Furia alegerilor ia amploare. Tot mai mulți tineri dezamãgiți de oferta politicã actualã, mã întreabã ce e de fãcut, cum se pot implica pentru a schimba ceva. Și pentru cã m-am sãturat de discuții sterile, interminabile, la telefon sau în direct, care îmi mãnâncã timpul și energia, m-am gândit cã e bine sã pun totul într-un articol iar când cineva mai deschide discuția pe tema asta, sã îl trimit scurt sã citeascã ce am scris, ca sã nu mai pierdem timpul.
Sunt douã categorii de oameni care vor sã intre în politicã: oportuniștii și idealiștii.
Ambele categorii pornesc – aparent – de la aceeași nemulțumire, o revoltã interioarã cã lucrurile nu merg cum trebuie și cã “trebuie fãcut ceva, cã nu se mai poate”.
Problema este cã cei interesați de implicare directã în politicã sunt de cele mai multe ori, lipsiți complet de orice repere, ne-având nici mãcar o minimã culturã politicã. Ei nu știu care sunt principalele instituții ale Statului și atribuțiile lor, cum funcționeazã Statul în relația interdependentã dintre instituții și care sunt mecanismele elective concrete din punct de vedere legal. Nu mai vorbesc de faptul cã ei nu cunosc care sunt ÎN REALITATE, dincolo de litera legii, faptic, cum se aranjeazã lucrurile și care sunt forțele subterane din politica româneascã care dirijeazã cu adevãrat evenimentele, strategiile și schimbãrile legislative (mã refer aici la serviciile secrete, masonerie, evrei sioniști, grupurile de lobby ale marilor corporații, UE, SUA, etc.)
Ei, bine, acești oameni se trezesc și ei, o datã la patru ani, cã vor sã candideze, și nu oriunde, ci direct în Parlament, ca deputați și senatori !
Ei nu înțeleg cã rolul Parlamentarului individual este – cel puțin la acest moment – nesemnificativ. În realitate, nici un protect de lege, nici o strategie de țarã nu poate fi implementatã fãrã acordul forțelor oculte despre care vorbeam mai sus.
Un deputat sau senator este în realitate un rãsfãțat al privilegiilor, cu mașinã și șofer la scarã, ecuson de acces cu mașina în zone inaccesibile (fãrã platã !) publicului, pașaport diplomatic, buget pentru birou în teritoriu și consilieri parlamentari care îi fac toate poftele (de la adus cafeaua la cãrat geanta).
Un astfel de “ales al poporului” chiar dacã “muncește” doar douã zile pe sãptãmânã în sesiunile legislative, dacã e din provincie are hotelul plãtit în București pe toatã durata mandatului. În funcție de grupurile “de lucru” în care se înscrie (mai ales cele de “prietenie” cu diverse țãri), cãlãtorește pe banii conribuabililor sãptãmânal sau lunar, prin toatã lumea, într-o eternã vacanțã, fiind – culmea ! – și plãtit pentru asta, cu un salariu bunicel. Bașca faptul cã ești “persoanã publicã” și dacã știi sã legi mãcar douã vorbe coerent, te invitã televiziunile sã luminezi poporul cu înalta ta înțelepciune.
Iar la final de mandat (dacã nu cumva prostești electoratul sã te mai aleagã o datã !), rãmâi pe viațã membru al “clubului foștilor parlamentari”, primind invitații și felicitãri la tot felul de ocazii, iar la pensionare ai o pensie cu mult peste cea a unui om obișnuit care a muncit toatã viața, chiar dacã tu, de exemplu Remus Cernea, nu ai muncit o orã în viața ta nicãieri.
Pãi cum sã nu se buluceascã oportuniștii pe listele diverselor partide ??!
În realitate, 99% din deputații și senatorii din Parlament nu au nici un aport concret la fãurirea legislației – acesta fiind principalul și singurul motiv pentru care ar trebui sã se afle acolo.
Dacã nu ești în gașca potrivitã, proiectele tale de lege nu vor trece de comisii, nu vor primi avize favorabile și nu vor fi votate. Prețioasa ta persoanã de parlamentar se va pierde în imensitatea Casei Poporului, iar dacã vei face parte din vreo comisie, ți se va cere sã colaborezi și sã votezi cum ți se dicteazã de cãtre partidele mari care controleazã jocul legislativ, în caz contrar urmând sã fii marginalizat.
Majoritatea deputaților independenți sau din partidele mici, pe care îi cunosc – nu au reușit sã treacã prin Parlament nici mãcar un singur proiect de lege.
Morala: la parlamentare ori ataci în haitã, organizat, cu oameni pe care îi cunoști, fideli unui crez, imuni la corupție și trãdare, capabili sã lupte umãr lângã umãr cu tine pentru o idee, fie nu tu mi bagi.
Știu cã mulți au impresia, vãzând la televizor cârdurile de parlamentari trimiși la pușcãrie de DNA, cã s-a fãcut loc în politicã și cã acum “a venit și vremea noastrã”.
Greșit ! PSD-ul, PNL-ul, ALDE, UNPR-ul și toate construcțiile politice artificiale ce mimeazã pluripartidismul democratic – cãci ele sunt în realitate gãști infracționale, organizate pe sistem piramidal mafiot – au mereu oameni noi de promovat în frunte, din rândul lichelelor oportuniste pe care le coopteazã pe bazã de rudenie și apartenențã la Servicii.
Aceste partide penale sunt de fapt un fel de balauri cu 7 capete, cãrora oricâte capete le-ar reteza Justiția Românã, le cresc altele imediat în loc, cãci Justiția nu s-a putut atinge (încã) de inima acestor hidoșenii, de oamenii din umbrã care le controleazã.
Circoteca politicã cu nume de “campanie electoralã” la care asistãm, nu face decât sã dovedeascã cât de puțin interes își dau în pãstrarea aparențelor acești moguli ai politicii românești, și cu cât sãperioritate și desconsiderare privesc ei “prostimea”, adicã pe noi, românii de rând, cãrora ne cer votul odatã la 4 ani.
Credeți cã întâmplãtor, PSD și PNL au ales același slogan electoral, “Îndrãznește sã crezi în România” ?!
Mai mult, cu maxim tupeu, PNL-ul și USR-ul lui Nicușor Dan se folosesc de imaginea lui Dacian Cioloș în campanie, deși acesta nu e membru PNL sau USR și i-a rugat public sã nu îi foloseascã imaginea.
Însã pe politicienii noștrii îi doare în cur de dorințele Primului Ministru al României, la fel cum îi doare în cur și de voința românilor, care au votat schimbarea Constituției și reducerea numãrului de parlamentari la 300 de membri.
Aceeași dezamãgire și cu Partidul România Unitã – creația PSD-ului, care voia sã înlocuiascã golul lãsat de Vadim Tudor și PRM pe latura naționalistã a opțiunii electoratului.
