Despre cei ce nu au nimic și cei ce (aparent) au tot

Comunismul ne învăța că orice societate umană este polarizată în două categorii sociale: cei de sus și cei de jos; bogați și săraci; cei ce au totul și cei ce nu au nimic. Sau, cum spuneau comuniștii, burghezo-moșierimea (bogații) și muncitorii/țăranii (sărăcimea).

Această teză apriorică constituie baza opticii comuniste asupra lumii, fundamentul doctrinei marxist-leniniste dar și cea mai mare eroare a ei. Căci împărțirea aceasta pornește de la o mare minciună și anume aceea că burghezo-moșierimea își datorează bunăstarea și profitul de pe urma speculării muncii țăranului și muncitorului. Ideea aceasta a speculării muncii manufacturiere de către comerciantul avar, care nu produce nimic prin specula sa, nu este nouă. Karl Marx a întâlnit-o și preluat-o mai mult ca sigur din poveștile spuse de bunicii și părinții săi, etnici evrei, căci face parte din cultura iudaică ideea că ”poporul ales” va trăi în belșug, în țara făgăduinței, culegând fără să semene, înfruptându-se din munca altora, doar din voia lui Yehova.

De altfel, în istoria lor multimilenară, evreii au fost cu deosebire speculanți ai muncii altora, câștingându-și profitul din intermedieri și comerț, iar nu din producție. Și în trecut, evreii erau zarafi, schimbători de bani, comercianți, cârciumari, însă foarte rar țărani sau meștelugari. Astăzi, când finanțele mondiale sunt în mod preponderent controlate de o mică minoritate evreiască, acest aspect este și mai evident.

Puțini cunosc faptul că Marx și-a urât și renegat descendeța iudaică, iar teoria luptei de clasă este de fapt o manifestare de revoltă împotriva comunității iudaice din care provenea.

Pretinsul antagonism între clasa muncitoare și burghezo-moșierime ignoră o realitate socială evidentă și anume faptul că orice societate sau comunitate este structurată în funcție de ocupații și abilități, iar apartenența la o anumită clasă socială nu este sinonimă în mod necesar cu sărăcia sau bogăția.

Concret, au existat dintotdeauna țărani sau muncitori (meșteșugari), însă cauza bunăstării sau lipsei acesteia nu a fost niciodată ”oprimarea” din partea ”burghezo-moșierimii”. Un țăran harnic, fără vicii care să-i risipească averea, care a știut să economisească muncind din greu pământul, a adunat bani, a mai cumpărat pământ și muncind în continuare, a adunat avere, bunăstare.

În viziunea marxist-leninistă, un astfel de țăran înstărit – chiar și prin propria lui muncă, devenea automat un moșier și țintă a ”luptei de clasă”, deși în realitate un astfel de țăran nu și-a pierdut niciodată apartenența la clasa lui socială, țărănimea.

Desigur, teoria comunistă a cauzei inegalităților sociale în societatea capitalistă, ca fiind ”exploatarea omului de către om” a convenit mănușă tuturor putorilor, alcoolicilor și decrepiților care erau certați cu munca și ideea de economie, căci aceștia au găsit un motiv ideologic pentru lipsa lor de prosperitate.

Desigur, săracii nu mai poartă vina faptului că sunt leneși și cheltuitori. Vina este a celor care au, pentru că ”speculează munca clasei muncitoare”. Practic, motorul ideologic al comunismului l-a constituit invidia și lăcomia sărăcimii, incapabilă de disciplină și muncă asiduă, sărăcime care a găsit că e mai ușor să dai vina pe ”exploatatori” decât să își asume condiția în care se găsește și să caute să și-o depășească prin propriile puteri.

Comunismul n-a murit din păcate, odată cu căderea experimentelor totalitare din țările Europei de Est. Utopia comunistă gâdilă în continuare urechile minoritarilor, ale studenților puturoși din universitățile Vestului, care visează la o ”distribuire echitabilă” a bogăției altora, desigur ei fiind întotdeauna de partea beneficiarilor, iar nu a celor jefuiți de proprietățile lor.

Pe vremuri, circula și un banc pe tema asta:

Cică la o ședință de pregătire ideologică a unor noi membrii de partid comunist, secretarul responsabil cu îndoctrinarea îl ridică în picioare pe un țăran sărac și îl întreabă:

– ia spune bade, dacă am face colectivizarea, ai accepta să dai la CAP din 10 hectare de pământ 9, să fie cultivate și folosite de tot satul ?

– aș accepta, cum să nu ! răspunde țăranul

– și dacă ți s-ar cere să-ți dai la CAP 9 din 10 vaci, cai și porci, în proprietare colectivă, ți le-ai da !? continuă activistul, entuziasmat de primul răspuns

– cum să nu, le-aș da ! răspunde hotărât țăranul

– și dacă ți s-ar cere să dai 9 din 10 găini le-ai da !?

– apăi, astea nu le-aș da, răspunde țăranul 

– de ce !? întrebă nedumerit activistul !? Ai da matale pământul, animalele mari, dar găinile nu ?

– pentru că pământ și animale mari n-am, dar găini am – răspunse țăranul

Ce ne spune acest banc ? Că atâta vreme cât săracii vor vedea un beneficiu în comunism, prin împărțirea averii altora mai bogați ca ei, îl vor accepta și vor lupta pentru instaurarea lui. Iar comunismul nu este o doctrină politică, ci este un instrument de polarizare a societății în două clase în aparență antagoniste, puse să lupte una împotriva celeilalte. Doctriva neo-marxistă este doar o armă de învrăjbire socială folosită de cei care controlează mijloacele mediatice, iar atâta vreme cât clasa de mijloc (complet ignorată de teoria comunistă) nu va reacționa, prin acțiuni civice și sociale de educare a celor săraci, excluziunea socială și diferențele între bogați și săraci vor crește, ducându-ne din nou în fața pericolului comunist.