Asociația pentru Dialog și Solidaritate a Avocaților (ADSA) este o asociație profesionalã în care am onoarea sã fiu atât membru fondator cât și unul dintre vice-președinți. Ea reunește peste 150 de membri, avocați care își doresc sã facã ceva mai mult decât sã câștige bani din avocaturã.

Unul dintre proiectele frumoase destinate altor persoane decât avocații este programul ”Împreunã stopãm infracțiunile în școli” – ce le are ca inițiatoare pe colegele Silvana Racoviceanu și Ema Aron. Sub excelenta organizare a deputatului avocat (și președinte ADSA !) Daniel Fenechiu, derulãm acest proiect deja de peste un an, în colaborare cu Agenția Naționalã Antidrog (ANA) și Jandarmeria Românã în mai multe școli și licee din Capitalã și Județul Ilfov.

 În acest program sunt implicați zeci de voluntari inimoși, avocați membrii ADSA care au ales sã își rupã din timpul liber pentru a le vorbi elevilor despre greșelile pe care le pot evita în viațã și despre consecințele acestor greșeli.

În cadrul orelor, vorbitorul își însoțește expunerea de prezentãri video, slide-uri video-proiectate, programa fiind împãrțitã judicios pe categoriile de infracțiuni din legea penalã (infracțiuni contra patrimoniului, contra persoanei, viața sexualã, IT, etc.)

Dupã un an de prezentãri, dezbateri și discuții libere cu elevii, am tras niște concluzii despre școala româneascã și erorile ei.

În ziua de astãzi, fațã de vremea când am trecut eu prin școalã, lucrurile sunt schimbate radical. Sunt foarte mulți copii proveniți din ”familii mono-parentale” (adicã nu au ambii pãrinți fie pentru cã sunt divorțați, fie cã aceștia sunt plecați la muncã în strãinãtate).

Sunt o mulțime de copii crescuți de rude, bunici în special, cãci pãrinții fine sunt la muncã, fie și-au lãsat copii pur și simplu în grija bunicilor, care au mai mult timp.

Iar treaba asta se vede. La foarte mulți copii se simte lipsa acelei cãlduri familiale, a autoritãții blânde a tatãlui sau a mamei, bazatã pe afecțiune iar nu pe sancțiune. Lipsește la acești copii… nu pot spune cã cei 7 ani de-acasã, regulile de bazã de comportament în societate. Le lipsește altceva, ce noi am primit din plin de la pãrinții noștri. Modelele de comportament, de reacție la situații de viațã. Îți dai seama de asta din rãspunsurile lor paralele cu realitatea, atunci când îi pui în fața unor probleme ipotetice, a unor jocuri de rol ce necesitã alegeri. Ce faci dacã cineva te agreseazã pe stradã ? Cum reacționezi dacã un coleg îți furã un obiect ?

Din aceastã cauzã am întâmpinat mari probleme în a-i ajuta pe acești copii sã gãseascã rãspunsurile firești (pentru cei din generația noastrã), conforme cu legea, cu societatea în care trãim.

Am descoperit la aceastã generație de copii o înfricoșãtoare lipsã de pregãtire pentru viața realã, pentru situațiile de zi cu zi cu care se confruntã adulții. Mai grav este cã Școala nu este adaptatã nevoilor acestor copii, nu suplinește lipsurile mai sus menționate.

Școala româneascã de astãzi are o programã școlarã strictã, organizatã pe materii – ce nu mai au aproape nici o legãturã cu viața realã. Lipsa acestei legãturi dintre informațiile învãțate în școalã și viața de zi cu zi a elevilor duce la pierderea a peste 90% din aceastã informație, la scurt timp dupã ce ea a fost parcursã. La ce le trebuie lor Istorie dacã nu fac legãtura dintre evenimentele despre care învațã și prezent ? La ce le trebuie Geografie dacã ei nu pleacã niciodatã, nicãieri ? Sunt doar cuvinte, informații fãrã sens penru ei, pe care le tocesc de gura profesorilor. Fizicã, chimie, biologie, matematicã ? Unde sunt aplicațiile lor în viața de zi cu zi ?

Cãci dincolo de porțile școlii, ei vãd cum funcționeazã o altfel de lume. Își vãd pãrinții, prietenii, amicii care au terminat de ani de zile școala și nu și-au gãsit încã un loc de muncã. Vãd sãrãcie, egoism, hoți și curve care își etaleazã bunãstarea în vreme ce oamenii muncitori o duc greu. Vãd cum șmecheria și escrocheria o duc bine în vreme ce corectitudinea și cinstea sunt calificate drept prostie.

Ideea era cã noi trebuia sã mergem la acești copii sã îi speriem cu grozãviile și rigorile legii penale, sã le creem acea cenzurã moralã care face societatea sã funcționeze, care ne împiedicã sã cãdem în anarhie. Am descoperit înspãimântați un soi de… duritate în ochii lor, o reflectare neretușatã a lumii de astãzi. Acești copii s-au adaptat lumii în care au deschis ochii, construindu-și mecanisme de apãrare care generației mele pot pãrea ciudate.

Am remarcat totuși fondul sufletesc bun al acestei generații devastate emoțional de tragediile din propriile familii. Am sesizat o enormã nevoie de afecțiune și apreciere. Spre exemplu, în doar 5 ore (câte una sãptãmânal) am reușit sã leg o relație afectiv-emoționalã cu fiecare clasã, forța acestei legãturi fiind direct proporționalã cu numãrul de copii lipsiți de suportul familiei tradiționale (cu doi pãrinți).

Lipsa elementelor de culturã universalã (nu se mai citește beletristicã aproape de loc, muzicã clasicã nici atât) le creeazã acestor copii reprezentarea unui univers extrem de sãrac. Din punct de vedere spiritual, consecințele acestor lipsuri sunt dezastruoase.

Copii sunt ”injectați” cu dogmele Bisericii Ortodoxe Române în orele de religie, fãrã a înțelege mare lucru din ”tainele” acesteia.

M-am tot gândit care ar putea fi modalitatea de adaptare a modului de lucru cu copii și mai ales a programei școlare – în mod evident depãșite de evoluția societãții noastre.

Cum ar putea școala sã își îmbunãtãțeascã metodologia astfel încât sã nu mai creeze roboței programați cu programe depãșite, pe care nu le folosesc aproape deloc în viața realã !?

Am ajuns la concluzia cã trebuie sã privim cãtre trecut, cãtre pitagoreici. Școala trebuie sã fie o sursã de dobândire a Înțelepciunii, înțelepciune vãzutã ca o nobilã și justã îmbinare dintre cunoștiințele teoretice acumulate și practica din viața realã. Trebuie creeatã acea legãturã între ceea ce învãțãm și unde și cum își gãsește aplicabilitate învãțãtura.

 Un al doilea element esențial care trebuie sã își gãseascã locul în noua metotologie este revelația, descoperirea, acea înțelegere iluminatoare de tip profund, spontan și edificator. Școlile, clasele de elevi trebuie sã rãsune de acel EVRIKA entuziast, sã retrãiascã emoția și înțelegerea descoperirii înaintașilor, revelatã astãzi lor. Litera cea moartã trebuie reânsuflețitã de dascãli cu acea viațã care sã rãmânã ca impresie de neșters în sufletele copiilor.

Aș alcãtui o programã secretã, cunoscutã doar de dascãli, precum o serie de ”mistere” antice, pe care aceștia sã le ”reveleze” în momente cheie ale dezvoltãrii copiilor, atunci când profesorul intuiește cã elevii sunt pregãtiți sã primeascã, sã înțeleagã, sã asimileze acea ”revelație”.

De la revelații simple, precum cele din fizicã sau matematicã, au corespondențe profunde la nivel conceptual cu viața realã. De la pãtrat la cub, trecerea de la 2 la 3 dimensiuni, exerciții de imaginație despre cum se simte și cum trãiește un locuitor al unei lumi cu douã dimensiuni, și ce ar putea simți și trãi o ființã dintr-o lume cu 4 dimensiuni.

Despre piramida necesitãților, despre teoria culorilor, despre subiectivitatea percepțiilor, toate aceste subiecte pot fi integrate în programa clasicã, împrospãtând și actualizând vechile adevãruri cãzute în desuetudine.

Rezultatul ar fi o generație care are un potențial latent enorm, trezitã la viațã, la o perspectivã complexã asupra lumii. O generație maturã, având un set solid de valori, educatã în adevãratul sens al cuvântului, conștientã de bogãția moștenirii culturale și științifice a înaintașilor.

]]>