Urlet mut

Baletul grațios al evenimentelor mondene plutește aerian în jurul nostru, cu accente când tragice, când comice, pâlpâind hipnotic precum o flacãrã imaterialã ce furã ochiul, chiar dacã nu ne atinge direct.

Știrile zilei se preling pe ecranele telefoanelor, tabletelor, televizoarelor, mângâind duios interfața noastrã vizualã, lãsând dâre umede de emoții ce se evaporã rapid sub soarele indiferenței generalizate.

Înaintãm greoi prin furnicarul zilnic de evenimente personale, atacați din toate pãrțile de știri ce ne solicitã atenția, ne cerșesc interesul – fie și pentru o clipã.

Ieri doi tineri, copii orfani s-au sinucis, copleșiți de indiferența Sistemului instituționalizat. Azi, Sistemul a emis legea limitãrii numãrului de câini de stânã, pentru ca vânãtorii burtoși din Sfatul țãrii sã nu-și mai rupã tururile pantalonilor prin uluci când haita ciobãneascã le simte mirosul de moarte sportivã.

Iar pe 26 decembrie românii își vor putea da casele înapoi bãncilor, mulțumindu-le acestora pentru “șansa” de a fi spoliați de munca lor de-o viațã, în vreme ce legea falimentului personal întârzie la nesfârșit sã aparã.

Trãim într-o lume hidoasã, de oglinzi strâmbe ce reflectã diform Adevãrul și Dreptatea Cerurilor în penumbra și labirinturile pãmântești. Într-o astfel de lume este ușor sã te pierzi de tine însuți, sã te iei drept altul, slut și pitic, uitându-ți înãlțimea idealului și frumusețea îngerului încãtușat în clei.

Mã doare sufletul – nu de nedreptatea și urâtul ce rãscolesc lumea în valuri gigantice, ci de neputința unora de a le rezista, de a se menține la suprafața vieții cu demnitate și curaj. Nu pierd cei ce pãrãsesc cu fruntea sus scena, chiar doborâți de uraganul greutãților, ci cei ce cautã supraviețuirea cu prețul sacrificãrii propriei ființe.

În acest ocean haotic, învolburat, balizele sunt tot mai puține iar tinerii cad mult mai ușor pradã deznãdejdii, renunțãrii la natura lor bunã și frumoasã. E un carnagiu generalizat, vãd pretutindeni în jur plutind în derivã aripi de înger retezate de uraganul egoismului. Duritatea acestei lumi macinã pe cei slabi, îi toacã mãrunt, transformându-i în mâzgã moralã, deșeu social și cultural. Aceastã zoaie colectivã de proporții naționale îngroașã caracterul unui popor cândva curat, îi înmoaie tãria moralã, îl aglutineazã, aruncându-l în neantul depersonalizant al nimicniciei.

Îmi vine sã ies în mijlocul oamenilor, al oamenilor mei și sã urlu cu glas gros, neomenesc, de bucium al nenorocirii. Sã surp bãierile Firii, sã prãbușesc Cerul peste urmașii celor ce se numeau odatã cu mândrie daci, și astfel sã imprim încã o datã în oameni chipul minunat al Frumuseții ce-a dintâi.