Razvan Dumitrescu pe facebook:

Două procese din Statele Unite scot la iveală informații negate publicului până acum, cu privire la vaccinul pentru covid și a corectitudinii testelor clinice.

În primul caz, FDA a fost dată în judecată de o asociație de medici care, în baza legii accesului la informații, a cerut publicarea întregii documentații trimise de Pfizer către agenția federală, pentru aprobarea vaccinului pentru covid.

FDA trebuia să facă publice aceste informații de la bun început, mai ales că milioane de oameni au fost obligați să facă acest vaccin, însă a fost nevoie să se ajungă în instanță.

La tribunal, Pfizer s-a alăturat parte în proces alături de FDA și ambele au cerut ca documentele să fie clasificate, adică secretizate, până în anul 2096. Adică, FDA a vrut să țină secrete informațiile pentru următorii 75 de ani!!!

FDA a pierdut definitiv în instanță, după ce judecătorul federal Mark T. Pittman de la un tribunal din Texas a ordonat FDA să publice toate documentele cerute de medici.

În sentința din 6 ianuarie 2022, judecătorul federal Mark Pittman spune că publicarea documentelor Pfizer este de “o importanță publică supremă”.

Cine si de ce avea interesul sa tina totul secret timp de 75 de ani? Raspunsul, in materialul difuzat ieri la SUBIECTIV pe care il postez si aici!

P.S. A se vedea pana la capat! Contine declaratii uluitoare ale sefei FDA si ale sefului Pfizer!

  1. March 25, 2022

    S-ar putea sa fie un comentariu analiza mai lung dar aveti rabdare un pic!

    Analiza intai:

    [Davai ceas, davai palton, davai găina din șopron !

    Să vorbim despre brava armată rusă această davai ceas, davai palton și mai nou în versiunea updatată, davai găina din șopron. Recunosc că m-am înșelat în privința ei , ca mulți alții dealtfel. După reclama pe care și-o făceau cu spetnaz și după campania din Siria nu dădeam mari șanse Ucrainei în fața armatei ruse. În realitate și din fericire, brava armată rusă este o adunătură de curci bete. Niște pârliți prost echipați călare pe niște fiare vechi care au pornit să cucerească o țară vecină pe ritmul propriilor chiorăituri de mațe. Dacă pe vremuri regimentele Scoțiene din armata Britanică plecau la luptă pe muzică de cimpoi astăzi armata rusă pleacă la luptă pe muzica propriului chiorăit de mațe de aici și ,, operațiunea specială,, a acestora de a da buzna în gospodăriile Ucrainienilor și a le fura acestora găinile.
    După această,, operațiune specială,, prezent la summitul G20, Putin ar trebui la intrare curățat bine pe haine de fulgii de găină: – psst, șase, omul vine de la o operațiune specială !
    Probabil că inițialele GRU înseamnă, Găinile RUsești.
    – Vanecika a venit tati din Ucraina de la război și ne-a adus cadouri !
    – Pentru tine Vanecika niște bomboane șterpelite din buzunarul unui copil Ucrainean bombardat iar pentru maică-ta niște snacksuri șterpelite dintr-un mall din Ucraina cu ajutorul unchiului Kalashikov !
    În rest observăm cu tristețe că această ,,bravă armată,, are o conducere care copie fidel organizația nazistă a lui Adolf. Începând cu un Peskov care îl copie pe Goebbels, rânjind tâmp și arogant în timp ce prezintă crima unor copii ca fiind o operație estetică specială făcută Ucrainei de chirurgul rus, șef Putingele căruia lumea ar trebui să-i mulțumească și să-i bage în semn de recunoștință plicul cu șpagă în buzunar. Și terminând cu
    Țarul suprem care observând că a rămas singurul bătăuș în cartier cu tupeu a început să terorizeze cartierul. Desigur toată echipa de Z evzeci a lui Putin inclusiv tartorul suprem Putin se situează la același nivel de gandire și acțiune a lui Adolf și a acoliților lui naziști. Putin este un dictator dement care în timp ce savurează băuturi și mâncăruri fine într-un lux exorbitant își ucide propriul popor pe care îl consideră proprietate personală într-un război inutil. Acest individ după ce a ajuns în propria-i bătătură un mic Dumnezeu și stând pe un arsenal nuclear care poate șterge viața de pe pământ s-a gândit acum să treacă la alt nivel , Dumnezeul întregului pământ. Putin ai cea mai tare armată o bravă armată cu urme de fulgi de găină la bot ! Hai să intonăm în încheiere imnul măreței rusii Putiniste : 🎵- Davai ceas , davai palton, davai găina din șopron !
    B. D.]

    Ce inteleg eu:

    1. B.D. inseamna de doua ori pe zi ceea ce nu intereseaza pe nimeni decat pe clarsilabisitoarea careia i se destainuie in speranta ca ii va citi versuri din vazduh pe de-a moka. Nici n-o plateste si nici zgarcioaba nu-i face vreun discount. – Tanda cu Manda.

    2. “chiorăit de mațe”
    Cand devine violent, individul trebuie lasat cu gandurile sale intr-o camera tapitata cu burete si mai trebuie si legat sa nu-si faca rau. In plus tras de limba sa nu cumva sa si-o inghita ca prin gestul sau sa para ca face altora in necaz.

    3. Vanecika e cine stie de prin ce ascunzisuri ale mintii sale scoasa. La romani ii zice Maria.
    B.D. isi ia sandvisul in ghiozdan si se duce curajos la rusi sa sparga pe toti.
    Noi cei din linia doi suntem fraierii lui.
    El e singurul care a gasit lumina de a aprins-o sa se imbrace sa plece la lupta. A uitat s-o stinga dar asta prea putin conteaza din punctul sau de vedere. El e solar si nu se ingrijoreaza de altii. Lui sa-i fie bine!

    4. Scolaritele din clasa I, a II-a chiar sunt fermecate de “curajul” lui Zdreamta care a inghitit oul cu totul “si a injurat cu un latrat”, Oul era fiert deja, numai Zdreamta nu stia.
    Atunci ca sa nu ramana fara cadou “pentru Vanecika”, ‘twice daily’ a luat gaina cu totul.

    5. “Putingele” – Probabil ca pute. In jeleu?

    6. “Putin este un dictator dement”
    Nu! Putin are si el prosop ca orice Balanta.

    7. “își ucide propriul popor pe care îl consideră proprietate personală într-un război inutil”
    Nu m-a convins! Nici pe Rapcea! Cam asa se intampla cu unii ca acesta care cauta sa impuna el altora cum sa gandeasca. Chiar daca este adevarat ceea ce spune, aceasta nu il face mai putin primejdios nu numai pentru democratie, dar si pentru dreptul la libera exprimare si chiar libertate personala.

    8. “o bravă armată cu urme de fulgi de găină la bot”
    Mi se pare mie sau e cam anorexic?

    9. “B.D.”
    Poate fi si de n ori pe zi, unele treburi nu sunt de pus pe internet sau de etalat in fata celor pe care te “PISI” cu bolta sau cu dispret. Te reprezinta pe ce nivel de dezumanizare te-ai coborat.
    Sigur se va elibera agatandu-se de cate-un “du-ma nene” pe care il fraiereste si caruia ii si trage “prieteneste” vreo cateva unde il doare cum face de obicei.

    In momentul in care se interpune pe directia pe care merg eu, prezentandu-se continuu ca o catsa continuu artagoasa, lipsita de ingaduinta, de o cruzime neintalnita la romani. mai duca-se in ma-sa! Nu exista!

    @MR:
    Daca nu merge cum am zis, mai sunt si invataturile lui Dalai Lama pe care poti sa le urmaresti. Tot pe youtube! Sunt interesante cultura si religia tibetana. Au si ei reperele lor pe care construiesc ceva, o religie. o cultura, o educatie pe care o dau copiilor lor, contributia lor la civilizatie.

  2. March 25, 2022

    Stiti cum se face la romani: ii dai bagajul sa si-l aiba.
    https://mrfrostbite.com/wp-content/uploads/2012/10/Dawn-peak.jpg/
    Munti cum ii plac lui sa se duca sa se urasca singur in ei, sa nu coboare indarat sub nici-o forma, fie de-i ploaie, fie traznet, fie frig, sau ninsoare!

    Si pe alte site-uri se purta agresiv, uricios si deranjat de parca era la ciclu continuu. Ma faulta in ceea ce spuneam. Mai duca-se! Vreau liniste sa pot medita. Sa pastreze linistea! Sa invete ce inseamna respectul!

  3. March 25, 2022

    Am sa trag din sertarele mintii o imagine care poate va este familiara sau nu, in speta comunistilor.
    Si am sa fac aceasta ca sa nu mai aud fanatisme de genul ca te gadili sau nu in biserica si te inchini sau nu banilor.
    Pe cand eram in epoca comunista, singura noastra legatura cu vestul era televizorul si mai ales evenimentele sportive transmise. Printre acestea ca isi aduc unii, multi, cativa, aminte sau nu, erau cele in care ii vedeam pe surfisti.
    Si imi aduc aminte cum il intrebam pe tata ce se intampla cu ei. Si tata imi raspundea ca daca vrea Dumnezeu, atunci nu li se intampla nimic.
    SI ASA ERA! Intrau surfistii in tunelele acelea de apa si unii se urcau pe coama valului dar altii ajungeau crontaniti de val si tone de apa le cadeau in cap si daca voia Dumenzeu, traiau. Daca nu, nu.
    Pe cand revad videouri pe youtube ma intreb ce anume ma fascina mai mult: curajul lor, maiestria pe apa, adancimea oceanului ca se duceau trasi de barci in foarte larg unde apa era adanca, forta valului, luminozitatea zilei (o zi buna de orice), grupul care nu ii scapa din ochi, sau ce? Tonele de spuma si jocul de-a viata si de-a moartea?
    Daca nu era un pic de nebunie in ceea ce isi puneau in gand sa faca, nu avea sens evolutia lor. Intotdeauna a fost cutezanta omului de a impinge limitele posibilului cat mai departe si mai departe.
    Aici este spiritul, nu in cat o ai de mare si de lunga sau patrata sau cine mai stie cum colorata.
    In afara de exercitii sexuale si limbaj pe masura, daca altceva nu cunosti nu se cheama ca esti panarama?
    Degeaba iti explic eu ca Kepler daca tu ai doar bazdaci in cap. Nu sunt maica-ta sa te incuviintez sau sa te incurajez. Baga capul la fund ca vine valul! Si nu-l scoate pana nu-ti zic eu!

  4. March 25, 2022

    Nu stie nimeni de cate ori imi venea sa ies sa dau cu piciorul in binul de gunoi din parc sa ma descarc de nervii pe acre mi-i cauza. Am zis ca eu trebuie sa ma schimb pe mine, sa fiu rabdatoare, etc. Eu purtam vina.
    No, daca stiam de la bun inceput in ce ma bagam… imi vreau integritatea si libertatea mea dintai indarat!
    Se aude pana la iad?

    @ciopartzel:
    N-ai cum sa aduci nimic indarat pentru ca pe tine te-au pupat toti in fund pana la mine. Iti lipseste, ai multe tare, nu meditezi, ai mintea plictisita si de bine ce iti merg toate iti permiti. Un sut in royalul fund nu vrei? Cu multa dragoste ti-l dau, cum se spune la MISA. Un sut in fund cu dragoste.
    Ai tot tras magareste pe partea comunistilor, continuu ai opus rezistenta, continuu te-ai lasat carat prefacandu-te ca esti de acord si i-ai subminat pe toti. Inchina-te lui Dumenzeu daca tot crezi ca esti mai rapid ca observatiile si gandurile mele! De ce sa ma parazitezi pe mine si sa nu te inchini direct?

    Rapcea ii da transfigurari ca sarmanul nu mai are. Inca se mai gandesc la ce pacea planetara vor aduce… Mi-a stat in gat cand am citit. Adica ei ma ajuta pe mine sa nu mai fiu agresata de ciopartzel. Ce poanta buna! Sa inceteze sa se minta!

    Era vorba de “climate change” si de un program de actiune care sa readuca planeta in limitele normalului. Dar vai, ne lipseste o juma’ de creier pentru ca ne-a mancat-o sexul. Mai e cealalta care vrea sa doarma.
    Sa doarma! Pe zi ce trece ne autodistrugem. Copiii care vin nu mai apuca nimic. Daca se nasc, nu apuca o viata pentru ca “e karma lor” sa moara pentru ca asa e obiceiul: sa-i sacrificam pe cei vulnerabili pentru ca ei s-au nascut in violenta.
    La ce relatie sa gandesti daca din inconstienta proprie altii nu au dreptul la viata, la bucurie, la un mediu sanatos? Sa te falesti ca ai spus tu nu stiu ce margica in momentul x al planetei? Pffuuu! Ce de-a dragostea a reprezentat! In halul asta nu ajungem niciodata, nu eliberati dar nici macar scosi din starea de sclavie.
    Poate nu realizezi cate tone de apa vin pe tine cand esti in “jaws’. Cu cat te urci mai sus, cu atat cazi mai tare.
    Mai ai si mintea netunata ca iti trebuie sa tot faci highjack la ce gandesc eu si te trezesti ca esti doar un parazit vid, bun de nimic.
    Vanna White spune lui Pat Sajak ca ea face galusti din biscuiti la conserva. Iar el ii raspunde ca nu poate si pleaca din platou. De aici ai cules numele.
    Nu esti nici-un telepatic, nici telegenic, esti departe de adevar.
    Si nu-i nevoie de cuvinte deocheate ca sa se inteleaga ceea ce spun. Te-am lasat sa-mi copiezi stilul, te-am lasat sa iei ce doresti de la mine, si vii indarat sa-ti bati joc ca nu ti s–a dat de ajuns???
    Mergi la tine acasa si stai linistit acolo! Daca dintre noi doi, eu aunt sagetatorul si ma vezi ca nu MA exprim deocheat ca tine, tu ce vrei? Stai la time acasa ca nu respecti nici-o vorbire corecta! Nu valorezi doi bani cu tot banetul din lume dupa tine!

  5. March 26, 2022

    Nu-mi prezenta povesti cu dragoni reanimati brusc si dintr-o data MR ca nu tine!
    Exista putoarea eschivelor de tot felul si este doar inceputul.
    Degradarea este degradare in orice limba a pamantului.
    Faptul ca nu-i convine, nu tine de mine.
    Am incheiat subiectul.

  6. March 26, 2022

    Pentru tine, Mihai Rapcea: Doamne fereste sa vreau sa te trag de la Khentrul R.!
    Nu intentionez asa ceva. De fapt uita ce am spus despre acea alta persoana!
    N-a existat!

  7. March 27, 2022

    ” Dinainte de revoluție profetul indian a spus ca România va fi al doilea Ierusalim.

    Profeția lui Gupta Swami despre țara noastră: ”România va fi cea mai importantă țară din lume!”
    Profetul a revenit în România în anul 2004. A avut vești bune, dar și foarte proaste pentru români. Veștile proaste au fost legate de liderii care îi vor urma lui Nicolae Ceaușescu, care vor fi mult mai răi decât fostul dictator.

    „Să vorbim despre ceea ce va fi, despre România şi poporul său. Se va declanşa altă revoluţie română, una cu totul diferită de cea din 1989. Guvernarea va fi brutală şi va arăta aproape ca o dictatură, deşi se va numi, în continuare, democraţie. Românii o vor duce extrem de rău. Viaţa lor va fi mai cruntă ca pe vremea lui Ceauşescu. Legile vor fi deosebit de aspre, conducerea va fi violentă şi necruţătoare. Criza se va adânci, iar cei care i-au ales pe reprezentanţii lor vor înţelege, într-un târziu, că prin înlăturarea lui Ceauşescu au adus la conducere sute de dictatori, mai cruzi şi mai lacomi decât răposatul şi că, de fapt, în România, prin revoluţie ”s-a evoluat” de la rău la foarte rău”, spunea în 2004 profetul Gupta Swami.

    https://youtu.be/SlRmV3I4qa4

    Adica te face cumva profet, MR.
    In fata ta iti acorda respectul lui si poate face ce ii ceri, pe cand in fata mea ma injura si se comporta ca un animal. Are purtari urate, ma rusinez eu de ce hainism e pe el si cat de des face scandal din nimic si se da cu pretentii ca sa nu cumva sa-l deranjezi. Stiu patternul!

    E isteric!
    E isteric ca orice isteric de la curs. Acum vad si eu.
    Multumesc Doamne ca am scapat de asa ceva! Multumesc! Oy!

  8. March 27, 2022

    Ii dau drumul. Avea o mantra careia ii facuse analiza si tocmai ca m-a impresionat in mod placut lectura articolului respectiv si cum s-a redus un intreg proces la o simpla mantra. Mi se parea instructiva o anumita ondulatie. Probabil ca acesta era carligul cu care agata gaste ca mine.
    Si pentru ca nu aveam cine sa-mi dea mantra, am urmarit persoana la care ti-am dat referinta.
    Si acum o sa zici ca era de pe internet. Da, era de pe net!

  9. March 28, 2022

    Am sa dau drumul si gandurilor catre silabisitoarea-clarvazatoarea slovelor religioase.
    Ea nu va publica nimic, va kilari totul, de aceea imi permit sa fiu auzita macar aici.

    “Esti de o ipocrizie rar intalnita. Vii pe youtube sa ce? Sa pocnesti in stanga si in dreapta pe altii cu minciunile tale? Dai din pinteni ca ce? Stim si noi de Maica Domnului si de Dumnezeu ca nu esti tu singura in Romania crestina. Mai termina-te cu actele de agresiune asupra psihicului altora! Atat ti se cere – sa fii la locul tau si sa nu vii sa ne dictezi viata tu ca esti mai cu mot sau mai aparte! Ai transformat totul in teatru de razboi. Termina-te cu fanatismele in sir! Esti anapoda si nelalocul tau. Harasezi pe oricine care nu mai traieste in Romania ca tine. Harasezi continuu si pe cine nu gandeste gainareste ca in Romania. Se vede pe tine si pe modul de exprimare pe care il ai. Esti nu doar prefacuta dar te agati sa fii dusa inainte de altii. Esti baba! Invata-ti locul tau si nu mai cauta sa starnesti apele unui intreg popor cu scancete si exclamatii false! Cu totii asistam la teatrul tau. Este necuviincios ce faci tu. Cu totii am iesit din comunism si stim ce inseamna ce faci tu. Inceteaa sa ne mai faci neamul de rusine! Ca suntem noi pacatosi, asta nu este treaba dumitale. Ca nu mergem la biserica, iar nu e treaba dumitale! Sau tu nu intelegi ce inseamna aceea libertate religioasa? Vezi-ti de viata ta si nu mai striga la altii cat de rai sunt ei ca te-au lasat pe tine pe fund stand in strada in Romania! Cu ce ajuti tu pe altii in strainatate? Si ce ai de gand sa ne faci daca alegem sa traim exact cum putem si in starea in care suntem? Esti aiurea! Este ultima oara cand iti spun ca te agati sa fii dusa in spinare si nu vrea nimeni sa te duca. Ai statul roman sa te rezolve, nu cei plecati din tara! “

    • March 29, 2022

      imi pare rău

      • March 29, 2022

        Dumnezeu raspunde rugaciunilor dar pana raspunde, stai umil si traiesti asa cum esti.
        Cand te va vedea, te va vedea.

  10. March 30, 2022

    Rejoice, I have news! Your video, Real Zen, was approved on a Buddhist forum.
    You have visibility and larger audience.

Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer