Partidul Naționalist va fi un partid de dreapta – SAU NU VA FI DELOC !

Parafrazându-l pe scriitorul și ministrul francez al culturii Andre Malraux (cu a sa vizionarã cugetare despre secolul 21), pot risca și eu o micã profeție dacã afirm rãspicat cã varianta a doua mi se pare mai plauzibilã în ceea ce privește soarta Partidului Naționalist, dat fiind comportamentul de pânã în prezent al orgoliosului autoproclamat lider al Noii Drepte, Tudor Ionescu. Mai pe șleau spus, încãpãțânarea și aroganța de care a dat dovadã pânã în prezent acest individ au ajuns sã condamne la distrugere proiectul politic al Partidului Naționalist, în care cu toții, noi cei de la Noua Dreaptã (și nu numai) am pus mult suflet, resurse financiare și energie. Așa cum am arãtat în articolul explicativ – destinat camarazilor de la ND, ruptura sufleteascã și camaradereascã a survenit atunci când, punând în discuție anumite chestiuni de doctrinã, esențiale pentru pregãtirea materialului ce urma sã devinã manualul unei școli de varã a Partidului Naționalist (pe care mi-l asumasem încã din tabãra Noii Drepte de anul trecut, de la Sibiu, sã îl redactez), pentru uzul membrilor ND și nu numai, am descoperit cu stupoare cã Tudor Ionescu nu dorea ca acest partid sã aibã o orientare politicã de dreapta – IAR ACEST PUNCT NU ERA NEGOCIABIL ! Zeflemeaua inițialã cu care am fost tratat, rãceala în dialoguri, tonul dictatorial ultimativ pe care mi s-a vorbit nu numai mie ci și altora (amintesc aici cazul liderului zonei Olteniei – camaradul Tiberius Domozinã, care dorea ca Partidul Naționalist sã militeze pentru reinstaurarea sistemului monarhiei constituționale) sunt “argumentele” folosite de Tudor Ionescu în discuțiile cu aceia care nu îi împãrtãșesc opiniile, poziția finalã a lui Tudor în astfel de discuții contradictorii fiind de tipul “my way, or the high way” (în traducere liberã însemnând – ori faci ca mine, ori – VALEA !). Pentru cei mai noi dintre membrii ND, care nu cunosc istoria Noii Drepte, trebuie spus cã așa au plecat sau au fost îndepãrtați cei mai mulți dintre vechii membrii de bazã ai organizației – neconcordanța ideilor lor cu cea a Ayatollahului Suprem al Cultului Cãpitanului – veșnicul la cârmã Tudor Ionescu. Tudor a refuzat de altfel în mod categoric, impunându-și dictatorial punctul de vedere, solicitarea mea de a chema alãturi de noi pe camarazii mai vechi, care ne-au pãrãsit dezamãgiți de lipsa de orizont politic și a posibilitãții de  a schimba în bine lucrurile – în lipsa unei structuri politice. I-a înfierat numindu-i dezertori și trãdãtori cu o urã de care nu îl credeam capabil. Prefera sã aducem în partid “oameni de bine” (neverificați prin fapte), care au capacitatea de a finanța partidul (rude, vecini, prieteni), CHIAR DACÃ ACEȘTIA NU AU NICI UN FEL DE AFINITATE DOCTRINARÃ CU NUCLEUL NOII DREPTE ! Ce este amuzant este faptul cã acest individ, a reușit sã impunã în mod tacit în rândurile membrilor ND principiul proclamat de Regele Soare al Franței, Ludovic al XIV-lea, ce afirma plin de aroganțã “L’Etat c’est moi” ! Cu alte cuvinte, Tudor Ionescu și opiniile acestuia sunt Noua Dreaptã – și nimic sau nimeni altcineva ! Orice abatere de la porunca sau pãrerea acestei parodii de “Cãpitan” (care fie vorba-ntre noi, spre deosebire de Cãpitanul Corneliu Zelea Codreanu – care la 16 ani lupta pe front alãturi de tatãl sãu  – acest pui de cãpitãnaș nici n-a mirosit ce e aia stagiu militar), echivaleazã cu nesupunere și tradare fațã de cauza legionarã ! Așa s-a ajuns la situația și mai hilarã cã toți cei care au plecat sau au fost îndepãrtați de la Noua Dreaptã sã figureze acum în analele nescrise ale Noii Drepte sub numele de “trãdãtori”, cãci au trãdat  “sfânta cauzã” a ideilor lui Tudor Ionescu – despre lume, viațã, politicã și legionarism. Cei care au participat la Marșul Normalitãții din acest an știu cã la un anumit moment al desfãșurãrii adunãrii publice, au fost nominalizați public “trãdãtorii” și “dezertorii” ce au pãrãsit cauza Noii Drepte (a se citi aici – nu au fost de acord cu opiniile lui Tudor Ionescu), fiind deci înfierați în public. Pe când vom asista la represalii, “echipe ale morții” și “gloanțe pentru trãdãtori”, “Cãpitane” ?! Fii legionar pânã la capãt, dã comanda, dacã ai coaie ! Deja în unele comentarii unii mã confundã cu Stelescu (cel ucis de decemviri). Însã mã îndoiesc cã acei foști așa-ziși camarazi de la Noua Dreaptã, care se bazau pânã nu demult pe experiența și siguranța mea în orice acțiune publicã – care mulți dintre ei au beneficiat personal de ajutorul meu juridic (mai mult sau mai puțin) – au curajul mãcar sã mã priveascã în ochi. Cel puțin la Marșul Normalitãții, când ne-a vãzut apropiindu-ne pe mine și pe domnul Ene Viorel, fiecare cu soția, Alex Nãstase a dat bir cu fugiții și a plecat urgent sã îți raporteze prezența noastrã acolo. De jenã, nici mãcar nu s-a mai întors sã salute, darã-mi-te sã dea ochii cu mine. Întrebat fiind de un camarad din Constanța (ce nu a participat la marș) de ce nu mi-a permis participarea la marș, pigmeul moral Tudor Ionescu a mințit în mod penibil, spunând cã nu a vrut sã ne lase în marș de teama sã de a nu fi agresat de cãtre “camarazii”… care se adunaserã vizibil jenați, la distanțã de noi, cu privirile în pãmânt. Câtã grijã din partea lui !  Vorbind despre datoria sacrã a recunoștinței pe care fiecare individ ce se considerã om onest trebuie sã o aibã fațã de cel care, undeva cândva, i-a fãcut un bine, îi reamintesc lui Tudor (dar nu numai lui !) de contribuția mea la formarea lui profesionalã – începând cu modele de diverse cereri pe care i le-am pus la dispoziție, și terminând cu sfaturi și soluții în diferite spețe pe care le avea ca avocat. Se pare cã atunci când aveau nevoie de ajutorul meu,  “camarazii” nu se arãtau deranjați de trecutul meu de la MISA sau opiniile mele privind urinoterapia și legalizarea marijuanei. Lipsa de fair play și onestitate fațã de mine – ce se pare cã a devenit o caracteristicã a acestui tip de “neo-legionar” marca Tudor Ionescu se vede din modul în care s-a procedat fațã de mine. Tudor a început prin a mã “sãpa” și vorbi de rãu în mod sistematic, chiar prin mesaje trimise cãtre filiale, dar care nu îmi erau comunicate – acțiuni nedemne de un legionar adevãrat, cu atât mai mult pentru unul care aspirã sã fie considerat lider – și care ar trebui sã reprezinte un exemplu în acest sens. Trebuie sã știți cã atunci când am lansat cãtre filiale (și cãtre București și Tudor Ionescu) mai multe mesaje prin care solicitam acestora sã își exprime deschis punctul de vedere cu privire la situarea pe care trebuie sã o aibã politic Partidul Naționalist (de stânga – sau de dreapta ?), Tudor m-a “pedepsit” dându-mi “poruncã” sã îmi fac pregãtirea ideologicã în cuibul condus de Adrian Pal. M-am conformat acestei comenzi umilitoare, participând la ședințe (discuții la bere – cãci nu mai aveam sediu unde sã ținem ședințele), ori de câte ori am fost convocat. Interesant este cã dupã câteva sãptãmâni, vãzând cã rezist umilirilor, nu am mai fost convocat, în schimb tot aflam de la camarazii din provincie cã eu nu aș mai fii în Noua Dreaptã – și mã întrebau de ce ?! Întrebându-i la rândul meu pe aceștia de unde au aflat de faptul cã eu nu mai sunt în Noua Dreaptã,  s-au ferit sã îmi rãspundã cine rãspândea zvonul (atitudine nedemnã pentru un om onest) motiv pentru care l-am sunat pe “comandantul meu direct”, Adrian Pal, cerându-i explicații: este adevãrat cã am fost data afarã din Noua Dreaptã !? Dacã da, pentru ce motiv ? la care Adrian Pal – cu o voce jenatã, mi-a spus cã nu este adevãrat – și a închis telefonul, ne-mai-rãspunzând la apelurile mele. Probabil cã o urmã de bun simț mai rãmãsese în el și nu a putut minți mai mult de atât. A trebuit sã aflu prin alți camarazi cã Tudor luase hotãrârea de a mã exclude, fãrã sã îmi acorde șansa de a mã apãra sau “îndrepta”, urmând sã fiu anunțat cu privire la excludere – NUMAI DUPÃ CE TRECEA ÎNREGISTRAREA PARTIDULUI, ca nu cumva sã blochez înregistrarea acestuia ca rãzbunare ! Calculul lui Tudor s-a dovedit a fi greșit, cãci tocmai când credea cã procesul s-a judecat și în recurs, și nu mai pot face nimic – s-a decis sã mã umileascã public în fața soției și a celorlalți camarazi, ne-permițându-mi participarea la Marșul Normalitãții, însã a reușit sã facã cel mai mare rãu acestui partid, prin gestul sãu. Acest gest de o obrãznicie, dușmãnie și lipsã de respect nemaivãzute, m-au convins cã dacã voi lãsa acest partid sã fie înregistrat cu aceastã conducere, în aceastã formã, nu fac altceva decât sã girez moral o nouã dezamãgire pentru electoratul român. Perfidia, calculul meschin, lipsa de bãrbãție și șmechereala acestui Tudor Ionescu, modul în care își legitimeazã deciziile personale punând pe listã oameni (semnatari) ce nu sunt întru-totul de acord cu conținutul articolului scris împotriva mea, modul în care numește, dupã cum îi vine lui cheful lideri și responsabili de diverse departamente în Noua Dreaptã, m-au fãcut sã înțeleg cã cei din Noua Dreaptã, în frunte cu Tudor Ionescu, nu se ridicã la înãlțimea moralã a înaintașilor legionari a cãror model pretind cã îl urmeazã – și nu îi pot lãsa sã iroseascã speranța românilor într-un Partid Naționalist. Avem destule loaze și cãzãturi morale în politica româneascã. Nu mai e nevoie de încã una. Noua Dreaptã – care trebuia sã fie o școalã de lideri – un bazin de cadre pentru Partidul naționalist – a eșuat în misiunea sa formatoare. A devenit o gașcã de “camarazi” cu o medie de vârstã din ce în ce mai scãzutã, ce socializeazã prin baruri, la bere. Liderul Partidului Naționalist – un om orbit de pasiuni și resentimente, incapabil sã își gestioneze orgoliul și mândria, cu prețul autodistrugerii ca om politic. Chiar și în aceste condiții, m-am decis sã mai acord o șansã camarazilor și lui Tudor, scriind pe blog despre intenția mea de a bloca înregistrarea Partidului Naționalist – prin retragerea susținerii mele. Am sperat cã, dacã vor conștientiza pericolul (cunoscându-mi valoarea profesionalã și știind cã nu fac afirmații fãrã acoperire), fie membrii Partidului Naționalist și ai Noii Drepte îl vor readuce pe Tudor Ionescu la realitate și îl vor “ajuta” sã își corijeze comportamentul despotic, fie Tudor, într-un moment de supremã luciditate va realiza unde l-a adus orgoliul sãu luciferic de a cere sã aibã întotdeauna dreptate. Mai demult, la începuturile Noii Drepte, nu era așa. Deciziile importante se luau de comun acord, cu Dan Ghițã, Nicu Calotã, Bogdan Stanciu, Mihai Tociu și alți tineri inimoși care au pus umãrul la ceea ce a devenit Noua Dreaptã. Din pãcate, pe mãsurã ce ei au plecat, unul câte unul, datoritã neânțelegerilor cu Tudor și abilitãții acestuia de a-i îndepãrta pe cei incomozi pentru el, Tudor a ajuns sã ia singur hotãrâri, iar beția puterii i s-a urcat la cap. Astãzi, în pragul distrugerii, continuã cu încãpãțânare sã refuze sã se trezeascã la realitate, precum Hitler în buncãr. Celor care mã vor acuza cã dimpotrivã, eu sunt acela, SINGURUL nemulțumit care am decis desființarea acestui partid, dintr-un orgoliu rãnit, le rãspund cu anticipație cã ei, membrii de rând sau cu funcții de conducere în Noua Dreaptã sau Partidul Naționalist, prin atitudinea lor lipsitã de corectitudine, prin lipsa lor de curaj al propriei opinii în fața lui Tudor Ionescu (cãci, dragilor, nu ajutã cu nimic sã mã sunați pe furiș și sã îmi dați dreptate, cãinându-mã), purtați în egalã mãsurã rãspunderea acestui deznodãmânt trist, ce va duce la destrãmarea acestui proiect politic. Nu este nici o pierdere. Chiar dacã edificiul se va dãrâma înainte de a fi finalizat, cãrãmizile rãmase bune se vor putea integra într-un nou edificiu politic, mai înțelepte și mai mature. Cât despre Tudor Ionescu, cel care mi-a dovedit prin perfidia lui cã nu îmi este prieten (cu atât mai puțin camarad), îi doresc sã învețe din aceastã lecție dureroasã pentru orgoliul lui. Încã o datã s-a dovedit înțelepciunea proverbului NU ZI HOP, PÂNÃ N-AI SÃRIT. Dacã mi-ar fi fost un învãțãcel mai bun într-ale avocaturii, și-ar fi amintit cã existã și un articol 151 al Codului de Procedurã Civilã, ce permite repunerea pe rol a unor cauze, dupã încheierea dezbaterilor dar înainte de pronunțarea soluției, când împrejurãrile o cer – cum este și cazul de fațã. Sunt curios dacã va apela pentru termenul din 11 iulie 2012 ora 10, de la Curtea de Apel București, la ajutorul de specialitate al prietenului sãu avocat Lucian Bolcaș… cum se pare cã a fãcut-o când a venit cu ideile principale despre cum trebuie sã fie Partidul Naționalist (și mai ales, despre cum sã nu fie…). Evident, eforturile mele reformatoare nu se vor opri aici. Port responsabilitatea de a-l “obliga” pe Tudor Ionescu sã își asume adevãrata lui orientare politicã, aceea de om al stângii cu aere naționaliste, sens în care voi cere Judecãtoriei Sectorului 4 București schimbarea denumirii Asociației Noua Dreaptã în cea de Noua Stângã – sau oricare alta apropiatã – care sã corespundã crezului real al lui Tudor Ionescu, cãci acesta a refuzat sã se defineascã ca fiind de dreapta ! Voi face și acest lucru cu aceeași intenție de a nu mai lãsa sã se perpetueze o imagine greșitã în spațiul public, cum cã Noua Dreaptã ar fi de dreapta – cãci dupã cum se vede, refuzã sã fie. Numai serviciile secrete creeazã structuri false, cu denumiri care sã atragã naivii pe drumuri înfundate, ce nu corespund direcțiilor declarate. Nu “ameninț”, cum greșit au înțeles unii, ci doar anunț, cu speranța cã veți avea urechi de auzit și vã veți dezmetici. În încheiere, anunț cã dacã tot demolez și desființez, trebuie sã și construiesc, sã pun ceva în loc, de preferințã mai bun decât ceea ce demolez. Îmi asum și aceastã responsabilitate, deloc ușoarã, de a porni de la zero o nouã structurã politicã, ce va fi NAȚIONALISTÃ ȘI DE DREAPTA. Însã nu voi scrie acum despre asta, prefer sã fac, și apoi sã zic.  Mihai Rapcea]]>