Pentru unii, suferințele prin care trec în viață (dezamăgiri, necazuri de tot felul, boală, dureri, moarte) sunt ireconciliabile cu existența unei Ființe Supreme, a cărei esență este iubirea.
Dacă Dumnezeu ne iubește, de ce ne chinuie atât de mult ?! De ce permite atâta suferință în lume ?!
Cei ce gândesc așa, exasperați de chinuri, sfârșesc prin a se revolta împotriva Divinității, repudiind-o.
Dimpotrivă, eu cred că suferința poate fi un bun profesor, cu condiția să îi înțelegi lecțiile. Fără suferință, nu ne-am desprinde niciodată de atașamentele față de această lume. Suferința conține în ea invitația de a ne depăși condiția, pentru a scăpa de durere.
Suferința este motorul evolutiv al întregului Univers, este forța colosală ce distruge orice tipare sau limitări in care ființele ajuns să se complacă, pentru a le determina să își atingă adevăratul potențial.
În agonia suferinței se află îngropate aspirația către Nemărginire, adorația și dăruirea necondiționată a celui ce nu mai are nimic de pierdut in afara durerilor sale insuportabile.
Fără suferință, n-am percepe probabil niciodată natura limitată a fericirii convenționale și am rămâne fără îndoială prizonierii acestei lumi.
Manifestarea permanent perceptibilă a suferinței este Timpul. Timpul este curgere, existență în secvențialitate, devenire, transformare. Fiecare clipă ce se scurge este o pilă care ne șlefuiește dureros atașamentele, o daltă divină ce ne înlătură bucăți din ființa noastră limitată, pentru a ne forța să creștem.
Doar această forță invincibilă a timpului este capabilă să ne scoată din încăpățânarea cu care rămânem fixați în tiparele obișnuinței, doar ea ne poate salva din atașamentele de tot felul în care ne complacem.
Pentru cel cufundat în mirajul legăturilor cu lumea, timpul, suferința și moartea au expresivitatea îngrozitoare a neantului rece, impersonal.
Însă, în spatele aparenței răcelii impersonale a timpului, există totuși acea dragoste infinită a unei gigantice ființe-conștiințe ce ne învăluie clipă de clipă, invitându-ne să o descoperim, descoperindu-ne.
Atunci descoperi că timpul, suferința și moartea sunt inseparabile de Libertate și Beatitudine.
