Weekendul ãsta am fost în sevraj de tip Fringe. Mai exact, javrele de la Fox Channel nu ne-au mai livrat vinerea asta epidosul așteptat din serialul Fringe. Mi-am fãcut așa, un fel de tabiet. Sâmbãta dimineața downloadez de pe torenți ultimul episod și îl savurez din vârful patului, cu nevastãmea. Întrucât n-am avut Fringe, am simțit așa, ca un gol cultural în mijlocul creierului, drept pentru care am început sã caut un înlocuitor. Am dat jos Cloud Atlas, dar era atâtâ de prost tras (în ciuda celor 3 giga jumate) cã m-am enervat și mai tare, și starea de indispoziție ne-a crescut la amândoi. Drept pentru care ne-am hotãrât sã mergem sã îl vedem la Mall. De obicei, sunt împotriva aruncatului de bani pe filme, din douã motive, și o sã mã explic:
- Filmele de la Hollywood nu vin niciodatã pe gratis. Nu mã refer la bilet. Mã refer la mesaj. Ele sunt reprezentãri ale viitorului sau ale realitãții, așa cum o vãd unii, sau cum ar vrea sã o schimbe. De-aia, consider echitabil sã le dau țeapã la bilet, vizionând gratis de pe net. E suficient cã le dau, tacit, girul la unele porcãrii de scenarii, încãrcând subconștientul colectiv cu energia mea pe direcția respectivã, uneori nu tocmai beneficã.
- Cinematograful s-a schimbat mult în ultimii 20 de ani. Pretențiile sunetului 5.1 și ale imaginilor 3D, ale sãlilor cu scaune ergonomice și nu mai știu ce pretinse avantaje ale comoditãții specifice epocii consumatoriste – nu justificã prețul umflat al unui bilet de film duminicã seara (25 lei de persoanã).
Deci începe filmul, cu un prolog (mai bine zis un monolog) de toatã frumusețea (e drept, tradus aproximativ – rușine cã nu faceți traduceri mai bune – cã doar dãm bani pe ele la Mall, nu le luãm moca de la VeverițaBC !) și începe povestea. Tehnica, cea clasicã, de bildungsroman, similarã cu cea din romanul Adam și Eva a lui Rebreanu. Cu sãrituri înainte și înapoi, derulãri de evenimente ce se interconecteazã configurând treptat paralele, sensuri, legãturi între personajele aflate pe planuri diferite ale povestirii. Mișto. Capteazã atenția, pune în funcțiune și intelectul, gãsești și o leacã de filosofie, condimentatã cu umor (scena cu pisica e demențialã !), deci are toate ingredientele succesului.
Însã, la fel cum o piesã consacratã, plinã de forțã, majestuoasã, care a fost furatã de un Florin Salam, Vali Vijelie sau se aflã chinuitã de talentele interpretative ale unui Costi Ionițã sau Marcel Pavel (care vor cu tot dinadinsul sã demonstreze cã ei pot și operã), zgârie urechea ascultãtorului de muzicã clasicã versat, la fel apar și în filmul ãsta niște chestii… le-aș zice “politice corect” conform traducerii termenului american.
Despre ce e vorba ? În primul rând, leit-motivul filmului se dorește a fi o poveste de dragoste, o relație de încredere și prietenie, între oameni din epoci diferite, și modul în care ei încearcã sã evite sã facã aceleași greșeli.
Totul are accente lirice, pentru cã elementul de legãturã (parțial e drept) îl constituie piesa simfonicã Cloud Atlas, care se presupune cã ar trebui sã fie o capodoperã, încununarea operei unui compozitor chinuit. Piesa însã – o compoziție cu multe „împrumuturi” din Gershwin, “furã” urechea, dar nu se ridicã la înãlțimea ideii pe care se presupune cã ar trebui sã o exprime. Sincer, dacã eram în locul celul care a “compus” muzica de film, aș fi mers pe o temã muzicalã gen Vltava, de Smetana, cã oricum n-au auzit americanii mãcar de cehi, darãmite de compozitorii lor.
Ce nu sare în ochi la prima vedere sunt temele morale propuse de regizor. Sã dãm negrilor o șansã la emancipare. Fie, treacã de la mine. Și femeilor. Ok, s-a marcat și asta. Clonarea geneticã și utilizarea clonelor ca simplii servitori cu duratã de viațã limitatã, fãrã drepturi, e o problemã prematurã, dar votez și eu contra. Bifez la fel și la tema ecologicã (povestea cu centrala nuclearã). Însã la partea cu homosexualii, m-ați pierdut de client. Filmul e trecut cu audiențã – public peste 15 ani. Compozitorul cu pricina nu e altul decât un poponar finuț și sensibil care își cautã și el un loc al lui, sub soare. Sã nu-ți dea lacrimile, mai ales la scenele lascive, sãruturile înfocate dintre cei doi, scrisorile de dragoste dintre ei și mai ales, scena sinuciderii, când poponarul rãmas singur își strânge la piept perechea fãrã viațã !?
Astfel de manipulãri emoționale grețoase, menite sã ne înduioșeze și sã ne facã sã acceptãm INACCEPTABILUL, aratã de fapt adevãrata fațã a Holywood-ului. Aceea de mașinãrie giganticã de propagandã, prin care jidanii din America otrãvesc sufletele și mințile oamenilor din întreaga lume, semãnând sãmânța perversitãții, degenerãrii și distrugerii acolo unde pot sã o facã.
Filmele americane marca Hollywood au devenit arme secrete de distrugere în masã a conștiințelor și moralitãții creștine. Ele sunt instrumentele prin care oculta planetarã masonicã încearcã sã schimbe lumea la nivel fundamental, de credințe și obiceiuri, transformând oamenii în ființe josnice, mânate de impulsuri gregare, animalice. Sex violențã. Violențã și sex. Mirajul puterii și prosperitãții dobândite facil, fãrã muncã, prin mijloace ilicite. Asta vinde Hollywood-ul. Iar noi mai și plãtim ca sã vedem filmele astea.
Mihai Rapcea]]>
