Povestea saracilor de Craciun

Dedic aceasta povestire lui Claire, cea care intoarce capul pe strada cand vede saraci, ca sa nu cumva sa isi strice “starea” de sarbatorile Craciunului…

“Desi este doar inceputul lui Octombrie este frig si am aprins focul in semineul din sufragerie…Stau confortabil in fotoliul de piele si ma uit cu drag la Karinna, fetita mea de 3 ani care se joaca impreuna cu Hans: Hans este sotul meu si l-am cunoscut cand am plecat definitiv din Romania, in anul 2005, dupa ce am terminat facultatea de medicina de la Cluj… Ne-am cunoscut aici, la Koln, la spitalul la care reusisem sa ma angajez si a fost dragoste la prima vedere… Ne-am casatorit apoi dupa vreo 2 ani, a venit si Karinna… Traim bine si nu ne lipseste nimic…Locuim la periferia orasului dar locul este minunat, iar casuta noastra este asezata la marginea unei paduri de vis si chiar daca trebuie sa ne “chinuim” masinile in fiecare zi ca sa ajungem la spital, imi spun intr-una ca merita… Brigitte, bona Karinnei este punctuala ca o bavareza originala iar Karinna o indrageste tare mult… Ma uit la frunzele care au inceput sa cada si apoi la calendarul de perete…Mai sunt 81 de zile pana la Craciun…Craciunul…stiu ca vom impodobi un brad superb pe care il vom aduce din padurea din spatele casei, ca sa nu-i fie frig si sa miroasa a sarbatoare in toata casa! si mai stiu ca ne vom vedea cu vecinii nostri, care atunci cand ne-am construit casa, ne-au ospatat aproape in fiecare seara…Veneam dupa turele de la spital, dadeam o fuga sa vedem cum avanseaza lucrarile si ne pomeneam cu ei in curte, luandu-ne pe sus, la ei la masa…Ma bucur in sinea mea ca se apropie Sarbatorile de iarna… Poate ma va vizita si sora mea Jeni care locuieste in Austria sau poate chiar cealalta sora, Maria, desi cred ca-i va fi cam greu sa vina tocmai din Canada, mai ales ca tocmai a nascut un baietel…Mi-e dor de ele si mai ales de mama, pe care Maria a luat-o cu ea, cand au plecat si ele definitiv din tara… Au vandut casa bunicii iar banii pe care i-au primit i-au impartit la 3 si am primit fiecare cateva sute de dolari. Mama a spus ca partea ei ne-o da noua… Asa-s mamele… Ma gandesc sa-i cumpar Karinnei un pui de Setter Irlandez sau Caniche iar lui Hans paltonul acela pe care si-l doreste inca de anul trecut…Ba nu, am sa-i cumpar lui Hans, ceasul acela Patek Philipe la care s-a tot uitat cand am fost impreuna la bijutier ca sa imi repar lantisorul cu diamantele de care s-a agatat, cand am luat-o intr-o zi in brate, cu toata hotararea, Karinna…Greu, dar sper sa-mi vina vreo idee geniala pana la Craciun… Zambesc de una singura, ca proasta si incerc sa-mi alung din minte orice umbra despre trecut… Nu o sa uit insa niciodata Craciunul anului 1993. Aveam 13 ani, Maria, sora-mea, avea 16 ani, iar Jeni, cealalta sora, nu implinise inca 18 ani. Eram noi trei si mama. Tata murise de 5 ani in accident la mina. Cu o luna inainte de Craciun pastorul nostru a anuntat o colecta speciala pentru cea mai saraca familie din Biserica. A cerut ca fiecare enorias sa economiseasca timp de o luna ceva bani ca sa dea acelei familii pe care fratii din comitet o vor considera cea mai saraca. Ne-am gandit ce am putea face noi patru. Planul mamei a fost sa mancam timp de o luna de zile numai cartofi. Astfel puteam economisi 300.000 lei. De asemenea, daca vom sta cu becul stins seara de seara, mai puteam economisi 100.000 lei. Eu cu Maria am facut curatenie la cativa bogati, iar Jeni a vandut ceva felicitari facute de ea. Seara pe intuneric, vorbeam si ne imaginam cum familia aceea se va bucura. Eram in Biserica, noi si inca 80 de membri, dintre care doar vreo doi se considerau mai germani decat erau… Noi ceilalti stiam ca suntem cetateni romani iar acum, la 4 ani de la caderea lui Ceausescu, unii dintre noi se descurcau binisor. Noi locuiam in casa bunicii, de care eram tare mandre desi nu avea decat doua camere dintre care pe una o transformam in bucatarie cand venea frigul. Mama a calculat ca se va strange inca de douazeci de ori atat cat avem noi, mai ales ca la slujba veneau si cei cu masini luxoase si plini de bani iar pastorul ne aducea aminte in fiecare duminica de colecta. Cu o zi inainte de Craciun, am plecat cu Maria la magazin sa schimbam banii in bancnote nou-noute. Asa invataseram noi ca trebuie sa dam lui Dumnezeu. Am venit acasa cu 800.000 lei. O bancnota de 500.000 lei si trei bancnote de 100.000 lei. Niciodata nu avusesem atatia bani. Nu ne pasa ca n-aveam haine de Craciun. Noi eram fericite. N-am putut dormi toata noaptea de nerabdare… A doua zi, in ziua de Craciun, ploua cu galeata, iar noi n-aveam umbrela. Biserica era la 2 kilometri de casa, dar noua nu ne pasa cat de ude vom fi. Jeni avea gauri in pantofi si a pus niste hartie. Pe drum, hartia s-a udat, iar ea era leoarca la picioare. Am stat bucuroase in Biserica, desi am auzit cateva fete de la cor razand de rochiile noastre cele vechi. Dar mai auziseram asta si nu ne-a durut. Cu banii in mana, eram bogate. Cand s-a facut colecta, mama a pus bancnota de 500.000 lei, iar noi, fiecare, cate una de 100.000 lei. Pe drum spre casa cantam de bucurie. La amiaza, mama ne-a facut o surpriza. Cumparase 10 oua pe care le fiersese si le-am mancat cu cartofi prajiti. Era ziua de Craciun si noi ne simteam asa de bine. Dar pe la ora 15:00 a venit la noi pastorul. A chemat-o pe mama la usa . Cand a intrat mama in casa, era alba ca varul si tinea un plic in mana. Am intrebat-o ce este in plic si abia dupa jumatate de ora mama l-a deschis. in plic era o bancnota de 500.000 lei, trei bancnote de 100.000 lei si 40 de bancnote de 10.000 lei. in total 1.200.000 lei. Nimeni n-a spus nimic, doar ne uitam la podea. Cu cateva minute mai inainte ne simteam ca niste milionare. Acum, cu plicul in mana, ne simteam ca niste copii teribil de saraci. Noua ca si copii ne parea bine ca suntem bogati fata de altii, ca aveam cartofi. Apoi, stiam ca suntem bogati ca aveam o mama grozava si multi copii nu aveau mame defel. Ne bucuram ca eram trei surori in casa si atatea familii nu aveau copii. stiam ca nu avem multe lucruri pe care altii le aveau, dar niciodata nu ne-am gandit ca eram saraci; dar in acea zi de Craciun am aflat ca eram. N-am mai fost niciodata ca inainte. Saptamana care a trecut apoi, n-a vorbit nimeni in casa noastra. N-am mai vrut sa mergem la Biserica de rusine, dar mama nu ne-a dat voie sa lipsim de la slujba… Mama ne-a intrebat ce sa facem cu cei 1.200.000 lei, dar noi nu stiam ce fac saracii cu banii… 84 de oameni, 80 de concetateni de-ai nostri si noi, am strans 1.200.000 lei… din care 800.000 i-au dat cei mai saraci 4 oameni din Biserica… si atunci am stiut ca orice s-ar fi intamplat, trebuia sa plec din Romania…”]]>