Sâmbãtã, 24 septembrie, 2011, filiala Bacãu a Partidului Pentru Patrie a organizat la Buhuºi o slujbã religioasã comemorativã închinatã grupului de trei legionari asasinaþi în anul 1939. Execuþia a avut loc alãturi de o lizierã de salcâmi din mãrginimea oraºului Buhuºi, lângã ºoseaua care ºerpuieºte spre marile pãduri ale Runcului, unde s-a ctitorit în timpul voievodului ªtefan cel Mare o mãnãstire. Aici este o rãscruce de drumuri ducând spre ea, precum ºi spre mãnãstirea de maici de la Ciolpani ºi spre localitatea Marginea. Execuþia din 1939 a fost una dintre cele 254 comandate în toatã þara, în urma asasinãrii la Bucureºti, de cãtre legionari, a primului ministru Armand Cãlinescu. Faþã de faptele de bravadã sau cruzime ale unor legionari, s-a rãspuns atunci cu represalii generalizate faþã de întreaga Miºcare legionarã, dându-se ordin de execuþie a câte trei sau mai mulþi legionari, din fiecare judeþ. Aceasta deºi în cazul asasinãrii primului ministru Armand Cãlinescu fãptaºii se predaserã ºi au fost condamnaþi. Printre victimele ordinului de execuþie dat de Guvern, s-au numãrat ºi cei trei legionari de la Buhuºi, care au reprezentat lotul judeþului Neamþ (Buhuºiul, în acea perioadã fiind încorporat administrativ teritorial acestui judeþ). Ei au fost arestaþi în schimbul doi, la fabrica de postav din localitate ºi transportaþi în câmp, unde fãrã nicio judecatã au fost împuºcaþi. Se numeau: Avãdanei Vasile, Mãlinici Nicolae ºi Puiu Vasile. Din unele mãrturii s-a aflat cã legionarul Puiu Vasile, deºi rãnit sub tirul de gloanþe, fiind un bãrbat cu o constituþie fizicã atleticã ºi o trãsãturã temperamentalã eroicã, deosebit de demn ºi dârz, a încercat dezarmarea unui jandarm din plutonul de execuþie. Jandarmul, însã, a dejucat o întorsãturã de situaþii ce îi putea pune într-un mare pericol pe toþi cei din pluton, în cazul în care carabina ar fi fost capturatã de cãtre legionar ºi, cu sânge rece, i-a secþionat cu baioneta venele de la mâna stângã, ceea ce a fãcut ca legionarul Puiu Vasile sã se prãbuºeascã, fãrã putinþa de a mai lupta. Potrivit aceloraºi mãrturii, se mai presupune cã, în chiar momentele când condamnaþii mai sângerau, culcaþi la pãmânt de rafalele plutonului de execuþie, a sosit cu o maºinã o delegaþie a jandarmeriei Bacãu, care aducea un ordin de amnistie. A fost însã cu numai câteva minute prea târziu. Dacã este realã aceastã ipotezã, cu atât mai mare este mirarea pentru faptul cã cele trei trupuri ucise au fost lãsate mai multe zile sub cerul liber, spre a fi vãzute, cu scopul de avertizare, de cãtre localnici. Sunt mãrturii despre faptul cã au fost aduºi organizat muncitori de la fabrica textilã ºi ºcolari, pentru a privi cadavrele descompuse ºi ciuntite de corbi ºi jivine. În semn de comemorare, în locul în care s-a executat asasinatul, s-a ridicat o cruce, iar reprezentanþii partidului Pentru Patrie fac demersuri de legalitate, pentru construirea unui monument, având, dupã precizarea lor, permisiunea Consiliului Local exprimatã prin primarul aºezãrii, Ionel Turcea. Parastasul a fost oficiat de cãtre preotul paroh al parohiei Sf Trei Ierarhi, Florin Pelin. Au fost prezenþi din partea Partidului Pentru Patrie, organizaþia Bacãu, foºti membri ai Miºcãrii legionare Gheorghe Mântulescu ºi Petru Velescu, precum ºi un reprezentant al aripei tinere a partidului, ªtefan Moisã, fratele preºedintelui de filialã Bacãu, Mihai Moisã. Ei au transmis mesajul omagiului ºi recunoºtinþei preºedintelui organizaþiei naþionale a partidului, Gheorghe Iulian. Din partea organizaþiei Buhuºi a Partidului Pentru Patrie au participat G. Ovidiu ºi G. Ghirvu. Au participat, de asemenea, simpatizanþi locali. Dupã serviciul de parastas s-au depãnat memorii ale unei epoci în care capitolul care priveºte adevãrul istoric despre Miºcarea legionarã din România este insuficient ºi confuz abordat astãzi. Astfel, fostul legionar, Gheorghe Mântulescu, în vârstã de 90 de ani, a rememorat anii de puºcãrie politicã „nedreaptã ºi inumanã”, dupã propriile-i mãrturisiri, între anii 1941-1964. El a fost arestat când era licean, fiind pus în libertate la vârsta deplinei maturitãþi, dupã douãzeci ºi trei de ani de pedeapsã, pentru motivul cã a activat în cadrul Frãþiei de Cruce. Celãlalt fost legionar, acum la vârsta senectuþii – 87 de ani – Petru Velescu este fratele liderului legionar Viorel Velescu, cel care, spune Petru Velescu, în anul 1945 a instrumentat printr-un memoriu înaintat Tribunalului de la Nurenberg, cererea de exonerare a vinei Miºcãrii legionare din România, pe baza cãreia s-a admis acþiunea ºi s-a constatat nevinovãþia. Faþã de acest act, în mãsura în care este real se probeazã oarecum confuzia ºi neºtiinþa, ori într-o mai micã sau mai mare mãsurã, lipsa de responsabilitate ori chiar comportamentul tendenþios, dacã unii edili înþeleg sã rãspundã prin deplinã neutralitate acestor acþiuni de recomemorare a unor momente ale istoriei, pe care, vrând, nevrând, prin forþa împrejurãrilor, naþiunea trebuie sã ºi le asume. De asemenea, ele se cer dezbãtute ºi dezvãluite, cu atât mai mult cu cât adevãrul despre Miºcarea legionarã din România continuã sã rãmânã, ca atâtea adevãruri istorice, dincolo de marea cortinã a cenzurii…! (Ioana Gherghel) Sursa:http://informatorulmoldovei.ro]]>
Related Stories
December 17, 2024
Michael Patrick Nolan, Baronul Nolan, (10 Septembrie 1928 – 22 ianuarie 2007) a fost judecător în…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, Juridice
December 11, 2024
Când citești bloguri de geopolitică, te molipsești ușor de boala opiniilor, așa cum alții iau…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
December 8, 2024
Foarte mulți români sunt supărați, dezamăgiți și chiar demoralizați de modul în care s-au desfășurat…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
December 5, 2024
”Copiii voștri sunt liberi” – liberi să aleagă neomarxismul, altfel sunt catalogați drept naziști, legionari,…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 4, 2024
Partidul Patrioții Poporului Român (PPR) vă chemă vineri 6 decembrie 2024 ora 18 la Piața…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 4, 2024
Știam că vom fi furați însă nu ne-am imaginat că Sistemul ne va lovi cu…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 4, 2024
Lupta electorală pentru prezidențiale a încetat de mult să mai fie una politică. A devenit…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 3, 2024
Astăzi, în instanță, așteptam să-mi vină rândul la un proces civil, la Judecătorie. În sală…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 17, 2024
Michael Patrick Nolan, Baronul Nolan, (10 Septembrie 1928 – 22 ianuarie 2007) a fost judecător în…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, Juridice
December 11, 2024
Când citești bloguri de geopolitică, te molipsești ușor de boala opiniilor, așa cum alții iau…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
December 8, 2024
Foarte mulți români sunt supărați, dezamăgiți și chiar demoralizați de modul în care s-au desfășurat…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
December 5, 2024
”Copiii voștri sunt liberi” – liberi să aleagă neomarxismul, altfel sunt catalogați drept naziști, legionari,…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 4, 2024
Partidul Patrioții Poporului Român (PPR) vă chemă vineri 6 decembrie 2024 ora 18 la Piața…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 4, 2024
Știam că vom fi furați însă nu ne-am imaginat că Sistemul ne va lovi cu…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 4, 2024
Lupta electorală pentru prezidențiale a încetat de mult să mai fie una politică. A devenit…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 3, 2024
Astăzi, în instanță, așteptam să-mi vină rândul la un proces civil, la Judecătorie. În sală…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale