La aeroportul din Frankfurt doi soldaþi americani au fost împuºcaþi miercuri, 2 martie. Potrivit premierului landului Hessa, Boris Rhein, atacatorul, arestat la scurt timp dupã atentat, provine din Kosovo.
La puþin timp dupã atentatul din faþa Terminalului 2 al aeroportului din Frankfurt asupra unui atobuz care transporta soldaþi amiericani, soldat cu douã victime, la faþa locului se aflau echipe ale poliþiei ºi pompierilor, dar ºi reprezentanþi ai armatei americane. Potrivit purtãtorului de cuvânt al poliþiei din Frankfurt, Andre Sturmeid, motivul atentatului este “încã neclar”. Premierul landului Hessa, Boris Rhein, schiþeazã evoluþia evenimentelor: “În momentul de faþã ºtim cã fãptaºul în vârstã de 21 de ani, nãscut în Kosovo ºi rezident în Frankfurt, a împuºcat aici doi soldaþi americani. În mod evident a împuºcat prima victimã în faþa autobuzului, dupã care a intrat în autobuz ºi a împuºcat ºoferul.” Alþi doi soldaþi au fost grav rãniþi în atentat ºi transportaþi de urgenþã la spital. Fãptaºul a fost arestat la scurt timp dupã atentat de poliþia federalã fiind în prezent chestionat. Motivul atentatului nu este încã cunoscut. Martori oculari au relatat cã fãptaºul ar fi strigat “Allahu akbar” – adicã “Allah e mare” – înainte de a deschide focul. Purtãtorul de cuvânt al poliþiei, Andre Sturmeid, sperã cã anchetatorii vor afla mai multe amãnunte din relatãrile martorilor. “Existã martori care sunt chestionaþi chiar acum. ªtim cã în apropierea autobuzului s-au mai aflat ºi alte persoane”, a spus Sturmeid. Poliþia militarã americanã este de asemenea implicatã în anchetã. Unul din purtãtorii de cuvânt ai bazei militare americane din Europa a explicat cã soldaþii aterizaserã la Frankfurt cu un avion de pasageri din Londra ºi erau în drum spre baza militarã din Ramstein în Renania-Palatinat, pentru a pleca de acolo în scurt timp spre Afganistan sau Irak. Reacþii internaþionale Cancelarul german Angela Merkel ºi ministrul de externe german, Guido Westerwelle au declarat cã guvernul de la Berlin va face tot posibilul pentru a clarifica situaþia. Preºedintele american Barack Obama a declarat: “Sunt întristat ºi ºocat de acest atentat care fãcut douã victime americane, rãnind alte douã. Vreau sã fie bine înþeles cã vom depune toate eforturile pentru a afla cum a fost posibil un atentat atât de înfiorãtor ºi vom coopera strâns cu autoritãþile germane pentru a fi siguri cã responsabilii vor fi traºi la rãspundere în faþa justiþiei.” Guvernul din Kosovo a calificat atentatul drept “îngrozitor” ºi “monstruos”, anunþând cã statul este profund îndatorat Statelor Unite pentru sprijinul acordat în procesul de desprindere de Serbia în februarie 2008. Executivul din Kosovo a þinut sã adauge cã populaþia þãrii condamnã “cu hotãrâre fapta laºã” de la Frankfurt. Un poliþist de rang înalt de la Pristina a declarat pentru agenþia de ºtiri AFP cã fãptaºul este probabil un albanez din regiunea Mitrovica din nordul þãrii. Deustche Welle Romania Autori: Roman Warschauer/AFP/ Maria Pascu Redactor: Laurenþiu Diaconu-Colintineanu comentariu rapcea.ro am toatã compasiunea pentru soldații omorâți sau rãniți și familiile lor. Totuși, nu pot sã nu remarc un lucru: dupã atâta campanie de manipulare împotriva sârbilor creștini ortodocși, în care americanii au mediatizat intens și exclusiv doar suferința musulmanilor albanezi, în detrimentul patrioților sârbi care își apãrau țara de veneticii albanezi, iatã cã America își primește lecția. Lecția de istorie: ”Cine ridicã sabia, de sabie va pieri”. ]]>Related Stories
December 17, 2024
Michael Patrick Nolan, Baronul Nolan, (10 Septembrie 1928 – 22 ianuarie 2007) a fost judecător în…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, Juridice
December 11, 2024
Când citești bloguri de geopolitică, te molipsești ușor de boala opiniilor, așa cum alții iau…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
December 8, 2024
Foarte mulți români sunt supărați, dezamăgiți și chiar demoralizați de modul în care s-au desfășurat…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
December 5, 2024
”Copiii voștri sunt liberi” – liberi să aleagă neomarxismul, altfel sunt catalogați drept naziști, legionari,…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 4, 2024
Partidul Patrioții Poporului Român (PPR) vă chemă vineri 6 decembrie 2024 ora 18 la Piața…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 4, 2024
Știam că vom fi furați însă nu ne-am imaginat că Sistemul ne va lovi cu…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 4, 2024
Lupta electorală pentru prezidențiale a încetat de mult să mai fie una politică. A devenit…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 3, 2024
Astăzi, în instanță, așteptam să-mi vină rândul la un proces civil, la Judecătorie. În sală…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 17, 2024
Michael Patrick Nolan, Baronul Nolan, (10 Septembrie 1928 – 22 ianuarie 2007) a fost judecător în…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, Juridice
December 11, 2024
Când citești bloguri de geopolitică, te molipsești ușor de boala opiniilor, așa cum alții iau…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
December 8, 2024
Foarte mulți români sunt supărați, dezamăgiți și chiar demoralizați de modul în care s-au desfășurat…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
December 5, 2024
”Copiii voștri sunt liberi” – liberi să aleagă neomarxismul, altfel sunt catalogați drept naziști, legionari,…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 4, 2024
Partidul Patrioții Poporului Român (PPR) vă chemă vineri 6 decembrie 2024 ora 18 la Piața…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 4, 2024
Știam că vom fi furați însă nu ne-am imaginat că Sistemul ne va lovi cu…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 4, 2024
Lupta electorală pentru prezidențiale a încetat de mult să mai fie una politică. A devenit…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 3, 2024
Astăzi, în instanță, așteptam să-mi vină rândul la un proces civil, la Judecătorie. În sală…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale