Când citești bloguri de geopolitică, te molipsești ușor de boala opiniilor, așa cum alții iau virusul microbismului de la atmosfera de pe stadion. Iar cum noi românii ne pricepem la toate câte un pic, o să-mi prezint și eu două trei idei cu pretenții de loz în plic – pronostic, din categoria ”v-am spus eu!”, de dragul aflării în treabă.

Se știe că Victor Orban al ungurilor s-a văzut cu Trump la reședința ăstuia din SUA. 3 ore de discuții private cu Trump și apoi cu Elon Musk. Orban întors imediat în Ungaria și dat mesaje criptice pe twitter: Astăzi SUA. Viitorul a început!

Și au început speculațiile. 

Gușă a băgat ”pe surse” că s-a discutat despre un mandat dat de Putin lui Orban să organizeze discuții de pace la Budapesta iar Trump ar fi agreat ideea, ba chiar a plusat că de fapt ar fi negociat și pentru România următorul președinte, care nu va fi Călin Georgescu, că vezi Doamne n-are susținere de la Trump.

Șoșoaca a oftat că Orban i-a furat ”geniala” idee a ”Păcii de la București” și a mutat-o la Budapesta și n-a pierdut ocazia să-l ”curenteze” pe Georgescu cu invective și mârlănii marcă proprie, cum că a mințit poporu cu televizoru că are susținerea lui Trump și că a ratat șansa României la măreție șoșocară, de parcă a fost vina lui că a scos-o pe ea Sistemul din alegerile prezidențiale.

Până și Călin Georgescu mi s-a părut că a derapat puțin în ultimul interviu, când și-a arătat dezamăgirea că susținerea promisă din partea marelui blond întârzie să mai vină.

Și de-aici a început scenarita:

– că cică iar ne-au vândut americanii la masa verde, când au luat de la ruși Siria și le-au lăsat în schimb Ucraina;

– că de fapt am fost lăsați de izbeliște de trumpiști, să ne trimită soroșiștii drept cărniță de tun în tocătorul rusesc, că ne iau ungurii Ardealul odată cu pacea de la Budapesta, cu acordul lui Putin și Trump cu care Orban e mai prieten decât am reușit noi să fim și că din cauza asta a fost de acord Orban să ne dea Schengen terestru, ca să nu aibă probleme cu granița până la Covasna și Harghita – și câte și mai câte.

Ce au uitat toți acești analiști de bodegă a fost să verifice cu cine a mai mers Orban la Trump și cine a mai participat din partea americană. Și aici povestea devine interesantă.

Cică pe partea americană, pe lângă Trump și Elon, ar mai fi fost și Michael Waltz, congresman republican din Florida, iar de partea maghiară ar fi fost Peter Szijjarto, ministrul de externe al Ungariei și Gellert Jaszai, director executiv al companiei de tehnologie 4iG.

Asta arată a întâlnire pe 3 nivele în toată regula, ce oferă indicii interesante:

Trump – Orban sugerează discuție geopolitică. Da, e posibil să propună o pace la Budapesta pentru ucrainieni, dar asta nu înseamnă că rușii o să se și grăbească să o accepte, după faza cu Siria, care i-a supărat rău. De unde știm că sunt supărați? Sunt suficiente declarațiile lui Putin, Lavrov (la Doha) și Dughin (pe twitter). Toate spun că Erdogan al Turciei a trădat, uitând cine l-a salvat de la revoluția portocalie americană.

Elon – Szijjarto – sugerează că înțelegerea geopolitică a liderilor va fi transpusă tehnic la nivel de tratat de către cei doi (Elon având rolul informal al unui Ministru de Externe al SUA – prin activitățile pe csare le-a întreprins până în prezent în numele lui Trump).

Iar discuțiile Elon – Waltz – Jaszai înseamnă investiții americane pe piața de tehnologie maghiară.

Între timp, rușii avansează cu viteză prin Ucraina, conștienți de faptul că o dată puși la masa tratativelor, vor trebui să se oprească din cucerit Ucraina. Graficul suprafață cucerită/timp indică faptul că se mișcă de 4 ori mai repede ca la începutul campaniei și dacă merg în ritmul ăsta, nu va mai rămâne mare lucru de negociat prin martie la anul.

Evident că nu se mai poate face pace la Istambul, dată fiind trădarea lui Erdogan. Visele umede ale șoșoacăi despre pacea de la București nu au fost și nu sunt nici ele fezabile, deoarece ai noștri guvernanți au avut grijă să ne taie craca de sub picioare, mizând totul pe cartea ”euro-atlantică”, astfel că în prezent e greu să mai croiești punți diplomatice cu Rusia, dar-mi-te să îi mai și tutelezi la masa negocierilor.

În plus, pentru cine cunoaște o leacă de istorie, sintagma ”pacea de la București” nu sună tocmai optimist. Ultima astfel de ”pace” încheiată în 1918 sub această titulatură a însemnat de fapt cedarea Cadrilaterului către bulgari și multe alte chestii nasoale prin care de fapt România capitula rușinos și era în tabăra perdanților.

Argumentele favorabile Ungariei pentru o pace la Budapesta sunt mai multe și cunoscute doar de specialiști. Primul ar fi acela că Rusia și Ucraina au încheiat în 1994 Memorandumul de la Budapesta prin care Ucraina dădea Rusiei înapoi armele nucleare de pe teritoriul său, iar la schimb i se garantau granițele de către Rusia, SUA și Marea Britanie. Acolo rușii și-au furat-o deoarece au omis să treacă în tratat interdicția extinderii NATO în Ucraina, fapt ce a generat actualul conflict.

Așadar, o reeditare a Memorandumului de la Budapesta corespunde ideii de simetrie a relațiilor diplomatice, existând nenumărate exemple similare (cum este dosarul nuclear iranian, discutat cu predilecție doar la Viena).

Este previzibil ca pacea să nu se încheie în 24 de ore cum a promis Trump, iar rușii să negocieze dur de data asta. Cu siguranță nu vor da nimic înapoi din ce au ocupat, iar interdicția de extindere a NATO spre est va fi un punct principal al condițiilor impuse de ei, inclusiv cu privire la țările nordice proaspăt aderate. Vor avea tot interesul să tragă de timp pentru a ocupa Kievul (oraș simbol al primului țarat rusesc) și Odessa, pentru a tăia legăturile Ucrainei la Marea Neagră și a controla astfel exporturile de grâne pe Marea Neagră.

Personal, sunt convins că deja negocierile sunt destul de avansate iar condițiile impuse de ruși se înăspresc pe zi ce trece. Răsuflase din tabăra lui Trump că rușii ar fi acceptat ca extinderea NATO spre est să fie oprită pentru 20 de ani, însă la acest moment, după episodul sirian, atentatele din republicile ruse cu islamisti pregătiți de CIA și încercările de lovitură de stat din Kazakhstan și Georgia, nu cred că Rusia va mai accepta garanții atât de subțiri.

În momentul de față, Georgia se aruncă în brațele rușilor la pachet cu armenii, de teama tendințelor expansioniste ale Turciei, iar Putin vede cum a aruncat banii pe fereastră pentru gazoductul Turkstream, în condițiile în care turcii vor construi cu americanii, evreii și saudiții gazoductul ce va traversa Siria pentru a alimenta Europa. Deci și aici va exista un element important ce va fi avut în vedere în negociere.

România?

Da, momentan dacă nu se află la masa tratativelor printr-un premier sau președinte puternic, se va afla în meniu: mai exact, în farfuria Ungariei. Ca răsplată pentru eforturile diplomatice ale Ungariei, este foarte probabil să ni se impună să oferim independență Ardealului, cu o Europă slabită care va fi mai mult interesată de rezolvarea propriilor probleme stringente decât cele ale României. Guvernul maghiar nu se sfiește să publice deja hărți cu ”operațiunea specială de eliberare” a Transilvaniei!

Și cum am reușit să enervăm în ultima vreme pe toată lumea, o Românie mai mică și mai discretă nu va deranja pe nimeni în actualul context geo-politic.

Singura șansă să ne păstrăm teritoriul actual ar fi cea a unui președinte cu relații puternice și cu calități excepționale de negociator, cum este Călin Georgescu. Atuuri am avea destule, însă corpul nostru diplomatic este atât de infestat de securiști, nepotism și curvăsăraie că efectiv nu are cine să facă un plan de acțiune și să negocieze.

Eu sper ca imbecilii care visează azi guverne și președinți de paie să realizeze că epoca dolce far niente s-a terminat de mult iar acum e nevoie de eroi care să facă din căcat bici și să mai și trosnească, că atât ne-au lăsat bravele lor guvernări.

  1. December 11, 2024

    Singura soluție este înființarea unui Consiliu Național de apărare a identității naționale, apolitic. Nu este vorba doar despre Transilvania. Bulgarii visează să ia Dobrogea iar basarabenii visează la întregirea Moldovei Mari …

  2. December 11, 2024

    Cu popicul troll, https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2024/12/calin-georgescu-si-regina-galadriel-din-stapanul-inelelor-interpretata-de-cate-blanchett–foto-profimedia-e1733898767131.png

    La, la, la multi bani Hamerica!

    Romania e la colindat bila ‘fast and furious’, http s://dl6pgk4f88hky.cloudfront.net/2021/06/gettyimages-610603372-scaled.jpg

    Aceasta surprinzator il ia cu mana de putsa de contact pe troll si-l da cu picioarele sub casa ca pe wicked witch of the east http s://live.staticflickr.com/7151/26925362336_d13e310625_b.jpg

    Ahem, aici era vorba de pantalonii rosii de sub casa. Pantofii s-au vandut deja pe 28 mil.

  3. December 13, 2024

    UE își ridică rochia pentru noi dar iată evident cârnațul lui Konchita Wurst, câtă disperare… Jenant. Cu o mână ne trage în Schengen și cu cealaltă a lui Rute ne împinge în război cu Rusia. Astfel cine se bucură implicit acceptă pachetul… Acum înbuci altfel nu ca pe vremurile de tristă amintire 😉
    Ecce Democrația

  4. December 13, 2024

    Aici Radio Omida cu profeții culese de pe net:

    Gupta Swami

    ,,În viitor va începe un înfiorător război mondial – cel de-al treilea şi ultimul – ce va fi declanşat şi întreţinut de forţele oculte satanice ce conduc la ora actuală omenirea.

    România va participa la acest război încă înainte de extinderea şi transformarea lui într-un război de anvergură mondială. Din cauza politicii năroade a conducătorilor ei.

    Datorită declanşării celui de-Al Treilea Război Mondial, tinerii din această ţară (românii) vor muri în număr mare.

    Pe capete, în unele ţări străine în locul unor străini, războindu-se pentru o cauza ce este complet străină de interesele românilor.

    Preşedintele României va fi ucis până la urmă într-un atentat ce va fi pus la cale de opozanţii lui dintr-unul dintre partidele de guvernământ.

    La scurt timp după moartea sa, fariseismul criminalilor ce se vor afla la conducerea României va declanşa tulburări sociale fără precedent. Ce se vor propaga asemenea unui bulgăre de zăpadă.

    Ce se rostogoleşte vertiginos, declanşând o imensă avalanşă pe panta nenorocirilor româneşti”.

    • December 13, 2024

      Si adica vrei sa-ti ia apararea femeile si sa te voteze pe merit.

      Fariseismul meu chiar nu se izbeste de al tau.
      Nu am nici-o problema daca mori pentru cauza in care crezi: romanismul, religia ta si dreptul lui Gwami Supta.

      “Preşedintele României ”
      Nu-mi face mie confesiuni! In pestera nu exista internet. Nici telefon, nici macar serviciu postal!

  5. January 13, 2025

    Alte profeții, asemănătoare cu cele ale lui Padre Pio:

    Alois Irlmaier s-a nascut la 8 iunie 1894 in Scharam, Bavaria Superioara si a murit in 1959 in conditii suspecte. Otravit spun unii, de cancer sustin altii.

    In viziunile sale, germanul descrie declansarea celui de-al Treilea Razboi Mondial si felul cum se va desfasura acesta. Irlmaier a suferit multa vreme pentru prezicerile sale, fiind tarat prin tribunale de autoritatile germane, potrivit jurnalul.ro. In 1947 Irlmaier a aparut pentru ultima oara in fata unei instante, fiind achitat definitiv. Povestea lui Irlmaier i-a trezit interesul unui scriitor german, Conrad Adlmaier, care i-a luat un interviu si a publicat o carte cu prezicerile acestuia. Iata ce spune Irlmaier:

    „Va fi in numele pacii. Razboiul va incepe brusc in Orientul Mijlociu. Mari forte navale se confrunta in Marea Mediterana – situatia este extrem de tensionata. Dar miza este in Balcani. Scanteia razboiului va porni din Balcani. Vad o mare si-o cadere, un pumnal sangeros se afla langa el. Doi barbati omoara un al treilea. Cel ucis este de rang inalt. Asasinii au fost platiti de catre alte persoane. Unul dintre criminali este un om mic si negru, celalalt un pic mai inalt, cu parul deschis la culoare. Va fi in Balcani, dar nu pot spune exact unde. Dupa asasinarea celui de-al treilea (?) razboiul va incepe peste noapte. Vad foarte clar trei numere, doi optari si o noua. Dar eu nu pot spune ce inseamna si nu pot estima o perioada de timp. Razboiul va veni de la rasarit. El vine foarte rapid. Vad oameni care stau in carciumi si joaca carti, cand soldatii straini vor intra prin ferestre si prin usi. Imbracata in negru, o armata vine dinspre est, dar totul se produce foarte rapid. Vad un trei, dar eu nu stiu daca asta inseamna trei zile sau trei saptamani.

    Alta armata marsaluieste prin Belgrad si inainteaza spre Italia. Vad masini ciudate de fier avansand ca fulgerul in partea de nord a Dunarii, peste Germania de Vest, fara vreun avertisment. Cand acest lucru va avea loc, populatia fuge plina de panica spre vest. Multe masini vor bloca drumurile, iar oamenii se vor bloca singuri in fuga lor, pentru ca isi vor abandona masinile pe strazi. Tancurile avanseaza pe autostrazi de mare viteza si alte autostrazi rapide. Nu va mai ramane mare lucru din marele oras Frankfurt. Valea Rinului va fi devastata, in special pe calea aerului. Nimic nu va trece. Mai vad cum vin trei varfuri de lance. Este forta rusa si este de neoprit, in timp ce inainteaza cu cele trei varfuri de lance care strapung tot ce intalnesc in cale. Zi si noapte inainteaza. Obiectivul lor este Germania.

    Imediat, razbunarea vine peste apa de mare. Dragonul galben invadeaza in Alaska si Canada, in acelasi timp. Dar el nu vine de departe. Si apoi ploua praf galben intr-o linie. Dupa ce orasul de aur este distrus, va ploua praf galben. Linia galbena se intinde pe distante uriase, pana in golf. Va fi o noapte senina, atunci cand incep sa-l arunce. Tancurile inca merg, dar nu le conduce nimeni, iar cei care stau in tancuri sunt morti si negri. Dupa ce cade praful galben, va muri tot. Nici un copac, nici iarba, nici vite, totul devine uscat si negru. Nu stiu ce e si deci nu pot sa-l spun. Este o linie lunga. Cine trece peste aceasta linie, moare. Apoi, varfurile de lance se descompun. Nimeni nu va mai intoarce. Avioanele arunca o pulbere de culoare galbena si intre Marea Neagra si Marea Nordului. Astfel, o fasie a mortii este creata, direct de la Marea Neagra la Marea Nordului, la fel de mare ca jumatate din Bavaria. In aceasta zona iarba nu creste, iar oamenii sunt toti morti. Rusia intrerupe legaturile cu toti prietenii.

    In est sunt multe omizi de fier. Dar, in ele toata lumea este moarta, desi vehiculele merg. Dar se vor opri treptat, pe masura ce raman fara combustibil. La Rin atacul este in cele din urma respins. Dar, din cele trei avangarde niciun soldat nu se va intoarce acasa. Pilotii arunca mici cutii negre. Acestea nu explodeaza inainte de a atinge solul si raspandesc un fum sau praf galben si verde. Orice vine in contact moare, fie ca este om, animal sau planta. Timp de un an niciun organism nu va trai aici.Aceste cutii sunt satanice. Oamenii devin negri si carnea cade de pe oasele lor, atat de puternica este otrava. Nimeni din aceste trei armate nu se va mai intoarce acasa. Nici macar un om.

    Apoi vad pe cineva in zbor, venind din est, care arunca ceva in apa de mare, astfel ca ceva ciudat se va intampla. Apa se ridica la fel de mare ca un turn si cade, apoi totul este inundat. Intreaga actiune nu va dura mult timp, vad trei linii. Inseamna trei zile, trei saptamani, trei luni, nu stiu exact, dar nu va trece mult timp.

    Apoi vine un cutremur. Partea de sud a Angliei aluneca in apa, o parte dispare atunci cand acel lucru va pica in apa. Tarile de la mare sunt in pericol sa fie inghitite de apa, valurile vor fi mai mari ca un turn, iar apa va fi inspumata, ca si cum ar fierbe. Insule dispar. Daca acele cutii ajung in apa totul va fi inghitit. Ce e chestia asta, nu stiu. Cand va veni exact, nu stiu. In timpul razboiului vine un intuneric mare. Totul va deveni intuneric, la o zi de la inceperea razboiului. Apoi, va cadea grindina si un cutremur mare vibreaza tot pamantul. Sa nu iesti din case. Luminile nu vor arde, cu exceptia lumanarilor, se opreste curentul. Cine inhaleaza praful, va avea crampe foarte mari si va muri. Nu deschideti ferestrele, acoperiti-le complet cu hartie neagra. In acest razboi vor muri mai multi oameni decat in cele doua razboaie mondiale de dinainte. Vantul va conduce norii de moarte spre est. Orasul cu turn de fier devine victima propriului popor. Ei aprind totul. Revolutie este, si tot ceea ce se intampla este salbatic. Orasul cu turn de fier este in flacari. Dar acest lucru a fost facut de catre propriul popor, nu de cei care au venit din est. Si Italia arde. Acolo vor fi ucisi multi oameni si Papa fuge, dar multi preoti vor fi ucisi, multe biserici distruse. In Rusia, o revolutie izbucneste si un razboi civil. Cadavrele sunt atat de multe incat nu le mai pot scoate in afara drumurilor. Prinicipalii iderii de partid se sinucid. Vad o masa rosie amestecata cu fete galbene, este o revolta generala si ucideri oribile”.

Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer