Redau în continuare video ºi text, Declaraþia politicã susþinutã de la tribuna Senatului României de cãtre dl. senator Daniel Fenechiu la data de 03.05.2017 pe tema proiectului de lege al vaccinãrii obligatorii.
Declaraþie politicã a Senatorului PNL Daniel Fenechiu Vaccinarea pediatricã – obligatie sau opþiune Stimaþi colegi, Zilele acestea se aflã în dezbatere publicã pe site-ul Ministerului Sãnãtãþii proiectul de lege privind organizarea și finanțarea activitãții de vaccinare a populației în România. Proiectul gândit de tehnocraþii guvernului Cioloº, a fost preluat ºi promovat de guvernul Grindeanu, în ciuda criticilor aduse de PSD miniºtrilor lui Dacian Cioloº privind profesionalismul în activitatea desfãºuratã. În argumentaþia publicã fãcutã de reprezentanþii Ministerului Sãnãtãþii privind necesitatea impunerii obligativitãþii vaccinurilor pentru copii, s-a arãtat cã în România copii mor din cauza lipsei vaccinãrii. Sau a vaccinurilor, ceea ce nu este totuna. În condiþiile în care de cel puþin 6 luni de zile în România nu se mai gãsesc pe nicãieri vaccinuri pentru imunizarea hexavalentã, Guvernul pare mai mult preocupat de construirea unui cadru legal ce prevede sancþiuni ºi constrângeri la adresa pãrinþilor, decât de asigurarea efectivã a vaccinurilor pentru copii. De anul trecut, de când a expirat contractul de import al Polisano pentru vaccinuri pedriatice, guvernãrile Cioloº ºi Grindeanu nu au fost în stare sã asigure organizarea licitaþiei pentru achiziþia de vaccinuri pentru copii. Au gãsit o soluþie provizorie prin blocarea exporturilor paralele de vaccin ale marilor distribuitori, ºi distribuirea acestora în România. Într-un fel, acest gest transformã guvernul Grindeanu într-un Robin Hood instituþional, care jefuieºte companiile bogate pentru a distribui prada cetãþenilor sãraci. Însã proiectul de lege al vaccinãrii în forma sa actualã, este un proiect utopic, nerealist care nu þine cont de realitatea tristã din þarã. Cum sã impui vaccinarea obligatorie a tuturor copiilor când sunt sate în România în care medicii nu pot asigura refrigerarea vaccinurilor ? Cum sã propui obligativitatea vaccinãrii când nu poþi asigura familiilor cu copii condiþii minime de igienã ºi alimentaþie – care sunt sursele principale de îmbolnãvire ? De ce sã sancþionezi copii nevaccinaþi cu excluderea din colectivitate la nivel ºcolar pentru lipsa vaccinãrii, când dreptul la educaþie este garantat de Constituþie ? Pânã la urmã, care este logica unei astfel de mãsuri ? Cine se aflã în pericol de fapt: copilul nevaccinat sau cel vaccinat din colectivitate ? Revenind însã la întrebarea de o sutã de puncte: este necesarã ºi oportunã legiferarea obligativitãþii vaccinãrii copiilor ? În condiþiile în care tot mai multe voci, inclusiv de medici, bine documentate, afirmã cã vaccinurile actuale, produse prin metode moderne, sunt surse de îmbolnãvire pentru copii, ne punem întrebarea legitimã dacã acestea nu cumva fac mai mult rãu decât bine, producând la unii copii efecte adverse grave – doar pentru a preveni o ipoteticã îmbolnãvire. În Statele Unite ale Americii, instanþele de judecatã specializate în litigiile provocate de vaccinuri au soluþionat în perioada 1988-2008 un numãr de 2.263 plângeri privind autismul ºi 2865 de plângeri privind alte afecþiuni decât autismul, declanºate de vaccinarea copiilor. 925 de cazuri au fost admise, compensaþiile bãneºti totalizând uriaºa cifrã de 847 milioane de dolari. Avem deci recunoaºterea oficialã a faptului cã vaccinarea poate declanºa boli grave precum autismul, desigur pe fondul unor sensibilitãþi sau probleme preexistente la copil. În aceste condiþii, este necesar ca legea vaccinãrii sã nu impunã mãsuri obligatorii pãrinþilor ºi medicilor înainte de a impune standarde ºi teste care sã fie în mãsurã sã depisteze copii sensibili înainte de vaccinare, aºa cum deja se procedeazã în unele State Europene. Dincolo de pofta de profit a unora care vãd în vaccinarea obligatorie o mega afacere cu Statul, trebuie sã ne asigurãm cã nu vom ajunge sã nenorocim generaþii întregi de copii cu vaccinuri insuficient testate, care pot produce îmbolnãvirea gravã a unor copii mai sensibili. Sã nu uitãm cã pânã în 2012 vaccinurile pediatrice conþineau timerosal, compus organo-mercuric cu toxicitate ridicatã ºi doar scandalurile mediatizate privind explozia de efecte adverse au dus la retragerea acestei substanþe din vaccinurile pentru copii. Moral ºi firesc este ca, dacã existã cea mai micã ºansã sã îmbolnãvim fie ºi un singur copil cu aceastã vaccinarie obligatorie, sã luãm mãsuri pentru ca acest lucru sã nu se producã. În condiþiile în care astãzi, în România, se moare datoritã hepatitei de tip C, deoarece bolnavii înscriºi pe lipsa de aºteptare nu pot beneficia de tratamentul gratuit fãrã interferon, cu VIEKIRAX, astãzi când bolnavii de cancer ºi leucemie nu au acces la tratamentele schemele de tratament de ultimã generaþie, existente în toatã Europa, ne întrebãm pe bunã dreptate ce este mai important: sã salvãm vieþi sau sã prevenim niºte îmbolnãviri ipotetice ?! Cerem guvernului Grindeanu sã trateze în mod responsabil ºi matur chestiunea obligativitãþii vaccinãrii, ºi sã analizeze cu atenþie toate datele ºi statisticile privind rezultatele vaccinãrilor din anii anteriori. Cãci aºa cum rezultã din datele oferite de Institutul Naþional de Statisticã ºi site-ul Ministerului Sãnãtãþii, lucrurile stau exact invers decât ni le prezintã guvernul. Iatã un exemplu succint, cu datele privind cazurile de rujeolã din România, confirmate înntre anii 2009-2016, ºi acoperirea vaccinalã. Observãm cã în realitate gradul de acoperire vaccinalã cu vaccinul RRO nu a avut nici o relevanþã din perspectivã epidemicã, cea mai mare epidemie de rujeolã din ultimii 10 ani producându-se în anul cu cel mai bun procent de vaccinare, de peste 95% din populaþia de copii. În aceste condiþii, ne întrebãm pe bunã dreptate dacã vaccinurile chiar sunt atât de eficiente precum ni se spune ºi dacã nu cumva responsabilii din Ministerul Sãnãtãþii ignorã în mod deliberat concluziile oferite aceste statistici. Având în vedere cã societatea civilã este intens preocupatã de acest subiect, solicit Guvernului Grindeanu sã retragã proiectul de lege privind organizarea și finanțarea activitãții de vaccinare a populației în România ºi sã-l refacã integral, þinând cont ºi de aspectele ce þin de siguranþa vaccinurilor, de viaþa ºi sãnãtatea copiilor noºtri.]]>Related Stories
December 17, 2024
Michael Patrick Nolan, Baronul Nolan, (10 Septembrie 1928 – 22 ianuarie 2007) a fost judecător în…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, Juridice
December 11, 2024
Când citești bloguri de geopolitică, te molipsești ușor de boala opiniilor, așa cum alții iau…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
December 8, 2024
Foarte mulți români sunt supărați, dezamăgiți și chiar demoralizați de modul în care s-au desfășurat…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
December 5, 2024
”Copiii voștri sunt liberi” – liberi să aleagă neomarxismul, altfel sunt catalogați drept naziști, legionari,…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 4, 2024
Partidul Patrioții Poporului Român (PPR) vă chemă vineri 6 decembrie 2024 ora 18 la Piața…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 4, 2024
Știam că vom fi furați însă nu ne-am imaginat că Sistemul ne va lovi cu…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 4, 2024
Lupta electorală pentru prezidențiale a încetat de mult să mai fie una politică. A devenit…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 3, 2024
Astăzi, în instanță, așteptam să-mi vină rândul la un proces civil, la Judecătorie. În sală…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 17, 2024
Michael Patrick Nolan, Baronul Nolan, (10 Septembrie 1928 – 22 ianuarie 2007) a fost judecător în…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, Juridice
December 11, 2024
Când citești bloguri de geopolitică, te molipsești ușor de boala opiniilor, așa cum alții iau…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
December 8, 2024
Foarte mulți români sunt supărați, dezamăgiți și chiar demoralizați de modul în care s-au desfășurat…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
December 5, 2024
”Copiii voștri sunt liberi” – liberi să aleagă neomarxismul, altfel sunt catalogați drept naziști, legionari,…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 4, 2024
Partidul Patrioții Poporului Român (PPR) vă chemă vineri 6 decembrie 2024 ora 18 la Piața…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 4, 2024
Știam că vom fi furați însă nu ne-am imaginat că Sistemul ne va lovi cu…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 4, 2024
Lupta electorală pentru prezidențiale a încetat de mult să mai fie una politică. A devenit…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 3, 2024
Astăzi, în instanță, așteptam să-mi vină rândul la un proces civil, la Judecătorie. În sală…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale