Trãiesc flãmând, trãiesc o bucurie,
Frumoasã ca un crin din Paradis,
Potirul florii e mereu deschis
ªi-i plin cu lacrimi ºi cu apã vie;
Potirul florii e o-mpãrãþie.
Când rãii mã defaimã ºi mã-njurã
ªi-n clocot de mânie ura-ºi varsã,
Potirul lacrimilor se revarsã
ªi-mi primeneste sufletul de zgurã,
Atunci Iisus de mine mult Se-ndurã.
Sub crucea grea ce mã apasã sânger
Cu trupu-ncovoiat de neputinþã,
Din când în când din cer coboar-un înger
ªi sufletul mi-l umple cu credinþã;
M-apropii tot mai mult de biruinþã.
Sursa: Blogul Mândria de a fi român
]]>