Guvernul USL, printr-o instituþie din subordinea directã a primului ministru, Victor Viorel Ponta Naumovici, cere unei autoritãþi locale – Primãria Târgu Ocna, prin adresa Nr. 600/8.11.2012, retragerea titlului de cetãțean de onoare, acordat de cãtre Consiliul Local Târgu Ocna fostului deținut politic Valeriu Gafencu, un personaj cu totul aparte, considerat de cãtre istoricii care au studiat regimul totalitar din România drept una dintre cele mai emblematice figuri ale istoriei întemniþaþilor politici din þarã ºi nu numai.
Solicitarea adresatã de Guvernul Ponta autoritãþilor locale din Tg. Ocna este nulã de drept
A aºeza însã efigia statului român, a Guvernului României pe un text de asemenea stupiditate ºi rea voinþa este însã cu atât mai grav cu cât induce ºi ameninþãri la adresa autoritãþilor locale. Adresã a fost transmisã Primãriei Târgu Ocna de Institutul Național pentru Studiul Holocaustului în România “Ellie Wiesel”, instituþie guvernamentalã care prin OUG nr. 16/08.05.2012 a fost trecutã în subordinea directã a lui Victor Viorel Ponta. Pânã la aceastã datã prin hotãrârea nr.902 din 4 august 2005 semnatã de premierul Tariceanu Institutul era desemnat drept instituþie publicã cu personalitate juridicã, aflatã în subordinea Ministerului Culturii ºi Cultelor.
Ponta ºi-a subordonat anul trecut Institutul Holocaustului iar acum institutul este finanþat din subvenþii acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului. În vara lui 2012, o altã hotãrâre de guvern a conferit institutului atribuþia legalã de a propune parlamentului legi sau modificãri ale legislaþiei existente.
Conform Notei de Fundamentare la Hotãrârea Guvernului nr. 563/2012 privind unele mãsuri pentru organizarea Ministerului Culturii și Patrimoniului Național și a Secretariatului de Stat pentru Culte – “Institutul Naþional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”, instituþie publicã finanþatã din venituri proprii ºi din subvenþii acordate de la bugetul de stat, aflatã în subordinea Ministerului Culturii ºi Patrimoniului Naþional, trece în coordonarea primului-ministru, printr-un consilier de stat, potrivit dispoziþiilor art. VII pct.3 din OuG nr. 16/2012.”
Aºadar directorul institutului, Alexandru Florian, odrasla unui cunoscut ºi odios ticãlos bolºevic apropiat de Ion Ilici Iliescu, criminalul cu mâinile roºii de sânge, are rang de înalt funcþionar guvernamental iar martirul închisorilor comuniste, Valeriu Gafencu, nu mai are dreptul nici mãcar la pomenire. Foarte instructiv debutul activitãþii acestui guvern interesant, care sprijinã aberaþiile propagandei homosexuale ºi pedofile, chestiune despre care am scris zilele trecute.
Însã pãduchioºii funcþionari guvernamentali care au adresat primãriei Târgu Ocna cererea abominabilã habar n-au de lege. Consiliul Local conferã titlurile de cetãþean de onoare ºi tot acesta poate stabili condiþiile în care se poate retrage, în conformitate cu art. 36 alin. 8 din Legea 215/2001. Degeaba se cere primãriei sã retragã titlul, fiindcã oricum nu poate sã o facã.
Primarul nu conduce ºedinþele, doar le convoacã; ºedinþele sunt conduse de un consilier local ales ca preºedinte de ºedinþa pt maxim 3 luni; cât despre propunerea venitã din partea Guvernului ºi a Institutului subordonat Ellie Wiesel, aceasta chiar dacã exista e doar facultativa, adicã Consiliul Local nu e obligat sã þinã cont de ea.
Prin urmare nu numai cã este abuziva ºi neîntemeiata solicitarea retragerea titlului de cetãțean de onoare, acordat de cãtre Consiliul Local Târgu Ocna fostului deținut politic Valeriu Gafencu, ci ºi idioatã.
Reacþia foºtilor deþinuþi politici în frunte cu arhimandritul Justin Parvu
Replica societãþii civile, a organizaþiilor foºtilor deþinuþi politici, în frunte cu pãrintele Justin Parvu de la mãnãstirea Petru Voda faþã de actul de demenþã al funcþionarilor orwellieni ai Guvernului Ponta a venit neîntârziat. Un mare numãr de foºti deþinuþi politici ºi organizaþii ale memoriei lagãrelor comuniste au protestat public. În petiþie se arata urmãtoarele:
“(…) Apartenența lui Valeriu Gafencu la Frãțiile de Cruce și Mișcarea Legionarã nu poate fi consideratã ca apartenențã la organizații fasciste în primul rând datoritã neacceptãrii de cãtre aceste organizații a definirii lor ca fasciste, În plus, este de notorietate faptul cã Tribunalul de la Nurnberg, instanțã penalã internaționalã care a judecat crimele de rãzboi și crimele împotriva umanitãții comise de Țãrile aderente ale Axei Berlin-Roma și colaboratorii acestora, a scos de sub orice acuzare încã din timpul anchetei preliminare Mișcarea Legionarã. Unul din argumentele autoritãților penale internaþionale de exonerare a Mișcãrii legionare de participare la crime împotriva umanitãții, a fost tocmai acela cã, între 1941 și 1944, legionarii refugiați în Reich au fost deținuți în lagãrele naziste ca prizonieri politici, alãturi de alte categorii aflate în dizgrația hitleriștilor, precum evreii, polonezi ș.a..
Faptul cã Mișcarea Legionarã nu a avut un caracter fascist a fost confirmat și dupã 1990 de mai multe instanțe românești care au acordat foștilor deținuți politici condamnați pentru activitate legionarã drepturile cuvenite conform DL 118/1990.
Faptul cã Valeriu Gafencu “nu a fost niciodatã condamnat la închisoare de cãtre regimul comunist”, așa cum se exprimã reprezentanții Guvernului Ponta, nu îi poate anula acestuia nici statutul de fost deținut politic și nici incontestabilele fapte de sfințenie, comportamentul sãu de martir al închisorilor comuniste.
Acordarea post-mortem lui Valeriu Gafencu a titlului de cetãțean de onoare al orașului Târgu Ocna, s-a fãcut nu pentru apartenența sa la o miºcare politicã, ci pentru comportamentul lui excepțional fațã de semenii sãi din închisoare, mergând pânã acolo încât și-a iertat sincer torționarii care l-au dus la moarte.”

Sursa: http://www.curentul.ro/2013/index.php/2013020682864/Actualitate/Sfantul-inchisorilor-Valeriu-Gafencu-batjocorit-de-Guvernul-Ponta.htm
![]()
