminat orice legătură cu acești golani. Nu au decât să facă spume ante portas, în lipsa stăpânului nu au acces. Iar dacă sar gardul, încercând să pătrundă abuziv, au o surpriză: contractul de închiriere a expirat pe 31 iulie 2021 iar tacita relocațiune nu a operat având în vedere notificarea trimisă, deci se consideră că este pătrundere fără drept pe o proprietate privată, deci alt dosar penal. Am pus camere deci vom avea și dovada.
-
Felicitari,domnule Rapcea,era si timpul sa faceti ceva contra lepadaturilor astea.Ii cunosc pe amandoi,pigmeul de Felix nu stie cum sa se bage langa tine pentru o poza,in ideea ca mai tarziu sa speculeze momentul.Nu stiu daca stiti,dar baietelul are inclinatii homosexuale pe care si le tine ascunse.Daca mai face galagie,e posibil sa apara si ceva dovezi…Iar despre George,ce va pot spune,cuvantul abject il defineste perfect.E doar un batranel burtos si ratat care tipa pe internet in timp ce papa direct din conserva.Care conserva?…Eeee,stie dansul:))
-
Nu sunt de acord cu opinia dvoastră. Unde e corect, trebuie să fiu corect. Felix are prietenă, dintotdeauna a fost cu femei. În plus, nu l-am văzut niciodată dornic de publicitate sau glorie pe seama mea. Singurul lucru pe care i-l reproșez este lipsa de logică, absurditatea ideilor fixe pe care și le hrănește încontinuu, incapacitatea de a vedea clar unde a greșit și incapacitatea de a regreta sincer și modest greșelile. Modestia și capacitatea de a recunoaște sincer când greșești sunt atributele oamenilor mari, căci doar așa evoluăm, învățând din greșeli. Dacă nici măcar nu recunoaștem când greșim și perseverăm în erorile noastre, ne oprim din creștere, încrâncenați în câte o lecție de viață. Cât despre George, știu exact la ce vă referiți. Este un vestigiu al unui război pierdut de mult, de unii care au uitat să și-l ia acasă când și-au retras trupele
-
-
E foarte amuzant cum tu crezi ca pe oamenii asta ii poți opri. Oamenii ăștia nu au nimic nimic de pierdut. Vor continua sa te hartuiasca ani de zile. Nici pușcăria nici bătaia nu ii va opri.
-
Eu nu vreau să opresc pe nimeni. Să facă ce vor cu viețile lor, dar în altă parte, nu la mine în curte. Am și așa destule pe cap, mult de lucru, obligații familiale, nu mă interesează să pierd timpul cu ei. Nici George nici Felix nu au muncă, nu știu ce e aia trezitul devreme și responsabilități., își permit să bată câmpii cu săptămânile pe online, inventând conflicte și alimentându-le. Practic ei cu asta se hrănesc, cu dușmănie și conflict. Asta îi ține în viață, le dă un sens. ”Ai dușmani, ai valoare” pare să fie deviza lor. Excluderea lor din toate punctele de vedere era singura soluție. Și paradoxal, asta va fi un pas evolutiv și pentru ei. Felix nu va mai putea pretinde ”donații pentru sală” – din care, fie vorba între noi, trăia confortabil, iar George își va pierde sponsorizările în caltaboși și palincă de la fanii care îi apreciază scriitura anti-comunistă fără să îi fi cunoscut latura umană abjectă. Deci vor fi obligați să iasă la muncă, ”to get a life”
-
-
Felix este un frustrat care are duşmani imaginari, inventează tot felul de regii şi poveşti cu luptele sale imaginare. Este genul de “lingurar” milog care îţi este prieten atât timp cât îi dai câte ceva sau îşi are de câştigat ceva în relaţiile cu “prietenii”. Atunci când este ignorat şi nu mai primeşte un deget să-l lingă, imediat începe să arunce cu rahat în cei care l-au ajutat. Un neica-nimeni frustrat căruia îi bate vântul prin buzunare şi îi cântă stomacul de foame.
-
A luat-o razna cu totul de când nu mai are sala. pe fb scrie că i-a ”protejat” în ultimii 2 ani biroul lui Mihai (adică a fost lăsat să locuiască acolo !) și că vrea 18 milioane de lei pe lună pentru treaba asta. Cum se numește asta ?! În limbaj mafiot se numește TAXĂ DE PROTECȚIE. În plus îl amenință pe Mihai că îl dă în judecată să îi ceară 20 de mii de euro pentru defăimările la care a fost supus, ca urmare a incitărilor la ”naționalism”
-
-
Felix este o loază ordinară. E vai şi amar de viaţa lui. Ăsta-i genul de om care lasă ceva în urmă doar dacă calcă în căcat, în rest zero realizari notabile.
-
Pai si unde ti-e barbatia, pisicel?
-
Bărbăția motănelului Felix se va vedea la pușcărie, unde violatorii de minore și-o iau de la bărbați adevărați, de 3 ori pe zi
-