Spiritualitate versus perversitate: Oliver Shanti

Astãzi am fost lovit din nou, de o nouã dezamãgire, țâșnitã din trecutul meu precum un bumerang, și întorcându-se fulgerãtor de unde ieșise – dintr-o tainițã a memoriei mele. Credeam cã pe acea zonã nimic nu mã mai poate surprinde sau rãni, și totuși… Deci, eram la birou și ascultam radiovoceasufletului, un radio online unde se difuzeazã destul de multe piese dintr-o anumitã perioadã de aur a vieții mele. Tocmai ascultam o piesã de Oliver Shanti – cred cã o piesã de pe albumul Tai Chi Too, când m-a sunat un amic. Schimbãm noi câteva vorbe, dupã care el mã întreabã: – dar ce muzicã asculți acolo ?! – cred cã este o piesã de Oliver Shanti… – cum !? Te credeam un om spiritual. Asculți muzica pedofilului ãla !? Am rãmas fãrã cuvinte, cãci nu mi-ar fi trecut niciodatã prin minte cã ascult muzica unui pervers sexual, în condițiile în care muzica respectivã se asculta peste tot la MISA. O gãseai la vânzare la standurile de casete de la spirale, din taberele spirituale, se fãceau și meditații pe ea. Deci avea acordul lui Gregorian Bivolaru, care elimina fãrã ezitare, cu o intuiție infailibilã, orice piesã muzicalã care prezenta ”rezonanțe demoniace sau satanice”. Am dat repede o cãutare pe net și am rãmas șocat. Wikipedia vorbea despre un pedofil german pe numele sã real Ulrich Schultz – cunoscut și ca Oliver Shanti. Individul era cãutat pe teritoriul Germaniei încã din 2002, având un mandat de arestare emis pe numele sãu, și o recompensã de 3000 de euro pentru prinderea lui, fiind prins și arestat abia în iunie 2008 în Lisabona, Portugalia. Remarcabil este faptul cã fiind pe goanã, tot a mai scos douã albume destul de reușite(în 2002 și 2006), care nu lasã sã se vadã stresul unui om hãituit de autoritãți. În 2009 a fost pus sub acuzare pentru un numãr de 314 cazuri de copii abuzați sexual, fiind gãsit vinovat pentru ”doar” 76 de cazuri, dovedite în fața justiției. În cursul arestului preventiv, a încercat sã se sinucidã, dar a eșuat, fiind condamnat la 6 ani și 10 luni închisoare. Și acum stau și mã întreb: cum este posibil ca un om care a compus o muzicã atât de încântãtoare sã fie o bestie care a profitat de inocența unor copii – atât fetițe cât și bãieți ? Cum pot sã coexiste în aceeași persoanã armonia, binele și frumosul împreunã cu perversitatea și aberația sexualã ? Colegii din MISA își amintesc cum înfiera Grieg ”muzica dizarmonioasã, perturbatoare” și condamna cu mânie proletarã muzicieni precum Michael Jakson, Freddie Mercury, Elton John sau George Michael, datoritã faptului cã aveau gusturi sexuale… cel puțin dubioase. Nu conta cã erau cântãreți geniali. Era vorbã cã Rãul și perversitatea cuibãrite în ființa artistului, se multiplicã contamineazã în mod ocult prin muzicã, auditoriul – sau cel puțin asta era teoria bivolarianã. Fie vorba între noi, mi-au plãcut mult unele melodii ale sus-numiților, și nu puteam înțelege de fel cum astfel de perverși pot atinge sufletul publicului cu o muzicã atât de frumoasã. Și chiar ascultându-i (mai ales pe George Michael, care are unele piese… geniale) – nu m-am regãsit niciodatã ”contaminat” cu relele sau metehnele cântãrețului. În fine, cazul Oliver Shanti este încã o dovadã cã lumea, universul nu sunt zugrãvite de cãtre Creator doar în alb și negru. Cã binele și rãul pot coexista de multe ori, în aceeași ființã, pe paliere diferite – fãrã a se exclude. Dacã existã astfel de exemple, înseamnã cã teoria lui Gregorian Bivolaru despre bine și rãu este complet greșitã. Cãci el afirma cã ”Binele este absența Rãului” iar ”Rãul, absența Binelui”. Cã atunci când ”yoga intrã, ignoranța iese”. Cã întunericul nu poate exista în prezența Luminii. Așa sã fie oare ? Cazul Oliver Shanti demonstreazã încã o datã cu lucrurile sunt mult mai complicate decât par la prima vedere. M-a durut aceastã revelație târzie, cãci am realizat – încã o datã – limitele ”infaibilitãții” lui Gregorian Bivolaru. Cum de nu a simțit el prin muzica lui Oliver Shanti, negativitatea acțiunilor compozitorului ? Mai mult m-a durut însã concluzia. Dacã acest nou exemplu demonstreazã – încã o datã – cã un om poate crea lucruri minunate – și rãmâne totuși în viața personalã o ființã imoralã, perversã, abjectã, înseamnã cã acest lucru poate fi valabil și în cazul lui Gregorian Bivolaru. Și mãrturisesc cã aceastã constatare m-a durut. O parte din mine aștepta încã – și poate cã încã mai așteaptã, sã fie convinsã cã Gregorian Bivolaru este un om moral, virtuos, care trãiește și acționeazã în conformitate cu principiile pe care le promoveazã. De dragul celor mulți care cred în el și în misiunea lui spiritualã, sper sã mã înșel în ceea ce-l privește.]]>