Daniel Fenechiu Spun public si repet – alaturi de multi romani care inteleg tragedia pe care o traim, ca principala problema a Romaniei este una de coloana vertebrala… Ca am uitat – sau mai bine zis am fost adusi in situatia de a nu mai conta ce credem , de demnitatea nationala , atribut intrisec natiei noastre , care ne-a mobilizat ori de cate ori fiinta noastra nationala a fost pusa in primejdie… Afirm ca independenta si suveranitatea statului roman sau suveranitatea poporului sunt principii care au fost golite de continut de aproape mai toate guvernele post-decembriste, care – in loc sa guverneze Romania in interesul romanilor, au stat si stau in genunchi sau plecate, cu mana intinsa la cancelarile vestului… Fie pentru a obtine in imprumut – care sa le mascheze incompetenta guvernarii, fie pentru recunoasterea lor ca ”politicieni europeni”, fie pentru ca pur si simplu le place vasalitatea… Temenelele si plecaciunile marii majoritati a politicienilor autohtoni pentru a fi primiti 5 minute de un lider din vest, completate cu “punerea cenusii in cap” ori de cate ori dinspre o cancelarie vestica adie o nemultumire sau insusirea si asumarea neconditionata a oricarei sugestii sau recomandari care vine din vest au ajuns caracteristici ale politicii nationale… Din pacate, clasa noastra politica incepe sa semene – din ce in ce mai mult, cu arendasii fanarioti din vremea in care Tarile Romane erau vasale Marii Porti… A critica aceasta stare de lucruri – evidenta si tragica pentru romani, inseamna pentru toti cei fara coloana un demers antieuropean… Desi, din cate stiu si inteleg eu – asa ni s-a explicat in campania care a precedat Referendumul de Aderare la Comunitatea Europeana, Europa este o “casa a natiunilor si popoarelor independente”… Nu sunt antieuropean si nu voi fi niciodata.. Iubesc Europa si o voi iubi mereu! Dar iubesc o Europa a statelor independente si suverane… Si mai presus de toate, iubesc Romania! Si mai cred ca o Romanie puternica, neplecata si nevasala ar fi o tara mult mai respectata la nivel international… Pentru asta insa, avem nevoie de o clasa politica care sa inteleaga, sa vrea si sa poata… Sa inteleaga ca temenelele, plecaciunile si pusul cenusii in cap nu sunt specifice unei tari suverane si independente… Sa vrea sa transforme Romania intro tara cu adevarat europeana.. Si sa poata sa infaptuiasca ceea ce-si doresc romanii… Nu as fi scris acest material daca nu as constata permanent ca, ori de cate ori guvernantii nostri vorbesc de o masura economica, premisa deciziei este “convingerea ” FMI… Nu argumentul economic, nu asteptarile romanilor sau promisiunile electorale, ci…. obtinerea acordului FMI… Sincer, am crezut si mai cred inca faptul ca pe 9 decembrie 2012 romanii au votat pentru partide si oameni care sa conduca o Romanie independenta si suverana si nu pentru vasalizarea Romaniei…. Oare mai conteaza “suveranitatea poporului”? NB. In continuare va prezint un punct de vedere interesant – la care subscriu in mare masura, emis de un europarlamentar PSD – aflat la sfarsit de cariera politica din motive pe care, cu siguranta, le stiti, dl Adrian Severin. Chiar daca scandalul de coruptie in care a fost implicat i-a afectat serios imaginea si credibilitatea, opinia dlui Severin – multa vreme unul din fruntasii PSD, fost ministru de externe si de vreo sapte ani, europarlamentar, este rezultatul unor constatari facute la varful stucturilor europene de un politician care, nu doar ca a fost reprezentativ in ultimii douazeci de ani pentru clasa politica autohtona, dar cunoaste bine si realitatile romanesti… Colonizarea unei națiuni eșuate Romania de azi nu (mai) este o democratie nationala ci o ordine neo-feudala care a faramitat tara intr-o suma de baronate, de oligarhii sau de grupuri de interese locale si a transformat cetatenii in iobagi, in suspusi ai unor potentati parohiali. Romanii de rand au renuntat la drepturile si libertatile cetatenesti in schimbul gratiei protectoare a oligarhilor locali. Spre a-si mentine puterea, amenintata de veleitati endogene si rivalitati exogene, potentatii abuzivi aflati la carma respectivelor baronate, la randul lor, au acceptat ori chiar au cautat arbitrajul corupt si coruptibil al unei conduceri centrale formate din “principi fara tara”. In ceea ce ii priveste pe cei din urma, spre a-si pastra statutul si a-si perpetua sistemul de privilegii garantat de el, acestia au „inchinat” teritoriul asupra caruia domnesc (dar pe care nu-l guverneaza) strainatatii, respectiv noilor imperii european si euro-atlantic. Protectia externa (evident, generos compensata prin cedarea atributelor suveranitatii statale dar si a controlului direct, asupra celor mai strategice active/resurse autohtone) este menita sa descurajeze sau sa contrabalanseze contestarile interne. In fapt, conducatorii (nominali) ai statului roman actual nu mai pot fi inscaunati fara avizul strainatatii si se mentin in scaun doar cu sustinerea ei. Trebuie spus, totusi, ca atitudinea imperiala a UE sau SUA fata de Romania nu este atat rezultatul dorintei acestora cat efectul faptului ca romanii le-au tratat ca si cand ar fi imperii suzerane si astfel, inca o data, forma a creat continut. De asemenea, romanii au „invitat” actorii regionali si globali sa preia conducerea tarii, internationalizand luptele politice interne si lasand impresia, prin nevolnicia cronica a guvernarilor succesive, ca intr-un stat cu semnificatie strategica pentru acei actori, puterea este vacanta. Intr-un atare context si in atari conditii natiunea a devenit un teritoriu, poporul o populatie, statul o colonie, cetateanul un serb iar democratia o impostura. Prima problema a Romaniei nu este, deci, coruptia ci feudalizarea; coruptia este produsul feudalizarii, al unei ordini feudale care functioneaza intr-un invelis institutional democratic ori al unui fond feudal arhaic inghesuit intr-o forma nationala moderna. Actualii conducatori asa-zisi nationali ai Romaniei nu pot rezolva cu adevarat problema coruptiei intrucat eradicarea acesteia ar presupune combaterea feudalizarii. Or, neo-feudalismul este nu doar izvorul coruptiei ci si baza statutului lor. In incercarea de a castiga timp, conducatorii de azi ai tarii ne spun ca Romania se poate moderniza doar lasandu-se civilizata de Occident; adica pornind de la starea de colonie. O colonie in care ei sunt si raman “guvernatori” sau “vice-regi”. Cu alte cuvinte, Romania, ca stat national esuat, ar putea deveni stat national modern numai dupa ce va fi reeducata de metropolele occidentale. Astfel, independenta tarii ar fi abandonata, chipurile, nu spre a obtine garantii externe pentru pastrarea domniilor interne ci pentru a-i reciviliza pe romani si a-i readuce, pe un plan superior, la starea de natiune. Pe de alta parte, celor care deplang colonizarea Romaniei si cheama la actiune impotriva unui atare statut, li se spune ca lupta pentru decolonizare este prematura intrucat “misiunea coloniala” nu s-a incheiat si, deci, opera de civilizare prin colonizare nu este implinita inca. Asadar, teza elitei actuale autoproclamat progresiste a Romaniei neo-feudale, este ca natiunea romana originara, nascuta ca forma fara fond si pervertita apoi de nefastul experiment national-comunist, nu a putut fi modernizata de regimul post-comunist ticalosit si astfel, a esuat. Cel din urma, in loc sa o europenizeze (prin europenizare intelegandu-se preluarea „adevaratului” model de democratie moderna apartinand vestului european si euro-atlantic), in ticalosia lui retrograda, a impins-o spre neo-feudalizare. Cu alte cuvinte, dupa colapsul comunismului real, la confluenta neo-comunismului de tranzitie cu capitalismul de cumetrie a aparut neo-feudalismul. Cum un proces natural de trecere de la statul feudal anacronic la statul national modern ar lua un timp prea indelungat, pastrand si chiar agravand decalajele civilizationale dintre Romania si Occident, ni se propune – sau, mai bine spus, se impune – acceptarea statutului de colonie prin care Occidentul ne modernizeaza direct, rapid si eficient; respectiv se proclama renuntarea la independenta. In cele din urma, redevenita natiune, Romania se va emancipa sau se va autodetermina dinnou; de asta data ca stat-natiune component al Imperiului European de Apus numit UE. Asta se intampla acum in Romania. Sa fie oare acesta unicul drum pe care poate merge Romania spre un destin mai bun? Aceasta mai ales in conditiile in care democratia occidentala este ea insasi in criza iar lumea occidentala, cuprinsa de egoism national, este ea insasi corupta? Este acesta oare drumul pe care si-l doresc romanii? In deruta lor suicidara multi sustin, din nenorocire, un asemenea curs. Multi dar nu cei mai multi. Mai are, insa, importanta optiunea majoritatii romanilor? Cei care cred ca optiunea romanilor este diferita si se bat pentru ca ea sa fie luata in considerare sunt in acelasi timp lideri anti-sistem (sistemul combatut fiind cel neo-feudal si neo-colonial iar nu cel national si democratic, Europa imperiala iar nu Europa federala) si lideri nationali adevarati. Ei sunt combatuti pana la anihilare de adeptii „modernizarii Romaniei prin colonizare”. Anihilarea are loc prin asasinare civica sau politica iar tehnologia folosita este asa-zisa “lupta totala impotriva coruptiei”. O vedem zi de zi, ceas de ceas si in proportie de masa pe ecranele televizoarelor. Astfel, “industria anticoruptiei” care in prezent terorizeaza Romania, a transformat scopul – eradicarea coruptiei care, in realitate se poate realiza doar prin renationalizarea statului – in mijloc – adica in arma pentru lichidarea liderilor nationali, respectiv a celor care urmaresc renasterea natiunii romane prin forte proprii si modernizarea ei prin efort romanesc coerent. Iata cheia care permite intelegerea criteriului de selectie unindu-i pe toti cei trimisi in masina de tocat a fabricilor celui mai corupt si mai anti-national sau anti-romanesc fundamentalism (talibanism) al “anti-coruptiei”. Condamnarea (a se citi „eliminarea”) are loc nu in functie de faptul ca esti necinstit sau cinstit, ca faci parte din cercurile opozitiei sau din cele ale puterii, ca esti fanul Presedintelui sau sustinator al Guvernului, ca esti om politic, om de afaceri sau om de cultura, ca esti bogat sau sarac, ca te pierzi in masa, te situezi in clasa de mijloc sau te ridici in elita. Cei urmariti si condamnati sunt cei care sunt, au potentialul de a fi sau capacitatea de a-i sprijini pe liderii nationali. Adica cei care refuza – explicit sau implicit, intentionat sau neintentionat, din motive corecte sau din motive gresite – atat feudalizarea cat si colonizarea Romaniei. Din aceasta perspectiva miza nu mai este acum modernizarea sau feudalizarea ci supravietuirea sau disparitia natiunii romane ca natiune moderna de sine statatoare. Ca pierzand batalia romanii vor pierde totul, este indiscutabil. O atare disparitie nu va aduce, insa, vreun profit nici Occidentului. Dimpotriva. Numai de ar pricepe la timp aceste adevaruri cei ce mai pot face ceva; fie ei dinauntrul sau din afara sarmanei Romanii! PS – Dupa terminarea redactarii acestui eseu mi-a parvenit o analiza publicata de Deutsche Welle (analiza a carei lectura a fost recomandata pe blogul personal chiar de catre Primul ministru Victor Ponta), potrivit careia „baronii locali sunt legitimi”, respectiv mai legitimi decat conducatorii de la centru ai statului roman. Concluzia este justa doar in conditiile unei ordini neo-feudale intrucat atunci, intr-adevar, „baronii locali” au un „contract social” direct cu poporul, care le este mai loial lor decat institutiilor centrale, in timp ce „principii de la centru”, lipsiti fiind de o „feuda” proprie (fiind, deci, „fara tara”) au exclusiv o legatura indirecta, mediata de cei dintai. Pornind de aici, analistii germani recomanda sa se treaca peste suveranitatea statului roman, se subantelege „ilegitim”, spre a se lucra direct cu „baronii locali cei legitimi”, macar si pentru faptul ca astfel costul „inevitabilei” coruptii romanesti va fi mai mic. Aparent in sprijinul proiectului de „descentralizare administrativa” a Romaniei, aceasta abordare nu are nimic comun cu ideea regionalizarii europene intr-o lume moderna si post-moderna, idee care nu urmareste regionalizarea Europei (cu desfiintarea statelor-natiune) ci europenizarea regiunilor (in scopul consolidarii statelor-natiune). In acest sens, o buna regionalizare sau descentralizare nu trebuie sa aiba la baza, sa consacre si sa legitimizeze puterea oligarhilor locali ci, dimpotriva, sa o desfiinteze si sa o integreze in ordinea democratica nationala romana, precum si in cea transnationala europeana. Ceea ce sugereaza, de fapt, articolul publicat de Deutsche Welle este condamnarea Romaniei la un statut special de tip colonial in cadrul UE. Trist, foarte trist! Grav, foarte grav! Inacceptabil, cu totul inacceptabil! Materialul de mai sus a fost publicat in Cotidianul.ro exact in ziua in care era in desfasurare Consiliul National al PSD, fiind preluat de pe corectnews.com Nu pot sa nu ma intreb si sa nu te intreb domnule Adrian Severin … de ce asa tarziu? Pentru ca acum nu mai ai nimic de pierdut? E trist daca iubirea de Romania si romani si demnitatea nationala se manifesta doar cand…. nu mai avem nimic de pierdut…]]>
Related Stories
December 17, 2024
Michael Patrick Nolan, Baronul Nolan, (10 Septembrie 1928 – 22 ianuarie 2007) a fost judecător în…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, Juridice
December 11, 2024
Când citești bloguri de geopolitică, te molipsești ușor de boala opiniilor, așa cum alții iau…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
December 8, 2024
Foarte mulți români sunt supărați, dezamăgiți și chiar demoralizați de modul în care s-au desfășurat…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
December 5, 2024
”Copiii voștri sunt liberi” – liberi să aleagă neomarxismul, altfel sunt catalogați drept naziști, legionari,…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 4, 2024
Partidul Patrioții Poporului Român (PPR) vă chemă vineri 6 decembrie 2024 ora 18 la Piața…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 4, 2024
Știam că vom fi furați însă nu ne-am imaginat că Sistemul ne va lovi cu…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 4, 2024
Lupta electorală pentru prezidențiale a încetat de mult să mai fie una politică. A devenit…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 3, 2024
Astăzi, în instanță, așteptam să-mi vină rândul la un proces civil, la Judecătorie. În sală…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 17, 2024
Michael Patrick Nolan, Baronul Nolan, (10 Septembrie 1928 – 22 ianuarie 2007) a fost judecător în…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, Juridice
December 11, 2024
Când citești bloguri de geopolitică, te molipsești ușor de boala opiniilor, așa cum alții iau…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
December 8, 2024
Foarte mulți români sunt supărați, dezamăgiți și chiar demoralizați de modul în care s-au desfășurat…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
December 5, 2024
”Copiii voștri sunt liberi” – liberi să aleagă neomarxismul, altfel sunt catalogați drept naziști, legionari,…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 4, 2024
Partidul Patrioții Poporului Român (PPR) vă chemă vineri 6 decembrie 2024 ora 18 la Piața…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 4, 2024
Știam că vom fi furați însă nu ne-am imaginat că Sistemul ne va lovi cu…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 4, 2024
Lupta electorală pentru prezidențiale a încetat de mult să mai fie una politică. A devenit…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 3, 2024
Astăzi, în instanță, așteptam să-mi vină rândul la un proces civil, la Judecătorie. În sală…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale