Existã o viziune particularã asupra existenței, care vede viața și intrarea în viațã a individului ca pe un șir de cataclisme și mici nenorociri ce șocheazã pas cu pas indivdul. De la naștere și pânã la moarte suntem supuși agresiunii factorilor externi. Cãldurã-frig, întuneric-luminã, plãcere-durere, liniște-gãlãgie, toate aceste extreme ale mijloacelor noastre de percepție ne relativizeazã și subiectivizeazã experiențele. Citeam undeva cã nevestele actorilor John Travolta și Tom Cruise au nãscut în tãcere, fãrã a avea voie sã țipe la naștere, potrivit dogmei scientologice, pentru a diminua cât mai mult șocul venirii pe lume asupra nou nãscutului și a nu îi provoca acestuia traume psihice. Efectul invaziv al Exteriorului asupra individualitãții se traduce la nivel fizic printr-o stare de contracție, care la nivel emoțional ia forma fricii. Frica apare din limitarea noastrã ca indivizi în raport cu necunoscutul dinafara noastrã, perceput ca un potențial agresor. Nu s-a inventat încã un vaccin pentru fricã, însã ea poate fi diminuatã prin adaptare la factorii externi și prin educație. Pentru omul modern, “corect politic”, care refuzã adevãrurile elementare printr-o simplã schimbare a denumirii acestora(exemple sunt destule: țiganii sunt rromi, ciorile/negrii sunt oameni de culoare, furãciunile statului se numesc impozite, hoțiile bancherilor se numesc credite, etc.) FRICA dobândește numele de “stress”. Auzim mereu în mass media cã stress-ul face victime, îmbolnãvește și chiar omoarã uneori, iar oamenii sunt învãțați sã își reducã stressul (caracterizat prin încordare). Oamenii se consumã, sunt STRESAȚI și acceptã aceastã stare ca pe un titlu de glorie, cãci asta înseamnã cã au responsabilitãți și obligații, duc greul lumii pe umeri, deci trebuie respectați pentru asta. Cu alte cuvinte, am cosmetizat FRICA, mascând-o sub cuvântul STRESS și fãcând din ea un titlu de glorie, ratând în acest fel șansa de a identifica adevãratele cauze ale fricii și antidotul lor. Adevãrul este cã ne-am nãscut și ne trãim viețile noastre de vite cuvântãtoare într-un țarc aurit, cu gratii din FRICÃ, pe care nici nu le mai conștientizãm, așa de tare ne-am obișnuit cu ele. Iar aceastã fricã ne roade tãcut, precum un cancer, ne suge vlaga, viața din noi, ne obosește, ne îmbolnãvește, ne macinã și ne terminã prematur. Arhitecții din umbrã ai societãții cultivã frica prin toate mijloacele (filme de groazã, atentate, insecuritate economicã și socialã) și o exhibã la maxim, ca pe un mijloc eficace de control al populației. Sã dau și câteva exemple, câțiva indicatori comuni ai fricii din societatea noastrã de papițoi de consum: –          PARCAGII. Cum a apãrut aceastã specie de țigani vânturãtori din mâini, care nu muncesc nimic, doar pãzesc doi metri pãtrați de trotuar – de parcã i-a pus cineva stãpâni pe bucata aia de SPAȚIU PUBLIC ?! Este cel mai bun exemplu de produs al unei societãți bolnave de fricã. Acești parcagii se hrãnesc din frica noastrã, a tuturor celor care le dãm bani “sã aibã grijã de mașinã”. Cãci asta face parcagiul ; fluturã frenetic din mâini când vede o mașinã, o îndrumã chipurile pe locul de parcare pãzit de el, de parcã e proprietatea lui, și pe care l-ai fi remarcat oricum și tu, și se milogește de tine sã îi dai și lui “de o cafea”. În locurile “bune”, cum ar fi cele din zonele unor cluburi sau baruri de noapte, acești parcagii devin chiar obraznici, vociferând dacã le dai prea puțin. Iar tu, de fricã sã nu îți gãsești mașina zgâriatã sau cu ștergãtoarele îndoite, le dai bani PENTRU NIMIC. Eu am dezvoltat o reacție instinctivã de respingere fațã de orice tehnicã de manipulare prin fricã, și reacționez violent, mai ales în cazul parcagiilor.