- Cel mai grav dintre viciile proiectului de lege privind „parteneriatul civil” este pretinsa nevoie de a recunoaște „o formã alternativã de familie” întemeiatã pe parteneriatul civil. Inițiatorii forțeazã adoptarea unor prevederi aflate în contradicție flagrantã cu Codul Civil și Constituția, prin care statul se obligã sã ocroteascã și deci sã ofere protecție specialã familiei întemeiatã pe cãsãtoria liber consimțitã între bãrbat și femeie, pe egalitatea acestora precum și pe dreptul și îndatorirea pãrinților de a asigura creșterea și educarea copiilor lor.Crearea de reglementãri paralele cu cele ale instituției cãsãtoriei ar fi nu doar un viciu legislativ, ci ar duce la subminarea unor valori esențiale în societate, prin echivalarea familiei cu o relație lipsitã de obligații și bazatã doar pe interesul obținerii de facilitãți fiscale/locative.
- Legea este scrisã „cu dedicație” pentru homosexuali, întrucât, practic, pentru cuplurile heterosexuale parteneriatul este inutil, drepturile stipulate aici gãsindu-se între cele conferite de cãsãtorie.
- Privind experiența altor țãri, apare clar cã parteneriatele civile nu sunt un scop în sine, ele având rostul de a face încetul cu încetul acceptabilã ideea de „cãsãtorie” între persoane de același sex. Propunerea de lege trebuie deci privitã în acest context: în aproape nicio țarã unde acestea au fost instituite, legislativul nu s-a putut opri aici, el fiind supus unei presiuni imense pentru a rãspunde tuturor revendicãrilor de reglementare a „cãsãtoriei” și adopției de copii pentru homosexuali.
- Interesul copilului, primordial în legislația privind familia, este complet neglijat prin ignorarea situației juridice a copiilor nãscuți în timpul parteneriatului și prin aceea cã, descurajând o formã mult mai stabilã de conviețuire (cãsãtoria) în favoarea uneia volatile și confuze, adoptarea unei atari legi ar expune copiii la riscul monoparentalitãții. Mediul optim pentru creșterea și educarea copiilor este cel familial, cu pãrinți cãsãtoriți. Într-o societate în care deja ponderea nașterilor în afara cãsãtoriei a ajuns la 31%, ar fi o gravã eroare stimularea acestei situații, în loc sã se facã eforturi pentru corectarea ei.
- Nu existã nicio nevoie obiectivã pentru aceastã lege, întrucât în România dreptul la cãsãtorie nu este unul discriminatoriu.Egalitatea în drepturi ºi nediscriminarea, invocatã ca temei al acestui tip de „familie în afara sferei cãsãtoriei” nu poate presupune ºi egalitatea de statut familial. Definiþiile sociologice, antropologice, biologice ºi psihologice ale familiei pleacã de la premisa diferenþei esenþiale între bãrbat ºi femeie, fãrã de care familia nu se poate fundamenta. Rolurile de bãrbat ºi femeie – respectiv de tatã ºi mamã – ºi statutele asociate presupun capacitãþi, atribuþiuni, sarcini, domenii diferite în cadrul spaþiului familial. Cu alte cuvinte, femininul ºi masculinul sunt categorii exclusiviste, care îmbracã forme deosebite de existenþã, nu numai din punct de vedere biologic sau psihologic (atestate în planul naturii umane, supraevaluat astãzi), ci ºi social, cultural ºi religios.
- În contradicție cu afirmațiile din expunerea de motive a propunerii legislative, nu numai cã NU existã nicio obligație a statului român de a oferi cuplurilor coabitante (hetero sau homo) protecție egalã în fața legii cu cea oferitã familiei, dar dimpotrivã, Declarația Universalã a Drepturilor Omului și Convenția Europeanã a Drepturilor Omului menționeazãbãrbatul și femeia uniți prin cãsãtorie ca temei pentru familie. Întreaga legislație cade exclusiv în seama legiuitorului național, a cãrui obligație este aceea de a respecta valorile culturale, religioase și morale ale societãții. De altfel, definiția naturalã a familiei în România a fost reiteratã relativ recent, în 2009, prin noul Cod Civil.