Existã trei tipuri de minciuni: minciunile, minciunile grosolane ºi statisticile.” (Mark Twain sau Disraeli) “Statisticile sunt precum bikini: dau ceva idei, dar ascund esenþialul.” (Coluche) Cineva spunea cã Dumnezeu i-a dat omului limbajului pentru a-ºi putea ascunde gândurile. Ei bine, omul acela probabil cã n-a vãzut în viaþa lui nicio statisticã. În lucrarea colectivã O artã medie, eseu asupra utilizãrilor sociale ale fotografiei (1965), Cap. 2 – Definiþia socialã a fotografiei , Pierre Bourdieu face o observaþie neaºteptatã: fotografia fixeazã un aspect al realului care nu este niciodatã altceva decât rezultatul unei selecþii arbitrare. Nu ar fi o problemã, numai cã fotografia are o pretenþie interesantã, aceea de a fi adevãratã. Or, în momentul în care între realitatea globalã ºi fotografie intervine un decupaj, realitatea suferã. Iar decupajul nu este niciodatã ingenuu, pentru cã nu este rodul unei întâmplãri, ci al unei decizii constiente. Cineva care are o culturã anume, o viziune asupra lumii, o filosofie, decide care parte din realitate este semnificativã ºi care nu. Poziþionarea camerei într-o anumitã direcþie constituie în sine o minciunã insesizabilã dar teribil de frecventã, minciuna prin omisiune. Probabil cã vã întrebaþi ce anume cautã în acest text referirea la fotografia lui Pierre Bourdieu. Ei bine, înlocuiþi cuvântulfotografie cu statisticã. Reflecþiile rãmân în picioare. Vacciniºtii pretind nici mai mult nici mai puþin cã eficacitatea vaccinurilor este demonstratã statistic. Greºesc din multe puncte de vedere. Întâi de toate cã cifrele ºi corelaþiile lor nu dovedesc niciodatã absolut nimic. Pentru a dovedi ceva ai nevoie de idei, argumente ºi retoricã. Or, acestea nu þin ºi nu vor þine niciodatã de statisticã. Haideþi sã dãm un exemplu la limita vulgaritãþii: indubitabil se poate constata statistic cã procentul infarctului miocardic în populaþie creºte proporþional cu numãrul stâlpilor de electricitate; trebuie cumva sã deducem de aici cã maladiile cardiovasculare sunt provocate de reþeaua de distribuþie a curentului electric? Aici este problema, pentru a stabili o relaþie de tip cauzã-efect trebuie mai mult decât date, trebuie meta-date (cum le numeºte Joel Best în Damned Lies and Statistics). Iar partea ºi mai interesantã este cã meta-data (ideea) vine înaintea statisticii, ba chiar decide ce câmpuri vor figura în tabelul cu date. Pretenþia statisticilor de a da seama despre realitate este jugulatã de faptul cã în spatele lor stã cineva care decide ce anume este relevant din realitate ºi ce nu. Întotdeauna decizia este condiþionatã de o idee prefabricatã care, hocus-pocus, “reiese” ulterior din cifre. E ca un truc fãcut de un prestidigitator, trebuie sã fii deºtept cu premeditare sã nu pici în plasa “omului de ºtiinþã” care-þi întinde sobru statisticile spre consultare. ªi n-ar fi rãu sã ºtim puþin cum se poate minþi cu statistica în mânã. Iar eu vã spun dintr-un început: alegeþi un punct de vedere care sã poatã fi demonstrat statistic ºi vã gãsesc specialistul care sã vã construiascã statistica imbatabilã! În lucrarea sa, How to Lie with Statistics, Darrel Huff explicã unele metode clasice prin care se poate truca un tabel cu date (presupunem cã datele sunt ingenue, în realitatea ºi acestea pot fi trucate grosier, lucru deloc rar): a) se omit datele care deranjeazã – versiunea cea mai comodã, cu consum intelectual minim spre zero. Dacã vreau sã arãt cât de mult câºtig, menþionez salariul brut ºi nu net, dacã vreau sã anunþ cã am o epidemie de rujeolã, spun cã în România s-au înregistrat 675 de cazuri confirmate în primele opt luni ale lui 2016, în timp ce în 2015 au fost doar 7 cazuri confirmate. Atat, numai cifrele astea douã, ºi avem o epidemie de toatã frumuseþea. O sã vedem imediat ce cifre au fost omise, ºi cum se dã totul peste cap. b) se schimbã formula de calcul dupã bunul plac: medie, medianã, quantila. Genul de tertip la care ar trebui sã fim atenþi atunci când se dau cifre legate de salariul mediu din România, de exemplu. Uneori, “mediu” nu înseamnã nici pe departe media aritmeticã între cel mai mic ºi cel mai mare. Salariul “mediu” în România nu este nici pe departe media între salariul minim pe economie ºi salariul lui Mugur Isãrescu. c) se schimbã datele dupã cum bate vântul: dacã eºantionul nu este mulþumitor, se introduce un criteriu suplimentar de selecþie ºi toatã statistica va arãta altfel. Este binecunoscutã formula dupã care se calculeazã coºul de bunuri ºi servicii de bazã, pornind de la care se ajunge la costul vieþii. Ei bine, întrucât acest din urmã parametru creºtea prea mult, pentru a se atenua impactul inflaþiei asupra publicului s-a recurs la o serie de schimbãri pornind de la meta-data urmãtoare: atunci când un consumator nu mai are acces la un produs din cauza preþului prea mare, va apela la un substitut pe care ºi-l va putea permite. În felul acesta se tempereazã escaladarea costului vieþii de câþiva ani încoace. Sã ºtiþi cã de fiecare datã când un politician vã aruncã în faþã cã trãiþi destul de bine raportat la anii trecuþi, el consultã o statisticã ce presupune cã mâncaþi crenvurºti în loc de salam sãsesc ºi beþi Adria în loc de sucuri naturale din fructe. d) se face un sondaj: cu asta intrãm în manipularea de top, pentru cã sondajele se fac la comanda ºi spre satisfacþia clientului; e) se modificã scala graficului, adãugându-se sau scoþându-se efecte de perspectivã. Chiar asta a fãcut Ministerul Sãnãtãþii (ºtiu, e newspeak) prin comunicatul din data de 21.09.2016. Caz clasic de minciunã statisticã, pe care îl vom analiza în continuare. Dar mai întâi sã vedem ce anume ne-a servit MS ca argument pentru vaccinarea industrialã care se coace cu noua lege.
