Un salt uriaș, un moment de cotitură pe calea spirituală – apare atunci când reușești să te abstragi propriei minți, propriei imagini de sine, care modelează după ea imaginea lumii pentru tine.
Cum se realizează aceasta ? Gradat. În prima fază se află de fapt starea normală a Umanității: ne auto-percepem cu toții, fiecare pe sine însuși, întru-un mod unic, propriu și personal nouă.
Și fiecare relație pe care o avem cu o altă persoană este îmbibată de subiectivismul nostru, plină de atașamentele trecutului.
Acesta este unul dintre marile secrete ale naturii umane: în relațiile dintre noi, sentimentul de plăcut, neplăcut sau indiferent care apare când intrăm în contact, este de fapt dat de legăturile karmice mai vechi. De-aia ne putem îndrăgosti nebunește de ființe care altora le par banale (și poate chiar sunt !), și creem relații personale atât de diverse, care nu pot fi explicate doar de conjuncturile în care s-au dezvoltat în prezent. Afinitățile sunt cheia înțelegerii sufletului omenesc în procesul cunoașterii noastre reciproce.
În starea mea, nimeni nu mă poate percepe așa cum mă percep eu, din interior. Asta mă face să am o perspectivă destul de stabilă asupra realității, să-mi formez opinii, concluzii, judecăți de valoare. Și astfel, lumea externă și chiar cea internă, capătă concretețe.
Apoi însă, vine un prim moment în care, ca prin magie, te vezi cum ești tu – în ochii celorlalți. Reușești să te auto-percepi prin intermediul empatiei, în prima fază simțind cum se raportează ceilalți la tine din punct de vedere emoțional. Apoi, viziunea se întregește, căci începem să vedem cum suntem “gândiți” de ceilalți.
Ei bine, odată ce ai reușit să te vezi prin ochii unora dintre oamenii din jurul tău, capeți o perspectivă, un punct de referință extern ție, și drumul către natura reală, obiectivă, îți este deschis. Din acel moment treci la stadiul autopercepției exterioare în mod neutru. Ca și cum ai observa un străin.
Odată ce ai stabilizat această a treia stare a minții, întreaga ta viziune despre tine și lume se schimbă. Și ajungi să percepi lucrurile-așa-cum-sunt, lumea-așa-cum-este – atunci când este privită fără persoană. Când nimeni privește către Nimeni.
-
Khentrul R. vrea sa fie buricul plantei. Mi-e teama ca nu se poate.
-
Cat despre copacii cu oameni amalgamati unii cu altii, parca mai bine acesta:
https://project.theownerbuildernetwork.co/files/2018/08/Wire-Tree-09.jpg
Il faci din sarma si lasi oamenii sa nu mai pozeze in chip de copac.“Din acel moment treci la stadiul autopercepției exterioare în mod neutru. Ca și cum ai observa un străin.”
Adica te-ai instrainat de tine insati? Ce chestii poti sa scrii!
“Și ajungi să percepi lucrurile-așa-cum-sunt, lumea-așa-cum-este – atunci când este privită fără persoană.”
Asta zici tu ca este Dzogchen?
“Ei bine, odată ce ai reușit să te vezi prin ochii unora dintre oamenii din jurul tău, capeți o perspectivă, un punct de referință extern ție”
Eu n-as fi chiar asa de sigura de ei. Just a thought, you know? In caz ca nu ajung pe site-ul meu.
” căci începem să vedem cum suntem “gândiți” de ceilalți.”
Ca sa “vezi” cum esti gandit de ceilalti, ar trebui sa fii inger. Undeva cumva te-ai contaminat. Tu nu esti inger. Imi pare rau, nu am motiv/e pentru care sa te mint!
