
Rãzboiul Rece prin prisma Rãzboiului Psy
La nivelul anilor 1970, informaþiile deþinute de americani indicau o dezvoltare a cercetãrilor asupra parapsihologiei efectuate în þãrile strãine (în particular în URSS ºi China). În aceste condiþii, ºefii de departamente din CIA considerau cã pierd teren în faþa puterilor rivale care fãcuserã paºi importanþi în acest domeniu controversat pentru “civili” ºi oamenii obiºnuiþi. În consecinþã, programele din cadrul Project Stargate au fost lansate anual, alocându-se fonduri în acest scop. Cei din CIA erau interesaþi în mod deosebit de tainele clarviziunii. Aceastã capacitate paranormalã a fost testatã ºi studiatã în condiþii ºtiinþifice de laborator. Americanii ar fi vrut ca, prin intermediul unor persoane cu capacitãþi deosebit de avansate în domeniul clarviziunii, sã obþinã date despre activitãþi de spionaj îndreptate împotriva SUA, potenþiale acte de terorism, baze militare secrete sau locurile de lansare a unor rachete intercontinentale încã nedetectate.
Cercetãrile iniþiale au fost efectuate în incinta Institutului de Cercetãri Stanford, unde mintea umanã a fost supusã unor investigaþii extensive fãrã precedent pe teritoriul american. Costurile totale ale cercetãrilor de la Stanford au fost acoperite de cãtre CIA ºi alte agenþii guvernamentale timp de peste douãzeci de ani.
Cercetãtorii Russel Targ, Hal Puthnoff ºi Ingo Swann au fost fondatorii acestui program cândva secret. Scopul lor principal era acela de a înþelege abilitãþile paranormale ale subiecþilor, a le îmbunãtãþi pe cât posibil ºi a colecta informaþii despre Uniunea Sovieticã în contextul Rãzboiului Rece din acea perioadã. Cum sovieticii deþineau unitãþi de “paranormali” încã mai impresionanþi ºi experimentaþi, nu putem decât sã ne imaginãm amploarea duelurilor mentale desfãºurate între aceºti agenþi secreþi nemaivãzuþi, aflaþi la distanþe de mii de kilometri unii de alþii.
Generalul american Albert Stubblebine, la acea datã ºef al serviciilor de spionaj din cadrul Pentagonului, avea sub ordinele sale circa 16.000 de experþi în contrainformaþii. Controla pe atunci toate operaþiile militare sub acoperire derulate de SUA în lume, jucând un rol important ºi în invaziile americane din Panama ºi Grenada. A fost implicat puternic ºi în celebrele programe MK Ultra. Personalitate cu mult înaintea vremurilor sale, generalul Stubblebine a anticipat încã de atunci cã rãzboaiele viitorului nu vor mai fi purtate doar cu rachete ºi tancuri, ci ºi prin metode neconvenþionale, între care puterea dezlãnþuitã a subconºtientului uman va juca un rol tot mai important.
Aceºtia au fost primii agenþi psy – denumiþi astfel dupã termenul propus de Jim Marrs, un expert în domeniu – care au lucrat pentru interesele americane.
Printre succesele remarcabile ale paranormalilor americani au fost raportate: identificarea cu succes a unor baze secrete sovietice, confirmate ulterior de agenþii oficiali ai CIA; divulgarea unor detalii din timpul crizei ostaticilor declanºatã de organizaþia teroristã Brigãzile Roºii în Italia; identificarea locaþiilor unde erau deþinute victimele din timpul crizei sportivilor ostatici israelieni din timpul Olimpiadei din München, identificarea precisã a locaþiilor unde regimul lui Saddam Husein deþinea rachetele Scud în perioada primului Rãzboi din Golf ºi cireaºa de pe tort : avertizarea precisã asupra atacurilor care au vizat Turnurile Gemene din ziua de 11 septembrie 2001. Avertizarea a fost fãcutã de un colaborator particular cu capacitãþi premonitorii din cadrul CIA, dar a fost complet ignoratã de autoritãþi. La mult timp dupã tragicele evenimente, autoritãþile ºi-au amintit de previziunea sa…
Momentul dezvãluirilor din anul 1995 cu privire la existenþa spionilor paranormali a fost puternic reflectat în presa americanã a momentului. Ziare ºi posturi TV precum ABC, The Washington Postsau The New York Times au alocat spaþii largi, iar reporterii acestor publicaþii au oferit cititorilor chiar unele detalii surprinzãtoare. Persoane puternic implicate în acest proiect, precum Ingo Swann, Russel Targ, Pat Price, Hal Puthoff sau Joseph McMoneagle au acceptat în premierã sã vorbeascã despre experimentele care se desfãºurau între zidurile Institutului Stanford.
La începuturi, agenþii psy se bazau pe aprofundarea ºi perfecþionarea “tehnicii Ganzfeld”. Aceasta consta în provocarea unui anumit tip de transã, în care conºtiinþa agenþilor era modificatã. Erau apoi introduºi într-o camerã cu pereþii izolaþi fonic, în liniºte totalã. Vederea le era blocatã prin jumãtãþi de mingi de ping pong aºezate pe orbite. Încãperile erau luminate cu o luminã caldã, roºiaticã. Subiecþii primeau plicuri sigilate cu coordonatele geografice ºi militare ale locaþiilor. Agenþii aveau voie sã atingã plicurile, dar nu sã le deschidã. Conform declaraþiilor lor, prin activarea calitãþilor psihocognitive, imagini, trãiri ºi informaþii le apãreau brusc în minte, adesea sugerând cu mare exactitate locul vizat. Astfel, Joseph McMoneagle, un veteran al Rãzboiului din Vietnam, afirma cã a reuºit sã identifice unele dintre bazele secrete ale Uniunii Sovietice. La baza Fort Meade din Maryland, McMoneagle a lucrat peste 20 ani pentru spionajul american, declarând ulterior cã rata sa de succes era de aproximativ 28%. Informaþiile furnizate de spionii psy erau confruntate ulterior cu cele obþinute cu ajutorul sateliþilor militari ºi coincideau de multe ori.
Paranormalii ucigaºi?
Încântaþi de primele succese, ºefii din CIA priveau chiar mai departe: aspirau sã creeze un fel de unitãþi ofensive de paranormali care ar fi putut sã ucidã de la distanþã sau sã implanteze gânduri sinucigaºe în minþile þintelor umane care trebuiau lichidate fãrã intervenþii militare. Se vehicula ideea cã sovieticii ºi chinezii ajunseserã deja la aceste etape ºi, probabil, americanii simþeau cã ei rãmãseserã în urmã. Tocmai se lansase bizara erã a “înarmãrii psihotronice”.
La sfârºitul anilor 1960, cercetãtorii americani au fãcut un experiment neobiºnuit, în urma cãruia au declarat cã descoperiserã faptul cã focalizarea energiilor ºi gândurilor negative asupra unei culturi de mucegaiuri inhiba în mod clar creºterea acesteia. Dintr-un eºantion de 194 mostre de mucegaiuri “blestemate”, 191 s-ar fi oprit din creºtere, semn cã efectul energiilor negative lansate de oameni aflaþi la sute de kilometri de laboratoare se fãcea simþit din plin. Alþi cercetãtori au descoperit cu stupoare cã gândurile negative pot încetini dezvoltarea temutei bacterii Escherichia coli. ªefii din Pentagon au tras conlcuzia cã energia mentala existã, iar ca niºte militari sadea ce erau, s-au gândit imediat la aplicarea ei pentru crearea unor asasini ca sã ucidã prin puterea minþii. Au mers pânã într-atât încât au vrut sã-l racoleze pe celebrul medium israelian Uri Geller, cãruia i-au cerut sã ucidã în mod demonstrativ, cu puterile sale psy, un… porc! Indignat, Geller i-a refuzat, declarând cã a fost dintotdeauna un iubitor de animale.
Generalii americani nu au abandonat ideea ºi au lansat aºa numitul Project Jedi, în cadrul cãruia agenþii trebuiau sã se antreneze la Fort Braggs în uciderea animalelor strict prin puterea minþii. Agenþilor li s-a cerut, în prima fazã, sã ucidã câini vagabonzi care erau oricum destinaþi eutanasierii. Niciunul dintre subiecþi nu a vrut sã facã aºa ceva, poate ºi din cauza unei bariere psiho-emoþionale puternice legate de relaþia dintre cele douã specii – om ºi câine.
Totuºi, când e vorba despre uciderea unui animal din altã specie cu puterea minþii, a existat, se pare, ºi o excepþie. Un fost militar din trupa americanã de elitã Beretele Verzi, fostul sergent Glenn Wheaton îºi aminteºte de un ciudat personaj de origine bascã – Michael Echanis.
Acesta este creditat de mulþi experþi în domeniu drept adevãratul “tãtic” al forþelor de elitã din armata americanã. Personaj ciudat, cu interese în zonele oculte ale artelor marþiale, Echanis ar fi pus bazele primelor metodologii ºi ºcoli de luptã cu mâinile goale pentru agenþii secreþi americani ºi membrii trupelor speciale.
