Putem vorbi despre yoga și Hristos ?

iubeºte tatãl sau mama mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine” (Mt. 10, 37), adicã morții cu morții iar vii cu vii, chemând-o cu alte cuvinte sã își lase tatãl în spital în grija medicilor și a Proniei Cerești, și sã vinã cu el în tabãrã, sã nu piardã șansa evoluției spirituale accelerate (îi mai aducea ca argumente și ”legenda” cã la o singurã spiralã de herculane, arde karma de suferințã pe zeci de vieți, și își poate ajuta astfel mai bine și tatãl bolnav) !!! I-a mai ”servit” cu deplinã seninãtate (în timp ce ea era înnebunitã de durere cã tatãl ei moare în chinuri, de cancer) și textul cu karma pe care fiecare trebuie sã și-o ”ardã” individual, despre faptul cã suferința este un bun învãțãtor și cã nu trebuie sã te interpui între lecția pe care o are cineva de învãțat și persoana respectivã, pentru cã altfel ”riști” sã preiei karma negativã a respectivului, și ajungi sã suferi în locul lui (chiar sã te îmbolnãvești), și nici el tot nu învațã nimic din asta ! Mã limitez la aceste douã exemple recente, dar emblematice pentru atitudinile de viațã ale cursanților de la MISA. Poate ar fi trebuit sã dau și un exemplu cu femei, sã nu se spunã cã fac o discriminare între ”virași” și ”șaktiuri”. Cred cã nu e cazul, ați priceput ideea, e cam aceeași. Cum s-a ajuns aici !? Cum s-a ajuns ca niște oameni cu pretenții de spiritualitate, sã se comporte mai egoist și fãrã inimã decât un individ obișnuit, un strãin de pe stradã !? Unde este tot acel ideal de spiritualitate, elevare și luminã pe care MISA pretinde cã îl urmãrește !? Este aceasta yoga ? Este doctrina yoga astfel ? Dar creștinismul ? Rãspunsul este NU ! HOTÃRÂT NU !!! Cãutând sã vãd cum este yoga și în alte locuri înafara MISA-ei, am descoperit cã pe liniile tradiționale yoghine, în special pe cele de sorginte budhistã, se pune un enorm accent pe compasiune, pe salvarea din suferințã a tuturor ființelor vii. Însãși esența cãii urmate de personajul istoric Budha a pornit de la o chestiune fundamentalã: identificarea cauzelor suferinței și depãșirea ei. Idealul bodhisattvic presupune ca oamenii sã ajute și sã aibã compasiune pentru toate ființele vii, sã le ajute sã scape de suferințã chiar ºi cu prețul sacrificãrii propriei vieþi! Compasiunea, ca și sentiment presupune în primul rând ca cel ce o manifestã sã fie pe aceeași lungime de undã cu cel care suferã, cu alte cuvinte sã îi împãrtãșeascã suferința, sã o resimtã ca și cum ar fi al lui. E mai mult decât empatie. Doar atunci devii cu adevãrat compasiv, când te pui cu totul în locul celui fațã de care manifești compasiune. Pãi cum sã fii compasiv la MISA, dacã ți se spune cã trebuie sã fi atent sã nu îi preiei karma nenorocitului pe care îți exersezi ”compasiunea” ?! La MISA (cum scriam și în articolul precedent pe aceastã temã) importante sunt ”trãirile spirituale” cât mai ”de vârf”, care sunt în mãsurã sã certifice gradul înalt de evoluție atins de practicantul respectiv (conform dictonului celebru la MISA – cum cã yoghinul se cunoaște dupã stãrile pe care le trãiește). Asta este sursa, rãdãcina tuturor acestor comportamente egoiste, aberante de la MISA. Așa s-au îmbrãcat în argumente poleite cu aur ”spiritual” atitudini de un egoism cras fațã de suferința celor din jur. La MISA, dacã cel de lângã tine suferã, nu îl ajuți. Îi dai un sfat. La MISA, cel confruntat cu mizeria și suferința aproapelui sãu, preferã sã își ”menținã starea spiritualã”, bula de iluzii în care trãiește, decât sã ajute din inimã pe cel cãzut lângã el, în suferințã, interacționând cu mizeria, durerea uneori disperarea acestuia. Adicã se fuge de neplãcere, în cãutarea continuã a plãcerii. Dacã se poate, cât mai mari, mai extatice, mai cosmizante ! De aici se nasc în acești ”practicanți de yoga” erori de percepție inclusiv cu privire la creștinism. Majoritatea se considerã creștini, chiar mai buni decât cei dinafara cursului de yoga. De ce, pentru cã ei ”simt” iubirea lui Iisus, ei înțeleg mesajul mistic ascuns, și fãrã a se lovi de dogmele bisericești obtuze, au acces direct la ”inima” lui Dumnezeu. Și atunci își permit sã interpreteze în manierã proprie Noul Testament, gãsind acolo argumente pentru aproape orice. De aici, a ieșit un talmeș balmeș. Pe site-ul yogaesoteric, pe de-o parte se dã iama în masonerie și se înfiereazã Noua Ordine Mondialã, se acuzã Biserica Catolicã de satanism, se comenteazã pervertirea simbolului crucii, dar pe de altã parte se criticã creștinismul, ca fiind prea tragic, prea întunecat de ideea pãcatului, de folosirea ostentativã și continuã a simbolului crucii, inclusiv ca bijuterie sau obiect vestimentar. Citez din articolul ”Crucifixul, crucea rãsturnatã ºi unele semnale satanice transmise de Papalitate în ultima vreme ne confirmã avertismentele profetice” semnat de fantomatica autoare Rodica Apostol (de care n-am mai auzit – numele fiind probabil tot un pseudomin apostolic ”inspirat” a vre-unui trepãduș traducãtor-plagiator): ”Unul dintre cele mai des folosite simboluri creºtine, crucifixul care îl reprezintã pe Iisus rãstignit, nu are nimic de-a face cu simbolismul profund spiritual, înãlþãtor ºi atotcuprinzãtor al crucii. Pentru oricine este înzestrat cu un minim de sensibilitate, inteligenþã ºi bun-simþ este destul de evident faptul cã acest crucifix evocã suferinþa ºi tortura la care a fost supus Iisus. Nu vrem sã negãm realitatea istoricã ºi nici semnificaþia profundã a Patimilor lui Christos, dar ne permitem sã sugerãm cã religia creºtinã ar fi fost mult mai bine reprezentatã de un simbol care sã evoce învierea lui Iisus, triumful Sãu asupra morþii, învãþãturile Sale spirituale, victoria Sa deplinã în misiunea Sa pe Pãmânt sau modelul divin pe care El Îl reprezintã.” Apoi, mai jos, se continuã: ”Ne întrebãm oare cât de inspiratã este alegerea simbolului care evocã suferinþele cumplite ºi moartea lui Iisus pe cruce, pentru a fi adorat de milioane de creºtini?… Oare nu ar fi fost mai inspiratã Biserica Creºtinã dacã ar fi ales un alt simbol principal creºtin care sã evoce spre exemplu renaºterea lui Iisus?” De observat în primul rând în acest paragraf citat, persuasiunea cu care se induce ideea unui Iisus Hristos ca ”model divin pe care El Îl reprezintã.” Un model al cui, și (fãcut) dupã ce ? Nu mai vorbim de Hristos, de Mântuitorul lumii, vorbim de model, cu aceeași lejeritate cu care vorbim despre modelele de mașini. Cine știe, la anul poate apare unul mai bun… Astfel, se induce în mod indirect ideea cã pot exista mai multe modele, și astfel îl relativizeazã pe Hristos, îl pun în rând cu celelalte ”modele” ale Umanitãții și umanismului. Apoi, referirea la așazisul antagonism implicit dintre crucifix (element al rãstignirii Mântuitorului) versus cruce (ca simbol universal al Umanitãții), și ”folosirea” excesivã a crucii, nu reprezintã altceva decât un refuz mascat al rãscumpãrãrii pãcatelor de cãtre Mântuitor. Prin ce ? Prin CRUCEA ”excesiv folositã” ! Excesiv folositã ? Pãi ea este fundamentul, baza mesajului lui Hristos. Numai prin ea se poate mântui creștinul. Nu Iisus a spus: “Oricine voieºte sã vinã dupã Mine, sã se lepede de sine, sã–ºi ia crucea ºi sã–Mi urmeze Mie“. (Marcu 8, 34) ? Pãi și atunci ce ne facem cu arderea karmei la spirale sau altfel ?! Cum se împacã aceastã contradicție, care nu este nici dogmã a Bisericii, nici poveste inventatã undeva dupã primele secole de creștinism, ci sunt cuvintele lui Iisus: Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine” (Ioan 14:6) ! Și de unde a rãsãrit ideea de ”renaștere” a lui Hristos !? Sã fie oare vorba de o interpretare ”îmbunãtãțitã” a cuvântului Evanghelic: ”Eu sunt Invierea si Viata. Cine crede in Mine, chiar daca ar fi murit, va trai‘” (Ioan 11:25).” !? Așa cum și-a ”permis” cineva sã modifice rugãciunea Tatãl Nostru, pe care o repetã de 3 ori, la fiecare spiralã MISA ?! Demersul autorului articolului de a arunca acuza de satanism asupra masonilor și catolicilor devine hilar, când pui în balanțã probele. Ce autoritate moralã ai tu sã blamezi pe alții cã afișeazã crucea întoarsã cu capul în jos, sau strâmbatã, când    într-unul din filmele porno realizate in cadrul MISA se urineazã pe cruce ?! În opinia unor imbecili, dezbaterea poate rãmâne încã deschisã: oare pe ce cruce or fi urinat ? Pe crucifix ca simbol al rãscumpãrãrii pãcatelor, sau pe cruce, așa, ca ”simbol universal al Umanitãții” ?!]]>