Prof. Univ. Dr. Ilie Badescu
E. Durkheim a consemnat intaiul acele fenomene care, desi aproape inefabile in „locul” lor, ar fi capabile sa starneasca o furtuna in campul mai apropiat ori mai indepartat fata de locul in care se produc (teoria haosului a numit acest fenomen efectul „aripii de fluture”). Ca este asa, o dovedeste, bunaoara, modul in care s-a propagat efectul caderii bahtului tailandez (moneda Tailandei), de la 2 iulie 1997. O moneda oarecare, intr-o tara mica, ce prin ea insasi n-avea puterea sa influenteze starea economiei mondiale mai mult decat ar putea sa influenteze aripa de fluture starea atmosferica. Si totusi, acea cadere (cu aproape 25%, peste noapte) a declansat o „furtuna” financiara in lume, cum ne-o dovedeste laureatul Premiului Nobel, Joseph Stiglitz: „Cand s-a prabusit bahtul tailandez, la 2 iulie 1997, nimeni nu stia ca acesta era inceputul celei mai mari crize economice dupa Marea Criza – una care avea sa se intinda din Asia pana in Rusia si America Latina, amenintand sa cuprinda intreaga lume” (Globalizarea, Editura Edon, Bucuresti, 2003, p. 197).
Oare nu tot asa, adica printr-un fenomen din clasa falfaitului „aripii de fluture”, a inceput dezastrul Europei moderne, cu lucrarea unui grup obscur ca acela al „luminatilor” ori, inca mai obscur, cu acel gest neinsemnat al unui copil care, la 13 ani, refuza Sfanta Euharistie in Franta? Acel copil era Saint-Simon si gestul lui va con-rasuna in ivirea acelor bizare biserici saint simoniene, care, impreuna cu cele proudhoniene, vor infasura Europa in cea mai desantata erezie dintre cele cunoscute de la marile erezii ale epocii patristice timpurii, in frunte cu Arie si cu nestorianismul.
Cam la fel a inceput si dezastrul Rusiei tarilor, cu manifestari de aceeasi magnitudine ca falfaitul „aripii de fluture”, prin acel Rasputin, care pusese stapanire pe sufletul feminin al Curtii, ori cu acel gest ce parea cu totul neinsemnat, precum decizia Germaniei de a-l transporta pe Lenin intr-un vagon plumbuit in Rusia, o Rusie care, fara lucrul acela obscur, ar fi urmat o cu totul alta linie istorica. Infinitezimal fusese, fata de amploarea conflagratiei si de uriesenia masinii de razboi si a birocratiei tariste, vagonul acela plumbuit care-l purta pe Lenin spre Rusia, cum infinitezimal era refuzul acelui copil de 13 ani, cu numele lui intamplator de Saint-Simon, intr-o Franta cu o uriasa masinarie de ordine calugaresti, de ierarhii bisericesti, de ritualuri si puteri, cum neinsemnata spre infinitezimal era moneda Tailandeza pentru Rusia, America Latina, restul lumii (care, evident, nici n-avea cunostinta de ea, deci, in planul informatiei, era o cantitate infinitezimala spre zero); si totusi, acestea toate au probat puteri de a starni mari furtuni in atmosfera sociala si economica planetara.
Si aceasta pentru ca lumile sunt intotdeauna interconectate, au inlauntrul lor interconectari care le aseamana radical cu „campurile” (starile de camp), incat umbra unei microparticule se propaga si devine stare a campului si asa mai departe. Problema este, insa, ca, intre diversele stari de camp, se disting asa numitele campuri dense, ivite prin propagarea unei unde pur spirituale, ivita undeva in chip inexplicabil, neprecedata de nimic. Oare nu un fenomen infinitezimal a fost acea stare de spirit care a cuprins sufletul si mintea statelor americane in anii ‘70, cum arata Galbraith, fenomen caruia America ii datoreaza mai mult decat isi inchipuie economistii si politicienii ei cei mai mari (dovada ca unul dintre ei, K. Galbraith, l-a simtit si i-a apreciat amploarea continentala si efectul mondial, fiindca prosperitatea Americii este un factor de scara mondiala, iar aceasta prosperitate datoreaza enorm sotiilor modeste, fara de ocupatii, fara de functii, asumandu-si pur si simplu sarcinile casnice si mondene ale familiilor lor)? Mondenitatea aceasta, dimpreuna cu spiritul familist, insa, au cantarit mai mult decat cele mai spectaculoase politici ale guvernului ori ale Bancilor si ale Burselor, adica ale uriasei masinarii apartinand societatii masculine.
Ceea ce n-ar fi reusit acestea au reusit discretele sotii din familiile clasei mijlocii superioare americane, care s-au jertfit cu o inegalabila discretie, pentru a fi suport si punte sufleteasca sotilor si familiei intregi, preluand sarcini si obligatii care totalizau un urias volum de prestatii, ale caror costuri nu le-a contabilizat nimeni. Si totusi, aceste prestatii fac parte din economia nevazuta a gospodariilor, fara de care totul ar fi fost mult mai greu si mai urat, iar bugetul acelor gospodarii ar fi fost mult mai incarcat si mai greu de suportat.
Dar oare nu aripa de fluture, malefic in acest caz, va fi fost gandul feminin de intrerupere a sarcinii in Romania? – dar ce inspaimantator efect! Gestul acela a provocat o cadere catastrofala a ratei medii a fertilitatii. Si inca nu stim ce efecte dezastruoase antreneaza decizia unui segment cat de mic al unor asa-zise „mame” de a-si vinde copiii. Cum stim ca un copil, dupa botez, este inger, ne dam seama ca segmentul acela foarte mic al lumii feminine din Romania practica cel mai apostatic comert: comertul cu ingeri, vanzarea de ingeri.
Aceasta „aripa de fluture” induce categoric furtuni in atmosfera noologica a planetei, chiar daca noi nu mai avem organe de simt pentru a percepe la scara lor asemenea dezastre. Dar suntem noi constienti, oare, de dezastrul sufletesc al „secularismului”, ca sa ne referim la acest adevarat flagel spiritual care bantuie toata lumea moderna?! Evident ca nu, desi este una dintre cele mai mari catastrofe noologice prin care a trecut Europa de la marile erezii incoace. Si noua, catastrofa aceasta nu ne apare mai mult decat falfaitul aripii de fluture.
Rasturnari axiale.
Citind cartea lui Stiglitz mi-am dat seama ca marile sale „limpeziri” i-au venit mai cu seama din clipa in care a privit lumea cu ochii „periferiilor”, nu cu cei ai functionarilor FMI si de la Banca Mondiala. In recunostinta pe care o marturiseste fata de persoanele carora le datoreaza cartea sa despre Globalizare, majoritatea sunt „periferiali”, iar dintre „metropolitani” abia daca vreunul e printre cei mentionati pentru aceleasi „vederi” cu ale lui (ci doar pentru „vederi” opuse).
Am inteles, in fine, ca intre America lui W. Wilson, care a sustinut ideea de Pace a Natiunilor la Conferinta de la Versailles si Trianon, si America Consensului de la Washingthon este o diferenta incadrabila in fenomenul „rasturnarilor axiale”. America de atunci a sustinut Natiunile si Coloniile, America de azi sustine Bancile si Internationalele, care sunt, totusi, straine de esenta ei spirituala. Aceasta rasturnare axiala modifica mondial sensul „sincronismului american”. O sincronizare cu „stilul american de viata” a devenit azi cu totul opus sincronizarii cu America de la inceputul secolului al XX-lea. In cei 100 de ani, America a traversat un proces de rasturnare axiala, care s-ar putea sa pricinuiasca foarte mari probleme Pacii mondiale.
Mai intai, aceasta schimbare de ax aduce dupa sine o diminuare a acelei „sperante” si „increderi” in America. Nationalizarea si decolonizarea nu mai au, de circa 10-15 ani, niciun suport in puterile mondiale. Nici o putere mondiala nu le mai sustine. Ele inca erau sustinute de Reagan, fusesera sustinute partial de Nixon, insa, dupa 1989, lucrurile s-au schimbat axial. Nationalitatile si coloniile nu mai resimt aripa protectoare a Americii. Visul american si speranta americana sunt astazi aduceri aminte.
Rasturnarea axiala a americanismului, a Americii insasi, este fenomenul cel mai reprezentativ al istoriei mondiale din ultimii 20 de ani si pare a se instala intre fenomenele de importanta mondiala ale epocii moderne si la scara istoriei universale.
Ca lumea nu se vede bine cu ochii metropolei o arata reactia lui W. J. Clinton si a liderilor financiari ai lumii aflati in Hong Kong, la intrunirea anuala a FMI, BM, in septembrie 1997, dupa prabusirea bahtului tailandez. In vreme ce Clinton vedea in asta doar o „mica defectiune” pe drumul spre prosperitate, liderii FMI au cerut chiar „o modificare a statutului organizatiei, incat sa exercite presiuni si mai mari asupra tarilor in curs de dezvoltare, in vederea liberalizarii pietelor de capital ale acestora.
In acelasi timp, liderii tarilor asiatice si mai ales ministrii de Finante erau ingroziti. Ei vedeau in lichiditatile speculative, care venisera odata cu liberalizarea pietelor de capital, o cauza a greutatilor cu care se confruntau” (Stiglitz, 2003, p. 153). Prin urmare, cele doua unghiuri de „privire” asupra lumii compun peisaje, tablouri diferite pana la opozitie asupra conditiei omenirii. Ceea ce pentru unii este o cauza a prosperitatii li se infatiseaza celorlalti drept o cauza a mortii. Liberalizarea pietelor de capital era un factor mortal pentru lumea in curs de dezvoltare, caci imprima un drum al subdezvoltarii, nu unul al dezvoltarii. Hotarat lucru: lumea vazuta de la Bucuresti este „lumea adevarata”, daca e privita cu ochii cinstiti ai romanilor, nu cu ochii politicienilor care sunt indreptati unul la slanina, altul la faina.
Astazi, lumea arata ca acum 2700 ani i.H., pe vremea profetilor, cand un popor ca cel al lui Iuda putea opta intre neputinciosul Egipt si desfiintatoarea Noua Caldeea. Profetii au cerut atunci evreilor sa mearga cu Nabucodonosor, nu cu Egiptul. Neascultandu-i, evreii au primit ceea ce-a urmat: lunga captivitate babiloniana. Daca America va avea seria de „imperatori” ai Caldeei, atunci optiunea caldeeana se va dovedi „corecta”. Oricum, Egiptul nu poate oferi decat fatada si neputinta. Forta i-ar fi venit de la Dumnezeul adevarat, nu de la zeii morti de care nu se despartise, pe care paria in toate „constitutiile” sale de atunci.
Ca si Egiptul actual, numit astazi Occident, care nu mai are nici o legatura cu Dumnezeul adevarat, al carui dar si indurare au fost principala forta lucratoare spre prosperitatea din ultimii 200 de ani ai lumii, prosperitate care deja imbraca forma paradoxului: in loc de a aduce tinerete, aduce imbatranire si, evident, in locul mintii aduce inmormantare, o lunga serie sepulcrala. Spre a face lucrurile mai limpezi, am putea sa le examinam cu ochii profetilor de acum 2700 de ani. Mutatis mutandis, lucrurile de atunci sunt si cele de azi. O perspectiva a „noologiei biblice” se dovedeste somativa pentru „lectura” paginii deschise a lectiei lumii noastre de azi. (Va urma)
Sursa: Clipa,
Ziaristi Online
Prof. Univ. Dr. Ilie Badescu
E. Durkheim a consemnat intaiul acele fenomene care, desi aproape inefabile in „locul” lor, ar fi capabile sa starneasca o furtuna in campul mai apropiat ori mai indepartat fata de locul in care se produc (teoria haosului a numit acest fenomen efectul „aripii de fluture”). Ca este asa, o dovedeste, bunaoara, modul in care s-a propagat efectul caderii bahtului tailandez (moneda Tailandei), de la 2 iulie 1997. O moneda oarecare, intr-o tara mica, ce prin ea insasi n-avea puterea sa influenteze starea economiei mondiale mai mult decat ar putea sa influenteze aripa de fluture starea atmosferica. Si totusi, acea cadere (cu aproape 25%, peste noapte) a declansat o „furtuna” financiara in lume, cum ne-o dovedeste laureatul Premiului Nobel, Joseph Stiglitz: „Cand s-a prabusit bahtul tailandez, la 2 iulie 1997, nimeni nu stia ca acesta era inceputul celei mai mari crize economice dupa Marea Criza – una care avea sa se intinda din Asia pana in Rusia si America Latina, amenintand sa cuprinda intreaga lume” (Globalizarea, Editura Edon, Bucuresti, 2003, p. 197).
Oare nu tot asa, adica printr-un fenomen din clasa falfaitului „aripii de fluture”, a inceput dezastrul Europei moderne, cu lucrarea unui grup obscur ca acela al „luminatilor” ori, inca mai obscur, cu acel gest neinsemnat al unui copil care, la 13 ani, refuza Sfanta Euharistie in Franta? Acel copil era Saint-Simon si gestul lui va con-rasuna in ivirea acelor bizare biserici saint simoniene, care, impreuna cu cele proudhoniene, vor infasura Europa in cea mai desantata erezie dintre cele cunoscute de la marile erezii ale epocii patristice timpurii, in frunte cu Arie si cu nestorianismul.
Cam la fel a inceput si dezastrul Rusiei tarilor, cu manifestari de aceeasi magnitudine ca falfaitul „aripii de fluture”, prin acel Rasputin, care pusese stapanire pe sufletul feminin al Curtii, ori cu acel gest ce parea cu totul neinsemnat, precum decizia Germaniei de a-l transporta pe Lenin intr-un vagon plumbuit in Rusia, o Rusie care, fara lucrul acela obscur, ar fi urmat o cu totul alta linie istorica. Infinitezimal fusese, fata de amploarea conflagratiei si de uriesenia masinii de razboi si a birocratiei tariste, vagonul acela plumbuit care-l purta pe Lenin spre Rusia, cum infinitezimal era refuzul acelui copil de 13 ani, cu numele lui intamplator de Saint-Simon, intr-o Franta cu o uriasa masinarie de ordine calugaresti, de ierarhii bisericesti, de ritualuri si puteri, cum neinsemnata spre infinitezimal era moneda Tailandeza pentru Rusia, America Latina, restul lumii (care, evident, nici n-avea cunostinta de ea, deci, in planul informatiei, era o cantitate infinitezimala spre zero); si totusi, acestea toate au probat puteri de a starni mari furtuni in atmosfera sociala si economica planetara.
Si aceasta pentru ca lumile sunt intotdeauna interconectate, au inlauntrul lor interconectari care le aseamana radical cu „campurile” (starile de camp), incat umbra unei microparticule se propaga si devine stare a campului si asa mai departe. Problema este, insa, ca, intre diversele stari de camp, se disting asa numitele campuri dense, ivite prin propagarea unei unde pur spirituale, ivita undeva in chip inexplicabil, neprecedata de nimic. Oare nu un fenomen infinitezimal a fost acea stare de spirit care a cuprins sufletul si mintea statelor americane in anii ‘70, cum arata Galbraith, fenomen caruia America ii datoreaza mai mult decat isi inchipuie economistii si politicienii ei cei mai mari (dovada ca unul dintre ei, K. Galbraith, l-a simtit si i-a apreciat amploarea continentala si efectul mondial, fiindca prosperitatea Americii este un factor de scara mondiala, iar aceasta prosperitate datoreaza enorm sotiilor modeste, fara de ocupatii, fara de functii, asumandu-si pur si simplu sarcinile casnice si mondene ale familiilor lor)? Mondenitatea aceasta, dimpreuna cu spiritul familist, insa, au cantarit mai mult decat cele mai spectaculoase politici ale guvernului ori ale Bancilor si ale Burselor, adica ale uriasei masinarii apartinand societatii masculine.
Ceea ce n-ar fi reusit acestea au reusit discretele sotii din familiile clasei mijlocii superioare americane, care s-au jertfit cu o inegalabila discretie, pentru a fi suport si punte sufleteasca sotilor si familiei intregi, preluand sarcini si obligatii care totalizau un urias volum de prestatii, ale caror costuri nu le-a contabilizat nimeni. Si totusi, aceste prestatii fac parte din economia nevazuta a gospodariilor, fara de care totul ar fi fost mult mai greu si mai urat, iar bugetul acelor gospodarii ar fi fost mult mai incarcat si mai greu de suportat.
Dar oare nu aripa de fluture, malefic in acest caz, va fi fost gandul feminin de intrerupere a sarcinii in Romania? – dar ce inspaimantator efect! Gestul acela a provocat o cadere catastrofala a ratei medii a fertilitatii. Si inca nu stim ce efecte dezastruoase antreneaza decizia unui segment cat de mic al unor asa-zise „mame” de a-si vinde copiii. Cum stim ca un copil, dupa botez, este inger, ne dam seama ca segmentul acela foarte mic al lumii feminine din Romania practica cel mai apostatic comert: comertul cu ingeri, vanzarea de ingeri.
Aceasta „aripa de fluture” induce categoric furtuni in atmosfera noologica a planetei, chiar daca noi nu mai avem organe de simt pentru a percepe la scara lor asemenea dezastre. Dar suntem noi constienti, oare, de dezastrul sufletesc al „secularismului”, ca sa ne referim la acest adevarat flagel spiritual care bantuie toata lumea moderna?! Evident ca nu, desi este una dintre cele mai mari catastrofe noologice prin care a trecut Europa de la marile erezii incoace. Si noua, catastrofa aceasta nu ne apare mai mult decat falfaitul aripii de fluture.
Rasturnari axiale.
Citind cartea lui Stiglitz mi-am dat seama ca marile sale „limpeziri” i-au venit mai cu seama din clipa in care a privit lumea cu ochii „periferiilor”, nu cu cei ai functionarilor FMI si de la Banca Mondiala. In recunostinta pe care o marturiseste fata de persoanele carora le datoreaza cartea sa despre Globalizare, majoritatea sunt „periferiali”, iar dintre „metropolitani” abia daca vreunul e printre cei mentionati pentru aceleasi „vederi” cu ale lui (ci doar pentru „vederi” opuse).
Am inteles, in fine, ca intre America lui W. Wilson, care a sustinut ideea de Pace a Natiunilor la Conferinta de la Versailles si Trianon, si America Consensului de la Washingthon este o diferenta incadrabila in fenomenul „rasturnarilor axiale”. America de atunci a sustinut Natiunile si Coloniile, America de azi sustine Bancile si Internationalele, care sunt, totusi, straine de esenta ei spirituala. Aceasta rasturnare axiala modifica mondial sensul „sincronismului american”. O sincronizare cu „stilul american de viata” a devenit azi cu totul opus sincronizarii cu America de la inceputul secolului al XX-lea. In cei 100 de ani, America a traversat un proces de rasturnare axiala, care s-ar putea sa pricinuiasca foarte mari probleme Pacii mondiale.
Mai intai, aceasta schimbare de ax aduce dupa sine o diminuare a acelei „sperante” si „increderi” in America. Nationalizarea si decolonizarea nu mai au, de circa 10-15 ani, niciun suport in puterile mondiale. Nici o putere mondiala nu le mai sustine. Ele inca erau sustinute de Reagan, fusesera sustinute partial de Nixon, insa, dupa 1989, lucrurile s-au schimbat axial. Nationalitatile si coloniile nu mai resimt aripa protectoare a Americii. Visul american si speranta americana sunt astazi aduceri aminte.
Rasturnarea axiala a americanismului, a Americii insasi, este fenomenul cel mai reprezentativ al istoriei mondiale din ultimii 20 de ani si pare a se instala intre fenomenele de importanta mondiala ale epocii moderne si la scara istoriei universale.
Ca lumea nu se vede bine cu ochii metropolei o arata reactia lui W. J. Clinton si a liderilor financiari ai lumii aflati in Hong Kong, la intrunirea anuala a FMI, BM, in septembrie 1997, dupa prabusirea bahtului tailandez. In vreme ce Clinton vedea in asta doar o „mica defectiune” pe drumul spre prosperitate, liderii FMI au cerut chiar „o modificare a statutului organizatiei, incat sa exercite presiuni si mai mari asupra tarilor in curs de dezvoltare, in vederea liberalizarii pietelor de capital ale acestora.
In acelasi timp, liderii tarilor asiatice si mai ales ministrii de Finante erau ingroziti. Ei vedeau in lichiditatile speculative, care venisera odata cu liberalizarea pietelor de capital, o cauza a greutatilor cu care se confruntau” (Stiglitz, 2003, p. 153). Prin urmare, cele doua unghiuri de „privire” asupra lumii compun peisaje, tablouri diferite pana la opozitie asupra conditiei omenirii. Ceea ce pentru unii este o cauza a prosperitatii li se infatiseaza celorlalti drept o cauza a mortii. Liberalizarea pietelor de capital era un factor mortal pentru lumea in curs de dezvoltare, caci imprima un drum al subdezvoltarii, nu unul al dezvoltarii. Hotarat lucru: lumea vazuta de la Bucuresti este „lumea adevarata”, daca e privita cu ochii cinstiti ai romanilor, nu cu ochii politicienilor care sunt indreptati unul la slanina, altul la faina.
Astazi, lumea arata ca acum 2700 ani i.H., pe vremea profetilor, cand un popor ca cel al lui Iuda putea opta intre neputinciosul Egipt si desfiintatoarea Noua Caldeea. Profetii au cerut atunci evreilor sa mearga cu Nabucodonosor, nu cu Egiptul. Neascultandu-i, evreii au primit ceea ce-a urmat: lunga captivitate babiloniana. Daca America va avea seria de „imperatori” ai Caldeei, atunci optiunea caldeeana se va dovedi „corecta”. Oricum, Egiptul nu poate oferi decat fatada si neputinta. Forta i-ar fi venit de la Dumnezeul adevarat, nu de la zeii morti de care nu se despartise, pe care paria in toate „constitutiile” sale de atunci.
Ca si Egiptul actual, numit astazi Occident, care nu mai are nici o legatura cu Dumnezeul adevarat, al carui dar si indurare au fost principala forta lucratoare spre prosperitatea din ultimii 200 de ani ai lumii, prosperitate care deja imbraca forma paradoxului: in loc de a aduce tinerete, aduce imbatranire si, evident, in locul mintii aduce inmormantare, o lunga serie sepulcrala. Spre a face lucrurile mai limpezi, am putea sa le examinam cu ochii profetilor de acum 2700 de ani. Mutatis mutandis, lucrurile de atunci sunt si cele de azi. O perspectiva a „noologiei biblice” se dovedeste somativa pentru „lectura” paginii deschise a lectiei lumii noastre de azi. (Va urma)
Sursa: Clipa, Ziaristi Online
