Un istoric juridic al legalizării perversiunii raporturilor sexuale între persoane de același sex

Articolul 431 din Codul Penal revizuit în 1936 incrimina “actele de inversiune sexuala savârșite între bărbați sau între femei, dacă provoacă scandal public cu închisoarea de la șase luni la doi ani”.

Codul Penal din 1936 a fost revizuit în 1968 cu următoarele modificări și completări: articolul 202 referitor la corupția sexuală a minorilor, articolul 201, relua prevederile fostului articol 431 din codul anterior, care pedepsea “săvârșirea actelor de perversiune sexuală care au produs scandal public” cu închisoarea de la unu la cinci ani, cu mențiunea expresă că “Constituie acte de perversiune sexuală orice acte nefireşti în legătură cu viaţa sexuală, altele decît cele prevăzute în art. 200”.

Articolul 200 dispunea astfel:

“Relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex

Relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex se pedepsesc cu închisoare de la unu la 5 ani.

Fapta prevăzută în alin. 1, săvîrşită asupra unui minor, asupra unei persoane în imposibilitate de a se apăra, ori de a-şi exprima voinţa, sau prin constrîngere, se pedepseşte cu închisoare de 2 la 7 ani.

Dacă fapta prevăzută în alin. 2 are ca urmare vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani, iar dacă are ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani.

Îndemnarea sau ademenirea unei persoane în vederea practicării faptei prevăzute în alin. 1 se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.”

În 1996, ca urmare a presiunilor internaționale și a unor dezbateri intense, alineatul (1) al articolului 200 a fost amendat astfel încât să incrimineze actele homosexuale “săvârșite în public sau dacă au produs scandal public” cu închisoare de la unu la cinci ani. În același timp, la ultimul alineat au fost adăugate prevederi care pedepsesc nu numai “îndemnarea sau ademenirea unei persoane“, ci și “propaganda ori asocierea sau orice alte acte de prozelitism săvârșite în același scop” cu închisoare pe același termen.

Rezoluția 1123/1997 a Consiliului Europei, impunea României prin articolul 14 “să modifice acele dispoziții ale Codului penal care sunt contrare libertăților fundamentale” cu directă referire la dezincriminarea homosexualității, astfel că articolul 200 a fost într-un final abrogat în timpul guvernului PSD condus de Adrian Năstase prin OUG nr. 89/22 iunie 2001. Ordonanța a fost trimisă ambelor camere ale parlamentului spre aprobare.

Toate cultele religioase recunoscute în România la acea vreme, inclusiv Biserica Ortodoxă Română și Biserica Romano-Catolică din România, erau împotriva abrogării. Înainte de votul final, deputaților le-a parvenit o scrisoare din partea PF Teoctist, în care acesta exprima “mâhnirea și îngrijorarea” pe care o produce Bisericii Ortodoxe Române intenția de abrogare a articolului 200 privitor la “practicile contra firii”. “Biserica respinge iubirea necurată, tirania patimilor egoiste și fără rod de viață”, se spune în scrisoareea în care Patriarhul Teoctist îi roagă pe deputați să “reflecteze” asupra deciziei de abrogare a articolului 200.

Camera Deputaților a aprobat ordonanța cu 122 de voturi “pentru”, 63 “împotrivă” și 17 abțineri. Abrogarea articolului 200 a fost apoi aprobată de comisia juridică din Senatul pe 29 august, urmând ca pe 6 septembrie să fie aprobată de Senat versiunea modificată a Codului Penal cu 83 de voturi “pentru”, 32 “împotrivă” și 6 abțineri.

După ce au eliminat relațiile homosexuale din sfera penală, s-a trecut la ofensiva împotriva instituției tradiționale a căsătoriei, prin intermediul cozilor de topor și a alogenilor care doresc distrugerea poporului român prin distrugerea moravurilor acestuia.

Pe 23 februarie 2008, senatorul UDMR Péter Eckstein-Kovács a propus legalizarea parteneriatelor civile care acordau cuplurilor necăsătorite de același sex și de sex opus un număr de drepturi. Conform declarației lui Kovács, “Codul familiei a fost adoptat cu mai mult de 50 de ani în urmă și nu mai reflectă realitățile sociale, atât în cazul homosexualilor cât și al heterosexualililor”. Aceasta a fost prima dată când un politician român a susținut explicit parteneriatul civil pentru cuplurile de același sex. Pe 23 iulie 2008, Péter Eckstein-Kovács a depus proiectul de lege la Senat, însă proiectul a fost respins cu o largă majoritate, semn că limita fusese depășită.

Alt proiect de lege a fost introdus de Viorel Arion, deputat PDL, în februarie 2011. Acesta propunea acordarea unor drepturi maritale atât cuplurilor de același sex, cât și celor de sex opus. Proiectul a primit aviz favorabil de la Comisia Legislativă a Camerei Deputaților dar a fost respins de Guvernul Boc, întrucât Codul Civil și ulterior Codul Familiei nu recunoaște decât căsătoria între un bărbat și o femeie. Astfel, în art. 1 din Codul Familiei se prevedea că “Familia are la baza casatoria liber consimtita intre soti. In relatiile dintre soti, precum si in exercitarea drepturilor fata de copii, barbatul si femeia au drepturi egale. Drepturile parintesti se exercita numai in interesul copiilor. ” ar potrivit art. 25, “Barbatul si femeia au drepturi si obligatii egale in casatorie. ”

Întrucât nu se specifica în mod clar în Codul Familiei că o căsătorie se poate încheia doar între un bărbat și o femeie căci legea folosea expresia “între soți”, la 13 februarie 2008, în Senatul României a fost votat un amendament la Codul Familiei, propus de Senatorul Corneliu Vadim Tudor, liderul Partidului România Mare, pentru a defini explicit căsătoria ca fiind doar între un bărbat și o femeie.

 Amendamentul a fost adoptat cu 38 de voturi pentru, 10 voturi împotrivă și 19 abțineri. Întrucât Camera Deputaților nu a votat amendamentul, proiectul a fost respins.

După abrogarea Codului Familiei, au intrat în vigoare cu multă greutate prevederile noului Cod Civil cu privire la familie, membrii comisiei pentru redactarea proiectului noului Cod Civil fiind asaltați în permanență cu tot felul de cereri și supuși la presiuni de tot felul pentru a permite strecurarea căsătoriilor și parteneriatelor homosexuale în noul Cod Civil. Însă au rezistat, iar rezultatul a fost o înfrângere totală pentru promotorii homosexualității.

Astfel, potrivit art. 277 din noul Cod Civil intitulat Interzicerea sau echivalarea unor forme de convieţuire cu căsătoria se prevede în md clar:

“(1) Este interzisă căsătoria dintre persoane de acelaşi sex.

(2) Căsătoriile dintre persoane de acelaşi sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini nu sunt recunoscute în România.

(3) Parteneriatele civile dintre persoane de sex opus sau de acelaşi sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini nu sunt recunoscute în România.

(4) Dispoziţiile legale privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European rămân aplicabile.”

În aprilie 2013, deputatul Partidului Verde, Remus Cernea a înregistrat o nouă propunere legislativă prin care cerea modificarea prevederilor Codului Civil pentru a se permite căsătoriile și parteneriatele civile între persoane de același sex. Propunerea legislativă a fost respinsă în unanimitate de Comisia Juridică în martie 2014.

Războiul homosexualilor împotriva Constituției României

La 5 iunie 2013, Comisia parlamentară pentru revizuirea Constituției a votat să includă și orientarea sexuală ca aspect protejat împotriva discriminării în noua Constituție. Aceeași comisie a votat în următoarea zi să schimbe definiția căsătoriei, ce exista în formularea anterioară ca “o uniune consensuală între soți” la o formă mai explicită, definind căsătoria drept uniunea legal consimțită “între un barbat și o femeie”. În urma presiunilor internaționale, comisia a renunțat la introducerea în Constituție a celor două amendamente, ceea ce a dat curaj promotorilor relațiilor homosexuale să continue pentru a obține legiferarea căsătoriilor între persoane de același sex, actuala definiție a căsătoriei din Constituția României prevăzând la articolul 48, alineatul (1) că “familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți”.

În aceste condiții, societatea civilă românească s-a mobilizat exemplar sub titulatura de Coaliția pentru Familie, fiind demarată o campanie  care a dus la strângerea a peste 3 milioane de semnături pentru modificarea articolului 48, alineatul (1) din Constituția României, pentru ca acesta să prevadă în mod expres și fără echivoc că “Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”.

Semnăturile au fost strânse cu ajutorul a peste 80.000 de voluntari din toate confesiunile creștine, din mediul urban și rural, de diverse profesii și situații sociale. Reprezentanții Coaliției pentru familie au subliniat că această campanie nu este împotriva homosexualilor, ci pentru apărarea familiei tradiționale românești.

Revizuirea Constituției României se poate face dacă este susținută de minim 500.000 de cetățeni cu drept de vot, în condițiile în care cetățenii care inițiază respectiva revizuire provin din cel puțin jumătate din județele României și, în fiecare dintre aceste județe sau în municipiul București sunt înregistrate cel puțin 20.000 de semnături în sprijinul respectivei inițiative, adunate în decurs de 6 luni. Apoi trebuie verificată de Curtea Constituțională, care are obligația ca în termen de 60 de zile să avizeze favorabil inițiativa, apoi Parlamentul să dezbată în ambele camere proiectul de lege, pentru a cărui adoptare este necesară o majoritate calificată (2/3 din numărul de parlamentari), iar apoi guvernul organizează un referendum prin care populația cu drept de vot decide dacă este de acord sau nu.

În paralel cu dosarul pentru avizarea referendumului privind instituția familiei, Curtea Constituțională mai are înregistrată pe rol excepția de neconstituționalitate invocată de românul Adrian Coman, casatorit la Bruxelles, in 2010, cu partenerul sau, Robert Clabourn Hamilton, care a cerut la recunoasterea casatoriei sale și în România. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate au contestat articolul 277, alin. (2) şi alin. (4) din Codul Civil, care se referă la interzicerea recunoaşterii pe teritoriul României a căsătoriilor între persoane de acelaşi sex încheiate în afara graniţelor, respectiv la libera circulaţie în cadrul Uniunii Europene. Dosarul a avut primul termen de judecată pe data de 20 iulie 2016. A urmat apoi audierea celor doi petenți, pe 20 septembrie și apoi pe 27 octombrie 2016, fapt neobișnuit avându-se în vedere procedura dezbaterilor în fața Curții Constituționale.

La termenul de astăzi 29 noiembrie 2016, judecătorii Curții Constituționale au decis să se consulte cu Curtea Europeana de Justitie, o decizie urmand sa fie anuntata abia la sfarsitul lunii martie, anul viitor.

La Curtea Europeana de Justitie urmeaza sa fie trimise mai multe intrebari, pana cel tarziu 15 decembrie, iar raspunsurile sunt asteptate, in cel mai bun caz, in curs de o luna-doua. Întrebarile vor fi postate si pe site-ul CCR saptamana viitoare, ele fiind propuse de Iustina Ionescu, avocatul cuplului petent, și vizează… surpriză, EXACT clarificarea termenului de “soti”, fapt ce dovedește că scopul real al invocării acestei excepții a fost obținerea unei decizii a Curții care să blocheze referendumul Coaliției pentru Familie.

Prima întrebare adresată Curții Europene de Justiție se referă la felul in care este interpretat termenul “soti” in Directiva 38/2004, respectiv  dacă directiva europeana face referire la conceptul de “soti” indiferent de orientarea sexuala a acestora. Cea de-a doua intrebare adresată Curții Europene de Justiție se referă tratamentul nediscriminatoriu al legislației europene față de cetățenii europeni din diferite țări și aplicarea cu prioritate a acestor prevederi europene, în defavoarea prevederilor din țările membre ale Uniunii Europene, cum este și cazul dispozițiilor din Codul Civil referitoare la definiția familiei.

De remarcat faptul că până în prezent Curtea Constituțională nu a cerut în nici o altă cauză lămuriri din partea Curții Europene de Justiție, situația de astăzi constituind o premieră absolută, cu atât mai mult cu cât în interpretarea prevederilor Constituționale, Curtea Constituțională nu este obligată de lege să țină seama de opinia judecătorilor unei alte Curți, fie ea și Europene. Potrivit Statutului magistraților, judecătorii sunt independenți, în sensul că aceștia au capacitatea și chiar datoria de a interpreta SINGURI dispozițiile legale, fără amestecul altor persoane, aspect consfințit în mod expres chiar în Constituția României, la art. 124 alin. 3.

Stau și mă întreb care este motivul pentru care Curtea Constituțională le caută atâta în coarne celor doi homosexuali, de 5 luni de zile, cu o asemenea delicatețe și atenție – demnă de cauze mai bune. Cum ar fi cauza susținută de jurnalistul Liviu Avram în fața Curții (dar și de subsemnatul), pentru modificarea legii electorale cu privire la reprezentativitatea demersului strângerii de semnături pentru înscrierea candidaților independenți în cursa pentru alegerile locale și parlamentare. Acolo nu era discriminare ? Acolo de ce nu a fost consultată Comisia Europeană și Curtea Europeană de Justiție ?

Concluzionând, consider că noi, cei care vrem să ne apărăm tradițiile și conceptul clasic de căsătorie, trebuie să reacționăm. Să trimitem și noi scrisori, petiții, amicus curiae Către Curtea Constituțională, în care să ne exprimăm susținerea în vederea interpretării termenului de soți în sensul recent consacrat deja în Codul Civil, anume acela de uniune dintre un bărbat și o femeie.

Ia să vedem cum va reacționa onorata Curte când se va trezi cu câteva sute de mii sau chiar milioane de petiții la dosar. Va îndrăzni să înfrunte opinia majorității ? Pe cine reprezintă Constituția României dacă nu pe majoritatea cetățenilor români și opinia acestora despre lege și drepturile fundamentale ?

Cert este că trebuie să acționăm, până când nu este prea târziu.

]]>