Soarta cea rea a bunilor samariteni

Biblia povestește cã în 962 i.Hr, din cele 12 triburi din regiunea Samariei, zece au fondat statul Israel, iar alte douã au trãit mai la sud, în Iudeea, cu capitala la Ierusalim. Ce s-a întâlmplat însã de-a lungul mileniilor cu o datã mult mai numeroșii samariteni, frații israeliți ai evreilor. În urmã cu 2.500 de ani, pe muntele sfânt al samaritenilor, Gerizim, se afla un templu impresionant, înconjurat de un zid cu un perimetru de 400 de metri, cu porți de lemn uriașe. În acel moment, celebrul Templu din Ierusalim nu era decât o structurã extrem de simplã. Pe muntele Gerizim au fost descoperite 40.000 de oase ale animalelor sacrificate și inscripții potrivit cãrora acolo se afla “Casa Domnului”. A fost descoperit si un inel gravat cu simbolurile YHWH (Yahweh). Toate acestea semnificã cã tempul de la Ierusalim, situat la doar 50 de kilometric distanțã, avea un rival important, scrie Der Spiegel. Acum, cercetãtorii încearcã sã afle care dintre cele douã temple merita, în acea perioadã, statutul de Casã a Domnului. În urmã cu 2.500 de ani, samaritenii aveau un avantaj, la fel și Muntele Gerizim. Avram, pãrintele israeliților, s-a oprit aici, pentru cã a avut o viziune. Mai târziu, Iacob a hotãrât sã construiascã aici Templul. În a cincea carte a lui Moise, israeliților li se cere sã construiasca acest templu. Tot aici, profetul le cere credincioșilor ca șase dintre triburi sã urce pe muntele Gerizim și sã cearã binecuvântarea, iar alte șase triburi sã urce pe muntele Ebal, pentru a lansa blesteme. Acesta este modul în care a avut loc preluarea stãpânirii asupra Pãmântului Sfânt. Acum însã, Tora nu mai menționeazã de templul de pe muntele Gerizim, aa cum o fac cele mai vechi texte biblice. Ștergerea acestor mențiuni s-a fãcut în jurul anului 150 i.Hr și nu au fost pãstrate decât relatãrile despre blestemele de pe muntele Ebal, cu o conotație negativã. Samaritenii, deși mai numeroși, au pierdut în fața evreilor, pentru cã au suferit de pe urma invaziilor asirienilor. Astfel, Samaria, un oraș mult mai mare decât Ierusalimul care nu avea decât 1.500 de locuitori în anul 1.000 i.Hr, a dispãrut, în timp ce Ierusalimul a devenit tot mai populat, datoritã samaritenilor, frații israeliți ai evreilor. Samaritenii nu sunt portretizați pozitiv in Biblie, unde se aratã cã sângele lor era impur, amestecat cu cel al invadatorilor. In anul 128 i.Hr, tempul de pe Muntele Gerizim era impunãtor, însã liderul macabeu Ioan Hyrcanos a condus o armatã care a ars din temelii contrucția. În zilele noastre, o datã puternica comunitate samariteanã nu are decât dreptul la un reprezentant în parlamentul palestinian și menține legãturi cu Națiunile Unite. Secta samaritenilor este concentratã în Kiryat Luza, în apropiere de Nablus, unde trãiesc 367 de persoane. Preceptele religioase sunt atât de dure, încât nimeni nu face focul de sabat, iar femeile la menstruație sunt închise timp de șapte zile în încãperi speciale. Întreaga comunitate nu crede decât în învãțãturile scrise ale lui Moise (Geneza, Exodul, Leviticul, Numerii, Deuteronomul). Pentru cã toate cãsãtoriile au loc în cadrul comunitãții, maladiile genetice fac victime mereu printre samariteni. Ei suferã deseori de distrofie muscularã și de sindromul Usher, care duce la orbire și pierderea auzului.