de “Angela Anghel”
Giorgio Agamben este profesor de filozofie la Universitatea din Veneþia ºi la Colegiul Internaþional de Filozofie din Paris. În 2006, a primit premiul european Charles Veillon pentru eseisticã. Lucrãrile ºi conferinþele sale ating teme de actualitate cum ar fi conflictele sociale, politica mondialã ºi evenimentele din 11 septembrie 2001.
Ideile sale fac frecvente trimiteri la conceptul de biopoliticã, lansat de Michel Foucault în 1974. Aceasta reprezintã o formã de exercitare a puterii nu doar asupra teritoriilor sau ideilor, ci ºi asupra vieþii oamenilor, ºi mai ales asupra trupurilor lor. El aratã cã acest mod de exercitare a puterii (numit bio-putere) s-a impus treptat de-a lungul istoriei, mai ales cu ocazia unor perioade de crizã, cum ar fi epidemiile.
Urmãrind aceeaºi ordine de idei ºi pornind de la evenimentele din septembrie 2001, Giorgio Agamben investigheazã în lucrarea „Starea de urgenþã” (State of Exception), publicatã în 2005, rãdãcinile istorice ºi filozofice, ca ºi periculoasele consecinþe ale creºterii puterii guvernamentale sau prezidenþiale în caz de crizã majorã. El atrage atenþia îndeosebi asupra pericolului prelungirii pe termen nelimitat a unor astfel de situaþii de crizã, tendinþã pe care preºedintele american George Bush o manifestã în mod evident.
„Al treilea Reich în întregime a fost o stare de urgenþã care a durat 12 ani,” scrie el în cartea Starea de urgenþã. „În acest sens, totalitarismul modern poate fi definit ca instaurarea, sub pretextul stãrii de urgenþã, a unui rãzboi civil legal, care are ca scop eliminarea fizicã nu doar a adversarilor politici, ci a unor categorii întregi de cetãþeni incomozi, care din diverse motive nu mai pot fi integraþi în sistem. Puterea dobânditã cu ajutorul declarãrii stãrii de urgenþã plaseazã guvernul sau doar o anumitã fracþiune a lui, într-o poziþie de putere absolutã, ce poate opera mai presus de lege.”
Giorgio Agamben a luat o poziþie tranºantã ºi în ceea ce priveºte colectarea ºi centralizarea de date biometrice sau implantarea de cipuri. În 2004, el a refuzat sã þinã un curs la o universitate din SUA, din cauza introducerii obligativitãþii de a fi amprentaþi ºi a li se scana retina, tuturor celor care doresc sã intre pe teritoriul american. Într-o scrisoare deschisã, el ºi-a motivat refuzul, invitându-i ºi pe alþi intelectuali europeni sã îi urmeze exemplul, în semn de protest faþã de acest abuz de autoritate. Iatã ce scria el :
„Nu mai existã nicio umbrã de îndoialã, celor care vor vrea de acum încolo sã intre în SUA cu acte în regulã li se va face dosar, li se vor lua amprentele digitale ºi li se va scana retina. Personal, nu am nici cea mai micã intenþie sã mã supun unor asemenea proceduri ºi de aceea am anulat cursul pe care trebuia sã îl þin în luna martie la Universitatea din New York.
Aº vrea sã explic motivele care m-au fãcut sã iau aceastã decizie, în ciuda simpatiei pe care o nutresc de mulþi ani faþã de colegii ºi studenþii mei americani. Consider cã aceastã decizie este în acelaºi timp necesarã ºi fãrã drept de apel ºi îmi doresc foarte mult ca exemplul meu sã fie urmat de cât mai mulþi profesori ºi intelectuali europeni.
Nu este vorba doar de o reacþie organicã de respingere a unei proceduri care a fost multã vreme impusã doar infractorilor. Dacã nu ar fi fost vorba decât despre aceasta, aº fi putut accepta sã mã supun acestui tratament umilitor, la fel ca mulþi alþii. Dar nu acesta este esenþialul. Problema depãºeºte limitele unei sensibilitãþi personale, este legatã de statutul juridico-politic, sau ºi mai bine spus bio-politic, al cetãþenilor þãrilor pretins democratice în care trãim.
De mai mulþi ani, se fac mari eforturi de a ne convinge sã acceptãm, ca fiind dimensiuni normale ºi umane ale vieþii noastre, practici de control care au fost din totdeauna considerate ca fiind inumane ºi extreme.
Controlul exercitat de cãtre Stat asupra indivizilor cu ajutorul unor dispozitive tehnologice precum cãrþile de credit, camerele de supraveghere sau telefoanele mobile a atins limite care înainte nici nu puteau fi imaginate. Acest lucru nu mai poate fi ignorat.
Anumite praguri în ceea ce priveºte controlul ºi manipularea nu vor putea fi depãºite fãrã riscul de a pãtrunde într-o nouã erã biopoliticã, fãrã a face un pas crucial cãtre ceea ce Michel Foucault numea „animalizarea progresivã a omului”, instrumentatã prin tehnologii din ce în ce mai sofisticate.
Bazele de date cu amprente digitale ºi amprente ale retinei, implanturile subcutanate ca ºi alte practici de acelaºi gen sunt elemente care contribuie la definirea acestui prag. Motivele de securitate care sunt invocate pentru a le justifica nu trebuie sã ne impresioneze, nu au nicio legãturã cu subiectul. Istoria ne învaþã cã practicile aplicate mai întâi strãinilor, au fost mai apoi aplicate ºi cetãþenilor þãrilor respective.
Este în joc aici chiar relaþia biopoliticã normalã între cetãþean ºi stat. Aceastã relaþie nu mai are nimic de-a face cu participarea liberã ºi activã la sfera publicã, ci priveºte înscrierea ºi îndosarierea numericã a datelor celor mai intime ºi mai puþin comunicabile, mã refer aici în principal la cele ce þin de viaþa biologicã a trupului uman.
Astfel cã dispozitivelor mediatice care controleazã ºi manipuleazã cuvântul, li se adaugã dispozitive tehnologice, care înscriu ºi supravegheazã însãºi viaþa. Între aceste douã extreme, cea a cuvântului fãrã trup ºi cea a trupului fãrã cuvânt, spaþiul a ceea ce altãdatã se numea politicã este astãzi tot mai redus.
Astfel cã, aplicând cetãþeanului, sau mai corect spus fiinþei umane ca atare, tehnologii ºi dispozitive inventate pentru a ne proteja de clasele (sociale) periculoase, Statele care ar trebui sã constituie trupul în care se manifestã viaþa politicã, fac din acesta suspectul prin excelenþã, pânã la punctul cã omenirea însãºi devine în întregime o clasã periculoasã.
Acum câþiva ani, scriam cã paradigma politicã a Occidentului nu mai este oraºul, ci câmpul de concentrare ºi cã am trecut de la Atena la Auschwitz. Credeam la acea vreme cã este doar o metaforã filozoficã ºi nu o afirmaþie istoricã. Marcarea oamenilor era la Auschwitz modalitatea normalã ºi cea mai economicã de a reglementa înregistrarea ºi evidenþa celor deportaþi în lagãrele de concentrare. Implantul sau marcarea biopoliticã prin înregistrare datelor biometrice care ne sunt impuse acum pentru a pãtrunde pe teritoriul american ar putea fi foarte bine semnul, care anticipeazã cã în curând ni se va cere sã acceptãm aceasta ca o modalitate curentã de evidenþã a cetãþenilor. De aceea trebuie sã ne opunem unei asemenea practici.”Sursa: yogaesoteric
]]>
